Tag: Neamtu

  • Cine-au îndrăgit nemţii mânca-i-ar inima căţeii fricoşi. Perlele politice ale săptămânii

    “Românii au de ales între două variante: pe de o parte România lucrului bine făcut, o Românie normală, pe de altă parte România lucrului prost făcut, a scandalului şi a minciunii” – Klaus Iohannis (ACL) refuzat la export

    “Domnul Iohannis se adresează lucrurilor. Eu mă adresez oamenilor, românilor. Domnul Iohannis este un lucru, eu sunt un om, un român ca toţi cei din Transilvania, din Moldova, din Oltenia, din Bucureşti şi vreau să facem o ţară pentru oameni, nu pentru lucruri” – premierul Victor Ponta

    “Dragnea, Ponta, Corlăţean sunt, literalmente, nişte javre: nişte căţei fricoşi, fără pedigriu, ieşiţi din mahalaua civilizaţiei politice” – Mihail Neamţu (NR)

    “Pericolul l-a spus Mihai Eminescu: «Cine o îndrăgi străinii, mânca-i-ar inima câinii». Principalul defect al lui Iohannis este că reprezintă interese străine. El nu este nici măcar sub acoperire, este un german care reprezintă, în mod oficial, interesele unei comunităţi etnice sprijinite de un stat care este un hegemon în cadrul unei Uniuni care s-a vrut paritară” – Nicolae Bacalbaşa (PSD)

    “Dl Klaus întârzie pentru că, în general, el este un om întârziat faţă de alţii şi, în al doilea rând, pentru că îi este foarte frică” – Liviu Dragnea (PSD), întrebat dacă Klaus Iohannis a confirmat participarea la dezbateri televizate pentru turul al doilea

    “Constatăm că avem un tandem Ponta – Tăriceanu, un tandem al recesiunii şi al corupţiei” – Cătălin Predoiu (ACL)
     

  • Jos Parlamentul, jos DNA, jos serviciile, jos Constituţia! Perlele politice ale săptămânii

    “Voi spune şi eu foarte multe despre acest caz. Începând din 22 decembrie. Bercea, Abraham, e un caz, nu vi s-a părut niciodată că e aşa, ca o făcătură din asta miliţienească?” – preşedintele Traian Băsescu despre dosarul DNA în care este cercetat fratele său, Mircea Băsescu

    “Ele, şi dacă ne retragem toţi, tot nu câştigă, nici d-na Udrea, nici d-na Macovei.  Nici dacă mă retrag şi eu, şi dl. Iohannis, şi toată lumea. Şi dacă candidează singure pierd, deci… Îmi pare rău, dar nu le pot ajuta” – premierul Victor Ponta

    “Vedeţi, vârsta se trădează, e un om mai impulsiv, mai tânăr, dar e un băiat inteligent şi eu am încredere că ştie să înveţe inclusiv din asemenea momente” – Ion Iliescu (PSD) despre criticile lui Victor Ponta legate de instrumentarea cazului de evaziune Lukoil

    “El are o strategie a lui de campanie în care vrea să-l atace pe Meleşcanu, poate să-l lucreze pe Iohannis, să-l atace pe Ponta, ca să-şi scoată iubita” – Radu Mazăre (PSD) despre preşedintele Băsescu

    “În calitate de preşedinte al României, voi dizolva actualul Parlament şi voi propune un nou prim-ministru, cu un nou Cabinet” – Elena Udrea (PMP)

    “Serviciile trebuiau aduse sub controlul civil şi asta a făcut Preşedintele Traian Băsescu!” – Mihail Neamţu (NR) despre declaraţiile preşedintelui pe tema Ponta – ofiţer acoperit

    “România, în sens etnic, nu poate fi stat naţional. E dificil să vorbim de relaţii de încredere între societatea majoritară şi minoritatea maghiară, cât timp articolul 1 din Constituţie ne exclude” – Kelemen Hunor (UDMR)

    “E vorba de un delir personal al unui om care nu ar trece nici cel mai simplu examen psihiatric” – Dan Şova (PSD) despre atacul preşedintelui Băsescu la SIE

    “iPhone a omorât Nokia, iar iPad a distrus industria de hârtie” – premierul finlandez Alexander Stubb, acuzând Apple că a distrus economia ţării

  • Sociologia moaştelor şi defularea civismului refulat. Perlele politice ale săptămânii

    “E o defulare a civismului refulat până acum” – Teodor Baconschi, vicepreşedintele partidului Mişcarea Populară, despre manifestaţia din 16 oct. din Bucureşti contra exploatării gazelor de şist

    “Este populism! Dacă s-ar putea, oprim tot – energie atomică şi tot -, stingem lumina şi eventual ne mutăm în cort” – europarlamentarul PDL Marian-Jean Marinescu despre propunerea PE de înăsprire a legislaţiei UE privind fracturarea hidraulică

    “Cred că toţi ştiţi, în momentul în care aţi intrat în Guvern, că sunteţi ţinte, aşa încât ne asumăm aceste riscuri. Uneori, ele se îndreaptă şi în mod greşit asupra celor care desfăşoară activităţi” – premierul Victor Ponta la investitura noului ministru al economiei

    “Victoraş <le formidable> are beretă şi belet de la mama mare şi tata socru… La bulivar, Victoraş, la bulivar!” – Mihail Neamţu, liderul partidului Noua Republică

    “Mâine-poimâine mă trezesc cu unul că vine în pielea goală în faţa Parlamentului şi ne spune că aşa vrea să facă el un protest” – Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei, despre Codul de conduită al parlamentarului
     

  • Eu sunt încă verde, nu m-a mânjit cianura. Perlele politice ale săptămânii

    “Nu pun umbrelă şi capac generaţiei tinere, pentru că înseamnă egoism. Asta este maturitate politică, dar, atenţie, sunt verde. Eu încă sunt verde” – Gheorghe Flutur, secretarul general al PDL

    “Trebuie să ai susţinerea acelor sute de mii de furnici care sunt din PSD şi care îşi doresc cu ardoare să aibă un candidat al lor la preşedinţie” – Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei, explicând că un candidat USL la preşedinţie nu are nevoie numai de susţinerea conducerii PSD

    “Chiar acuma nu merg să discut, pentru că abia a muncit premierul aseară să-i scoată, dacă mă duc acum s-ar putea să intre la loc şi nu cred că ăsta e scopul” – Crin Antonescu, liderul PNL, despre o potenţială vizită a sa la minerii grevişti din Roşia Montană

    “Privindu-l pe Ponta, l-am văzut aievea pe Ion Iliescu al anilor ’90, mulţumind minerilor după reprimarea brutală a Pieţei Universităţii” – deputatul PNL Ludovic Orban despre vizita premierului la Roşia Montană

    “Dacă am putut să stau la masă cu un om pe care îl consider un rău uriaş, nu văd de ce nu aş putea sta cu Crin Antonescu, pe care nu îl consider deloc aşa” – premierul Victor Ponta

    “Eu nu voi sta spectator cum a stat dl. Ion Iliescu la privatizarea Rompetrol şi la privatizarea Petrom” – preşedintele Traian Băsescu, explicând de ce va sesiza CCR dacă proiectul de lege privind Roşia Montană va fi aprobat

  • Cine mai coabitează cu cine dacă i se rupe USL. Perlele politice ale săptămânii

    “Vreţi să ne predăm un candidat domnului Voiculescu să fie analizat pe toate părţile timp de doi ani? Noi nu facem aşa ceva!” – Cezar Preda, vicele PDL, sugerând că PDL nu-şi desemnează mai repede un candidat la prezidenţiale ca să nu fie criticat la televiziune

    “Cei care îşi fac un titlu de mândrie din capacitatea lor de a coabita cu domnul Băsescu, acuzându-i pe alţii că nu au acest dar al coabitării, ar trebui să se gândească la faptul că marea coabitare, marea reuşită în materie de coabitare este totuşi aceasta, în USL” – Crin Antonescu, liderul PNL

    “Ianus şi feţele lui Ianus” – Mihail Neamţu, liderul Noii Republici, solicitat să-i facă o caracterizare scurtă preşedintelui Traian Băsescu

    “A uitat să îşi cumpere coroana. şi cum nu trecea nimeni pe stradă cu vreuna în mână să i-o dea lui Marinescu, a plecat aşa cum a venit” – primarul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu, acuzată de europarlamentarul PDL Jean Marinescu că nu l-a lăsat să depună coroană de flori la statuia lui Mihai Viteazul

    “USL nu se rupe, dar poate să i se rupă” – preşedinte PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, spune, comentând neînţelegerile PSD-PNL generate de atacurile lui Sorin Roşca-Stănescu la adresa lui Victor Ponta

    “Elena Udrea îşi poate aduce o contribuţie serioasă la vizibilitatea opoziţiei făcute de către PDL. Deci, nu opoziţie la opoziţie, opoziţie la USL!” – Vasile Blaga, liderul PDL

  • Când umbli cu fete, apare un dezastru mediatic. Perlele politice ale săptămânii

    “Asta nu am auzit-o, dar nu e adevărat. Doamne iartă-mă! Cum să punem noi presiune pe Justiţie? Nu, USL nu face aşa ceva” – vicepremierul Liviu Dragnea despre declaraţia preşedintelui Traian Băsescu că USL exercită o “presiune incredibil” asupra justiţiei

    “Nu ştiu dintre noi doi care este cel care are mai multe dosare penale şi problema ţinute sub capac” – Relu Fenechiu, ministrul transporturilor, referindu-se la preşedintele Traian Băsescu

    “Este adevărat ce spune preşedintele Băsescu că eu umblu cu fete prin staţiunea Mamaia. Dar nu le fac ministre, nu le dau jumătate din bugetul ţării pe mână şi nici nu încerc să le fac şefe de partid” – Radu Mazăre, primarul Constanţei

    “Pentru mine ar fi fost un dezastru, spre exemplu, mediatic, dacă Elena Udrea câştiga” – preşedintele Traian Băsescu

    “Mai degrabă este momentul individualizării, nu al simfoniilor. Simfoniile de primăvară se amână” – Mihail Neamţu, preşedintele Noii Republici, despre proiectul Mişcării Populare iniţiat de Cristian Diaconescu pentru reunirea forţelor de dreapta

  • Opera de exorcizare a manifestării browniene. Perlele politice ale săptămânii

    “Un partid ca PNL nu poate să se asocieze cu adepţii unui naţionalism deşănţat” – Senatorul PNL Călin Popescu-Tăriceanu, despre Gh. Becali

    “E un om aflat la sfârşit de mandat care are mici răutăţi. Preşedintele de luni până sâmbătă se odihneşte, iar duminică iese” – premierul Victor Ponta despre preşedintele Traian Băsescu

    “Noua Republică apare (…) ca o operă de tămăduire a rănilor deschise în trupul naţiunii noastre, o operă de exorcizare a unui rău endemic şi-o încercare de stopare a unei metastaze canceroase” – Mihail Neamţu, liderul Noii Republici

    “Aţi fost duminică la conferinţă la sectorul 3? Deci, vedeţi că este o manifestare browniană” – Marian Vanghelie, vicepreşedintele PSD, combătând speculaţiile că ar dori să preia din nou conducerea PSD Bucureşti

  • Nici pâine fără bani, nici stele fără întuneric. Perlele politice ale săptămânii

    “Aş fi nenorocit să spun că apropierea de Dumnezeu m-a făcut să cer bani pentru biserici” – deputatul PSD Laurenţiu Nistor, justificând că a cerut bani de la buget fiindcă aşa i-a cerut Episcopia Hunedoarei

    “Nu este nimeni pe mână cu Traian Băsescu, nici Ponta nu este pe mână cu Traian Băsescu” – Crin Antonescu, liderul PNL, despre pactul de coabitare cu preşedintele

    “Stelele nu pot străluci fără întuneric. Nici în politică nu e altfel. Bezna încă nu ne-a cuprins pe toţi” – Mihail Neamţu, liderul Noii Republici

    “A fost izvorul celor mai dure declaraţii antieuropene şi naţionaliste pe care le-am putut vedea în ultimii 20 de ani” – M.R. Ungureanu, liderul Forţei Civice, despre Crin Antonescu

    “Trebuie să fie unul idiot care să vină cu ideea. Ăsta sunt eu” – Mircea Cosma, preşedintele CJ Prahova, despre ideea de a construi un tunel rutier pe autostrada Comarnic-Braşov

  • Boureanu: Nu văd niciun viitor al ARD; Ungureanu, Pavelescu şi Neamţu trebuie cooptaţi în PDL

    “Nu văd niciun viitor al ARD, nu vreau să se supere nimeni pe mine, a fost o decizie pe care am luat-o în unanimitate şi s-a dovedit că nu a fost bună. Am crezut că putem face dintr-un partid cu coloană vertebrală şi trei partide fantomă o alianţă care să meargă, dar nu a mers”, a spus Boureanu.

    El a arătat că soluţia corectă ar fi cooptarea copreşedinţilor ARD Mihai Răzvan Ungureanu, Aurelian Pavelescu, Mihail Neamţu îm PDL şi că aceasta ar fi fost soluţia bună şi atunci.

    “Aceasta este soluţia corectă şi ar fi fost şi atunci prin primirea lui Mihai Răzvan Ungureanu, Mihail Neamţu şi Aurelian Pavelescu. Este o decizie corectă dar la acest moment nu mai depinde de noi nu ştiu ce decizie vor lua dânşii”, a spus Boureanu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O campanie electorală cu un singur câştigător: FMI

    Pe acest fundal belicos, întâlnirea convocată la Cotroceni pe tema priorităţilor economice şi de politică externă între Băsescu şi Ponta a decurs însă nesperat de normal, în numele stabilităţii şi al interesului naţional. Cei doi nu numai că nu s-au mai certat deloc, dar au şi convenit, sub auspiciile BNR, ca România să încheie un nou acord preventiv cu FMI la anul. Această concordie reflectă de fapt asemănarea de fond de programe economice între actuala şi fosta guvernare şi anunţă o campanie electorală pur formală, în care părţile deja şi-au asigurat locurile dorite în Parlament, atâtea câte au putut să înşface fiecare la împărţirea colegiilor, iar tema “pe cine o să numească Băsescu prim-ministru” rămâne singura oferită electoratului spre înviorare.

    Dincolo de acest unic lucru demn de reţinut, începutul de campanie a continuat cu acelaşi contrast de atitudine între Ponta şi Antonescu menit să satisfacă toate gusturile electoratului,, după deja patentatul model “good cop, bad cop”. Premierul Victor Ponta l-a convins pe Raed Arafat să accepte învestirea ca ministru al sănătăţii, funcţie al cărei interimat l-a asigurat Ponta după demisia lui Vasile Cepoi, găsit incompatibil de ANI. Mica lovitură de imagine reuşită de Ponta pentru USL, ţinând cont că preşedintele Traian Băsescu s-a aflat în postura de a accepta numirea celui care a fost la originea căderii guvernului Boc, a fost confiscată în folos propriu de Crin Antonescu, şeful Senatului, care a boicotat ceremonia, pe motiv că nu vrea să fie în aceeaşi sală cu Traian Băsescu, pe care nu-l recunoaşte ca preşedinte.

    De partea cealaltă, Alianţa România Dreaptă şi-a lansat candidaţii, într-o reprezentaţie la Operă unde retorica involuntar hazlie (Mihail Neamţu comparând voturile date pentru ARD cu rezistenţa la colectivizările din anii ’50) a tins să fie singura marcă identificabilă a alianţei care se recomandă de dreapta. Dreapta însă nu prea reiese din programul de guvernare al ARD, presărat cu propuneri birocratice ciudate (înfiinţarea unui Minister al Competitivităţii Economice, a unui Consiliu de Programare a Investiţiilor, a unui Consiliu Naţional al Tineretului etc.) şi întocmit într-un dispreţ total faţă de cerinţele de prudenţă fiscală ale FMI pe care toţi liderii ARD pretind că le respectă (cotă unică de 13%, scăderea CAS la angajator cu 5%, creşterea salariului minim etc).