Tag: mobius

  • Investitorii se întorc spre pieţele emergente: Veteranul Mark Mobius consideră că „la sfârşitul zilei, acţiunile din pieţele emergente sunt foarte ieftine”

    Acţiunile companiilor din pieţele emergente sunt „foarte ieftine” acum, iar acest moment reprezintă o opotunitate de investiţii în aceste pieţe, consideră Mark Mobius, veteranul pieţelor de capital şi fondator al companiei Mobius Capital Partners, potrivit CNBC.

    În ultimele luni, investitorii au vândut masiv din portofoliu activele deţinute în pieţele emergente, pe fondul turbulenţelor generate de problemele grave ale unor economii precum Turcia sau Argentina.

    La acest context se adaugă un dolar din ce în ce mai puternic şi preţurile ridicate din piaţa petrolului – situaţie care afectează economiile emergente care au datorii mari şi pe cele are sunt importatoare de energie.

    Drept rezultat, MSCI, indicele pieţelor emergente – care urmăreşte companiile cu capitalizări de piaţă de nivel mediu şi mare din 24 de ţări – a scăzut cu circa 16% anul acesta.

    Însă Mobius consideră că aceste vânzări masive din piaţă au deschis oportunităţi de investiţii în pieţele emergente. „La sfârşitul zilei, acţiunile din pieţele emergente arată foarte ieftine acum. Este momentul să intrăm şi noi”, spune co-fondatorul Mobius Capital Partners.

    Unele dintre pieţele emergente se bucură deja de recuperări, atât pe bursă cât şi la nivelul monedei naţionale, apreciază investitorul. Acest lucru se întâmplă deoarece dolarul american a început să se stabilizeze, ceea ce eliberează o parte din presiunea ce planează asupra pieţelor emergente, adaugă Mobius.

  • Bilanţ după trei ani de la listarea Fondului Proprietatea

    În cei trei ani, FP a atras peste 1,2 mld. euro în investiţii directe de portofoliu de la investitorii instituţionali străini, iar valoarea activului net a urcat cu peste 22%, conform lui Mark Mobius, preşedintele executiv al Templeton Emerging Markets Group, administratorul FP.

    Greg Konieczny, managerul de fond al FP, a anunţat că anul acesta va începe al treilea program de răscumpărări şi că acţionarilor li se va propune un nou plan pentru listarea secundară, care ar urma să îmbunătăţească vizibilitatea Fondului şi a României în rândul unei baze lărgite de investitori instituţionali.

    “Sperăm ca 2014 să fie încă un an dinamic din punct de vedere al privatizărilor, având în vedere că sunt aşteptate listări ale unor companii mari din portofoliul nostru. Privatizările ar avea dublul avantaj de a face portofoliul mai lichid şi mai transparent şi de a ajuta la dezvoltarea pieţei de capital”, a spus Konieczny.

    Fondul Proprietatea (FP) a încheiat anul 2013 cu un profit net de 682 mil. lei (153 mil. euro), cu 20% mai mare decât câştigul din anul precedent. Profitul FP a urcat cu 137 mil. lei doar în luna decembrie, când fondul a vândut participaţia de 15% pe care o deţinea la compania Transgaz Mediaş, pentru care a încasat 303,5 milioane de lei.

  • Bilanţ după trei ani de la listarea Fondului Proprietatea

    În cei trei ani, FP a atras peste 1,2 mld. euro în investiţii directe de portofoliu de la investitorii instituţionali străini, iar valoarea activului net a urcat cu peste 22%, conform lui Mark Mobius, preşedintele executiv al Templeton Emerging Markets Group, administratorul FP.

    Greg Konieczny, managerul de fond al FP, a anunţat că anul acesta va începe al treilea program de răscumpărări şi că acţionarilor li se va propune un nou plan pentru listarea secundară, care ar urma să îmbunătăţească vizibilitatea Fondului şi a României în rândul unei baze lărgite de investitori instituţionali.

    “Sperăm ca 2014 să fie încă un an dinamic din punct de vedere al privatizărilor, având în vedere că sunt aşteptate listări ale unor companii mari din portofoliul nostru. Privatizările ar avea dublul avantaj de a face portofoliul mai lichid şi mai transparent şi de a ajuta la dezvoltarea pieţei de capital”, a spus Konieczny.

    Fondul Proprietatea (FP) a încheiat anul 2013 cu un profit net de 682 mil. lei (153 mil. euro), cu 20% mai mare decât câştigul din anul precedent. Profitul FP a urcat cu 137 mil. lei doar în luna decembrie, când fondul a vândut participaţia de 15% pe care o deţinea la compania Transgaz Mediaş, pentru care a încasat 303,5 milioane de lei.

  • Mark Mobius: Pieţele est-europene de frontieră, precum România, oferă cele mai bune randamente

     “Pieţele de frontieră, printre care se numără şi unele ţări precum România (…) Toate aceste ţări sunt foarte interesante ca pieţe de frontieră. Şi, desigur, Africa, unde va fi multă acţiune datorită creşterii”, a declarat Mobius la Varşovia, citat de CNBC într-un articol ilustrat cu o fotografie cu un automobil Dacia 1310 berlină încărcat cu fân, pe o pajişte în Maramureş.

    Investitorul a afirmat că creşterea a încetinit pe pieţele mai dezvoltate din Europa de Est, precum Polonia, în principal din cauza efectului de contagiune din zona euro.

    “În viitor, cred că toate aceste ţări vor reveni foarte frumos. O mare parte din acest sentiment negativ faţă de economie şi faţă de pieţe a fost rezultatul a ceea ce se petrece în Europa de Vest. Pe măsură ce avansăm, cred că sentimentul se va schimba şi, nu uitaţi, aceste ţări încă trec printr-un proces destul de amplu de reformă, care încă nu a fost încheiat”, comentează executivul grupului Templeton, din care face parte şi firma care administrează Fondul Proprietatea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Franklin Templeton vrea sa-i revoce pe membrii CA Romgaz care au votat pentru donatia de 400 mil. lei catre stat

    Ministerul Economiei, actionarul majoritar al companiei cu 85%
    din actiuni, a votat la AGA din 30 noiembrie in favoarea donatiei
    de 400 de milioane de lei catre bugetul statului roman. In calitate
    de actionar minoritar, cu 15% din actiuni, Fondul Proprietatea a
    votat impotriva rezolutiei.

    Fondul Proprietatea a anuntat deja ca ataca in justitie decizia
    Romgaz de a face donatia si ii asigura pe actionari ca va folosi
    toate mijloacele legale pentru recuperarea sumei, prin anularea
    deciziei AGA Romgaz din 30 noiembrie de aprobare a donatiei.

    “Guvernul roman risca foarte mult in relatia cu investitorii
    straini urmand acest drum”, a declarat Mark Mobius, presedinte
    executiv al Templeton Emerging Markets Group. “Ne-am opus cu
    fermitate acestor masuri, intrucat credem cu tarie ca vor avea
    consecinte negative, cauzand pierderea increderii investitorilor in
    disponibilitatea Guvernului de a-si onora obligatiunile si
    datoriile, precum si obligatiile fata de actionarii si furnizorii
    companiilor detinute de stat.”

    Greg Konieczny, manager de fond al Fondului Proprietatea, a
    comentat la randul sau: “Suntem extrem de dezamagiti ca in ciuda
    propunerii noastre pentru o solutie alternativa, aceasta masura
    nefericita a fost aplicata. Dorim sa ii asiguram pe actionari ca
    vom continua sa facem eforturi pentru recuperarea sumei, utilizand
    toate mijloacele legale posibile”.

    Ideea Guvernului de a cere bani de la Romgaz pentru reducerea
    deficitului bugetar a fost criticata de reprezentantii Fondului in
    mai multe randuri, pe motiv ca ar speria investitorii si ar putea
    duce chiar la o inrautatire a ratingului de tara.

    Managerul de investitii si administratorul unic impreuna cu
    brokerii organizeaza in aceasta perioada o serie de roadshow-uri
    nationale si internationale pentru a promova Fondul Proprietatea in
    randul investitorilor, avand in vedere apropiata listare a Fondului
    la Bursa de Valori, programata pentru 25 ianuarie.

  • Mark Mobius, Franklin Templeton: Listarea Fondului Proprietatea va fi un eveniment istoric pentru piata de capital din Romania

    Dupa ce aprobarile CNVM vor fi obtinute, prospectul Fondului va
    fi depus la BVB pana la data de 23 decembrie, urmand ca listarea
    efectiva sa aiba loc la 25 ianuarie 2011. O serie de roadshow-uri
    pentru investitori vor fi organizate in Bucuresti, precum si in
    cateva orase importante din Europa intre 10 si 31 ianuarie
    2011.

    “Listarea va fi un eveniment istoric pentru piata de capital din
    Romania si va fi punctul culminant al unui proces care a inceput in
    2005 cu crearea Fondului, a continuat cu numirea Franklin Templeton
    ca manager al investitiilor si administrator unic al Fondului in
    septembrie 2010 si distribuirea de dividende catre actionari in
    octombrie 2010”, considera Mark Mobius, presedintele executiv al
    Templeton Emerging Markets Group.

    Recent, Mark Mobius a declarat la
    CNBC
    ca fondurile de investitii destinate pietelor emergente
    cunosc o adevarata frenezie, estimand ca se asteapta la investitii
    totale de 450 de miliarde de dolari pe aceste piete, dublu fata de
    anul trecut, majoritatea avand ca destinatie oferte publice
    initiale sau secundare de actiuni.

    Aducerea Fondului la cota Bursei va creste lichiditatea actiunilor
    Fondului, va imbunatati profilul acestuia si va atrage interesul
    investitorilor internationali pe piata romaneasca in general,
    apreciaza Greg Konieczny, managerul de portofoliu al Fondului
    Proprietatea.

    Franklin Templeton si-a stabilit recent un birou in Bucuresti, cu o
    echipa de 23 de angajati, incluzand sase specialisti locali in
    investitii, sprijiniti de 35 de manageri de portofolii si analisti
    ai Templeton Emerging Markets. Noul birou are servicii dedicate de
    relatii cu investitorii si de comunicare, pentru a promova
    Fondul.

    Fondul Proprietatea, cu o valoare a activului net de 13,5 miliarde
    de lei, avea la sfarsitul lui octombrie in portofoliu 83 de
    companii, intre care 29 listate la bursa. Investitiile Fondului
    erau majoritar in actiuni (88,7%), respectiv in depozite bancare
    (10,6%). Companiile din petrol si gaze si productia de
    electricitate reprezentau cea mai importanta parte din portofoliu
    (Petrom – participatie in valoare de 3,8 miliarde de lei,
    Hidroelectrica – 2,46 miliarde de lei, Nucleaelectrica – 529
    milioane de lei, Romgaz – 934 milioane de lei).

    Conform lui Greg Konieczny, obiectivul de investitii al Fondului
    este cresterea valorii capitalului pe termen lung, prin investitii
    facute in special in Romania, in actiuni sau instrumente financiare
    bazate pe actiuni, respectiv prin listarea companiilor din
    portofoliu.

    Fondul a inceput in octombrie distributia de dividende din profitul
    pe 2008 si 2009, reprezentand in total 1,12 miliarde de lei, din
    care Ministerului Finantelor (care detine 43,1% din actiuni) ii
    revin 485 de milioane, actionarilor persoane fizice (39,9%) – 449
    de milioane, actionarilor persoane juridice (60%) – 190 de
    milioane.

  • Revista presei economice din Romania

    Nevoia de locuinte in Romania ramane ridicata: mai precis, ar fi
    vorba de un deficit de un milion de locuinte, in ciuda restrictiilor
    la creditare si a stimulentelor de tipul programului Prima Casa,
    apreciaza presedintele patronatului din industria cimentului, citat
    de Gandul. Pentru ca aceasta cerere teoretica sa devina
    solvabila insa, iar oamenii sa-si ia din nou credite pentru case,
    ar fi nevoie probabil de o minune, atata vreme cat anul trecut au
    dat faliment 20.000 de firme, iar pentru anul acesta, lichidatorii
    citati de acelasi ziar sustin ca numarul dosarelor de insolventa ar
    putea creste la 30.000.

    “Primul-ministru facea declaratii si ministrii faceau angajari.
    Asa a crescut fondul de salarii cu 9,4%. Daca ei ar fi facut
    reduceri si nu angajari, acum reducerile ar fi fost doar de 15% si
    nu de 25%”, ar fi spus presedintele Traian Basescu, conform
    Evenimentului Zilei, la intalnirea de la Snagov cu
    parlamentarii PDL. Ziarul prezinta noile tarife de roaming valabile
    de la inceputul lunii viitoare, cand intra in vigoare directivele
    UE prin care firmele de telefonie mobila trebuie sa-si micsoreze
    costurile pentru apelurile in si din strainatate si pentru
    transferul de date.

    Producatorul berii Tuborg, fostii actionari ai Bere Azuga sau
    Jean Valvis sunt doar cativa dintre cei care au investit, in ultima perioada, zeci
    de milioane de euro in noi unitati de productie de apa minerala,
    scrie Adevarul, care evidentiaza cat potential are piata,
    din moment ce un roman bea 55 de litri de apa minerala si plata pe
    an, in timp ce alti cetateni ai UE consuma cca 150 de litri. Statul
    incepe sa-si plateasca datoriile vechi catre firme: ANAF anunta ca
    va rambursa in luna iunie TVA in valoare de aproape 776 milioane
    lei.

    Ce face sindicalistul cand ajunge patron:
    Romania Libera prezinta masurile luate de liderii de
    sindicat de la Electrica dupa ce si-au infiintat propria companie
    si au preluat serviciul de citire a contoarelor cu tot cu
    salariaţi; intre altele, au anulat unele din sporurile pe care tot
    ei le obtinusera inainte pentru salariati. Acelasi cotidian
    prezinta ofertele de munca sezoniere in strainatate pentru tineri,
    prin programele de tip “Work & Travel” in tari ca Spania, Cipru
    sau SUA.

    Mark Mobius, presedintele executiv al Templeton Asset
    Management, sustine ca listarea Fondului Proprietatea nu poate avea
    loc anul acesta fiindca Guvernul n-a aprobat modificarile
    legislative necesare si sustine listarea Fondului printr-o oferta
    de actiuni noi si nu direct, scrie Ziarul Financiar. Bancile
    vor scoate si luna aceasta la vanzare sute de proprietati
    recuperate de la clientii care nu si-au mai platit ratele la
    credite, aproximativ 170 de licitatii fiind organizate doar de BRD,
    care publica pe site-ul propriu anunturile cu locuintele si
    terenurile executate.