



Peste 2.000 de oameni au petrecut la nunta primarului localităţii Ulmeni, din Maramureş. Edilul s-a casatorit cu solista de muzică populară Ioana Pricop.
La nuntă au fost prezenţi prieteni, oameni de afaceri, politicieni, reprezentanţi ai administraţiilor locale, judeţene si directori de instituţii.
La nunta a participat si Traian Băsescu, alături de Maria, soţia sa. Câteva minute mai târziu şi-a făcut apariţia şi Elena Udrea, care a venit neînsoţită.
In fiecare dintre cele şapte săli nuntaşii au putut vedea pe monitoare imense tot ce se petrece la sala din Ţicău, acolo unde au petrecut mirii.
Ba, mai mult, după ce şi-au primit invitaţii, cei doi au făcut un „maraton” prin toate satele, unde şi-au salutat invitaţii şi au petrecut câte puţin timp cu ei, scrie stirileprotv.ro
Reprezentanţii Spitalului Elias din Capitală, acolo unde era internată artista, au confirmat, pentru agenţia de presă MEDIAFAX, că Ionela Prodan, în vârstă de 70 de ani, a murit luni seară, în jurul orei 21.00.
Ea avea probleme cronice care s-au acutizat de când a fost internată, de pe 16 martie.
“Om ireprosabil, om pur si minunat, om bun si simplu, om incarcat de daruri. Minune de la Dumnezeu! Ai fost un artist emerit, un om fara egal, de o bunatate si o simplitate incredibila. Ai sadit in inimile romanilor clipe de neuitat si i-ai bucurat ani de zile cu vocea ta inegalabila. Ai avut un har nepereche si ai reusit, astfel, sa faci o intreaga lume sa te iubeasca si sa te respecte. Pentru noi ai fost cea mai buna mama, pentru poporul roman ai fost bun national! In inimile oamenilor, pe care i-ai iubit si bucurat cu vocea ta, nu vei muri niciodata! Ai fost, esti si vei ramane ingerul nostru pazitor! Te iubim si te vom iubi mereu!
ALDE a organizat o petrecere în curtea sediului central al partidului pentru un grup de membri ai săi, care se delectează cu muzică populară, cozonac şi slănină cu brânză şi ceapă. Sărbătoarea din curte a început căte sfârşitul defilării care a avut loc numai câteva de metri distanţă.
Petrecerea de 1 Decembrie din curtea ALDE tinde să devină o tradiţie întrucât şi în 2016 a avut loc un eveniment similar. Spre deosebire de anul trecut, când liderul partidului nu a fost invitat de preşedintele Iohannis să asiste la paradă, invocând problemele penale ale şefului Senatului, anul acesta Călin Popescu-Tăriceanu a fost invitat, dar nu a onorat invitaţia, preferând să stea în sediul partidului pe durata defilării pe sub Arcul de Triumf.
Iniţial, potrivit unor informaţii neoficiale, preşedintele Liviu Dragnea, însoţit de ceilalţi lideri ai PSD, urma să meargă pe jos de la sediul central al partidului, aflat pe bulevardul Kiseleff, până la sediul ALDE, aflat în apropierea Arcului de Triumf, unde ar fi trebuit să se întâlnească cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu şi să asiste la paradă din faţa sediului. Însă Liviu Dragnea nu a mai venit la sediul ALDE, iar Călin Popescu-Tăriceanu nu a ieşit din clădire.
Cântăreaţa de muzică populară Anamaria German ne-a arătat că poţi să ai un job chiar dacă te deplasezi în scaun cu rotile. Deşi este dependentă în parte de cei din jur, tânăra a pus pe picioare, alături de familie, o afacere cu lavandă, scrie bistriteanul.ro
Deja au trecut trei ani de cand Anamaria German este ţintuită într-un scaun cu rotile. Acum trei ani, aceasta a fost implicată într-un accident rutier, provocat de un şofer băut, în urma căruia a rămas paralizată de la brâu în jos.
Tot de trei ani, tânăra de 24 de ani se chinuie să-şi obţină cât se poate mobilitatea picioarelor, cu ajutorul unor tratamente costisitoare şi chinuitoare. Aceasta nu poate să meargă singură la toaletă, nu se poate îmbrăca singură şi nu poate să îndeplinească activităţile casnice.
Toate aceste lucruri nu au împiedicat-o însă să aibă o viaţă cât se poate de normală, cu ajutorul soţului său şi a familiei. Mai mult, în urmă cu un an aceasta s-a şi angajat. Tânăra moderează o emisiune de folclor în Târgu Lăpuş, la Orizont TV, un post de televiziune regional. Acest job presupune deplasarea cântăreţei o dată pe săptămână 100 de kilometri până la studio, lucru pe care Anamaria nu-l consideră un inconvenient.
Alături de familia sa, tânăra a pus pe picioare un mic business. Părinţii cântăreţei de muzică populară, care locuiesc în localitatea Dumbrava din judeţul Mureş, au plantat lavandă pe 30 de ari. Deşi este doar primul an, Anamaria deja a produs primele produse din lavandă.
„Anul trecut în octombrie am plantat butaşii, ajutată de prieteni şi vecini, iar la sfârşitul primăverii au apărut şi primele flori. Ulterior, tot prietenii şi părinţii, în special, s-au ocupat de îngrijirea lor. Am adunat florile de patru ori până acum şi am făcut primele produse”, spune Anamaria German.
Cititi mai multe pe www.bistriteanul.ro
Cântăreaţa de muzică populară Anamaria German ne-a arătat că poţi să ai un job chiar dacă te deplasezi în scaun cu rotile. Deşi este dependentă în parte de cei din jur, tânăra a pus pe picioare, alături de familie, o afacere cu lavandă, scrie bistriteanul.ro
Deja au trecut trei ani de cand Anamaria German este ţintuită într-un scaun cu rotile. Acum trei ani, aceasta a fost implicată într-un accident rutier, provocat de un şofer băut, în urma căruia a rămas paralizată de la brâu în jos.
Tot de trei ani, tânăra de 24 de ani se chinuie să-şi obţină cât se poate mobilitatea picioarelor, cu ajutorul unor tratamente costisitoare şi chinuitoare. Aceasta nu poate să meargă singură la toaletă, nu se poate îmbrăca singură şi nu poate să îndeplinească activităţile casnice.
Toate aceste lucruri nu au împiedicat-o însă să aibă o viaţă cât se poate de normală, cu ajutorul soţului său şi a familiei. Mai mult, în urmă cu un an aceasta s-a şi angajat. Tânăra moderează o emisiune de folclor în Târgu Lăpuş, la Orizont TV, un post de televiziune regional. Acest job presupune deplasarea cântăreţei o dată pe săptămână 100 de kilometri până la studio, lucru pe care Anamaria nu-l consideră un inconvenient.
Alături de familia sa, tânăra a pus pe picioare un mic business. Părinţii cântăreţei de muzică populară, care locuiesc în localitatea Dumbrava din judeţul Mureş, au plantat lavandă pe 30 de ari. Deşi este doar primul an, Anamaria deja a produs primele produse din lavandă.
„Anul trecut în octombrie am plantat butaşii, ajutată de prieteni şi vecini, iar la sfârşitul primăverii au apărut şi primele flori. Ulterior, tot prietenii şi părinţii, în special, s-au ocupat de îngrijirea lor. Am adunat florile de patru ori până acum şi am făcut primele produse”, spune Anamaria German.
Cititi mai multe pe www.bistriteanul.ro
După Gyuri şi Papaiani, unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi români a murit. A încetat din viaţă, marţi seară, într-o clinică privată din Austria, după ce s-a luptat mai mulţi ani cu o boală incurabilă. ”Nimic nu l-a mai putut salva! Avea doar 47 de ani, dar destinul a fost necruţător cu el. Dumnezeu să-l odihnească”, au spus apropiaţii săi, anunţând decesul acestuia.
După Gyuri şi Papaiani, unul dintre cei mai îndrăgiţi cântăreţi români A MURIT
După ce şi-a pierdut slujba pe care o avea la Casa de Cultură din Agnita, judeţul Sibiu, un interpret de muzică populară s-a „recalificat”. Marcel Părău a pus la punct un proiect despre care acum se vorbeşte şi peste graniţe.
Şi-a pierdut slujba în urmă cu 20 de ani, iar acest lucru l-a făcut să-şi descopere o nouă pasiune. Povestea proiectului lui Marcel, referent muzical în cadrul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale „Cindrelul-Junii” Sibiu, începe în anul 1996.
Pe atunci, bărbatul era administrator al Casei de Cultură din Agnita, judeţul Sibiu. După ce postul i-a fost însă restructurat, Marcel Părău a rămas fără serviciu.
„Staţi un pic, staţi un pic! Care-i mai mare câştig? Banii sau viaţa?”. Pe versurile solistei de muzică populară Emilia Ghinescu, înconjurat de influenţi oameni de afaceri şi politicieni şi cu fiica cea mică în dreapta lui, cel mai bogat om din România şi-a inaugurat noua fabrică de ulei de 35 de milioane de euro. La Zimnicea, oraşul trăieşte în ritmul dictat de Ioan Niculae.
ODATĂ IEŞIT DIN ALEXANDRIA, DRUMUL SPRE ZIMNICEA ÎŢI ALUNGĂ TOATE AŞTEPTĂRILE. Pe o şosea îngustă, denivelată, semi-asfaltată şi plină de căruţe, cei nici 40 de kilometri par mai lungi ca niciodată. Zgomotul din microbuzul inscripţionat Bio Fuel Energy, după numele celei mai mari rafinării de bioetanol din sud-estul Europei, se aseamănă cu cel al unei doze de suc în maşina de spălat. În partea dreaptă, floarea-soarelui cât vezi cu ochii. În stânga, culturi de viţă de vie. Din când în când, o plăcuţă albă pe care stă scris cu verde InterAgro aminteşte ale cui sunt toate.
Cu ceva răbdare, asfaltul şi indicatorul „Bun venit la Zimnicea” indică destinaţia finală. Prima clădire care iese în cale este gara, mascată de o peninsulă de mărăcini mai înalţi decât puţinii trecători şi o cărare de pământ care duce de la drum la peron. Mai mergem un pic şi botul alb de Logan cu numere de MAI pândeşte aşezat lângă un gard. Deşi şoferul frânează când vede echipajul de poliţie, iar viteza urcase peste limita legală, la trecerea pe lângă oamenii legii vine şi apostrofarea prin geamul întredeschis: „V-aţi găsit să staţi cu radarul când ne grăbim mai tare că se taie panglica!”. Alte două curbe, un nou echipaj zărit în josul dealului, linie continuă, vine depăşirea şi un salut cordial între alţi poliţişti şi şofer. Într-un alt judeţ şi într-o altă zi permisul ar fi rămas sigur în torpedoul Daciei inscripţionate cu Poliţia.
CU ZECE MINUTE TRECUTE PESTE ORA 11, MICROBUZUL CU NORUL DE PRAF ÎN URMĂ AJUNGE ÎN PORT, unde parcarea era plină, iar bitumul proaspăt turnat stă să fiarbă. Printre maşini se zărea negrul bătut de soare al limuzinelor cu preţuri de şase cifre care contrastează cu peisajul ruralo-industrial. „Această inagurare are loc datorită faptului că domnul Ioan Niculae este de aici. Sunt mândru şi mă bucur că sunt primar în oraşul Zimnicea”.
Cu Maria Grapini, ministrul pentru IMM-uri, venită în cel mai sudic oraş din România, deşi „trebuia să fie la Guvern la ora 12”, Vasile Turcu, proprietarul Romconstruct, zâmbitor şi accesorizat cu pantofi lucioşi din piele vişinie, şi flancat de Radu Timiş, fondatorul CrisTim, în căutarea curajului pierdut de a mai investi, Ioan Niculae a prezentat cel mai nou pariu al grupului InterAgro. Discursul celui mai bogat om din România, urmat de creştineasca slujbă de sfinţire a fabricii, a durat patru minute. Durerile lui Niculae sunt aceleaşi: „De foarte mulţi ani ne îndoim de capacitatea românilor de a face astfel de investiţii. Acum trei ani de zile inauguram aici în stânga fabrica de bioetanol de 100 de milioane de euro şi nici n-am reuşit bine să tăiem panglica şi s-o punem la piept că politicienii au schimbat legea, făcând dintr-o investiţie care era mai mult decât rentabilă una cu care ne-am chinuit foarte mult să ajungem pe zero. Dacă şi la treaba asta cu uleiul vor face la fel, voi veni la Guvern”. Omul de afaceri spune că Zimnicea, capitala oficială a agro-imperiului său, nu mai este de mult timp o zonă săracă a ţării, iar problema faţă de alte localităţi din provincie este găsirea de forţă de muncă din zonă pentru că „în oraş nu mai găsim nimic”. Mesajul adresat oficialilor de la Bucureşti s-a legat din nou de importanţa creării de noi locuri de muncă, „dincolo de bătaia politică, show-urile de televiziune, noi Constituţii”.
SLUJBA SE ÎNCHEIE REPEDE, IAR CEI PESTE O SUTĂ DE INVITAŢI ÎNCEP TURUL FABRICII. Printre ei, baroni ai cerealelor pe care jurnaliştii îi văd la faţă doar în poze de arhivă, politicieni de toate culorile politice veniţi de la Bucureşti, oficialităţi din Teleorman, dar şi de pe malul bulgăresc uşor de zărit chiar din curtea fabricii.
MELA DUMBRAVĂ, DIRECTORUL ECONOMIC AL FABRICII, a renunţat la slujba de o viaţă din bancă tocmai ca să se alăture imperiului de lângă Dunăre: „Eu cred că Ioan Niculae nu ţine în viaţă doar Zimnicea, ci toată zona de sud şi o parte a României. Dacă vă uitaţi în toate direcţiile, eu cred că domnul Niculae a făcut totul ca să dezvoltăm partea economică: a început cu agricultura şi a continuat cu industria„. Angajata subliniază şi că e mai puţin important că Zimnicea are sau nu infrastructură – „important este că eu şi toţi cei 11.000 de angajaţi vrem să muncim şi să gestiomăm toate aceste investiţii aşa cum trebuie”.
Ioan Niculae zâmbeşte rar, iar la Zimnicea n-a făcut-o deloc. A vorbit însă de promisiunea sa făcută în urmă cu zeci de ani când şi-a propus să dezvolte cât mai mult împrejurimile.