Tag: nasadq

  • Bursele americane deschid pe verde după ce Trump a renunţat la ideea de a-l demite pe şeful Fed. Indicele S&P 500 urcă cu peste 3%, Dow Jones câştigă 2,5%, iar Nasdaq Composite creşte cu 3,8%

    Bursa americană a deschis pe creştere miercuri, după ce preşedintele Donald Trump a declarat că nu intenţionează să-l înlăture din funcţie pe Jerome Powell, guvernatorul Fed, scrie CNBC.

    Investitorii au fost încurajaţi şi de faptul că Trump a sugerat o posibilă reducere a tarifelor aplicate importurilor din China.

    Indicele Dow Jones a crescut cu 1.044 de puncte (echivalentul a 2,5%), S&P 500 a urcat cu mai mult de 3%, iar Nasdaq, a avansat cu 3,8%.

    Aceste evoluţii pozitive au venit după ce, marţi seara, Trump a spus că nu are „nicio intenţie” de a-l concedia pe Powell, al cărui mandat la conducerea băncii centrale americane expiră în mai 2026.

    Declaraţia marchează o schimbare de ton semnificativă, având în vedere că doar cu o zi înainte, luni, Trump îl atacase dur pe Powell, numindu-l „un mare ratat” şi cerând din nou scăderea dobânzilor. Săptămâna trecută, într-o postare pe reţeaua Truth Social, preşedintele spunea că „demiterea lui Powell nu poate veni suficient de repede”.

    Trump a mai afirmat că este dispus să adopte o atitudine mai moderată în relaţia comercială cu China, subliniind că actualele tarife de 145% aplicate produselor chinezeşti sunt „foarte ridicate şi nu vor rămâne aşa. Nu, nu vor fi nici pe departe atât de ridicate. Vor scădea semnificativ. Dar nu vor fi zero”.