Tag: necunoscut

  • Intalnire cu 20 de milioane de necunoscuti

    Un sociolog pe nume Thomas Schelling si-a pus aceasta problema
    candva in anii ’50 si a facut un experiment cu un grup de studenti
    din Connecticut, carora le-a cerut sa isi imagineze scenariul de
    mai sus, orasul fiind New York. Pana sa raspundeti ca o intalnire
    este practic imposibila, trebuie sa aflati ca majoritatea
    studentilor au ales drept cel mai bun loc pentru intalnire ghiseul
    de informatii din gara Grand Central. Pentru ca nici ora de
    intalnire nu era precizata, aproape toti studentii au spus ca
    momentul cel mai potrivit pentru o intalnire este ora 12.
    Sociologul si-a extins aria de experiente si a cerut, de exemplu,
    insilor dintr-un alt grup sa aleaga un patrat pe o plansa cu 16
    patrate; oamenii erau platiti daca toti ceilalti alegeau acelasi
    patrat.

    Mai mult sau mai putin surprinzator, 60% din participanti au
    ales patratul din stanga sus. Intr-un alt experiment, echipe de
    cate doi oameni au fost puse sa aleaga intre “cap” si “pajura”
    intr-o banala aruncare cu banul, scopul fiind ca fiecare sa isi
    coordoneze raspunsul cu partenerul; 36 de insi din 40 au ales
    “pajura”. Exemplelor de mai sus, pe care le-am luat dintr-o carte a
    jurnalistului american James Surowiecki, le-as adauga destul de
    cunoscutul truc “mar, rosu, Eminescu”, adica sirul de raspunsuri pe
    care trei romani din patru il dau, pusi sa se gandeasca la un
    fruct, o culoare si un poet.

    Ideea este ca oamenii izbutesc sa se coordoneze si, chiar daca
    nu stiu nimic despre New York, au sanse sa se intalneasca si sa ia
    pranzul impreuna, pot castiga bani gandindu-se la aceeasi portiune
    dintr-un plan sau pot alege partea norocoasa a banului. Schelling a
    tras concluzia ca exista o serie de repere care “aduna” demersurile
    umane – ele chiar se numesc astazi “puncte Schelling”, cele care
    armonizeaza intentiile si asteptarile oamenilor, cu conditia ca
    fiecare dintre ei sa stie ca si ceilalti fac acelasi lucru. Este un
    model de coordonare care tine si de modelul cultural al insului
    occidental modern: gara si pranzul te duc automat cu gandul la
    intalnire, iar stanga sus este locul clasic de unde incepem sa
    citim sau sa scriem.

    Pe de alta parte, nu putem nega coordonarea remarcabila de care
    dau dovada oamenii; pur si simplu, cei mai multi nu gresesc si,
    chiar in imprejurari potrivnice, aleg varianta castigatoare. Cu
    atat mai mult este de mirare indarjirea cu care romanii converg
    catre puncte ne-Schelling, lipsite de orice castig material sau
    spiritual, de orice relevanta pentru bunastarea proprie sau a
    natiei.

    Apare de niciunde ideea schimbarii Constitutiei si, daca
    modificarea principalei legi a tarii se va realiza, ne putem
    transforma intr-un stat al bunului plac, unde diferenta dintre o
    avere licita sau ilicita se poate transforma intr-un joc tembel cu
    mintile si nervii unor oameni.
    Alimentarea bugetului devine supremul tel al putinilor romani care
    mai muncesc si al companiilor care produc profit, iar de politicile
    bugetare nu se pot apropia nici macar judecatorii, daramite sa se
    pronunte in vreo cauza legata de TVA sau taxe si impozite.
    Ideea, deja obositoare de cat de repetata este, ca un parlament
    unicameral de numai 300 de insi ne poate asigura viitorul senin,
    legile drepte, demersurile diplomatice si economice, chiar lapte si
    miere ieftine, ca deh, scad cheltuielile si numarul de hoti, este
    doar ipocrizie si politicianism ieftin.

    Punctele Scheling adevarate sunt cresterea economica, aparitia
    de locuri de munca bine platite, implicarea autoritatilor locale in
    economie si atragerea de investitii in zonele oropsite, adaptarea
    economiei romanesti la jocul globalizarii si la noile reguli,
    deschiderea spre economiile emergente care fac acum legea.

    Ne trebuie bani si sprijin pentru fermieri si nu vorbe goale
    despre agricultura care ar putea chipurile sa hraneasca 60 de
    milioane de oameni, dar care nu poate livra un kilogram de cirese
    cu gust nici macar in sezon. Ne trebuie investitii in energie, unde
    noua centrale din zece stau sa crape si abia pe urma ar putea
    Hidroelectrica sa se implice in meciuri de box. Infrastructura la
    tara si abia pe urma putem face terenuri de golf intre tarlalele
    lasate in paragina.

    Teoriile spun ca multimile nu se prea inseala si aleg varianta
    cea mai buna, daca li se ofera modelul corect si premisele
    favorabile. Dar daca responsabilii acestei tari vor continua sa se
    manifeste ca pana acum, avem toate sansele sa nu ne mai intalnim
    niciodata, 20 de milioane de necunoscuti pierduti in fata
    birourilor lumii, cu pranzul la cantina saracilor.