Tag: Monitorul Oficial

  • Guvernul a abrogat, prin Ordonanţă de Urgenţă, split TVA

    Guvernul a abrogat OUG 23/2017, care se referă la plata defalcată a TVA, printr-o Ordonanţă de Urgenţă publicată luni în Monitorul Oficial.

    Potrivit documentului, prevederile Ordonanţei vor intra în vigoare de l februarie 2020.

    “(3) Începând cu data publicării prezentei ordonanţe de urgenţă, organele fiscale nu mai operează înscrieri în Registrul persoanelor care aplică plata defalcată a TVA”, se notează în document.

    Conform Ordonanţei, contul de TVA poate fi executat silit de către orice creditor, indiferent de natura creanţei.

    Comisia Europeană (CE) a cerut autorităţilor să elimine din legislaţie sistemul plăţii defalcate a taxei pe valoare adăugată, numit şi sistemul split TVA, deoarece încalcă dreptul Uniunii Europene (UE).

    Sistemul split TVA a fost introdus în legislaţie de la 1 octombrie 2017, fiind folosit opţional de către firmele care au dorit acest lucru, până pe 31 decembrie 2017. De la 1 ianuarie 2018, sistemul se aplica obligatoriu pentru companiile care au datorii mari la plata TVA şi cele care se află în insolvenţă.

  • Învăţământul profesional devine OBLIGATORIU pentru elevii care obţin mai puţin de 5 la Evaluarea Naţională. Metodologia, publicată în Monitorul Oficial/ Reacţia elevilor

    „La procesul de admitere în învăţământul liceal de stat pentru anul şcolar 2020-2021 participă numai elevii care au susţinut evaluarea naţională şi a căror medie de admitere, calculată conform punctului I al anexei 2 din prezentul ordin, este minimum 5”, se arată în paragraful din Monitorul Oficial.

    Concret, elevii care obţin medii sub 5 la Evaluarea Naţională nu vor putea fi repartizaţi la liceu, opţiunea fiind învăţământul profesional.

    Măsura a fost discutată, în şedinţa Comisiei de Dialog Social, la mijlocul lunii august.

    Preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi, (FNAP-I.P) Iulian Cristache, a declarat, pentru MEDIAFAX, la acel moment, că măsura nu ar trebui privită neapărat sub forma unei obligaţii, ci mai degrabă sub forma unei orientări în domeniu care îi poate ajuta pe elevii în cauză.

    „Trebuia să ajutăm, chiar dacă pare un pic forţat, trebuia să asigurăm această alternativă pentru elevii care intrau la liceele teoretice cu medii mult sub 5 – nu aproape de 5, mult sub 5 – şi care sub nicio formă nu reuşeau să obţină această diplomă de Bacalaureat”, a spus Cristache.

    Învăţământul obligatoriu în România este de 11 clase, însă din 2020 se va mări treptat la 16 clase.

    – până în 2020 – devin obligatorii grupa mare de la grădinţă şi clasele a XI-a şi a XII-a – 14 ani în total
    – până în 2023 – grupa mijlocie – 15 ani în total
    – până în 2030 – grupa mică – 16 ani de învăţământ obligatoriu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Schimbări majore la ANAF în modul în care se vând produsele confiscate. Cum vrea Fiscul să valorifice produsele

    MFP vrea ca bunurile confiscate să pot fi valorificate şi prin ”agenţii imobiliare, case de licitaţii, site-uri specializate în promovarea şi vânzarea de bunuri prin mijloace electronice, prin licitaţii online sau magazin online, brokeri în domeniul pieţei bursiere. Procedura de valorificare se stabileşte prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.”, conform proiectului legislativ.

    Proiectul de ordonanţă privind modificarea şi completarea Ordonanţei Guvernului nr. 14/2007 pentru reglementarea modului şi condiţiilor de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului a fost pus recent în dezbatere publică pe site-ul instituţiei .
     
    În prezent, ”valorificarea bunurilor intrate în proprietatea privată a statului se poate face prin bursele de mărfuri, prin magazine proprii, licitaţie publică, în regim de consignaţie, direct de la locul unde acestea se află ”.
     
  • Veşti bune pentru cine vrea să-şi cumpere o locuinţă. S-au schimbat regulile privind cota de 5%

    Proiectul de lege pentru aprobarea ordonanţei de urgenţă a guvernului nr. 25/2018 privind modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru aprobarea unor măsuri fiscal-bugetare a fost promulgat de preşedintele României, prin decretul nr. 59/2019 în data de 10 ianuarie, care astfel devine legea nr. 30/2019.
     
    La ora actuală, art. 291 din Codul Fiscal, care reglementează cotele de TVA aplicabile, prevede că doar persoanele  necăsătorite sau familiile beneficizază de cota redusă, în cazul în care soţul sau soţia să nu fi deţinut şi să nu deţină, fiecare sau împreună, nicio locuinţă în proprietate pe care a/au achiziţionat-o cu cota de 5%.
     
    Legea nr. 30/2019 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 44 din data de 17.01.2019 şi va intra în vigoare la 3 zile de la data publicării, respectiv duminică în data de 20.01.2019.
     
  • Decretul lui Iohannis de prelungire a mandatului generalului Ciucă a fost publicat în Monitorul Oficial

    „Imediat după şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Decretul Preşedintelui României nr. 1331/2018, prin care s-a prelungit mandatul şefului Statului Major al Apărării, a fost transmis, în condiţiile Legii nr. 202/1998, secretarului general al Camerei Deputaţilor, în vederea publicării în Monitorul Oficial al României”, preciza Administraţia Prezidenţială.

    Preşedinţia a amintit că Monitorul Oficial al României este publicaţia oficială a statului român, în care se publică actele prevăzute de Constituţie, de Legea nr. 202/1998, precum şi de alte acte normative.

    Citiţi mai mult pe mediafax.ro.

  • Decizia privind numirea lui Toni Greblă la SGG, publicată în Monitorul Oficial

    Decizia premierului Viorica Dăncilă pentru numirea lui Toni Greblă în funcţia de secretar general al Guvernului a fost publicată luni în Monitorul Oficial. Preşedintele PSD Liviu Dragnea confirmase numirea lui Toni Greblă, fost judecător CCR, la Secretariatul General al Guvernului.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noile taxe pe care trebuie să le plătiţi. Toţi românii care au o casă vor scoate mai mulţi bani din buzunar

    Noua lege 196/2018 a Asociaţiilor de proprietari a apărut în Monitorul Oficial, urmând să fie modificate mai multe aspecte, precum înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari, administrarea, întreţinerea şi folosirea imobilelor sau grupurilor de imobile din condominii. Legea se aplică proprietarilor, chiriaşilor, asociaţiilor de proprietari şi asociaţiilor de chiriaşi din condominii, potrivit actului publicat în Monitorul Oficial. 

    Noua lege vizează în primul rând o mai bună structură a conducerii asociaţiilor de proprietari, precum şi clarificarea atribuţiilor fiecăruia. ”Preşedintele asociaţiei de proprietari şi membrii comitetului executiv pot fi remuneraţi pe baza unui contract de mandat, conform hotărârii adunării generale a proprietarilor, consemnată în procesul-verbal. Pentru neîndeplinirea atribuţiilor ce le revin, sau pentru depăşirea atribuţiilor legale şi statutare, preşedintele asociaţiei, membrii comitetului executiv, respectiv membrii comisiei de cenzori ori, după caz, cenzorul răspund personal sau solidar, pentru daunele şi prejudiciile cauzate proprietarilor sau terţilor, după caz.” 

    Una dintre schimbările aduse de noua lege este introducerea obligativităţii strângerii fondului de rulment, în scopul asigurării sumelor necesare pentru plăţi curente. Asociaţia de proprietari este obligată să stabilească cuantumul şi cota de participare a proprietarilor la constituirea fondului de rulment.
     
    Fondul de rulment se va stabili astfel încât să poată acoperi cheltuielile curente ale condominiului la nivelul unei luni calendaristice. Stabilirea cuantumului se face prin echivalare cu suma care a fost necesară pentru acoperirea cheltuielilor lunare înregistrate de asociaţia de proprietari în anul anterior, la nivelul lunii cu cheltuielile cele mai mari, majorate cu rata inflaţiei, iar în cazurile asociaţiilor de proprietari nou-înfiinţate, prin aproximarea acestuia cu fondul de rulment stabilit la alte asociaţii de proprietari echivalente ca mărime.
     
  • Legea tocmai a fost PUBLICATĂ. Toţi românii care au o casă vor scoate mai mulţi bani din buzunar. Noile taxe pe care trebuie să le plătiţi