Tag: murighiol

  • O bacterie foarte periculoasă, rezistentă la antibiotice, descoperită într-o piscină din Murighiol

    Problemele au fost descoperite în timpul unor controale efectuate marţi, de comisarii Comandamentului Delta Dunării în Murighiol.

    Într-o piscină a fost descoperită bacteria Pseudomonas aeruginosa, foarte periculoasă pentru oameni şi animale deoarece este rezistentă la antibiotice.

    „Abaterile constatate de comisarii ANPC au fost: -nerespectarea parametrilor fizico-chimici prevăzuti de OMS 994/2018, respectiv clor rezidual liber determinat de sub 0,3 mg/L, iar ph-ul apei peste 8,2; – ultimul buletin de analiză al apei din piscină, în posesia căruia operatorul economic a intrat în seara zilei de 16.08.2021, indicând prezenţa bacilului piocianic (pseudomonas aeruginosa), în valoare de 9 UFC/100 ml, faţă de 0 UFC/100 ml, obligatoriu”, au anunţat, pe Facebook, reprezentanţii ANPC.

    Bacteria descoperită în apă poate provoca pneumonia şi infecţii ale sângelui, spun specialiştii. De aceea, activitatea piscinelor a fost oprită temporar, iar proprietarii lor au fost amendaţi.

    „Au fost aplicate 2 amenzi contravenţionale, în valoare de 35.000 lei, la care s-au adăugat măsuri complementare de oprire temporară a prestării serviciilor la piscina şi a utilizării toboganelor, până la remedierea deficienţelor (refacerea şi prezentarea echipelor de control a unor analize corespunzătoare şi a documentelor necesare toboganului), cu propunere de închidere temporară a unităţii pe o durată de cel mult 6 luni”, au precizat cei de la Protecţia Consumatorilor.

    Controalele vor continua şi în perioada următoare.

  • Cel mai frumos complex hotelier din Delta Dunării. Englezii şi germanii s-au îndrăgostit de acest colţ de rai

    Inaugurată în august 2012, Puflene Resort este o destinaţie inedită construită în mijlocul stufului, lângă lacul Murighiol şi la 500 de metri de Delta Dunării, în urma unei investiţii de circa 12 milioane de euro. Investiţie pe care Mihai Puflene, proprietar şi al hotelului Rex din Tulcea, a făcut-o după ce a vândut un parc eolian din Casimcea şi a realizat împrumuturi de la bănci. “Cel mai dificil a fost să obţin finanţări de la bănci”, a declarat Puflene, care spune că pentru a începe construcţia, a încercat să obţină finanţare de la acestea timp de un an şi jumătate. Un milion de euro din investiţie au fost obţinuţi prin fonduri europene.

    IMAGINI DE POVESTE de la cea mai frumoasă pensiune din Delta Dunării (GALERIE FOTO)

    Complexul se întinde pe o suprafaţă de zece hectare şi este compus din 300 de locuri de cazare, într-un hotel şi 16 vile, un restaurant, bar, Trattoria şi zonă Barbeque, cinci săli de conferinţă, o sală multifuncţională pentru biliard, tenis de masă, un centru Spa, o sală de fitness, piscine interioară (olimpică) şi exterioară, terenuri de tenis, fotbal, baschet, volei, toate prevăzute cu instalaţie nocturnă.

    Iar turiştii au venit în număr “prea mare, ţinând cont că am deschis anul trecut”, spune proprietarul, care estimează că gradul de ocupare pentru anul acesta a fost de 60%. De frumuseţile naturale ale Deltei, dar şi de luxul construit de omul de afaceri s-au bucurat deopotrivă românii, dar şi turiştii străini. “Nu suntem în România, suntem în Bali”, spuneau fascinaţi germanii, austriecii, francezii, englezii sau italienii care au vizitat Delta, potrivit proprietarului, care estimează că circa 15% dintre cei care au ajuns la Puflene Resort au fost străini.

    “Să facem multe şi să vorbim puţin”, este dorinţa lui Puflene, care speră că investiţiile în Delta Dunării vor continua să vină.