Din fericire, sutana preotului a împiedicat ca lama cuţitului să pătrundă adânc şi a suferit doar „răni superficiale“, au anunţat autorităţile.
Potrivit informaţiilor transmise de cotidianul canadian, atacatorul este un bărbat în vârstă de 26 de ani din Montreal pe numei Vlad Cristian Eremia.
Compania Facebook a fost criticată recent după ce a eliminat o reclamă a Muzeului de Arte Frumoase din Montreal, care includea un nud realizat de Pablo Picasso.
Un purtător de cuvânt al muzeului, Pascale Chasse, a spus că reclama a fost blocată pentru că includea imaginea unui tablou de Picasso intitulat “Femmes a la toilette”. Reprezentanta muzeului a precizat că, între timp, reclama originală a fost republicată online şi că Facebook a promis că îşi va reformula regulile privind nudurile artistice.
Facebook este criticată regulat pentru conţinuturile pe care le autorizează sau nu pentru difuzare.
Acesta realizează emisiunea săptămânală în mod gratuit şi benevol şi recunoaşte că pentru plata taxei de emisie a adus, uneori, bani de acasă, dar a recurs şi la alte soluţii pentru a strânge suma necesară.
”Taxa pentru spaţiul de emisie se ridică la circa 700 de dolari canadieni pe lună şi trebuie plătită la începutul lunii, banii trebuie scoşi din pământ – din iarbă verde pentru că, altfel, emisiunea se întrerupe. Iar dacă nu adun banii din comunitate, trebuie să pun din buzunarul meu. Am încercat alternative, am apelat la câţiva oameni de afaceri din comunitatea de români care m-au ajutat cu finanţări, dar nu pot apela la infinit la ei. Apoi am organizat două party-uri de strângere de fonduri, în 2016 şi 2017, dar la fiecare s-au adunat bani pentru 2 – 3 luni”, spune realizatorul radio.
Pentru a nu întrerupe emisiunea, Adrian Ardelean a ajuns la gesturi extreme, astfel că s-a oferit voluntar într-un experiment voluntar.
”Acum am făcut recent gestul suprem, de a mă supune unei cercetări medicale contra unei sume de bani, care acoperă taxa cam pe o lună. Am fost cobai şi m-am oferit voluntar pentru un test medical într-o firmă care face astfel de teste în cadrul căreia mi s-a luat sânge de 20 de ori într-o zi. Nu voi putea face pe cobaiul o dată pe lună, dar am vrut prin acest gest să sensibilizez comunitatea de români, să stimulez bunăvoinţa acesteia”, a mai spus realizatorul ”Orei româneşti”.
Adrian Ardelean a calculat că în zona Montreal şi împrejurimi ar locui în jur de 50.000 – 60.000 de români, iar pentru a fi sigur a redus cifra la 40.000 şi a explicat că dacă fiecare ar da câte 20 de cenţi pe an, s-ar aduna 8.000 de dolari cu care s-ar putea plăti taxă de radio pe un an.
”Am circa 700 – 800 de ascultători fideli pe emisiune, pe radio sau online, dacă ei ar da fiecare un dolar pe lună s-ar strânge banii necesari pentru plata emisiunii. Poate există şi alte metode, pentru că nu pot să plătesc lună de lună din buzunar şi nici nu mi se pare normal ca, pe lângă munca depusă, să şi plătesc taxa. Există şi posibilitatea de a vinde publicitate pentru firme din Montreal, este cea mai rezolnabilă, dar eu fac emisiunea în timpul meu liber, pe lângă serviciu, aşadar nu am timpul necesar şi pentru asta. În plus, eu şi cheltui – banii de benzină, de telefon când sun în România sau în SUA”, a precizat Ardelean.
Potrivit acestuia, în cazul în care nu se mai plăteşte taxa de emisie, ”Ora românească” se va închide, iar postul de radio din Montreal care o găzduieşte va oferi frecvenţa altei comunităţi, în condiţiile în care CFMB nu este o instituţie de caritate.
”Ei vând imediat spaţiul de emisie altora, iar după aceea comunitatea românească nu-l mai vede. Sau are de aşteptat la rând până să mai prindă un spaţiu, aşteptând până la eventuala eliberare a unei ore. Plus că nu mai are prioritate, odată ce a dovedit că nu poate susţine financiar o oră de emisiune”, a conchis Adrian Ardelean.
Ponor va pune punct unei cariere spectaculoase. Ajunsă la 30 de ani, gimnasta născută la Constanţa se va retrage după Campionatul Mondial de la Montreal. De altfel, titlul mondial este singurul care-i lipseşte din impresionantul palmares.
Cătălina Ponor s-a născut pe 20 august 1987, la Constanţa şi a participat la două ediţii ale Jocurilor Olimpice: Atena 2004 şi Londra 2012. La JO 2004 a fost fenomenală, reuşind să câştige trei medalii de aur: pe echipe, la bârnă şi la sol. De la Londra, Ponor s-a întors cu argintul la sol şi bronzul pe echipe.
După cum povesteşte chiar el într-un interviu acordat revistei GQ, întreaga activitate criminală a lui Frank Bourassa a atârnat în balanţă într-o dimineaţă de decembrie, în 2009, când a petrecut ore întregi într-o parcare privind către portul din Montreal. El aştepta un transport aparent banal: cutii cu foi albe de hârtie.
Amicii lui Bourassa, în două maşini separate, supravegheau parcarea de două zile şi nu observaseră nimic ieşit din comun; Frank Bourassa era totuşi neliniştit, pentru că în orice moment ar fi putut apărea câţiva poliţişti care să îl înhaţe. Şi avea dreptate să se teamă: într-o bună zi, câţiva poliţişti aveau să apară de nicăieri şi să îl aresteze; dar nu în acea dimineaţă friguroasă de decembrie.
Simţind că marfa se apropie, Bourassa a sunat un alt prieten, un şofer pe care îl angajase, şi i-a spus să tragă camioneta mai aproape de locul de acostare. La scurt timp, camioneta încărcată deja a ieşit din port în mare viteză – o imagine pe care Frank o aştepta de mai bine de doi ani. Şi-o imagina, de fapt, încă din timpul adolescenţei, atunci când şi-a lansat „cariera“ de răufăcător; până la acel moment, CV-ul său includea furt din magazine, furt de maşini sau trafic de droguri. Dar acel transport din Montreal reprezenta începutul celui mai important moment din viaţa sa de infractor.
Pe măsură ce camioneta se îndepărta, Bourassa şi complicii său au urmat-o. Şoferul a dus marfa până în Trois-Rivieres, oraşul natal al lui Frank, şi a lăsat-o acolo. El a sunat atunci un alt complice care a venit să se asigure că nu există microfoane sau camere de filmat între foile de hârtie; după ce s-a asigurat că totul e în regulă, Frank a răsuflat uşurat: „Nimeni nu mă mai poate opri de acum“.
Foile albe nu erau însă simple foi de scris: realizate din acelaşi material folosit la tipărirea bancnotelor americane, ele aveau gravate faţa lui Andrew Jackson – principalul ingredient pentru producerea unor bancnote false de înaltă calitate. Bourassa avea acum lucrurile necesare pentru a falsifica sute de milioane de dolari în bancnote de 20 şi era pe cale să devină cel mai prolific falsificator din istoria modernă.
Ambiţiile criminale ale lui Frank Bourassa, ajuns astăzi la 44 de ani, au început să se dezvolte când el era în clasa a VIII-a: „Am dezvoltat o reţea de hoţi din magazine“, povesteşte bărbatul. „Am început să fac bani, sute de dolari pe săptămână, era foarte mult pentru un puşti!“ La 15 ani s-a mutat din casa părinţilor, a renunţat la şcoală şi şi-a închiriat propriul apartament. Şi-a găsit chiar şi job cinstit, lucrând la un atelier auto; în acelaşi timp însă el vindea şi maşini furate. „Aveam câţiva băieţi pe care îi sunam, le spuneam de ce maşini am nevoie şi ei mi le aduceau. Câte maşini am furat? Nu ştiu, cred că vreo 500.“
Când avea 28-29 de ani, Frank Bourassa a comis ceea ce descrie ca fiind cea mai mare greşeală a vieţii lui: a încercat să se îmbogăţească prin mijloace legale. În partea de vest a oraşului natal, el a deschis o mică fabrică specializată în producţia de pantofi şi plăcuţe şi frână. Unitatea a avut un oarecare succes, dar acest succes „cinstit“ nu i-a adus nicio satisfacţie. „Lucram douăzeci de ore pe zi, nici nu mai apucam să dorm. Era o nebunie“, povesteşte bărbatul în cadrul interviului pentru GQ. Nu după mult timp, el a fost diagnosticat cu o tulburare legată de stres şi a primit tratament. A vândut fabrica, dar experienţa l-a dus la o concluzie simplă: „La naiba cu asta, nu o să mai lucrez niciodată cinstit!“.
Aşa că Frank Bourassa s-a întors la activitatea sa preferată: încălcarea legii. „Oamenii câştigau destul de mult din traficul de marijuana în acea perioadă, aşa că m-am gândit să încerc şi eu.“ Noul „business“ a mers destul de bine până în 2006, când poliţia a descoperit laboratorul unuia dintre distribuitorii săi; Frank a fost condamnat la 12 luni de închisoare, dar legile canadiene i-au permis să stea doar trei luni în arest la domiciliu.
În acele luni, Bourassa a început să se întrebe ce se va alege de viaţa lui; ştia că afacerea cu marijuana nu poate rezista la nesfârşit, pentru că traficanţii mexicani aduceau marfă mult mai ieftină. Şi atunci i-a picat fisa: „Rezultatul final e întotdeauna acelaşi: faci tot felul de lucruri pentru a obţine bani. Aşa că la naiba cu asta – de ce să nu sari peste majoritatea paşilor şi să treci direct la obţinutul banilor?“
După cum povesteşte chiar el într-un interviu acordat revistei GQ, întreaga activitate criminală a lui Frank Bourassa a atârnat în balanţă într-o dimineaţă de decembrie, în 2009, când a petrecut ore întregi într-o parcare privind către portul din Montreal. El aştepta un transport aparent banal: cutii cu foi albe de hârtie.
Amicii lui Bourassa, în două maşini separate, supravegheau parcarea de două zile şi nu observaseră nimic ieşit din comun; Frank Bourassa era totuşi neliniştit, pentru că în orice moment ar fi putut apărea câţiva poliţişti care să îl înhaţe. Şi avea dreptate să se teamă: într-o bună zi, câţiva poliţişti aveau să apară de nicăieri şi să îl aresteze; dar nu în acea dimineaţă friguroasă de decembrie.
Simţind că marfa se apropie, Bourassa a sunat un alt prieten, un şofer pe care îl angajase, şi i-a spus să tragă camioneta mai aproape de locul de acostare. La scurt timp, camioneta încărcată deja a ieşit din port în mare viteză – o imagine pe care Frank o aştepta de mai bine de doi ani. Şi-o imagina, de fapt, încă din timpul adolescenţei, atunci când şi-a lansat „cariera“ de răufăcător; până la acel moment, CV-ul său includea furt din magazine, furt de maşini sau trafic de droguri. Dar acel transport din Montreal reprezenta începutul celui mai important moment din viaţa sa de infractor.
Pe măsură ce camioneta se îndepărta, Bourassa şi complicii său au urmat-o. Şoferul a dus marfa până în Trois-Rivieres, oraşul natal al lui Frank, şi a lăsat-o acolo. El a sunat atunci un alt complice care a venit să se asigure că nu există microfoane sau camere de filmat între foile de hârtie; după ce s-a asigurat că totul e în regulă, Frank a răsuflat uşurat: „Nimeni nu mă mai poate opri de acum“.
Foile albe nu erau însă simple foi de scris: realizate din acelaşi material folosit la tipărirea bancnotelor americane, ele aveau gravate faţa lui Andrew Jackson – principalul ingredient pentru producerea unor bancnote false de înaltă calitate. Bourassa avea acum lucrurile necesare pentru a falsifica sute de milioane de dolari în bancnote de 20 şi era pe cale să devină cel mai prolific falsificator din istoria modernă.
Ambiţiile criminale ale lui Frank Bourassa, ajuns astăzi la 44 de ani, au început să se dezvolte când el era în clasa a VIII-a: „Am dezvoltat o reţea de hoţi din magazine“, povesteşte bărbatul. „Am început să fac bani, sute de dolari pe săptămână, era foarte mult pentru un puşti!“ La 15 ani s-a mutat din casa părinţilor, a renunţat la şcoală şi şi-a închiriat propriul apartament. Şi-a găsit chiar şi job cinstit, lucrând la un atelier auto; în acelaşi timp însă el vindea şi maşini furate. „Aveam câţiva băieţi pe care îi sunam, le spuneam de ce maşini am nevoie şi ei mi le aduceau. Câte maşini am furat? Nu ştiu, cred că vreo 500.“
Când avea 28-29 de ani, Frank Bourassa a comis ceea ce descrie ca fiind cea mai mare greşeală a vieţii lui: a încercat să se îmbogăţească prin mijloace legale. În partea de vest a oraşului natal, el a deschis o mică fabrică specializată în producţia de pantofi şi plăcuţe şi frână. Unitatea a avut un oarecare succes, dar acest succes „cinstit“ nu i-a adus nicio satisfacţie. „Lucram douăzeci de ore pe zi, nici nu mai apucam să dorm. Era o nebunie“, povesteşte bărbatul în cadrul interviului pentru GQ. Nu după mult timp, el a fost diagnosticat cu o tulburare legată de stres şi a primit tratament. A vândut fabrica, dar experienţa l-a dus la o concluzie simplă: „La naiba cu asta, nu o să mai lucrez niciodată cinstit!“.
Aşa că Frank Bourassa s-a întors la activitatea sa preferată: încălcarea legii. „Oamenii câştigau destul de mult din traficul de marijuana în acea perioadă, aşa că m-am gândit să încerc şi eu.“ Noul „business“ a mers destul de bine până în 2006, când poliţia a descoperit laboratorul unuia dintre distribuitorii săi; Frank a fost condamnat la 12 luni de închisoare, dar legile canadiene i-au permis să stea doar trei luni în arest la domiciliu.
În acele luni, Bourassa a început să se întrebe ce se va alege de viaţa lui; ştia că afacerea cu marijuana nu poate rezista la nesfârşit, pentru că traficanţii mexicani aduceau marfă mult mai ieftină. Şi atunci i-a picat fisa: „Rezultatul final e întotdeauna acelaşi: faci tot felul de lucruri pentru a obţine bani. Aşa că la naiba cu asta – de ce să nu sari peste majoritatea paşilor şi să treci direct la obţinutul banilor?“
Oraşele Montreal din Canada şi Iaşi din România vor găzdui două noi birouri de cercetare şi dezvoltare, aparţinând companiei de securitate cibernetică ESET. Investiţia în capacitatea de cercetare va permite companiei să sprijine noile servicii, cum ar fi ESET Threat Intelligence, iar pe de altă parte să îmbunătăţească în acelaşi timp capacitatea de reacţie în faţa unor ameninţări informatice sofisticate. Această creştere confirmă, în continuare, strategia pe termen lung a companiei ESET, care vizează să devină un furnizor de securitate IT plasat în top 3 la nivel global.
ESET intră astfel pe piaţa românească de forţă de muncă, deschizând primul centru de dezvoltare în Iaşi. Compania intenţionează să dedice acest centru pentru dezvoltarea tehnologiilor de bază şi back-end de la ESET. “În Iaşi se găsesc universităţi de calitate şi o forţă de muncă talentată care a corespuns cerinţelor de care aveam nevoie pentru alcătuirea unor echipe puternice şi independente, responsabile cu mentenanţa produselor şi a tehnologiilor existente, precum şi cu dezvoltarea unora noi”, a explicat Malcho cu privire la motivele din spatele alegerii acestei locaţii.
Noul birou din Montreal presupune o extindere a unui birou deja funcţional, fondat şi localizat iniţial în campusul Politehnicii din Montreal, în anul 2009. Cea mai importantă lucrare de analiză elaborată aici, Operaţiunea Windigo, a fost răsplătită în cadrul celei de-a 24 Conferinţe Internaţionale Virus Bulletin din Seattle cu premiu întâi Péter Szőr oferit pentru cea mai bună lucrare tehnică. Noul birou, situat în afara campusului universitar, este gândit să îşi dubleze personalul în următorii cinci ani.
Compania ESET reuneşte în prezent peste 1300 de profesionişti din întreaga lume. Sediul general este situat în Bratislava (Slovacia), cu centre regionale de distribuţie în San Diego, Buenos Aires şi Singapore. Compania are birouri suplimentare dedicate activităţilor de vânzări, de marketing şi de suport tehnic în São Paulo (Brazilia), Jena şi Munchen (Germania), Praga (Republica Cehă), Sidney (Australia), Bournemouth (Marea Britanie) şi Toronto (Canada). ESET a stabilit, de asemenea, o reţea extinsă de centre de cercetare a codurilor malware în Bratislava, Praga, Košice (Slovacia), Cracovia (Polonia), Montreal (Canada) şi Taunton (Marea Britanie), precum şi o reţea de parteneri ce acoperă peste 200 de ţări şi de teritorii.