BusinessMagazin

Tag: nationalism

  • Aici nu este vorba despre naţionalism, ci despre competiţie. Nimeni nu mai poate schimba globalizarea

    Acesta este un anunţ de pe un site de recrutare. În limba română. A ajuns Slovacia să facă recrutări în România?
     
    În urmă cu aproape 20 am urmat un curs oarecare în Slovacia şi Cehia, plătit de o fundaţie americană (nu era Soros, ca sa nu se supere dl Dragnea). Pentru că transportul nu era “gratuit”, iar eu eram cam lefter, am mers cu trenul. La graniţa dintre Ungaria şi Slovacia, controlorul mi-a luat geamantanul, l-a aruncat pe hol şi mi-a cerut să cobor, fără nicio explicaţie, deşi biletul meu de tren era până la Bratislava. Am zis fără explicaţie, nu că nu ar fi fost una. Iar aceea e ca aveam paşaport românesc. Si riscam să le fur locurile de muncă.
     
    Ce s-a întâmplat între timp, de ce slovacii, care sunt doar cu puţin mai bogaţi ca românii, să ceară forţă de muncă din România? Dacă vrei să ieşi de pe site-ul de recrutare sus amintit, un mesaj te avertizează: Nu pleca! Avem şi alte job-uri.
     

  • WSJ: Gafa lui Emmanuel Macron despre naţionalism, în contextul tensiunilor transatlantice

    “Poate fi salvată relaţia transatlantică? Aceasta este întrebarea cu care se confruntă lumea la 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial. Semnalele de la ceremoniile comemorative centenare de la Paris nu au fost bune. Preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, a condamnat public naţionalismul, plasându-l «în opoziţie faţă de patriotism», în timp ce autoproclamatul naţionalist preşedinte american Donald Trump a primit cu uimire. Relaţia dintre SUA şi principalii aliaţi europeni – Germania, Marea Britanie şi Franţa – este în mod evident mai rece decât a mai fost din perioada Administraţiei Truman”, comentează editorialistul Walter Russell Mead într-un articol publicat în cotidianul The Wall Street Journal sub titlul “Gafa lui Macron despre naţionalism / Europa Occidentală confundă lecţiile Primului Război Mondial cu adevăruri universale”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai de temut şi mai periculos lider european este fix la graniţa cu România. Nu joacă după nicio regulă, şi totuşi are o atracţie irezistibilă pentru investitori

    Aşa a fost numit Viktor Orban, premierul Ungariei, de către Gerald Knaus, preşedintele Iniţiativei pentru Stabilitate Europeană. Sub conducerea lui Orban, Ungaria a văzut reapariţia unor obiceiuri nocive, precum naţionalismul etnic sau corupţia la nivel înalt. Viktor Orban şi-a propus să obţină puterea absolută, eliminând eventuale piedici din Constituţie. misiunea sa, una clară: remodelarea Ungariei după interesele sale.

    Parlamentul European a aprobat, în urmă cu două săptămâni, declanşarea procedurii de sancţionare a Ungariei, guvernul de la Budapesta riscând suspendarea drepturilor de vot în Consiliul UE. Mai exact, Parlamentul European a aprobat raportul care constată că guvernul Viktor Orban prezintă „riscul clar“ de încălcare a valorilor UE şi a dispus iniţierea procedurii de sancţionare a Ungariei în virtutea Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene. Lansarea procedurii de sancţionare a fost aprobată cu 448 de voturi pentru, 197 împotrivă şi 48 de abţineri.

    „Cel mai periculos om din Uniunea Europeană”

  • „Cel mai periculos om din Uniunea Europeană”

    Parlamentul European a aprobat, în urmă cu două săptămâni, declanşarea procedurii de sancţionare a Ungariei, guvernul de la Budapesta riscând suspendarea drepturilor de vot în Consiliul UE. Mai exact, Parlamentul European a aprobat raportul care constată că guvernul Viktor Orban prezintă „riscul clar“ de încălcare a valorilor UE şi a dispus iniţierea procedurii de sancţionare a Ungariei în virtutea Articolului 7 al Tratatului Uniunii Europene. Lansarea procedurii de sancţionare a fost aprobată cu 448 de voturi pentru, 197 împotrivă şi 48 de abţineri.

    Ungaria a fost criticată în mai multe rânduri de Uniunea Europeană, din cauza legilor privind libertatea de exprimare, din cauza organizării sistemului judiciar, a celui electoral şi în contextul abordării imigraţiei; guvernul de dreapta de la Budapesta a fost acuzat că încalcă normele fundamentale ale Uniunii Europene. Autorii rezoluţiei împotriva Ungariei, printre care se numără eurodeputata olandeză Judith Sargentini, afirmă că „există un risc clar privind încălcarea gravă a valorilor fundamentale europene“.

    Răspunsul lui Orban a venit prompt: Ungaria nu va accepta „ameninţări“ şi nu va deveni „patria imigraţiei“, a afirmat premierul ungar în plenul Parlamentului European. „Ungaria va fi condamnată pentru că a decis că nu va fi patria imigraţiei. Dar noi nu vom accepta ameninţări şi acte de şantaj din partea forţelor proimigraţie: ne vom apăra frontierele, vom opri imigraţia clandestină. Noi ne vom apăra frontierele şi doar noi putem decide alături de cine trăim. Am oprit sute de mii de imigranţi clandestini şi am apărat Ungaria şi Europa. Cetăţenii maghiari au decis că patria noastră nu va fi patria imigraţiei“, a subliniat Orban.

    Cum a ajuns însă Orban un politician de extremă dreapta, care practică un discurs aflat la graniţa cu extremismul?

    Este o metamorfoză completă a tânărului care, în timpul unui discurs din 1989, se prezenta ca un campion al democraţiei; a tânărului crescut în sărăcie, care a spus că până la 15 ani nu ştia ce înseamnă apă caldă la robinet.

    După absolvirea facultăţii, în 1987, Orban a lucrat part-time pentru Open Society Foundation (Fundaţia pentru o Societate Deschisă), organizaţia nonguvernamentală patronată de miliardarul George Soros. Doi ani mai târziu, s-a mutat alături de soţie şi fiica sa la Oxford, cu intenţia de a participa la un studiu legat de filosofia politică europeană. Orban s-a întors însă la Budapesta după doar patru luni, luând decizia de a intra în viaţa politică.

    Viktor Orban a participat la primele alegeri libere din Ungaria, în 1990, pe listele Fidesz, numit şi partidul tinerilor. Deşi formaţiunea a câştigat doar 22 de locuri în Parlament, cei care le-au ocupat au atras simpatia publicului prin imaginea lor nonconformistă – aveau plete şi purtau blugi sau tricouri, îndepărtându-se de ceea ce oamenii se aşteptau să vadă din partea reprezentanţilor.

    Plin de ambiţie şi carismă, Orban – care nu avea nici 30 de ani – a reuşit în scurt timp să preia controlul partidului. După rezultatele dezamăgitoare ale Fidesz la alegerile din 1994, el a mutat partidul către zona de dreapta şi a adoptat un discurs naţionalist. Mişcarea s-a dovedit una inspirată, Fidesz câştigând detaşat alegerile din 1998; Orban, transformat într-un politician în costum, a devenit cel mai tânăr prim-ministru din istoria Ungariei.

    Sub conducerea sa, Fidesz a suferit două înfrângeri surprinzătoare, în 2002 şi 2006; au urmat însă două victorii importante, la alegerile din 2010 şi 2014.

    Un important derapaj constituţional a avut loc în 2013, atunci când Parlamentul de la Budapesta a adoptat o serie de amendamente care limitau atribuţiile Curţii Constituţionale, limitau libertatea presei (incriminând exprimările publice care „încalcă demnitatea naţiunii“), a educaţiei (studenţii cu burse de stat erau obligaţi să se angajeze la firme ungureşti), a cultelor (care puteau primi bani numai dacă lucrau „pentru interesul public“) şi a minorităţilor (autorităţile locale puteau interzice stabilirea romilor pe teritoriul lor).

    După votul parlamentului ungar, secretarul general al Consiliului Europei de la acea vreme, Thorbjorn Jagland, şi preşedintele Comisiei Europene, Jose Barroso, declarau că amendamentele „trezesc îngrijorare privind respectarea principiilor statului de drept, a legislaţiei UE şi a standardelor Comisiei Europene“. Pia Ahrenkilde Hansen, purtătorul de cuvânt al Comisiei, spunea că nu este exclusă adoptarea unor sancţiuni contra Ungariei. Departamentul de Stat al SUA a comunicat că revizuirea Constituţiei ungare „ar putea ameninţa principiile independenţei instituţionale care caracterizează o guvernare democratică“.

    În faţa protestelor de la UE şi din SUA, Viktor Orban a acuzat companiile străine (multinaţionalele din utilităţi, energie, telecom şi băncile) cărora Ungaria le-a impus suprataxe de criză sau le-a refuzat cererile de majorare a tarifelor că au făcut reclamă proastă Ungariei în străinătate şi a declarat că „ţările din Europa Centrală şi de Est trebuie să-şi croiască propriile politici fără a se uita la UE“ şi că „nu trebuie să ascultăm tot ce ne spun birocraţii de la Bruxelles“. Referindu-se la companiile străine, Orban a declarat în parlament că „vom lupta şi vom face şi alte noi propuneri legislative… Preţurile la utilităţi vor fi reduse şi mai mult, iar companiile vor avea profituri şi mai mici“.

    Discursul lui Orban a devenit şi mai agresiv la începutul anului 2015, atunci când partidul a pierdut susţinerea în Parlament. Pentru a recâştiga susţinerea, Orban a ales ca temă centrală imigraţia, atacând decizia Uniunii Europene care impunea fiecărui stat membru să primească un număr de refugiaţi. Mai mult, într-un gest de sfidare la adresa instituţiilor europene, liderul Fidesz a construit un gard de peste 170 de kilometri lungime la graniţa cu Serbia şi încă unul de-a lungul graniţei cu Croaţia.

    Între iunie şi septembrie 2015, susţinerea pentru partidul condus de Viktor Orban a crescut vertiginos, iar ziarul german Der Spiegel l-a numit pe Orban „câştigător al crizei refugiaţilor“. Chiar şi principalii săi critici au căzut de acord asupra faptului că el a intuit, înaintea altor lideri europeni, nevoia de a controla graniţele ca un prim pas în gestionarea fluxului de imigranţi.

    Unii analişti au catalogat drept absurdă ideea că Viktor Orban, liderul naţionalist al unei ţări cu o populaţie de sub 10 milioane, ar putea să remodeleze politica europeană şi să atace poziţia dominantă a cancelarului german Angela Merkel. Cu toate acestea, efectele discursului său nu ar trebui neglijate.

    „În locul democraţiilor liberale care au eşuat, vom construi o democraţie creştină a secolului XXI care să garanteze demnitatea umană, libertatea şi securitatea, care protejează egalitatea, modelul familiei tradiţionale şi cultura noastră creştină şi care să ofere naţiunii noastre şansa de a supravieţui şi a prospera”, transmitea Orban în luna mai, la finalul unei campanii electorale din care partidul său a ieşit câştigător. „Ştiu că mulţi vor considera acest obiectiv imposibil, însă cred că Ungaria poate fi până în 2030 în primele cinci ţări europene în privinţa standardelor de viaţă”. Alianţa de guvernământ Fidesz – Partidul Popular Creştin Democrat (KDNP) a câştigat alegerile parlamentare din Ungaria desfăşurate la începutul lunii aprilie, câştigând 133 din cele 199 de locuri din Parlament.

    Discursul lui Viktor Orban se aseamănă şi cu cel al lui Nigel Farage, liderul partidului UKIP din Marea Britanie, cel pe care mulţi îl consideră răspunzător de Brexit. La fel ca Farage, Orban a încercat să creeze tensiuni rasiale şi să dezvolte sentimentul de ostilitate faţă de refugiaţi.
    Cu toate acestea, regimul din Ungaria nu poate fi comparat cu unele totalitare, aşa cum ar fi cel din Rusia. Politicienii din opoziţie nu sunt încarceraţi, iar protestele nu primesc răspuns violent din partea autorităţilor. Dar pericolul există: în ultimii 7-8 ani, Orban a pus bazele unui nou model politic, pe care publicaţiile din Ungaria îl numesc „democraţie în declin“. Iar cifrele par să le dea dreptate: în Indexul Corupţiei, realizat de Transparency International, Ungaria ocupă locul al doilea în rândul celor mai corupte state din Uniunea Europeană, după Bulgaria. Prin intervenţiile repetate asupra procesului electoral şi prin subjugarea presei libere, Ungaria a reuşit să fie catalogată drept „cea mai nedemocratică ţară“ din rândul statelor membre ale UE.

    E greu de spus ce va urma, în condiţiile în care Orban se bucură de susţinerea regimului polonez de la Varşovia – un alt exemplu în ceea ce priveşte derapajele instituţiilor de forţă. Pentru a retrage dreptul de vot al unui stat membru, toate celelalte state trebuie să se pună de acord asupra acestui lucru; e o măsură la care, în configuraţia actuală a Uniunii, nu se poate ajunge. Prin urmare, pericolul ca şi alţi lideri cu un profil asemănător cu cel al lui Orban să câştige simpatia votanţilor e mai mare ca oricând.

  • Macron crede că există riscul unui “război civil” în Europa,denunţă naţionalismul,populismul

    “Nu putem pretinde că ne aflăm în vremuri normale, există dubii asupra Europei, apare un fel de război civil european, dar nu trebuie să cedăm fascinaţiei sistemelor nonliberale şi egoismelor naţionale”, a declarat Emmanuel Macron marţi, într-un discurs rostit în Parlamentul European, conform publicaţiilor Les Echos, La Repubblica şi postului France24.

    “Unii ne spun că cetăţenii nu mai vor Europa. Dar nu cetăţenii sunt cei care au abandonat ideea europeană, ci suntem ameninţaţi de trădarea unor categorii de intelectuali”, a avertizat liderul Franţei, denunţând “naţionalismul”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • The Economist: Naţionalismul este în ascensiune în Europa şi Statele Unite, luând frecvent forma populismului

    “Oriunde privim, naţionalismul este în ascensiune. Uneori ia forma naţiunilor autoproclamate care solicită dreptul de a-şi determina viitorul: Catalonia în Spania, Kurdistanul în Irak, Scoţia în Marea Britanie, Biafra în Nigeria. Mai frecvent, este vorba de tendinţele spre dreapta populistă şi reacţionară. Partidul Alternativă pentru Germania (AfD) a obţinut 94 de locuri în Bundestag. Marine Le Pen, liderul formaţiunii Frontul Naţional, a obţinut o treime din voturi în scrutinul prezidenţial din Franţa. În Ungaria, Austria şi Cehia au ajuns la putere naţionalişti; la fel, în Polonia. În perioada postreferendum din Marea Britanie, «au preluat din nou controlul», sau cel puţin aşa au pretins. Turcia are politici militante, Japonia vrea renunţarea la pacifism, India jonglează cu noţiunea supremaţiei hinduse, China visează la glorie, iar Rusia a adoptat o atitudine beligerantă”, observă editorialiştii The Economist într-un material intitulat “Naţionalismul, încotro? / Naţionalismul nu se atenuează, dar nu este clar spre ce direcţie se îndreaptă”.

    “Cele mai remarcabile sunt tendinţele naţionaliste din Statele Unite. America a fost prima naţiune care a proclamat independenţa faţă de toţi suveranii, cu excepţia poporului şi Constiuţiei naţiunii. Statele Unite s-au perceput permanent drept un loc special. Dar, de-a lungul istoriei ţării, acest excepţionalism a fost o formă de universalism; (…). Acum, la putere a ajuns un preşedinte furios, cu doctrină nativistă, care observă că America nu mai conduce pe plan mondial, ci este lăsată în urmă, astfel că promite să o facă din nou măreaţă”, adaugă editorialiştii The Economist.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Interviu DAN PURIC: „Noi, ca popor, trebuie să ne retragem în munţi – în cultură. Altfel, ne calcă gorilele cu jeep-ul”

    – V-aţi raportat vreodată la dimensiunea economică a actului de creaţie artistică pe care îl comiteţi?

    – Înainte de toate, trebuie făcută o trecere în revistă a schimbării de context istoric. Este evident că, după 1989, teatrul, arta în general, a funcţionat conform statutului impus de ghetoul neocomunist: ca o instituţie de supravieţuire. Elementul de viaţă era nul. În acest sens, trebuie să ne gândim la două etape: până în 1989 şi după 1989. Până în 1989, destinul profesionalismului şi al valorii era cel al monopolului ideologic. Puterea politică fiind monocefală, confisca valorile, pentru a se legitima prin ele, le instrumenta în scopuri ideologice, propagandistice, pe ideea de naţionalism comunist sau de comunism pur şi simplu.

    – Naţionalismul comunist nu e cumva o aberaţie, o struţo-cămilă? Căci, se ştie, comunismul este în esenţă cosmopolit, internaţionalist, iar naţionalismul ţine mai mult de doctrinele de dreapta…

    – Cei care au inventat comunismul l-au făcut iniţial internaţionalist. Pe parcurs li s-a stricat jucăria şi s-a ajuns la naţionalismul de tip comunist, care este diferit de naţionalismul creştin-ortodox sau cel de tip masonic.

    – Adică la un naţionalism “de partid şi de stat”…

    – Exact. Aici, condiţia artistului era una de lagăr. El era folosit pentru a preamări, pentru a lăuda. Doar zona de divertisment era ceva mai liberă, dar şi aceea era cenzurată. Asta nu înseamnă că, în aceste condiţii, nu s-au produs opere de artă, chiar în zonele de cenzură. În clipa în care, în 1989, s-a spart zidul şi am intrat în neocomunism, iar “eşalonul doi” a devenit mafie, forţă economică, n-a mai fost nevoie de propagandă prin sectorul artistic. Valoarea a fost lăsată de izbelişte, nu mai prezenta nici un interes, căci capitalismul de grotă nu are nevoie de cultură.

    Cititi mai multe pe www.cunoastelumea.ro

  • Moştenirea lui Chavez: degeaba s-au bucurat pieţele financiare (VIDEO)

    Vicepreşedintele Nicolas Maduro a declarat însă răspicat că, deşi Chavez nu mai este, filozofia sa de guvernare (“chavismo”) va rămâne, ceea ce înseamnă că politicile economice bazate pe protecţie socială, naţionalizări şi opoziţia faţă de SUA şi organismele financiare internaţionale vor continua să definească orientarea Venezuelei în raport cu străinătatea.

    Viaţa lui Hugo Chavez – GALERIE FOTO

    Maduro a preluat oficial preşedinţia interimară, dar şi rolul de candidat prezidenţial al partidului de guvernământ, spre a-şi asigura victoria în alegerile ce ar trebui să aibă loc în 30 de zile, conform constituţiei. Opoziţia a contestat decizia lui Maduro, având în vedere că, potrivit constituţiei, preşedinţia interimară trebuie să fie preluată de şeful Adunării Naţionale.

  • Yasmina Khadra: “Mondializarea nu aduce decât criză după criză, spaimă şi pericole”

    “Ceea ce ziua datorează nopţii” (Ce que le jour doit à la nuit) a primit premiul “Cel mai bun roman al anului 2008” acordat de prestigioasa revistă Lire, fiind primit în mod elogios de critica literară care a semnalat valoarea artistică, dar şi etică a acestei cărţi în care autorul propune o reconciliere a trecutului dureros, încă nevindecat, al relaţiilor franco-algeriene.

    Rep.: Va deveni oare patriotismul, dragostea de propria ţară, un lucru din ce în ce mai greu de înţeles şi chiar de acceptat în epoca globalizării?
    Yasmina Khadra: Mondializarea, aşa cum a fost ea gândită şi pusă în practică, se bazează pe rentabilitatea economică, pe profit, iar nu pe promovarea, pe bunăstarea individului. Marile Finanţe au exclus factorul uman din ecuaţie. La început, s-a crezut că mondializarea va aduce prosperitate si securitate. S-a dovedit, însă, că ea nu aduce decât criză după criză, spaimă şi pericole. În faţa unei asemenea realităţi oamenii sunt nevoiţi să-şi reactiveze instinctele gregare, pentru a putea supravieţui, iar noţiunea de patriotism ar putea degenera prin proliferarea mişcărilor ultranaţionaliste. Priviţi la ce se întâmplă acum în Grecia cu partidele xenofobe, în Rusia, unde proliferează rasismul în rândul tinerilor, la mişcările fasciste care dau frisoane Austriei, Olandei, Italiei şi Franţei. Este imperativ necesar să regândim mondializarea, să o punem în serviciul omului, să nu mai fie un concept aflat la bunul plac al finanţelor internaţionale, care nu fac decât să genereze focare de tensiune şi care, adeseori, se găsesc în spatele războaielor, al revoltelor populare, al marilor exoduri sinucigaşe.

    Mai mult pe Ziarul de Duminică.

  • Strategia PDL: au combătut mogulii, acum combat extremiştii care vor distruge ţara

    Declanşatorul a fost ameninţarea deputatului PSD Adrian Solomon că dacă premierul Ungureanu va veni la Bârlad fără să anunţe primăria, ar putea avea soarta lui Aldo Moro. Pornind de aici, au fost rememorate apelativul “camarad” adresat de Crin Antonescu şi Victor Ponta participanţilor la mitingul USL din 7 aprilie, gafa lui Dan Şova cum că românii n-au participat la pogromurile contra evreilor, de apariţia lui Radu Mazăre în uniformă nazistă, remarca de pe Facebook a Olguţei Vasilescu despre Mihai-Răzvan Ungureanu că “oamenii ca el erau împuşcaţi pentru înaltă trădare, în alte vremuri”, dar şi insistenţa USL de a critica programul de vânzări ale companiilor de stat către firme străine, insistenţă taxată de PR-ul puterii drept naţionalism comunist şi xenofobie.

    Interesant e că opoziţia nu numai că n-a observat tactica, dar a continuat, nonşalant şi grosolan, să-i ofere muniţie proaspătă: Victor Ponta a spus despre guvernanţi că “nici dacă-i împuşti nu e suficient”, cu referire la tergiversarea intenţionată de către putere a rezolvării greşelii prin care 2,2 milioane de pensionari au fost puşi să plătească CASS.

    În aceste condiţii, ascensiunea USL în urma moţiunii de cenzură le-a prilejuit comentatorilor fostei puteri, cel puţin pe internet, un tur de forţă remarcabil, cu avertismente mecanic-disperate că useliştii vor trece la un program de răzbunări în stilul anilor ’50 faţă de pedelişti şi de susţinătorii lor, care vor fi prigoniţi, expropriaţi, judecaţi sau pur şi simplu vânaţi pe stradă şi omorâţi. La aceasta se adaugă şi prezicerile că economia va cădea, leul se va prăbuşi, investitorii vor fugi ca potârnichile, ţara va fi dată afară din UE şi NATO şi se va institui teroarea comunistă, precum şi concluzia standard care îi îndeamnă pe cititori să emigreze ca să-şi scape pielea.