Tag: moschee

  • Cel puţin 12 morţi la Sanaa, în urma unui atac sinucigaş cu bombă

    Explozia a avut loc la Moscheea al-Balili în timpul rugăciunii de Eid al-Adha (Sărbătoarea sacrificiului).

    Atentatul are loc la două zile după ce preşedintele Yemenului Abdrabbuh Mansour Hadi a revenit în ţară, la Aden (sud), după exilul din Arabia Saudită.

    Preşedintele yemenit a fugit din ţară în martie, din cauza avansării rebelilor huthi, vizaţi de atunci de o coaliţie condusă de Arabia Saudită.

    Coaliţia şi forţele loialiste i-au respins pe huthi din unele regiuni, inclusiv din Aden.

    Însă insurgenţii huthi – rebeli musulmani şiiţi din nordul ţării – deţin în continuare controlul asupra capitalei Sanaa.

    Moscheea al-Balili se află în apropierea Academiei de Poliţe din Sanaa.

    Numeroase persoane au fost de asemenea rănite în atac.

    Sanaa a fost ţinta unei serii de atacuri cu bombă, multe revendicate de către gruparea extremistă sunnită Statul islamic (SI).

    Atacul de joi nu a fost revendicat pentru moment.

    Eid al-Adha – care aduce un omagiu voinţei lui Avraam de a-şi sacrifica fiul ca faptă de supunere faţă de divinitate — este sărbătorit de către musulmanii din întreaga lume.

  • Una dintre cele mai mari moschei din Rusia, inaugurată la Moscova. Preşedintele Vladimir Putin, prezent la eveniment – FOTO

    “Comunitatea musulmană din Rusia datează de secole şi a avut o contribuţie imensă la istoria Rusiei”, a declarat Putin, citat de BBC. 

    Noua moschee a fost construită pe locul uneia cu o vechime mai mare de 100 de ani, distrusă în 2011.

    La ceremonie au participat preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi cel palestinian, Mahmoud Abbas.

    Potrivit estimărilor citate de presa internaţională, la Moscova trăiesc în jur de 2 milioane de musulmani. În total, în capitala Rusiei există şase moschei, care se dovedesc însă neîncăpătoare pentru credincioşi.

  • Una dintre cele mai mari moschei din Rusia, inaugurată la Moscova. Preşedintele Vladimir Putin, prezent la eveniment – FOTO

    “Comunitatea musulmană din Rusia datează de secole şi a avut o contribuţie imensă la istoria Rusiei”, a declarat Putin, citat de BBC. 

    Noua moschee a fost construită pe locul uneia cu o vechime mai mare de 100 de ani, distrusă în 2011.

    La ceremonie au participat preşedintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, şi cel palestinian, Mahmoud Abbas.

    Potrivit estimărilor citate de presa internaţională, la Moscova trăiesc în jur de 2 milioane de musulmani. În total, în capitala Rusiei există şase moschei, care se dovedesc însă neîncăpătoare pentru credincioşi.

  • Protocolul pentru construirea moscheii din Bucureşti a fost semnat

    Secretarul de stat Victor Opaschi, de la Secretariatul de Stat pentru Culte, şi muftiul Muurat Iusuf, au semnat protocolul de predare-preluare prin care Muftiatul Cultului Musulman din România a primit în concesiune, pe o durată de 49 de ani, un teren de 11.295 de metri pătraţi situat pe bulevardul Expoziţiei nr. 22-30, Sector 1.

    Victor Opaschi. Foto: Silviu Matei / Mediafax Foto

    Conform protocolului, Muftiatul Cultului Musulman este obligat să informeze Secretariatul de Stat pentru Culte, la fiecare trei luni, despre stadiul lucrărilor şi sursele de finanţare a lucrării.

    În ce priveşte sursele de finanţare, muftiul Muurat Iusuf a declarat că, cel mai probabil, o parte din bani vor veni de la Guverul turc, iar o altă parte a sumei va fi obţinută din donaţii.

    Potrivit documentului, moscheea va avea, pe lângă clădirea propiu-zisă a lăcaşului de cult, mai multe anexe în care va funcţiona un loc pentru spălări rituale, o casă parohială, o bibliotecă şi un centru de asistenţă socială.

    Respectarea destinaţiei terenului va fi monitorizată de Secretariatului de Stat pentru Culte până la expirarea protocolului, în condiţiile în care “se interzice vânzarea, înstrăinarea sub orice formă, încheierea vreunui pact de opţiune, a unei promisiuni unilaterale sau bilaterale de vânzare a imobilului, constituirea vreunui drept de preemţiune, servituţi, clauze de uzufruct, constituirea oricărei forme de aport al vreunei societăţi comerciale, asociaţii sau fundaţii”.

     

  • Decizia „IRESPONSABILĂ” care îi afectează pe toţi românii. De unde vine cea mai mare ameninţare pentru ţara noastră

    Ţara noastră se află în pericol, iar ameninţarea teroristă este mai mare decât niciodată. De unde vine acest pericol?

    Îngrijorare la Bucureşti, după o serie de evenimente care au ridicat nivelul de tensiune la cote fără precedent:

    Decizia „IRESPONSABILĂ” care îi afectează pe toţi românii. De unde vine cea mai mare ameninţare pentru ţara noastră

  • Pentru prima oara in 17 ani, Sfanta Sofia din Istanbul le apare turistilor fara schele

    Restaurarea a inceput in 1993, la un an dupa ce catedrala a fost
    inclusa in patrimoniul UNESCO. Lucratorii si artizanii au reparat
    domul cu diametru de 31,3 metri si caligrafiile lui aurite, au
    curatat fatadele si au intarit zidurile cu 50 de tone de plumb,
    pentru a preveni daunele estimate in urma urmatorului cutremur
    care, conform unor experti, ar urma sa loveasca Istanbulul oricand
    in urmatorii 30 de ani.

    Catedrala a fost construita de imparatul bizantin Iustinian, despre
    care istoria spune ca s-ar fi mandrit, in 537, ca a reusit sa-l
    depaseasca pe insusi Solomon si templul sau legendar. Pentru
    constructie au fost folosite cele mai scumpe materiale – marmura
    verde de Tesalia, porfir de Egipt, roca neagra de Bosfor, coloanele
    de marmura ale templului zeitei Artemis din Efes, aur si pietre
    pretioase pentru mozaicuri. Dupa cucerirea Constantinopolului in
    1435 de catre Soliman Magnificul, acesta a ordonat ca bazilica sa
    fie transformata insa in moschee.

    Asa au fost acoperite fetele ingerilor din mozaicuri, fiindca
    islamul interzice rugaciunea in fata unor reprezentari cu chip
    uman. Aceste chipuri au fost acum eliberate de restauratori de sub
    acoperamintele lor metalice, dupa cum au fost scoase la lumina si
    capodoperele lasate de epoca otomana – caligrafiile murale cu
    numele lui Allah si ale celor opt profeti.

    “A trebuit sa le restauram in situ, pentru ca erau prea mari sa fie
    scoase si apoi reintroduse pe poarta. Asa am descoperit si noi ca
    au fost realizate de la bun inceput in incinta”, declara pentru

    El Pais
    Melike Oscam, reprezentanta a muzeului Sfanta
    Sofia.

    La anul, aici se va putea vizita si baptisteriul, situat in atriul
    catedralei, ca si fantana baptismala din secolul al VI-lea, taiata
    intr-un singur bloc de marmura si folosita de crestini pentru
    botezuri colective. Cladirea fusese transformata in secolul al
    XVI-lea in pravalie si apoi in mausoleu pentru siltanii Mustafa I
    si Ibrahim.

    Haluk Dursum, directorul muzeului, spune ca in 2011 se va deschide
    si biblioteca sultanului Mahmud I si lucrarile de arta de pe
    plafoanele galeriei superioare, acoperite in secolul al XIX-lea cu
    scopul de protectie a mozaicurilor. “Intentia noastra este sa
    aratam toate etapele prin care a trecut Sfanta Sofia, asa incat nu
    se poate spune niciodata ca munca noastra se termina”, a comentat
    seful muzeului.