Tag: Murat Atay

  • Ufuk Tandoğan este noul director al grupului Garanti

    Ufuk Tandoğan activează în cadrul Garanti Turcia de aproape 25 de ani. Din 2006 deţine funcţia de Senior Vicepresident – Commercial and Corporate Credits. De asemenea, a fost membru in Consiliul de Administraţie al Biroului de Credit din Turcia şi al Garanti Mortgage Turcia. Născut în 1963, Ufuk Tandoğan a absolvit Universitatea de Economie şi Ştiinţe Administrative din Uludag, este căsătorit şi are un copil.

    Garanti Grup România afirmă că “a investit în România pe timp de criză, a devenit profitabil pentru toate entităţile sale şi va continua să investească în această ţară, urmând strategia de creştere sănătoasă şi sustenabilă”.

    În cei patru ani de mandat ai lui Murat Atay, Garanti Bank s-a dezvoltat ca bancă universală, a obţinut licenţa de la BNR şi trecerea de la statutul de sucursală a unei bănci străine la cel de bancă locală şi a preluat de la GE Money trei instituţii financiare nebancare – Garanti Leasing, Garanti Credite de Consum şi Garanti Credite Ipotecare – de la GE Money. Garanti Bank a urcat de pe locul 27 pe 13 în clasamentul băncilor care activează pe piaţa locală după active, iar toate cele patru entităţi din cadrul grupului au trecut pe profit.

    În 2011, Garanti Bank a înregistrat o creştere a activelor până la 1,45 miliarde de euro. Totalul de credite s-a majorat cu aproximativ 19%, până la 936 milioane de euro. Depozitele s-au situat la valoarea de 467 milioane de euro, în timp ce numărul total al cardurilor de debit şi de credit a crescut cu 16% faţă de 2010, până la 230.000.

    În primul trimestru din 2012, grupul Garanti România a înregistrat un profit net consolidat de 5,8 milioane de euro, toate cele patru entităţi realizând rezultate pozitive. Activele consolidate ale grupului au ajuns la 1,8 miliarde de euro. Garanti Bank şi-a extins prezenţa la nivel naţional prin intermediul agenţiilor şi canalelor alternative de servicii, ajungând la o reţea de 79 de agenţii şi 225 ATM-uri – cea mai extinsă reţea naţională de ATM-uri inteligente, în timp ce numărul de POS-uri a crescut la 7.400.

    Grupul Garanti este deţinut de către Turkyie Garanti Bankasi (TGB), cea de a doua bancă privată, după mărimea activelor, din Turcia.

    La sfârşitul anului 2011, agenţia de rating Fitch a acordat Garanti Bank ratingul BB+ pentru datorii pe termen lung, cu perspectivă stabilă, şi un rating de viabilitate b. Ratingul, superior celui înregistrat de către sistemul bancar românesc în ansamblu anul trecut, s-a datorat puterii financiare a băncii-mamă, Turkyie Garanti Bankasi, nivelului confortabil al adecvării capitalului şi situaţiei solide a lichidităţilor.

    Grupul Garanti reuneşte Garanti Bank, Garanti Leasing, Garanti Credite de Consum şi Garanti Credite Ipotecare, care îşi desfăşoară activitatea sub coordonarea Garanti. Garanti Group oferă servicii financiare în România pentru peste 450.000 de clienţi.

  • Garanti Bank extinde gama de servicii fără card oferite în reţeaua de bancomate

    Cei care doresc să vândă euro, chiar dacă nu sunt clienţi ai băncii sau nu au un card bancar, pot folosi în acest scop bancomatele ATM Garanti Bank.

    Pe parcursul anului 2011, banca a lansat două opţiuni de a efectua operaţiuni fără card în reţeaua proprie de ATM-uri: plata facturilor şi reîncărcarea cartelelor preplătite. Acum, clienţii îşi pot rambursa şi ratele pe cardul de credit Bonus Card şi şi pot depune bani în conturile personale deschise în cadrul băncii. Toate operaţiunile efectuate fără card prin intermediul reţelei de ATM-uri Garanti Bank au comision zero.

    “Strategia noastră este de a investi continuu în lansarea, în cadrul reţelei noastre de ATM-uri, de servicii fără card, astfel încât să putem răspunde solicitărilor venite atât din partea clienţilor Garanti Bank, cât şi ale tuturor celor care au nevoie să facă diverse operaţiuni şi nu sunt clienţii noştri sau ai vreunei alte bănci”, a declarat Murat Atay, CEO al Garanti Bank România.

    Garanti Bank România, deţinută de grupul turc Garanti, este o bancă universală, cu peste 230.000 de clienţi. Banca deţine o reţea de 78 de agenţii, 193 de bancomate şi peste 7.300 de terminale POS. La finele lui 2010, Garanti Bank România avea active de 1,4 miliarde de euro, ocupând poziţia a 14-a în clasamentul băncilor din România.

    Agenţia de evaluare financiară Fitch a atribuit recent Garanti Bank România ratingul “BB+” pentru credite pe termen lung, cu perspectivă stabilă, reflectând sprijinul pe care banca îl poate primi din partea grupului turc Garanti. Garanti Bank este a doua mare bancă privată din Turcia, cu active de peste 66 miliarde de euro la sfârşitul lui 2010.

  • Garanti Bank: profit de 2,4 milioane de euro in primele trei luni

    Portofoliul de credite acordate de institutie a crescut la 835
    milioane de euro, iar depozitele au atins 470 milioane de euro in
    aceeasi perioada. Numarul cardurilor de debit si de credit a
    depasit 200.000.

    “Profitabilitatea a fost principalul nostru obiectiv in ultimii
    ani, iar eforturile pe care le-am facut cu scopul de a creste pe
    toate liniile de business si de a ne extinde reteaua de unitati
    sunt acum rasplatite”, a declarat Murat Atay, director general al
    grupului Garanti.

    “Vom continua sa investim in proiecte de dezvoltare pe plan
    local. Aceste investitii vor viza in primul rand extinderea retelei
    de unitati, precum si infrastructura IT”, a adaugat Murat
    Atay.
    Alaturi de Garanti Bank, grupul reuneste Garanti Leasing, Garanti
    Credite de Consum si Garanti Credite Ipotecare, care isi desfasoara
    activitatea sub umbrela Garanti.