Tag: NATIUNE

  • Traian Băsescu: Mihai Eminescu reprezintă un model pentru tinerii de astăzi

    Eminescu, de la a cărui naştere se împlinesc 162 de ani la 15 ianuarie, este un model “pentru tinerii în care a crezut şi cărora le-a insuflat idealurile înalte ale creaţiei sale: erudiţia, autenticitatea, dorinţa de a dezvolta cultura naţională printr-un dialog fecund cu marile culturi europene”, consideră preşedintele.

    “România are un potenţial cultural extraordinar; este o ţară care a dat şi continuă să dea lumii elite în toate domeniile, fapt pentru care trebuie să investim în educaţie, pentru o cultură de performanţă. Cu toate că traversăm o perioadă dificilă economic, cultura trebuie să rămână o cale privilegiată de comunicare, o punte între cei care împărtăşesc dialogul, care respectă pluralismul, diversitatea tradiţiilor şi mai ales, care încurajează fidelitatea cetăţenilor faţă de naţiunea lor, pentru binele comun”, susţine Traian Băsescu.

    “Mihai Eminescu a crezut în capacitatea românilor de a fi solidari cu ţara lor. Ne despart câteva zile de momentul aniversar al Unirii Principatelor şi consider că evocarea patriotismului care animă personalitatea şi opera lui Mihai Eminescu este cu atât mai firească, cu cât aceasta vine să întregească portretul european al identităţii noastre (…) Fie ca acest moment de bilanţ, desfăşurat sub auspiciile celui care a fost numit ‘omul deplin al culturii române’, să stimuleze o reflecţie rodnică pentru viitorul culturii naţionale”, se mai arată în mesaj.

  • Premierul Ungariei: “Eliberarea” Ungariei de FMI este un pas catre autodeterminarea natiunii

    Seful guvernului de la Budapesta a adaugat ca problema
    salariului guvernatorului Bancii Centrale a Ungariei este o
    chestiune de suveranitate si Uniunea Europeana (UE) sau FMI nu au
    niciun cuvant de spus in aceasta chestiune. Ungaria trebuie sa fie
    recunoscatoare FMI si UE ca au salvat Ungaria de la colaps
    financiar in 2008, insa au impus conditii foarte dure, a daugat el.
    “Ungaria trebuie sa fie recunoascatoare FMI ca nu a lasat tara sa
    urmeze soarta Greciei. Chiar daca a impus conditii foarte dificile,
    a oferit o alternativa la prabusire”, a spus premierul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • NATIUNE, FII DESTEAPTA!

    Tarifele la electricitate care permit inregistrari diferentiate ale consumului de zi si de noapte sunt cele de tip monom in functie de zone orare. Consumul pe tarife diferentiate reprezinta aproximativ 2% din totalul consumului de energie electrica la abonatii casnici.

     

    Pentru ca tariful de noapte sa fie rentabil este necesar ca mai mult de jumatate din consum (peste 60%) sa se faca intre orele 22.00 si 7.00 de luni pana vineri si pe timp de week-end (de vineri, orele 22.00 pana luni, orele 7.00).

     

    Tariful diferentiat are trei componente:

    1.616 lei/kWh pentru electricitatea consumata in orele de noapte (orele 22.00-07.00 si in week-end).

    4.849 lei/kWh pentru electricitatea consumata in orele de zi (07.00-22.00) de luni pana vineri.

    1.511 lei/zi pentru rezervare.