Tag: muraru

  • Un deputat PNL vrea să scoată AUR în afara legii: voi sesiza Tribunalul

    AUR poate fi scos în afara legii fie printr-o decizie de dizolvare luată de CCR, fie prin hotărâre a Tribunalului Municipiului Bucureşti, declară la RFI deputatul PNL Alexandru Muraru, reprezentant special al Guvernului pentru combaterea antisemitismului şi a xenofobiei. El anunţă că s-a decis să fa

    „Suntem la o succesiune de acţiuni cu caracter extremist ale acestui partid toxic, destabilizator, cu acţiune periculoasă. Am spus mereu că în spatele falsului patriotism al AUR stă practic o bombă cu ceas, plantată în România şi am condamnat în nenumărate rânduri comportamentul extremist al acestui partid parlamentar, cu acţiuni care au scop clar subminarea valorilor societăţii româneşti, societăţi libere şi democratice. Susţin fără nici un fel de dubiu această chestiune legată de scoaterea acestui partid în afara legii şi probabil că cei care au intervenit pe subiect nu cunosc legislaţia românească”, spune Alexandru Muraru.

    El precizează că există două mari căi prin care un partid parlamentar sau un partid politic poate fi scos în afara legii.

    „În primul rând se poate face printr-o dizolvare printr-o decizie a CCR şi aceasta poate fi realizată la sesizarea preşedinţilor celor două Camere sau a Guvernului. Din punctul acesta de vedere, criteriile pentru această decizie includ încălcarea principiilor statului de drept, a suveranităţii, a integrităţii sau a independenţei României sau militarea împotriva pluralismului politic şi în acest context, Parchetul General ar putea sesiza CCR pentru dizolvarea AUR. Reamintesc aici, există mai multe dosare penale deschise în urma acţiunilor AUR, care au inclus de-a lungul timpului violenţe la adresa demnitarilor români, fie în Parlamentul României, fie în alte instituţii, au fost marşuri ale urii, proteste, descinderi în instituţii româneşti, cum a fost de exemplu Primăria Timişoara, descinderi la domiciliile unor demnitari români. A doua posibilitate este aceea prin hotărâre a Tribunalului Municipiului Bucureşti, adică instituţia care acordă legitimitate şi consfinţeşte crearea unui partid politic. Da, m-am decis să fac acest demers ( pentru scoaterea AUR în afara legii – n.r.). Fac o acţiune în sensul legii, prin enumerarea şi inventarierea de-a lungul timpului, începând cu 2020, a actelor anticonstituţionale, antidemocratice şi ilegale ale AUR şi pentru a sesiza Tribunalul Municipiului Bucureşti, în sensul declanşării acţiunii de scoatere în afara legii a AUR. (…) Aici nu este o acţiune, cum să vă spun, care vizează eliminarea unui competitor politic”, adaugă Muraru.

    Parlamentarul liberal consideră regretabil votul unor colegi de partid alături de AUR împotriva legii care protejează copiii din familii sărace.

  • Un american de origine română, învestit preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Statului Arizona

    Un american de origine română, Ben Toma, este învestit preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Statului Arizona. Ambsadorul României în SUA, Andrei Muraru, a fost invitat la ceremonie.

    „Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, Andrei Muraru, a fost invitat să participe, luni, 9 ianuarie 2023, la sesiunea de deschidere a Camerei Reprezentanţilor a Statului Arizona, în cadrul căreia preşedintele (speaker-ul) ales al acestui for legislativ, Ben Toma, va fi învestit în funcţie”, anunţă Ambasada României în SUA.

    Potrivit sursei menţionată, Ben Toma este de origine română, el plecând din Cluj în Statele Unite, cu familia, în 1987, când avea aproape 8 ani.

    „În urma alegerilor americane de la mijloc de mandat care au avut loc anul trecut, Ben Toma, a devenit românul cu cea mai înaltă funcţie politică din SUA, după ce a fost ales de către grupul parlamentar al Partidului Republican ca preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din Statul Arizona. În legislatura trecută, Ben Toma deţinuse funcţia de lider al majorităţii republicane din Camera Reprezentanţilor Arizona”, precizează Ambasada României în SUA.

  • Ciolacu, către Muraru: Lucrurile importante au fost iniţiate de PSD – UE, NATO, acum Schengen

    „Ştiţi de ce mă bucur? Că toate deciziile mari, toate lucrurile importante care s-au întâmplat în România post-decembristă s-au întâmplat împreună şi mai ales iniţiate de către Partidul Social-Democrat – şi intrerea în Uniunea Europeană, şi intrarea în NATO, şi de această dată întrarea în Spaţiul Schengen”, spune Marcel Ciolacu.

    Reacţia social-democratului vine după ce deputatul PNL Alexandru Muraru a spus că PSD ar trebui să admită că amânarea de până acum a aderării României la Spaţiul Schengen a fost determinată şi de guvernările din perioada 2017-2019, ani absolut catastrofali,

    „Nu mă ascund absolut deloc şi cred că dacă sunt oneşti şi partenerii noştri actuali de guvernare, cei de la PSD, ar trebui să recunoască că amânarea noastră de a intra în Spaţiul Schengen a fost determinată, a fost generată de ceea ce au făcut ei în acei ani absolut catastrofali pentru România, care au însemnat guvernările din perioada 2017-2019”, spune la RFI deputatul PNL Alexandru Muraru.

  • Lider PSD: Muraru, un ins fără rezultate profesionale, un habarnist în ale administraţiei

    „Deputatul Muraru, cel mai înfocat fan al corupţilor din PNL Iaşi. După ce le-a cărat servieta, ani în şir, numiţilor infractori Relu Fenechiu şi Cristian Adomniţei (condamnaţi de instanţele române) şi a şpăgarului Costel Alexe (trimis în judecată de DNA în două dosare), Alexandru Muraru s-a căpătuit: a ajuns deputat al României. Şi, în lipsa lui Costel Alexe şi a lui Mihai Chirica, ambii cu procurorii DNA scotocindu-le birourile, Alexandru Muraru a ajuns şi şef al filialei Iaşi a PNL”, scrie pe Facebook Maricel Popa.

    Social-democratul afirmăcă Muraru, „un ins fără rezultate profesionale, un habarnist în ale administraţiei, are doi ani de mandat de deputat şi două succese imense”.

    „Se plimbă într-o limuzină de lux, o maşină fiţoasă, marca BMW. Autoturismul nu este trecut în declaraţia de avere şi poate deputatul Muraru ar trebui să explice cui îi aparţine acest bolid. Ca un pop-star, a întreprins două turnee în Statele Unite ale Americii, pe bani publici, adică ai contribuabililor români, cheltuind aproximativ 1 miliard (100.000) de lei. Unicul efect al celor două vizite: şi-a regăsit fratele geamăn, ambasador al României în SUA. Care, la rându-i, are o unică realizare: a mutat ambasada României într-un domeniu imobiliar de lux. Acesta este Alexandru Muraru, un ipocrit fără margini. Care pozează în întruchiparea corectitudinii şi a moralităţii, dar stă la masă cu toţi liberalii #certaţi cu #legea. Un sinecurist de profesie, motivat de un singur gând, să parvină”, încheie Popa.

  • Muraru: Invazia barbară a ruşilor în Ucraina a avut scopul de la bun început a unui genocid

    „Genocidul. Ce am văzut la Bucha, Irpin, Borodianka, Hostomel. Am văzut cu ochii mei gropile comune, distrugerile imense, sute de case şi blocuri rase complet, am văzut locurile genocidului pe care invadatorii ruşi l-au transformat în cel mai cumplit loc al crimei din Europa. „A doua armată a lumii” s-a dovedit a fi o armată de violatori şi tâlhari, criminali odioşi care nu mai pot fi consideraţi fiinţe umane. Garda naţională rusă, mercenarii ceceni, soldaţii Armatei Ruse au făcut ca 80 de ani de civilizaţie după al doilea război mondial să fie şterşi”, scrie pe Facebook Alexandru Muraru.

    El afirmă că toate împrejurimile Kievului arată ca în al doilea război mondial.

    „Pădurile din jurul Kievului arată ca acum 80 de ani, după invazia nazistă, totul este ars, distrus, soldaţii sunt acum la toate baricadele, avanposturile, cazemate, nimic nu este încheiat. În suburbiile Kievului a fost o crimă şi o distrugere sistematică, planificată, coordonată. Obiectivul a fost întâi terorizarea populaţiei şi apoi crima în masă şi colapsarea infrastructurii critice. Barbaria a fost flagrantă aici, în Bucha, nimic nu va mai fi ca înainte. Crimele au început pe 25 februarie, a două zi după invazie. La începutul lui aprilie, când forţele ucrainene au eliberat împrejurimile Kievului, crimele odioase au ieşit la suprafaţă. Acestea au schimbat cursul războiului din Ucraina. Torturile şi asasinatele armatei ruse au întărit voinţa guvernelor occidentale de a înarma Ucraina şi au redus posibilitatea pentru o pace negociată. Liderii din toată Europa au venit la Bucha şi continuă să vină pentru a vedea ei înşişi devastarea şi crima. Ceea ce s-a întâmplat aici cred că a pus capăt posibilităţii ca Ucraina să mai cedeze ceva. Ucraina va lupta pentru a căuta dreptatea de la Bucha şi de peste tot. Acesta e noul legământ al Ucrainei”, adaugă vicepreşedintele PNL.

    Muraru mernţionează că peste 1200 de cadavre au fost găsite până acum într-un areal pe care l-a parcurs şi care curpinde localităţile satelit de lîngă Kiev: Bucha, Irpin, Borodianka, Hostomel şi în alte zeci de sate.

    „Acestea sunt situate la 30-60 Km de Kiev şi aveau populaţie numeroasă de 13.000-60.000 locuitori fiecare. Criminalii ruşi s-au răzbunat pe tot ce au găsit în cale pentru că au realizat că nu pot intra în Kiev. Rezistenţa şi ostilitatea ucrainenilor i-au făcut pe ruşi să aplice planul barbar, adică uciderea bărbaţilor adulţi, torturile, violarea femeilor pentru a suprima rezistenţa şi de a obţine o cădere nervoasă colectivă, o prăbuşire şi un abandon care să se răspândească în toată ţara. Primarul din Borodianka mi-a spus că toată infrastructura oraşului a fost distrusă, aproape toate blocurile bombardate şi fiecare din cei care au rămas în oraş când au venit ruşii are, dacă mai este în viaţă, o traumă pentru totdeauna. În Bucha, unde au fost ucişi peste 400 de ucraineni, groapa comună pe care am văzut-o a fost identificată în primele zile ale lui martie din satelit, cadavrele au fost ulterior deshumate şi analizate de procurori şi legişti şi s-au văzut crimele odioase: cadavre legate cu mâinile la spate, împuşcaţi în cap sau în membre, unii cu ochii scoşi sau alte torturi îngrozitoare. Unele cadavre sunt decapitate. Mulţi au fost răpiţi, puşi să sape gropi individuale sau luaţi de ruşi pentru diverse operaţiuni în spatele frontului. Există numeroase cazuri, unde, după bombardamente, oamenii s-au adăpostit în subsoluri, dar cu ajutorul grenadelor şi a puştilor mitralieră, ruşii au pătruns şi i-au lichidat astfel. Numai în ultimele zile câteva gropi comune au fost identificate cu zeci de civili lichidaţi de soldaţii lui Putin. Au avut liste, au căutat cu precădere bărbaţi şi membri ai elitei, cum ar fi oficiali locali, activişti sau uneori doar bărbaţi de vârstă militară. Au mers din casă în casă, blocurile şi casele care nu sunt complet distruse au geamurile şi uşile sparte, a fost o vânătoare locuinţă cu locuinţă, apartament cu apartament. Lunetiştii au stat săptămâni aici, astfel încât, când oamenii ieşeau pentru a căuta mâncare, îi executau sau prindeau imediat. Supravieţuitorii, oficialii şi militarii ne au spus cum ruşii trăgeau în toate direcţiile, în orice mişcare era pe stradă sau la ferestre, puteau vedea cu vizierele lor termice orice mişcare şi astfel eliminau pe toţi”, arată deputatul liberal.

    Alexandru Muraru afiermă că „bătălia pentru a prelua Kievul s-a transformat într-o crimă odioasă, alături de torturi, incendieri, violuri”.

    „Am înţeles pe deplin că invazia barbară a ruşilor în Ucraina a avut scopul de la bun început a unui genocid: de a elimina naţiunea ucraineană. 90% dintre victime sunt executate cu ordine şi acţiuni prestabilite. Demonstrează că ruşii au comis în mod deliberat execuţii în masă ale ucrainenilor, că au comis un genocid”, conchide liderul PNL.

    Vicepreşedintele PNL, deputatul Alexandru Muraru, a fost într-o vizită oficială la Kiev şi în alte localităţi din Ucraina alături de 20 de parlamentari din Europa şi America de Nord şi oficiali de rang înalt din organizaţii şi instituţii internaţionale.

  • Deputat PNL, despre scoaterea AUR în afara legii: Sunt acţiuni ce converg spre această direcţie

    .Alexandru Muraru cere autorităţilor judiciare să ia măsuri împotriva unui reprezentant al partidului AUR, care a publicat pe Facebook o listă cu ceea ce el numeşte „trădători de patrie, care ar trebui executaţi”, dacă ar fi reintrodusă pedeapsa cu moartea.

    „Eu cred că asistăm la un fenomen foarte periculos. Odată cu accederea în Parlament a unui partid de factură neofascistă, eu cred că democraţia românească a făcut din păcate paşi înapoi, ne-am întors în timp”, spune la RFI Muraru.

    Întrebat dacă AUR, partid ales democratic în Parlament, poate fi scos în afara legii, Reprezentantul Special al Guvernului a răspuns: „Din punctul meu de vedere, s-au adunat numeroase elemente care merg spre această direcţie, pentru că sigur, legea este foarte clară, există anumite condiţii în care un partid poate fi scos în afara legii, dar acum noi ne aflăm în faţa unui cumul de factori şi de acţiuni care converg spre această direcţie, la mai puţin de şase luni de la accederea acestui partid politic în Parlament (…), ceea ce înseamnă că există circumstanţe atenuante ca acest partid să fie supus nu doar unei monitorizări, dar unei asemenea acţiuni de scoatere în afara legii”.

    Alexandru Muraru apreciază că ”există această tendinţă a exemplului de a reproduce ceea ce fac aceşti politicieni, simpatizanţi ai acestui partid, membri ai acestui partid, în toate palierele societăţii, în stradă, în mediul online, în Parlamentul României, în mass-media. Deci ei sunt prezenţi peste tot şi impregnează în spaţiul public această atmosferă de instigare la ură permanentă”.​