Tag: negocieri comerciale

  • Comisia Europeană se predă în faţa lui Trump: Negociatorii UE ar putea accepta taxe vamale de 10% pentru a evita tarife mai dure

    Negociatorii de la Bruxelles speră că, prin acceptarea unui tarif vamal de 10% impus de SUA asupra tuturor exporturilor din Uniunea Europeană, vor putea evita tarife mai mari aplicate maşinilor, medicamentelor şi produselor electronice, notează Yahoo Finance.

    Citând oficiali de rang înalt din UE, publicaţia menţionează că oferta adresată Statelor Unite ar veni cu anumite condiţii şi nu ar fi permanentă.

    Preşedintele Trump şi alţi lideri mondiali se reunesc în Canada săptămâna aceasta, la summitul anual G-7. Se aşteaptă ca tensiunile din Orientul Mijlociu, generate de atacul Israelului asupra Iranului, să domine discuţiile, alături de un alt subiect fierbinte: comerţul.

    Trump le-a spus reporterilor săptămâna trecută că intenţionează să trimită notificări partenerilor comerciali, în care va stabili unilateral nivelurile tarifelor.

    „La un moment dat, pur şi simplu vom trimite scrisorile. Şi cred că înţelegeţi despre ce e vorba, spunem: aceasta este oferta, o acceptaţi sau nu”, a declarat preşedintele.

  • Comisia Europeană face planuri de atac: Blocul comunitar pregăteşte tarife de 100 de miliarde de euro pentru bunurile americane, în timp ce reia negocierile comerciale cu SUA

    Uniunea Europeană intenţionează să impună tarife suplimentare în valoare de aproximativ 100 de miliarde de euro pentru unele produse americane, în cazul în care negocierile comerciale cu Statele Unite nu duc la rezultate satisfăcător pentru blocul comunitar, scrie Bloomberg.

    Măsurile de retorsiune propuse urmează să fie propuse statelor membre, iar consultările vor dura cel puţin o lună înainte ca lista finală să fie aprobată.

    În acest timp, Comisia Europeană, braţul executiv al UE,  este aşteptată să transmită săptămâna aceasta un document părţii americane, cu scopul de a relansa negocierile.

    Propunerile europene ar include reducerea barierelor tarifare şi de reglementare, precum şi propuneri pentru stimularea investiţiilor în Statele Unite.

    Negocierile dintre UE şi SUA, reluate luna trecută, au avansat foarte puţin, iar aşteptările sunt că majoritatea tarifelor americane să rămână în vigoare.