Tag: mona pivniceru

  • Juncker, răspuns pentru Dăncilă: CE n-a intervenit niciodată în gestionarea dosarelor

    “Am citit cu atenţie scrisoarea dumneavoastră din 21 martie 2018 în care cereaţi clarificări legate de scrisoare din Octombrie 2012 a Comisiei Europene adresată ministrului Justiţiei din România. Întâi de toate, permiteţi-mi să reiterez importanţa pe care o acord colaborării noastre şi, în special, pentru intensificarea implementării a celorlalte recomandări din Mecanismul de Verificare şi Cooperare. Sper că acest mesaj a fost clar, atât la întâlnirea noastră din 21 februarie, cât şi din vizita prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans pe 1 martie 2018”, se arată în mesajul preşedintelui Comisiei Europene transmis de Guvernul României, la solicitarea MEDIAFAX.

    Preşedintele CE atrage atenţia că “mecanismul de Verificare şi Cooperare a necesitat, de la bun început, interacţiuni apropiate şi, mai important, cooperare între Comisie şi autorităţile române. Corespondenţa la care faceţi referire, de acum şase ani, a făcut parte din dialogurile dintre Comisie şi ministrul Justiţiei, sub MCV, şi a venit într-o perioadă de monitorizare intensificată a angajamentelor asumate de guvernul României în iulie 2012 (scrisoarea din 17 iulie 2012). Întrebările erau menite să ajute la pregătirea unei misiuni tehnice în noiembrie 2012 şi veţi observa că CE nu a cerut informaţii referitoare la date fundamentale din aceste dosare. Comisia nu a intervenit niciodată în gestionarea dosarelor individuale”.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Victor Ponta, ministru interimar al Justiţiei. Preşedintele Băsescu a semnat numirea

     Preşedintele Băsescu a semnat, joi, decretul prin care se ia act de demisia Monei Pivniceru, ministrul Justiţiei, şi se constată încetarea funcţiei acesteia de membru al Guvernului, informează Preşedinţia.

    De asemenea, Băsescu a semnat şi decretul prin care se desemnează Victor Ponta, prim-ministru, ca ministru interimar al Justiţiei.

    Premierul Victor Ponta a anunţat că, în calitate de ministru interimar al Justiţiei, intenţionează să se întâlnească la începutul săptămânii viitoare cu preşedintele Traian Băsescu, iar marţi să discute şi cu secţia de procurori a CSM despre noii procurori pentru şefia Parchetului şi a DNA

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pivniceru: Noile recomandări din rapoartele MCV creează impresia unei monitorizări continue. Pun sub semnul întrebării consecvenţa CE

     Observaţiile referitoare la Mecanismul de Verificare şi Cooperare (MCV) sunt cuprinse într-un memorandum pe care ministrul Justiţiei l-a prezentat Guvernului, miercuri, în şedinţa săptămânală.

    Potrivit lui Pivniceru, MCV, instituit de Comisia Europeană (CE) în 2006, avea în substanţa lui patru condiţionalităţi, care se refereau la: garantarea unui proces judiciar transparent şi eficient, consolidarea capacităţii şi responsabilităţii Consiliului Superior al Magistraturii, raportarea şi impactul implementării noilor coduri de procedură civilă şi penală, înfiinţarea, responsabilitatea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, continuarea luptei împotriva corupţiei la nivel înalt, precum şi combaterea corupţiei în cadrul administraţiei publice locale.

    Totodată, în funcţie de îndeplinirea sau neîndeplinirea acestor condiţionalităţi, tezele iniţiale prevedeau modificarea deciziei în cazul în care CE considera că este necesară modificarea obiectivelor de referinţă, respectiv decizia trebuia abrogată atunci când România a atins un nivel “satisfăcător” în realizarea obiectivelor de referinţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Datul la gioale, metodă de luptă pentru putere în justiţie

    Acum, opozanţii lui Hăineală au trecut din nou la atac, hotărând să revoce, în premieră, doi membri ai instituţiei – Cristi Dănileţ, pe motiv că a participat la alegerea “netransparentă” a Oanei Hăineală, şi Alina Ghica, fosta preşedintă, pe motiv că “nu şi-a îndeplinit atribuţiile corect”. Asociaţia Magistraţilor – AMR, Uniunea Naţională a Judecătorilor – UNJR şi câteva Curţi de Apel, în acord de idei cu ministrul justiţiei, au iniţiat încă din ianuarie revocarea din CSM a lui Ghica şi Dănileţ, iar Curtea de Apel Bucureşti a decis să ceară revocarea întregului CSM, ca să pună capăt scandalului.

    Cum numirea procurorului general şi a şefului DNA sunt principalele evenimente aşteptate în sistemul judiciar în următoarea perioadă, iar UE a comunicat României că procurorii care vor fi propuşi de ministrul Pivniceru trebuie să aibă avizul CSM (chiar dacă acesta e doar consultativ prin lege), e lesne de priceput de ce temperatura conflictelor din CSM nu scade deloc. Pe de o parte, Hăineală şi Dănileţ nu se lasă – ambii şi-au luat concediu şi au introdus recurs contra revocării la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie; pe de altă parte, ministrul justiţiei şi, prin externsie, guvernul USL se află în continuare sub presiunea preşedintelui Traian Băsescu, care a cerut, în scrisoarea trimisă premierului şi şefilor Camerelor, urgentarea desemnării unui nou procuror general şi a unui nou şef al DNA, ca elemente din dosarul după care România va fi judecată la Consiliul JAI din 7-8 martie.

    Comentatorii favorabili USL i-au acuzat încă de anul trecut pe Hăineală, Ghica sau Dănileţ că ar favoriza exclusiv numirea în cele două posturi supreme de procurori tot a Codruţei Kovesi şi a lui Daniel Morar, ale căror mandate au expirat. Între timp, ministrul justiţiei l-a desemnat pe Tiberiu Niţu pentru postul de procuror general şi pe Ioan Irimie pentru şefia DNA, însă ambii au primit aviz negativ de la CSM în noiembrie şi au fost respinşi oficial de preşedintele Traian Băsescu în luna ianuarie.

    După declaraţia premierului Victor Ponta din această săptămână potrivit căreia “din discuţia cu doamna Pivniceru am înţeles că i l-a propus pe domnul Morar” (pentru postul de procuror-general), preşedintele Băsescu a replicat: “Am avut mai multe discuţii cu ministrul justiţiei, înainte de prima desemnare; şi sigur că i-am sugerat, ‘aveţi pe Morar, care are dreptul să crească în carieră, a avut rezultate bune la DNA, putem să facem o desemnare care este, sigur, necontrolată’. Dar după eşecul primei desemnări, nu am mai pomenit niciodată un nume, pur şi simplu aştept procurori care să îndeplinească criteriile pe care le aşteaptă şi Uniunea Europeană”.

  • Crin Antonescu a avut o discuţie la Ministerul Justiţiei cu Mona Pivniceru

    În cadrul discuţiilor, care au durat aproximativ 40 de minute, cei doi au abordat, între altele, şi problemele recente din sistemul judiciar generate de alegerile privind conducerea Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), susţin sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gigi Becali, lângă Mona Pivniceru la Comisiile juridice ale Parlamentului

    În timp ce Mihai Voicu îşi prezenta discursul în faţa parlamentarilor, ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, a venit în sala de şedinţe, iar George Becali, membru al Comisiei juridice a Camerei, i-a aşezat acesteia scaunul.

    Becali s-a aşezat apoi lângă Mona Pivniceru, cu care a vorbit de câteva ori

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Kovesi şi Morar au toate şansele să rămână la post până după alegeri

    Mandatul Codruţei Kovesi la Parchetului de pe lângă ICCJ expiră la 2 octombrie, iar cel al lui Daniel Morar la DNA a expirat la 12 august, dar a fost prelungit prin delegare cu încă şase luni de Codruţa Kovesi, după prelungirea din februarie. Conform legii, Ministerul Justiţiei face propuneri pentru şefia Parchetului şi a DNA, care sunt avizate consultativ de CSM şi apoi pot fi respinse o singură dată de preşedintele Traian Băsescu.

    Partea cea mai interesantă a poveştii este că sunt cel puţin două obstacole în calea numirii înainte de alegerile din 9 decembrie a unor înlocuitori ai lui Kovesi sau Morar agreaţi de USL. Pe de o parte, în iulie, vicepreşedintele CSM, Oana Schmidt-Hăineală, declara că legea permite exercitarea funcţiei de procuror-şef al DNA prin delegare pe timp nedeterminat, dând exemple de alte funcţii de conducere în procuratură ocupate prin delegare mai mulţi ani în anumite situaţii speciale în care s-a apreciat că schimbarea nu e de dorit (cazuri de corupţie, instabilitate instituţională).

    Pe de altă parte, Consiliul Superior al Magistraturii a îngreunat considerabil, printr-o decizie adoptată la 10 iulie, procesul de selecţie a propunerilor pentru funcţiile de conducere în PICCJ şi DNA. Anterior, propunerile se făceau de către ministrul justiţiei şi erau avizate consultativ de CSM, care trebuia să se pronunţe în 15 zile; acum, procedura de avizare se lungeşte la 90 de zile, iar ministrul nu poate înainta Preşedinţiei propunerile înainte de emiterea avizului de către CSM. Mona Pivniceru, pe atunci membră a CSM, a votat şi ea aceste modificări ale legii.

  • Ponta: Pivniceru poate deveni ministru al Justiţiei “până în prânz”

    Întrebat dacă, având în vedere că CSM a luat act de demisia Monei Pivniceru din magistratură, aceasta poate deveni ministru până seara, Ponta a răspuns: “Până în prânz”. El a precizat că procedura de numire a Monei Pivniceru la Justiţie poate continua după ce hârtiile de la CSM pleacă spre Preşedinţie. “Într-o oră, două”, a precizat Ponta în acest context.

    Mai multe pe mediafax.ro

  • Mona Pivniceru, fotografiată urcându-se în maşina fiului cel mare al lui Adrian Năstase: Până luni mă gândesc dacă mai vreau să fiu ministrul Justiţiei – AUDIO

    Fotografiile ar fi fost realizate în urmă cu câteva zile, când maşina lui Andrei Năstase a transportat-o pe Pivniceru într-un bloc din Capitală, unde locuiesc mai mulţi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), conform România TV.

    Contactată de gândul, Mona Pivniceru, care a fost propusă de Victor Ponta pentru postul de ministru al Justiţiei, a declarat că nu ştia că maşina în care s-a urcat este a lui Andrei Năstase.

    “Sunt nişte imagini care arată că nu suntem liberi în această ţară. Abia acum am aflat că este maşina lui Andrei Năstase. Nu ştiam în ce maşină mă urc. De unde să ştiu eu a cui e maşina? A venit cineva să mă ia de la mine până la tine şi punct. Nu am întrebat eu a cui e maşina. Ce era să fac eu, să îl dau jos să îl interpelez: «Cine eşti? Cine e mama? Cine e tata?» M-a sunat Mariana Alexandrescu”, a declarat Mona Pivniceru, pentru gandul.info.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mona Pivniceru şi-a dat demisia din CSM

    Plenul CSM urmează să ia în discuţie demisia lui Pivniceru în şedinţa plenului stabilită deja pentru data de 20 august. În urma acceptării demisiei, Pivniceru se va întoarce la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de unde ar putea fi detaşată pentru funcţia de ministru al Justiţiei. Mona Pivniceru a declarat, miercuri, la intrarea în sediul CSM, că activitatea Guvernului este exclusiv administrativă, precizând că puterea judecătorească şi cea executivă sunt separate constituţional.

    Mai multe pe mediafax.ro