Tag: muzee

  • Vise dulci în lumea artei

    Cum la muzeu, în general, nu te poţi caza, se găsesc destui turişti dispuşi să cheltuie câteva sute de dolari pentru o noapte pe tărâmul artei. Printre hotelurile-muzeu se numără, scrie La Times, The Art, un hotel din Denver, amplasat chiar în cartierul cu muzee al oraşului şi a cărui colecţie de artă modernă poate fi admirată pe holurile sale, în apartamente şi în restaurant, Gehry ori reţeaua 21c Museum Hotels, care funcţionează în clădiri istorice, una dintre acestea fiind o fostă uzină Ford din Oklahoma City. În West Hollywood se găseşte hotelul Petit Ermitage, care găzduieşte mai bine de 150 de opere de artă, majoritatea din colecţia proprietarului unităţii de cazare. Petit Ermitage se laudă cu lucrări de Joan Miró, Salvador Dali sau de-ale artistului francez de origine rusă Erté. La Huntington Beach, în California, se află Paséa Hotel & Spa, unde oaspeţii pot admira opere confecţionate din diverse obiecte, cum ar fi „Leftovers”, un colaj din capace de sticle, sandale şi tacâmuri de plastic folosite, semnat de Katlin Evans, ori „Wavelength 4” a lui Jorg Dubin, realizată din mai bine de 1.400 de şlapi coloraţi prinşi pe un panou. În Irlanda, la Dublin, Merrion Hotel deţine o impresionantă colecţie de artă, expunând tablouri ale unor pictori ca Paul Henry sau Jack Butler Yeats. Pe lângă acestea, hotelul oferă şi opţiunea unui ceai artistic, unde dulciurile servite sunt inspirate de operele de artă expuse.

  • Gravor la domiciliu

    Acesta a conceput o presă de gravură de dimensiuni mici care poate fi tipărită de oricine are o imprimantă 3D, făcând disponibilă schema pentru aceasta pe site-ul său, openpressproject.com. A urmat apoi o campanie pe site-ul de crowdfunding Kickstarter pentru a finanţa producţia minipresei de gravură pentru cei care vor una gata de utilizare fără să-şi mai bată capul cu tipăritul şi asamblatul ei.

  • Muzee călătoare

    Uneori însă, ele pornesc la drum, aşa cum este cazul unora cu temă alimentară care „umblă” din loc în loc prin Statele Unite ale Americii ori prin lume. Pe lângă caracterul lor temporar şi itinerant, toate aceste muzee sunt gândite să arate bine în fotografii, vizitatorii fiind încurajaţi să-şi facă selfie-uri sau poze şi să le încarce pe Instagram sau alte reţele de socializare. Un exemplu de astfel de instituţie, scrie The New York Times, este Hall of Breakfast, aflat pe moment la Salt Lake City şi dedicat, aşa cum îl arată şi numele, micului dejun. Intrarea se face printr-un frigider uriaş, după care se pot explora 10 încăperi în care află un tobogan în formă de felie de bacon, o cameră cu cereale din confetti ori leagăne în formă de gogoşi.
    The Egg House se plimbă şi el prin diverse oraşe, de la New York la Shanghai, vizitatorii fiind aşteptaţi cu o bucătărie plină de ouă de plastic şi dotată cu trambulină în formă de tigaie, o grădină cu leagăne în formă de vinete („eggplant”) şi un magazin de suveniruri tematice, de la bijuterii la genţi. În domeniul deserturilor se remarcă Candytopia, prezent la New York şi San Francisco, ale cărui atracţii sunt lucrări de artă în mărime naturală care par confecţionate din bomboane, printre care şi un sfinx, şi copii realizate din jeleuri ale unor tablouri celebre. Există şi un muzeu al îngheţatei, denumit chiar aşa, Museum of Ice Cream, care, după ce s-a plimbat prin diverse oraşe, s-a hotărât să se stabilească la San Francisco. Printre atracţiile sale se numără grădina cu ursuleţi din jeleu, piscina cu bombonele multicolore pentru decorat deserturi ori un restaurant în stilul anilor ’50 unde se servesc câteva tipuri de îngheţată.

  • Programul complet al instituţiilor bucureştene şi din apropiere în Noaptea Muzeelor 2018

    În Bucureşti, potrivit unui comunicat al RATB, cu ocazia desfăşurării evenimentului cultural „Noaptea Muzeelor”, în noaptea de 19 spre 20 mai, între orele 19:00 – 04:00, linia 362 va funcţiona cu un program prelungit.

    De asemenea, preluarea fluxului de călători se va face şi prin liniile de noapte care converg către zona centrală a Capitalei, respectiv N102, N104, N105, N106, N107, N108, N109, N110, N111, N112, N114, N115, N116, N117, N119 şi N121, pe întreg parcursul nopţii.

    Muzeul Naţional de Istorie Naturală ”Grigore Antipa” aşteaptă publicul între 18.00 şi 00.00 pe Şoseaua Pavel Dimitrievici Kiseleff 1 (piaţa Victoriei) la o serie de activităţi care includ expoziţii temporare, proiecţii de filme documentare, activităţi de colectare a insectelor nocturne şi de interceptare a liliecilor din curtea Muzeului, precum şi alte surprize care vor face deliciul unei adevărate aventuri a cunoaşterii.
    accesul publicului în expoziţia permanentă a Muzeului va fi gratuit.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noaptea Muzeelor 2018. Peste 150 de muzee vor putea fi vizitate sâmbătă noaptea

    Cea de a XIV-a ediţie a evenimentul Noaptea Muzeelor, care va avea loc sâmbătă, pe 19 mai, a adunat aproximativ 150 de muzee şi organizaţii partenere din ţară şi din Bucureşti.

    RNMR precizează că această ediţie a ”Nopţii Muzeelor” cuprinde şi alte proiecte special gândite pentru a fi cât mai prietenoasă interacţiunea între muzee şi vizitatori, cum ar fi: trasee muzeale digitale care pot fi explorate gratuit.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noaptea Muzeelor 2018. Peste 150 de muzee vor putea fi vizitate sâmbătă noaptea

    Cea de a XIV-a ediţie a evenimentul Noaptea Muzeelor, care va avea loc sâmbătă, pe 19 mai, a adunat aproximativ 150 de muzee şi organizaţii partenere din ţară şi din Bucureşti.

    RNMR precizează că această ediţie a ”Nopţii Muzeelor” cuprinde şi alte proiecte special gândite pentru a fi cât mai prietenoasă interacţiunea între muzee şi vizitatori, cum ar fi: trasee muzeale digitale care pot fi explorate gratuit.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Autobijuterii de altădată

    O astfel de iniţiativă a avut, scrie The New York Times, designerul Julie Gardel Bazin, nepoată a unui artist renumit, fost aviator în primul război mondial, François Victor Bazin. El a creat ornamente celebre pentru maşini, cum ar fi barza în zbor care împodobea în 1920 automobilele mărcii Hispano Suiza ori capul africancei Nobosudru, creat în 1925 pentru autovehiculele Citroën participante la expediţia Croisière noire din Africa Centrală.

    Pentru început, Julie Gardel Bazin, care a crescut înconjurată de lucrările bunicului său, a lansat anul trecut în ediţie limitată reproduceri sub formă de statuete după creaţiile acestuia, iar în acest an o gamă de bijuterii, deschisă de piese cu imaginea lui Nobosudru, pe brăţări, cercei sau inele. Bijuteriile sunt lucrate manual din argint şi neplacate cu rodiu, pentru ca prin purtare şi trecerea anilor să capete aceeaşi patină ca sculpturile, afirmă creatoarea.

  • Art Safari Bucureşti, eveniment dedicat artei din România, a ajuns la ediţia aniversară de cinci ani

    Pavilionul expoziţional este semnat de arhitectul Attila Kim, comisarul României la Bienala de Veneţia. „2018 este un an important pentru noi, împlinim 5 ani, aşa că am ales să ne întoarcem în piaţa George Enescu, locul în care s-a născut de fapt, povestea Art Safari Bucureşti, sub patronajul primăriei Capitalei. Este şi anul Centenar, iar proximitatea faţă de Palatul Regal, actualmente Muzeul Naţional de Artă al României, şi faţă de Ateneul Român are şi un sens simbolic, omagiază transformările culturale pe care le-a adus Carol I Bucureştiului şi României. Un Pavilion expoziţional impresionant, artă românească şi europeană din colecţiile muzeelor sau private, o serie de evenimente neconvenţionale, Art Safari Bucureşti va fi, cu siguranţă, de neratat” spune Ioana Ciocan, director Art Safari Bucureşti.

    Expoziţia platformă va fi regizată de curatorul francez Hervé Mikaeloff. Selecţia va cuprinde lucrări de Alex Mirutziu, Arantxa Echevarría, Ciprian Mureşan, Cristian Rusu, Daniela Palimariu, Ioana Stanca, Marius Bercea, Mi Kafchin, Mircea Cantor, Radu Cioca, Răzvan Anton, Răzvan Boar, Şerban Savu, Vlad Nancă, Vlad Olariu etc.

    Pavilionul Muzeal „Natural-Cultural”, curatoriat de Alina Şerban, va ghida vizitatorii de-a lungul unui traseu expoziţional dedicat artei româneşti până la jumătatea anilor ‘90. Pavilionul va găzdui artă de patrimoniu din peste 20 de muzee din România, precum şi lucrări din importante colecţii private. „Expoziţia schiţează, într-un format condensat, spaţiul producţiei artistice româneşti, sub semnul unei fireşti convergenţe dintre etnografie, ştiinţe, spiritualitate şi artă”, povesteşte Alina Şerban, curator Pavilionul Muzeal.

    Programul Internaţional este organizat în colaborare cu ambasadele Germaniei, Israelului, Elveţiei, Spaniei, Argentinei, Statelor Unite ale Americii în România şi cu Forumul Cultural Austriac. În cadrul acestui program vor fi expuse lucrări ale mai multor artişti internaţionali, şi vor fi organizate o serie de evenimente şi performance-uri. Tot în cadrul acestui program va fi lansată şi o bursă pentru tineri, în parteneriat cu British Council.

    În perioada respectivă se va organiza şi programul Art Safari Kids 2018, susţinut de Metropolitan Life, dedicat copiilor cu vârste cuprinse între 3-12 ani. În cadrul programului vor fi deschise  ateliere interactive şi tururi de artă, ghidate şi susţinute de elevii Şcolii Lauder-Reut şi British Council.

     

     

     

     

     

  • Elevii din învăţământul preuniversitar vor beneficia de tarif redus cu 50% pentru transportul local

    Potrivit propunerii iniţiate de parlamentari PSD, elevii din învăţământul preuniversitar acrediat/autorizat vor beneficia de tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun şi cu minimum 75% pentru accesul la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă, film şi alte menifestări culturale.

    „Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafaţă naval şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic”, potrivit unui amendament adoptat de Comisia pentru învăţământ din Senat.

    În cazul acestui proiect, Senatul este for decizional.

  • O nouă linie RATB în Bucureşti. Vezi pe ce traseu circulă noile autobuze

    Potrivit primarului general, Gabriela Firea, programul liniei 362 va fi de la ora 10.00 până la 22.00, urmând ca pe traseu să circule patru astfel de autobuze, la un interval de 30 de minute.

    „Costul pentru acest proiect va fi undeva la 30.000 de euro pe lună, dar cred că este o sumă mică, comparativ cu efectele culturale pe care le va crea această nouă linie (…) Ne pregătim astfel de marea sărbătoare a Centenarului”, a declarat Gabriela Firea.

    Potrivit edilului, traseul începe de la Piaţa Presei Libere şi ajunge în zona Parcul Carol, apoi se realizează o buclă în zona Palatului Cotroceni şi se întoarce înapoi către Piaţa Presei Libere, pe traseul celorlalte muzee.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro