Tag: navrom

  • Cea mai mare companie de pe Rasdaq, Navrom Galaţi, se delistează

    Acţionarii au respins propunerile de transfer pe piaţa reglementată sau pe sistemul alternativ de tranzacţionare, situaţie în care, conform legii, societatea se retrage de pe bursă.

    “Ca urmare a hotărârii adoptată de acţionari la art 1 şi art 2 din prezenta hotărâre, acţiunile societăţii vor fi retrase de la tranzacţionare, iar societatea se va delista”, se arată în raportul cu deciziile AGA transmis de Navrom Galaţi Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

    Compania are o capitalizare de 186 milioane de lei (41,6 milioane de euro) la cotaţia de 10,9 lei/acţiune de la ora transmiterii acestei ştiri, în urcare cu 9% faţă de marţi. Titlurile Navrom au crescut cu 26,6% marţi, când a avut loc AGA în care s-a luat decizia de retragere de la tranzacţionare.

    Rulajul înregistrat marţi cu acţiunile companiei, de 137.244 lei, este cel mai ridicat din ultima lună.

    Anterior creşterii din şedinţa de marţi, titlurile Navrom au fost tranzacţionate cel mai recent joia trecută, la 7,9 lei/unitate, preţ în urcare cu 31,7%. La cotaţia de 7,9 lei/unitate Navrom avea o capitalizare de 135 milioane de lei.

    Navrom este controlată de grupul Transport Trade Services (TTS), deţinătorul unei participaţii de 87,4% potrivit celor mai recente date disponibile pe bursă, de la mijlocul anului trecut. Grupul TTS este controlat de omul de afaceri Mircea Mihăilescu şi deţine pe lângă Navrom, şi compania de transport feroviar Transfer International Spedition.

    A doua companie după capitalizare pe piaţa Rasdaq este producătorul de lactate Albalact (ALBZ), companie ale cărei acţiuni au înregistrat însă variaţii mult mai reduse în ultima perioadă. Acţionarii Albalact vor decide pe 10 februarie dacă vor transfera compania pe o altă piaţă sau aceasta va fi retrasă de la tranzacţionare.

    Piaţa Rasdaq va fi desfiinţată în luna octombrie. Companiile care nu se transferă pe piaţa reglementată sau pe sistemul alternativ (ATS) vor fi delistate..

    Bursa de valori Bucureşti va relansa pe 25 februarie secţiunea de tranzacţionare de acţiuni a actualei pieţe ATS sub denumirea AeRO. Piaţa AeRO este segmentul dedicat acţiunilor din cadrul sistemului alternativ de tranzacţionare al BVB. Acesta este un segment de piaţă dedicat listării companiilor la început de drum, pentru finanţarea proiectelor, creşterea vizibilităţii şi contribuţiei la dezvoltarea mediului de afaceri.

  • Basescu: “Sunt convins ca un profesor debutant isi poate gasi usor solutii sa traiasca mai bine”

    Seful statului a comparat situatia unui profesor debutant cu
    salariu mic – caz adus in discutie de moderatoarea emisiunii – cu
    cea a unui medic aflat tot la inceput de cariera, conchizand ca
    oricum profesorul este platit de aproape doua ori mai bine pe ora
    decat medicul, avand in vedere ca primul are doar 16 ore de lucru
    pe saptamana in scoala si ca are doua luni de concediu pe an.
    “Trebuie sa fim rezonabili cu ceea ce cerem”, a adaugat Basescu,
    comentand plangerea profesorului ca e platit prost.

    Presedintele a adaugat ca el insusi avea, la inceputul carierei,
    “un salariu mai mic decat femeia de serviciu de la Navrom”, dar
    dupa 30 de ani, acum ca presedinte a ajuns la un salariu de 6.000
    de lei. “Orice roman poate sa aspire la functia de presedinte”, a
    completat in gluma Traian Basescu.

    Conform ultimelor date ale Institutului National de
    Statistica, salariul mediu net in luna iunie era in invatamant de
    1.464 de lei, iar in sanatate si asistenta sociala de 1.298 de lei.
    Fata de luna mai, salariile in invatamant au scazut cu 2,1%, iar in
    sanatate si asistenta sociala s-au redus cu 1,7%.