Tag: Monti

  • Cu aşa politicieni, nici nu mai era nevoie de o criză financiară

    Preşedintele Giorgio Napolitano i-a cerut vineri liderului de centru-stânga Pier Luigi Bersani să înceapă luni discuţii pentru formarea unui noul guvern, cerându-i să verifice însă dacă dispune de o majoritate suficientă pentru a întruni votul de încredere din partea ambelor camere parlamentare. Partidul Democrat al lui Bersani are majoritatea în camera inferioară, dar nu şi în cea superioară, unde o poziţie destul de bună are, în schimb, partidul de centru-dreapta al fostului premier Silvio Berlusconi.

    Banca centrală a Italiei a avertizat, sâmbătă, că impasul politic şi noile turbulenţe de pe pieţele financiare ar putea submina redresarea economică a ţării din cea mai lungă recesiune înregistrată în ultimele două decenii. În total dispreţ faţă de astfel de avertismente şi deloc dornic ca haosul de după alegerile din februarie să ia sfârşit, Silvio Berlusconi a prins prilejul să se dea iarăşi în spectacol, declarând la un miting post-electoral de la Roma că el e gata pentru o nouă campanie electorală şi pentru alegeri anticipate, “pe care de data asta o să le câştigăm în stil mare!”

    Guvernul demisionar condus de Mario Monti a anunţat că în următorii doi ani Italia va trebui să stimuleze economia cu fonduri de la buget de cca 40 mld. euro ce vor fi obţinute din împrumuturi externe, ceea ce va creşte datoria publică a ţării cu 20 mld. euro în 2013 şi 20 mld. euro în 2014. Datoria publică a ajuns anul trecut la recordul istoric de 127% din PIB, a doua ca pondere în PIB din zona euro, după cea a Greciei. Potrivit estimărilor guvernului Monti, economia Italiei ar urma să scadă anul acesta cu 1,3%, raportat la estimarea iniţială care viza o scădere cu numai 0,2%.

  • Il grande carnevale: la ce duce rezultatul alegerilor din Italia

    Nu ordinea clasaţilor în alegeri este elementul ciudat: sondajele arătau că în frunte va fi coaliţia de centru-stânga a lui Pier Luigi Bersani, urmată de cea de centru-dreapta a lui Silvio Berlusconi, de Movimento 5 Stelle a comicului Beppe Grillo (foto) şi de Alegerea Civilă a fostului premier Mario Monti. Surpriza e însă votul masiv (57% în total) acordat formaţiunilor lui Grillo şi Berlusconi, care au contestat virulent austeritatea impusă de Mario Monti.

    Suportul electoral a făcut ca ambele formaţiuni, încercând să-şi negocieze cât mai bine politica de alianţe spre a se impune în guvern, să ameninţe, fiecare în felul ei, cu ieşirea Italiei din zona euro şi întoarcerea la liră. Promptă, agenţia Moody’s a avertizat că ar putea retrograda Italia “dacă apar deteriorări ale perspectivei economice sau dificultăţi în aplicarea reformelor”. Benoit Anne, şef de strategie pentru pieţele emergente la Societe Generale, a declarat că faţă de ultima perioadă, când corelaţia dintre monedele europene şi moneda unică s-a redus din punctul de vedere al investitorilor, respectiva corelaţie s-ar putea manifesta din nou, la fel ca în anii trecuţi, ceea ce nu e o veste bună pentru monedele din Europa Centrală şi de Est.

    În schimb, Ewald Nowotny, membru al consiliului BCE şi guvernator al băncii centrale a Austriei, s-a arătat relaxat, spunând că nu crede că vor avea loc schimbări fundamentale de politici în Italia şi că oricine va guverna se va orienta pur şi simplu după necesităţile economice (între care, după cum au avut grijă alţii să sublinieze, prima e plata datoriei publice).

  • Monti cere concretizarea promisiunilor liderilor europeni că vor face “tot ceea ce este necesar”

    Mai mulţi lideri europeni, de la preşedintele Băncii Centrale Europene Mario Draghi la cancelarul german Angela Merkel, au promis săptămâna trecută că vor face “tot ceea ce este necesar” pentru a asigura supravieţuirea euro, transmite Bloomberg. “Nu ne putem permite nici măcar un moment de neatenţie”, a declarat Monti, la Paris, după o întâlnire cu preşedintele francez Francois Hollande. Miercuri, liderul italian se va întâlni cu Olli Rehn, comisarul european pentru economie şi politică monetară, şi cu premierul finlandez Jyrki Katainen. Monti va merge apoi la Madrid, pentur discuţii cu premierul spaniol Mariano Rajoy.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • “Bufonule, bufonule!” – Silvio Berlusconi şi-a dat demisia, huiduit de mulţime (VIDEO)

    Berlusconi a fost nevoit să părăsească palatul prezidenţial printr-o ieşire secretă, în timp ce în faţa intrării principale manifestanţii aplaudau şi strigau “bufonule, bufonule!” şi “hoţule, hoţule!”. El a fost întâmpinat cu o oră mai devreme cu strigăte ca “mafiotule!”, “ruşine!”, “închisoare!” “s-a terminat!” sau “primavera, primavera” (primăvară, primăvară), o aluzie la revoluţiile arabe care au îndepărtat de la putere dictatorii.

    Încă din cursul după-amiezii, mulţimea a invadat diverse zone-simbol ale puterii de la Roma, strigând “Demisia, demisia”. Unii participanţi purtau drapele italiene, în timp ce alţii afişau pancarte pe care se putea citi “Bye-bye Silvio!”, “Dispari!” şi “În sfârşit!”.

    Mai mult pe www.mediafax.ro.