Oficialii locali intenţionează să folosească oraşul scufundat Shi Cheng pentru a atrage amatorii de scufundări. O echipă de scafandri se va asigura, în prealabil, că obiectivul poate fi deschis publicului.
“Oraşul Leului” a fost protejat de soare, vânturi şi ploi. Cetatea a fost conservată de capsula timpului, aproape toate construcţiile sale rămânând intacte, inclusiv grinzile şi scările din lemn.
Micul Trianon – construit după modelul Versailles
Micul Trianon sau Palatul Domniţei a fost proiectat asemănător cu Micul Trianon din grădina Palatului Versailles din Franţa, la cererea prinţului Gheorghe Grigore Cantacuzino. Deşi acum au rămas doar ruinile frumosului palat, arhitectura sa spectaculoasă atrage privirile, chiar şi după mai bine de un secol de la construirea sa.Povestea Micului Trianon de la Floreşti
Povestea palatului începe undeva în anul 1907 când Gheorghe Grigore Cantacuzino – cunoscut şi sub denumirea de Nababul datorită averii sale colosale – i-a poruncit arhitectului şef al ministerului de interne Ion D. Berindey, să contruiască o copie fidelă a Trianonului de la Versailles.
Cantacuzino urma să dăruiască Micul Trianon nepoatei sale Alice Cantacuzino.Micul Trianon a fost lucrat cu pricepere de maeştri zidari din Franţa, care au finalizat proiectul în anul 1914 fiind o capodoperă arhitecturală a vremii respective.
Pentru construirea clădirii palatului au fost puse la dispoziţie cele mai noi tehnici şi cele mai bune materiale ale epocii. S-au folosit betonul armat, şina de cale ferată şi pentru prima dată într-un palat, granitul – care era folosit la podul de la Cernavodă.
Rezultatul construcţiei a fost unul excelent, palatul construit pe 3 nivele inegale imită ca structură Micul Trianon, iar la faţadă împrumută elemente din Marele Trianon, precum cele zece coloane neoclasice grupate în perechi, cu excepţia celor exterioare.
Faţada dinspre sud este extrem de spectaculoasă, prezentând o sculptură în basorelief care reprezintă doi îngeri ce poartă blazonul familiei. Se remarcă şi ancadramentele ferestrelor care sunt sculptate în piatră de Albeşti care la fiecare nivel au un motiv diferit. Zidurile exterioare au o grosime de peste un metru, iar fundaţia şi demisolul clădirii a fost realizate din piatră brută. Aşa se explică trăinicia palatului.
Primăria Capitalei a inagurat, luni, Arcul de Triumf, după ce au fost finalizate lucrările de consolidare a monumentului, urmând ca Parada de Ziua Naţională a României să aibă loc la în zona construcţiei, monumentul putând fi vizitat de turişti în perioada următoare.
“Sunt aici oamenii care au muncit şapte zile din şapte ca să se poata defila de Ziua Natţională sub Arcul de Triumf. Acest monument este rezistent şi la un cutremur pe care nu îl dorim, de 8 grade. Lucrarea a fost una importantă şi a necesitat avize şi din partea Ministerului Culturii şi altor autorităţi. E un monument semnificativ pentru Capitala României., el va putea fi vizitat în perioada următoare, la finalizarea recepţiei. Turiştii vor putea să viziteze Arcul, sa urce deasupra lui să vadă Bucureştiul. Va fi un program, se va amenaja o alveolă şi vor fi treceri pentru pietoni. Acest monument trebuie să fie redat turismului”, a declarat Primarul Capitalei, Gabriela Firea.
În apropierea construcţiei a fost organizată o expoziţie de fotografii prin care este redată istoria monumentului.
Lucrările de consolidare a Arcului de Triumf au început în ianuarie 2014 iar termenul iniţal de finalizare a fost martie 2015, valoarea acestora fiind de 7,6 milioane de euro, cinci milioane de euro reprezentând fonduri nerambursabile.
Prima oară când am fost la Cluj, în urmă cu vreo 11-12 ani, am rămas cu impresia plăcută a unui oraş civilizat, cu clădiri vechi şi monumente bine aşezate. Îmi aduc aminte de un loc curat şi destul de agitat. Anul acesta am petrecut o săptămână întreagă în oraşul de pe Someş, iar schimbările au fost evidente. Oraşul e în continuare curat, clădirile vechi sunt tot acolo, dar printre ele şi-au făcut loc coloşii de sticlă şi termopan care anunţă noua eră a Clujului, dominată şi generată de creşterea sectorului IT.
Clujul a fost mereu un centru universitar cu tradiţie şi un oraş cu şomaj mic, dar în ultimii ani a devenit un magnet pentru companiile de IT şi outsourcing. Sursa succesului IT din oraşul transilvan are mai multe explicaţii, dar are la bază tradiţia antreprenorială a oraşului şi încercarea de a găsi o nişă în care oraşul să exceleze.
Competiţia dintre Cluj şi Bucureşti i-a obligat pe specialiştii din institutele de cercetare de profil din Cluj‑Napoca să adopte rapid o atitudine antreprenorială, încercând să atragă comenzi din exteriorul ţării sau să dezvolte mici afaceri private capabile să furnizeze soluţii proprii pentru mediul economic local şi regional, spune Stelian Brad, preşedinte al Cluj IT. „S-a constatat că institutele de cercetare de profil din Bucureşti beneficiau de cele mai multe fonduri publice de cercetare (peste 60‑70% sau chiar mai mult). În timp relativ scurt, bazându-se pe un fond uman bun, deschis pentru învăţare şi adaptare, cu o atitudine adecvată pentru muncă şi calitate moştenită din tradiţia istorică transilvăneană, comunitatea de IT din oraş a învăţat bine lecţia afacerilor în domeniul software şi a proceselor tehnice aferente, a câştigat încrederea partenerilor externi, şi-a consolidat lanţul valorii şi şi-a dezvoltat şi diversificat reţelele internaţionale de afaceri. Beneficiind de un bazin constant de resurse umane tinere bine calificate şi motivate pentru afirmare profesională, firmele de IT locale şi-au putut creşte treptat-treptat afacerile – preponderent pe pieţele internaţionale (peste 90%). De la acest punct, evoluţia fenomenului de clusterizare în acest caz particular nu mai are rost să fie prea mult descrisă.“
Industria de IT este cea care a determinat dezvoltarea rapidă a Clujului, transformând oraşul de pe Someş în al doilea „motor“ al economiei după Bucureşti. Iar acest lucru a fost posibil printr-o serie de oportunităţi de care clujenii au profitat, după cum remarcă Stelian Brad: „Dintre oportunităţile acelor vremuri aş menţiona deschiderea canalelor de comunicare cu occidentul, capacitatea specialiştilor IT din oraş de a comunica uşor cu colegii omologi din occident, nivelul redus al capitalului financiar iniţial necesar pentru a porni o afacere privată în domeniul dezvoltării software, raportul preţ/calitate al serviciilor prestate de specialiştii locali extrem de competitiv, evoluţia pozitivă a industriei IT pe plan internaţional, dezvoltarea accelerată a internetului, explozia tehnologiilor hardware şi software în domeniul comunicaţiilor care a facilitat globalizarea afacerilor IT, precum şi impactul IT asupra creşterii productivităţii şi competitivităţii altor sectoare economice“.
De aici şi până la concentrarea geografică a companiilor de IT din Cluj a mai fost doar un pas, care s-a pliat perfect pe fondul cererii venite din pieţele vestice. „Acestea au ajuns la un grad de saturaţie. Clujul însemna o masă critică de specialişti care pot fi educaţi prin interacţiunea cu pieţele mature. Motivaţiile primare au fost secondate de factori precum preţuri convenabile, competenţele lingvistice, proximitatea geografică, avantajul unei culturi europene sau reducerile de taxe“, subliniază Călin Văduva, CEO al Fortech. „În primul rând, la nivelul României, Clujul deţine cea mai mare pondere de specialişti IT raportat la populaţia activă. Totodată, Clujul este caracterizat de o forţă de muncă preponderant tânără, orientată spre învăţare. Astfel, oraşul a împrumutat repede o cultură a standardelor şi a calităţii muncii, inspirată de experienţa colaborării cu clienţii internaţionali. Apoi, colaborarea dintre universităţi şi companii, dezvoltarea unui cluster de IT sau elanul antreprenorial pot constitui factori diferenţiatori, sporind capitalul de atractivitate al Clujului în comparaţie cu alte oraşe.“
Prima oară când am fost la Cluj, în urmă cu vreo 11-12 ani, am rămas cu impresia plăcută a unui oraş civilizat, cu clădiri vechi şi monumente bine aşezate. Îmi aduc aminte de un loc curat şi destul de agitat. Anul acesta am petrecut o săptămână întreagă în oraşul de pe Someş, iar schimbările au fost evidente. Oraşul e în continuare curat, clădirile vechi sunt tot acolo, dar printre ele şi-au făcut loc coloşii de sticlă şi termopan care anunţă noua eră a Clujului, dominată şi generată de creşterea sectorului IT.
Clujul a fost mereu un centru universitar cu tradiţie şi un oraş cu şomaj mic, dar în ultimii ani a devenit un magnet pentru companiile de IT şi outsourcing. Sursa succesului IT din oraşul transilvan are mai multe explicaţii, dar are la bază tradiţia antreprenorială a oraşului şi încercarea de a găsi o nişă în care oraşul să exceleze.
Competiţia dintre Cluj şi Bucureşti i-a obligat pe specialiştii din institutele de cercetare de profil din Cluj‑Napoca să adopte rapid o atitudine antreprenorială, încercând să atragă comenzi din exteriorul ţării sau să dezvolte mici afaceri private capabile să furnizeze soluţii proprii pentru mediul economic local şi regional, spune Stelian Brad, preşedinte al Cluj IT. „S-a constatat că institutele de cercetare de profil din Bucureşti beneficiau de cele mai multe fonduri publice de cercetare (peste 60‑70% sau chiar mai mult). În timp relativ scurt, bazându-se pe un fond uman bun, deschis pentru învăţare şi adaptare, cu o atitudine adecvată pentru muncă şi calitate moştenită din tradiţia istorică transilvăneană, comunitatea de IT din oraş a învăţat bine lecţia afacerilor în domeniul software şi a proceselor tehnice aferente, a câştigat încrederea partenerilor externi, şi-a consolidat lanţul valorii şi şi-a dezvoltat şi diversificat reţelele internaţionale de afaceri. Beneficiind de un bazin constant de resurse umane tinere bine calificate şi motivate pentru afirmare profesională, firmele de IT locale şi-au putut creşte treptat-treptat afacerile – preponderent pe pieţele internaţionale (peste 90%). De la acest punct, evoluţia fenomenului de clusterizare în acest caz particular nu mai are rost să fie prea mult descrisă.“
Industria de IT este cea care a determinat dezvoltarea rapidă a Clujului, transformând oraşul de pe Someş în al doilea „motor“ al economiei după Bucureşti. Iar acest lucru a fost posibil printr-o serie de oportunităţi de care clujenii au profitat, după cum remarcă Stelian Brad: „Dintre oportunităţile acelor vremuri aş menţiona deschiderea canalelor de comunicare cu occidentul, capacitatea specialiştilor IT din oraş de a comunica uşor cu colegii omologi din occident, nivelul redus al capitalului financiar iniţial necesar pentru a porni o afacere privată în domeniul dezvoltării software, raportul preţ/calitate al serviciilor prestate de specialiştii locali extrem de competitiv, evoluţia pozitivă a industriei IT pe plan internaţional, dezvoltarea accelerată a internetului, explozia tehnologiilor hardware şi software în domeniul comunicaţiilor care a facilitat globalizarea afacerilor IT, precum şi impactul IT asupra creşterii productivităţii şi competitivităţii altor sectoare economice“.
De aici şi până la concentrarea geografică a companiilor de IT din Cluj a mai fost doar un pas, care s-a pliat perfect pe fondul cererii venite din pieţele vestice. „Acestea au ajuns la un grad de saturaţie. Clujul însemna o masă critică de specialişti care pot fi educaţi prin interacţiunea cu pieţele mature. Motivaţiile primare au fost secondate de factori precum preţuri convenabile, competenţele lingvistice, proximitatea geografică, avantajul unei culturi europene sau reducerile de taxe“, subliniază Călin Văduva, CEO al Fortech. „În primul rând, la nivelul României, Clujul deţine cea mai mare pondere de specialişti IT raportat la populaţia activă. Totodată, Clujul este caracterizat de o forţă de muncă preponderant tânără, orientată spre învăţare. Astfel, oraşul a împrumutat repede o cultură a standardelor şi a calităţii muncii, inspirată de experienţa colaborării cu clienţii internaţionali. Apoi, colaborarea dintre universităţi şi companii, dezvoltarea unui cluster de IT sau elanul antreprenorial pot constitui factori diferenţiatori, sporind capitalul de atractivitate al Clujului în comparaţie cu alte oraşe.“
Prima oară când am fost la Cluj, în urmă cu vreo 11-12 ani, am rămas cu impresia plăcută a unui oraş civilizat, cu clădiri vechi şi monumente bine aşezate. Îmi aduc aminte de un loc curat şi destul de agitat. Anul acesta am petrecut o săptămână întreagă în oraşul de pe Someş, iar schimbările au fost evidente. Oraşul e în continuare curat, clădirile vechi sunt tot acolo, dar printre ele şi-au făcut loc coloşii de sticlă şi termopan care anunţă noua eră a Clujului, dominată şi generată de creşterea sectorului IT.
Clujul a fost mereu un centru universitar cu tradiţie şi un oraş cu şomaj mic, dar în ultimii ani a devenit un magnet pentru companiile de IT şi outsourcing. Sursa succesului IT din oraşul transilvan are mai multe explicaţii, dar are la bază tradiţia antreprenorială a oraşului şi încercarea de a găsi o nişă în care oraşul să exceleze.
Competiţia dintre Cluj şi Bucureşti i-a obligat pe specialiştii din institutele de cercetare de profil din Cluj‑Napoca să adopte rapid o atitudine antreprenorială, încercând să atragă comenzi din exteriorul ţării sau să dezvolte mici afaceri private capabile să furnizeze soluţii proprii pentru mediul economic local şi regional, spune Stelian Brad, preşedinte al Cluj IT. „S-a constatat că institutele de cercetare de profil din Bucureşti beneficiau de cele mai multe fonduri publice de cercetare (peste 60‑70% sau chiar mai mult). În timp relativ scurt, bazându-se pe un fond uman bun, deschis pentru învăţare şi adaptare, cu o atitudine adecvată pentru muncă şi calitate moştenită din tradiţia istorică transilvăneană, comunitatea de IT din oraş a învăţat bine lecţia afacerilor în domeniul software şi a proceselor tehnice aferente, a câştigat încrederea partenerilor externi, şi-a consolidat lanţul valorii şi şi-a dezvoltat şi diversificat reţelele internaţionale de afaceri. Beneficiind de un bazin constant de resurse umane tinere bine calificate şi motivate pentru afirmare profesională, firmele de IT locale şi-au putut creşte treptat-treptat afacerile – preponderent pe pieţele internaţionale (peste 90%). De la acest punct, evoluţia fenomenului de clusterizare în acest caz particular nu mai are rost să fie prea mult descrisă.“
Industria de IT este cea care a determinat dezvoltarea rapidă a Clujului, transformând oraşul de pe Someş în al doilea „motor“ al economiei după Bucureşti. Iar acest lucru a fost posibil printr-o serie de oportunităţi de care clujenii au profitat, după cum remarcă Stelian Brad: „Dintre oportunităţile acelor vremuri aş menţiona deschiderea canalelor de comunicare cu occidentul, capacitatea specialiştilor IT din oraş de a comunica uşor cu colegii omologi din occident, nivelul redus al capitalului financiar iniţial necesar pentru a porni o afacere privată în domeniul dezvoltării software, raportul preţ/calitate al serviciilor prestate de specialiştii locali extrem de competitiv, evoluţia pozitivă a industriei IT pe plan internaţional, dezvoltarea accelerată a internetului, explozia tehnologiilor hardware şi software în domeniul comunicaţiilor care a facilitat globalizarea afacerilor IT, precum şi impactul IT asupra creşterii productivităţii şi competitivităţii altor sectoare economice“.
De aici şi până la concentrarea geografică a companiilor de IT din Cluj a mai fost doar un pas, care s-a pliat perfect pe fondul cererii venite din pieţele vestice. „Acestea au ajuns la un grad de saturaţie. Clujul însemna o masă critică de specialişti care pot fi educaţi prin interacţiunea cu pieţele mature. Motivaţiile primare au fost secondate de factori precum preţuri convenabile, competenţele lingvistice, proximitatea geografică, avantajul unei culturi europene sau reducerile de taxe“, subliniază Călin Văduva, CEO al Fortech. „În primul rând, la nivelul României, Clujul deţine cea mai mare pondere de specialişti IT raportat la populaţia activă. Totodată, Clujul este caracterizat de o forţă de muncă preponderant tânără, orientată spre învăţare. Astfel, oraşul a împrumutat repede o cultură a standardelor şi a calităţii muncii, inspirată de experienţa colaborării cu clienţii internaţionali. Apoi, colaborarea dintre universităţi şi companii, dezvoltarea unui cluster de IT sau elanul antreprenorial pot constitui factori diferenţiatori, sporind capitalul de atractivitate al Clujului în comparaţie cu alte oraşe.“
Artmark Historical Estate, divizia casei de licitaţii Artmark specializată în vânzarea monumentelor istorice şi de artă, a fost lansată miercuri seară, la Palatul Cesianu-Racoviţă din Bucureşti, de Alexandru Bâldea, managing partner Artmark, Constantin Prisecaru, directorul diviziei, şi Alina Chiciudean, membră a Asociaţiei Arche, fundaţie care dezvoltă proiectul “Monumente uitate”.
“Artmark Historical Estate este un proiect, la fel ca Artmark-ul, despre frumos. Nu este şi nu va fi o agenţie imobiliară. Nu vom vinde metri pătraţi. Nu este despre metri pătraţi, nu este despre capacitatea locativă, este despre valorile culturale, despre frumos”, a declarat Alexandru Bâldea, managing partner Artmark, în debutul evenimentului.
Din vastul portofoliu de proiecte Artmark s-a creat divizia Historical Estate, sub deviza “Unique Homes for the Connoisseur of Life”. După modelul marilor firme internaţionale de consultanţă imobiliară, Artmark Historical Estate oferă accesul clienţilor la acest segment special de piaţă, dedicat proprietăţilor istorice şi de artă, precum palate, castele, cetăţi, conace şi vile vechi de secole, repere în Registrul Monumentelor Istorice.
“Proiectul «Monumente uitate» a început în studenţia unora dintre colegii mei ca un demers şcolăresc, respectiv ideea a fost, la momentul respectiv, în 2008, ca studenţii, în loc să predea o lucrare la o anumită materie, să meargă pe teren şi să identifice conace, castele extraurbane din interiorul arcului carpatic, deci din Ardeal a pornit toată această idee. Ulterior, ea a crescut, am pus bazele unei platforme dinamice. Acest proiect al Artmark vine ca o continuare firească a scopului pe care l-am avut noi iniţial”, a spus Alina Chiciudean.
Constantin Prisecaru a declarat, la rândul său, că proprietăţile care sunt prezentate pe site-ul artmarkhistoricalestate.ro sunt cele cu care această divizie “pleacă la drum”, afirmând că în România sunt aproximativ 1.000 de conace şi castele extraurbane, din care aproape 10% au rămas cu probleme litigioase.
“Peste 90% sunt calificate juridic. Aceasta a fost o mare problemă şi din cauza căreia au ajuns în stadiul de ruină multe dintre aceste bijuterii. În proprietate publică se află 30-40% şi restul fiind în proprietate privată. Din cele care sunt proprietate privată, faptul că acele procese de revendicare au durat ani şi ani de zile a blocat orice iniţiativă, din orice parte, atât a statului, cât şi a celui care a revendicat, bineînţeles nimeni neinvestind pentru conservarea acelui monument. Din păcate, s-a ajuns la această tristă situaţie în care monumente spectaculoase (…) suferă un proces de degradare”, a completat Prisecaru, CEO al diviziei Artmark Historical Estate.
Proprietăţile care sunt scoase la vânzare sunt împărţite în şase categorii: istorice, artistice, vânătoreşti/ alpine, lacustre/ marine, castele/ conace şi monumente. Astfel, vila prinţului Barbu Ştirbey din Mamaia va fi scoasă la vânzare cu un preţ de pornire de 450.000 de euro, iar castelul contelui Sámuel Teleki, cancelar al Transilvaniei (1791-1822), din judeţul Mureş, este estimat la o valoare situată între 500.000 şi 600.000 de euro.
De asemenea, în categoria proprietăţilor istorice este scoasă la vânzare Cula Greceanu de la Măldăreşti-Vâlcea, cea mai veche atestată şi una dintre cele mai spectaculoase din România. Clădirea istorică este înscrisă în patrimoniul cultural-naţional şi face parte din Complexul Muzeal Măldăreşti, care include şi Cula Duca şi Casa Memorială I.G. Duca. În prezent, după aproape 500 de ani, cula este neschimbată pe dinafară. Intrarea se face printr-o uşă masivă de stejar, cu zăvoare şi druguri de fier, care străpung zidurile. Construcţia îmbină armonios un privdor înalt şi câteva uşi de stejar, trei arcade trilobate şi turnul de apărare, unde se ajunge numai urcând pe-o scară mobilă acţionată de o sfoară. În odaia adiacentă se regăseşte trecutul Măldăreştilor, unde Olga Greceanu, urmaşa stăpânilor culei, a pictat în 1934 fresce din istoria familiei. Proprietatea este scoasă la vânzare cu un preţ de pornire de 400.000 de euro.
Una dintre atracţiile Artmark Historical Estate este vila “Vânătorul” din Predeal, reşedinţă care i-a aparţinut fostului dictator Nicolae Ceauşescu. Preţul de pornire pentru această proprietate este de 300.000 de euro, având un teren de 1.350 metri pătraţi, opt camere şi o suprafaţă de 322 de metri pătraţi. Vila a fost ridicată în a doua jumătate a anilor ’20, în zona sportiv-turistică Cioplea şi a fost reşedinţa de iarnă a profesorului Teodor Vasilescu. Construită în stil tradiţional, ce aminteşte de casele cu cerdac din zona muntenească, vila “Ceauşescu” avea să primească acest supranume ca urmare a utilizării ei de Nicolae Ceauşescu în perioada 1950-1958, când reşedinţa se afla în administrarea Ministerului Forţelor Armate. În acea perioadă, Nicolae Ceauşescu, în grad de general-maior de armată, îndeplinea funcţiile de ministru adjunct la Ministerul Apărării Naţionale şi Şef al Direcţiei Superioare Politice a Armatei. Astfel, vila devenea prima reşedinţă de protocol din Predeal pe care a avut-o Nicolae Ceauşescu înainte de preluarea puterii depline. După 1965, vila de protocol trece în administraţia Întreprinderii Economice de Odihnă, ieşind de sub juristicţia Ministerului Apărării chiar în anul în care Nicolae Ceauşescu devenea secretar general al Partidului Comunist Român (PCR).
Una dintre cele mai scumpe proprietăţi scoase la vânzare la Artmark este Vila Zottu, sediul “Clubului Aristocratic din Constanţa”, care are un preţ de pornire de 800.000 de euro. Casa Zottu, denumită după primul ei proprietar – Gheorghe Zottu – se înălţa în perioada 1898-1900, anunţând apariţia altor edificii din împrejurimi: Casa Manisallian (arhitect Ion Berindei) şi mai ales Cazinoul. Construită într-un stil eclectic, cu mici motive rococo, casa are faţada principală spre mare, existând şi o faţadă secundară, cu vedere spre o curte interioară. Caracterul construcţiei este marcat însă de bovindoul prismatic ce îi oferă clădirii şi în prezent un aspect distins, integrându-se excelent în arhitectura zonei. Edificiul avea să fie pentru o perioadă sediul Consulatului Lituaniei din Constanţa (începând cu 1928), pentru ca în anii ’30 să intre în posesia Societăţii de Asigurări Steaua Română.
În portofoliul Artmark Historical Estate se află şi castelul Pogány din Păclişa, o moştenire autentică a stilului baroc de la începutul secolul al XIX-lea, cu mici amprente neogotice, imaginea construcţiei îmbinându-se armonios cu meleagurile pitoreşti ale Haţegului. Construcţia, care dispune de 22 de camere înalte, luminate de ferestre mari tipice curentului baroc, are un preţ estimativ cuprins între 500.000 şi 600.000 de euro.
Casa Memorială Ion Mihalache din judeţul Argeş este o altă proprietate pe care Artmark Historical Estate o scoate la vânzare. Fosta reşedinţă a fondatorului Partidului Ţărănist reprezintă un ultim artefact de rememorare al marelui om politic. Preţul estimativ pentru această clădire construită în 1880 este situat între 70.000 şi 80.000 de euro. După 1947, proprietatea a intrat în posesia statului comunist, devenind anexă a spitalului Călineşti, statut pe care l-a avut până în cursul anului 2000.
Portofoliul Artmark Historical Estate prezintă monumente istorice clasate atât în grupa A – de valoare naţională şi universală (Castelul Teleki, Cula Greceanu, Castelul Pogany) -, cât şi în grupa B – reprezentative pentru patrimoniul cultural local (Casa memorială Ion Mihalache, Conacul Niculescu-Bujoiu, Casa Zottu).
Potrivit reprezentanţilor Artmark, statul român a primit o ofertă în cadrul procedurii de exercitare a dreptului de preemţiune.
Moşia şi conacul familiei princiare Şuţu, descendentă a lui Alexandru Şuţu, domnitor fanariot în Moldova şi în Ţara Românească (1801-1821), se află în portofoliul diviziei Historical Estate a casei de licitaţii Artmark. Preţul estimativ pentru această proprietate este cuprins între 650.000 şi 700.000 de euro.
De asemenea, Artmark Historical Estate propune două sculpturi, “Industria casnică” şi “Agricultura”, realizate de Ioan Georgescu, în 1898, respectiv Ştefan Ionescu-Valbudea, ambele opere fiind estimate între 200.000 şi 300.000 de euro.
“Sunt multe alte proprietăţi pe care le avem în diverse stadii de discuţii şi pe care am dori foarte mult să vi le putem prezenta într-un viitor foarte apropiat şi să atragem atenţia investitorilor, iubitorilor de istorie”, a spus Prisecariu.
Viitorii proprietari ai clădirilor clasate ca monumente vor trebui să respecte legea patrimoniului. “Dacă este monument de clasa A, trebuie restaurat cu proiect avizat de Ministerul Culturii, cu firme specializate, nu îi poate fi schimbată funcţiunea, nu poţi face fabrică într-un castel, totul cu respectatea legii. Funcţiunile sunt diverse, pentru că poţi face sanatoriu, poţi face un centru social, sunt finanţări europene şi există persoane care au luat bani, cămin de bătrâni, şcoli. La domenii mai mari se pot face complexe turistice, deci se permite în funcţie de ce stabileşte legiuitorul şi Comisia Monumentelor (din Ministerul Culturii, n.r.) ca şi funcţiune. La vânzare, noi am înştiinţat Ministerul Culturii prin organele sale centrale sau locale (…), este un drept de preemţiune pe care statul trebuie să îl exercite”, a explicat Prisecariu pentru MEDIAFAX.
Întrebat dacă Ministerul Culturii şi-a arătat intenţia de a folosi dreptul de preemţiune pentru monumentele istorice scoase la vânzare de Artmark Historical Estate, Prisecariu a precizat că nu are cunoştinţă de nicio exercitare a acestui drept. “Au fost făcute înştiinţări către minister de proprietari înainte de a fi în gestiunea noastră”, a completat directorul diviziei din cadrul casei de licitaţii Artmark.
Pe de altă parte, el a explicat pentru MEDIAFAX că, în cazul acestor proprietăţi, nu va exista o licitaţie publică, având în vedere că este un demers complex faţă de achiziţiile de artă plastică. “La licitaţiile de artă, ai văzut lucrarea în expoziţii, ai licitat şi o adjudeci sau nu. În cazul imobilelor, este o documentaţie juridică pe care orice potenţial client trebuie să o verifice, vrea să vadă proprietatea, le postăm pe site, vor fi termene anunţate de depunere de oferte şi va fi o licitaţie de oferte. Oferta cea mai mare va avea câştig de cauză”, a declarat acesta.
Clădirile scoase la vânzare de Artmark Historical Estate sunt prezentate pe site-ul artmarkhistoricalestate.ro.
Angajarea unei asemenea agenţii, care are pe post de ghizi experţi în domeniul artei sau arhitecturii, permite avantajul de a organiza vizite după ora închiderii sau în locuri inaccesibile publicului larg. În această categorie intră Art Excursions din SUA, deţinută de doi istorici care organizează vizite la Art Institute of Chicago sau la casa proiectată de către celebrul Frank Lloyd Wright, Fallingwater din Pittsburgh, unde turiştii participă seara şi la o recepţie pe terasa acesteia.
O altă firmă, Art Tours, aranjează vizite la palate din Italia neincluse în circuitul turistic ori cine la Biblioteca lui Celsus din Efes după programul de vizitare. Heritage Tours Private Travel oferă excursii culturale personalizate, ducându-şi clienţii să vadă clădiri Art Deco în Maroc sau apartamente particulare moderniste în Barcelona.
Cei care vor să viziteze muzeele New Yorkului au la dispoziţie Art Smart, ai cărei experţi îi duc să vadă muzeele şi galeriile de artă din Manhattan, precum şi obiectivele arhitecturale care merită admirate, iar vizitele pot fi adaptate şi pentru familii cu copii.
Alte agenţii organizează plimbări pentru admirarea unor opere ale artiştilor stradali, aşa cum este Graff Tours, la care turiştii pot apela pentru asemenea excursii la New York, Philadelphia şi Los Angeles şi pot participa chiar la ateliere conduse de artişti grafitti. Artiştii însă nu pictează pereţii clădirilor în prezenţa elevilor, ci se mulţumesc cu banala pânză.
O serie de tranzacţii imobiliare încheiate în ultimul timp au dus preţul locuinţelor în Manhattan sau în zone bune din Miami, Los Angeles ori Londra la niveluri record. Un exemplu ar fi un penthouse din Central Park West din Manhattan, pe care proprietarul său l-a vândut unui client rus pentru 88 de milioane de dolari, iar alţi proprietari încearcă deja să obţină 100 de milioane de dolari pentru locuinţele lor.
Motivul pentru care se cer şi se şi obţin deja preţuri foarte mari pentru case în anumite zone bune ar fi, spun unii experţi, faptul că aceia care sunt dispuşi să ofere atât pentru ele le privesc ca pe nişte opere de artă. Această percepţie a cumpărătorilor se aplică atât clădirilor istorice, cât şi celor recent construite, iar un preţ de 49 de milioane de dolari pentru care s-a vândut recent o casă de secol nouăsprezece din Manhattan proiectată de un arhitect renumit pare deja mic în condiţiile actuale.
În unele cazuri, cei ce plătesc atât de mulţi bani pentru o casă sunt şi colecţionari împătimiţi de artă. Unii experţi afirmă că ideea de casă ca operă de artă are la bază de fapt dorinţa proprietarilor de a arăta că locuinţa lor este ceva unic, la fel ca un tablou sau o sculptură, iar cine cumpără asemenea case o face din nevoia de siguranţă într-o lume a incertitudinilor. Alţii spun că, pur şi simplu, cumpărătorii nu vor decât să justifice sumele exorbitante cheltuite, nefiind vorba de nicio operă de artă.