Mobile Works, agenţia de mobile marketing parte a grupului de comunicare Lowe, a achiziţionat 70% din compania Magnetic Studios, consolidându-şi astfel poziţia pe piaţa locală la un an de la momentul lansării. Managementul operaţional al Magnetic Studios este asigurat în continuare de Ionuţ Grigorescu, care deţine restul de 30% din acţiunile companiei. “Tehnologia – datorită evoluţiei sale uimitoare – este un factor-cheie care va susţine ascensiunea pieţei în zone la care astăzi cu greu ne putem gândi. Pentru noi este esenţial să livrăm clienţilor o soluţie de comunicare pe mobil bine gândită. Acest lucru poate fi obţinut doar îmbinând serviciile de strategie şi creaţie cu cele de dezvoltare şi implementare”, spune Alex Putineanu, managing director al Mobile Works. Magnetic Studios are o echipă de 15 specialişti, majoritatea cu peste cinci ani de experienţă, aria de expertiză a acestora fiind programare şi cercetare. Magnetic Studios va funcţiona ca un laborator de tehnologie pentru agenţia Mobile Works, iar obiectivul primar va consta în dezvoltarea de aplicaţii pentru sisteme de operare iOS şi Android, proiecte de realitate augmentată, dar şi optimizarea de website-uri pentru telefonul mobil. “Mai mult decât dezvoltare, vom derula şi acţiuni de cercetare (R&D), ceea ce ne va ajuta să găsim acea soluţie eficientă şi pliabilă pe nevoia clienţilor noştri, dar şi inovativă din punct de vedere tehnologic. Piaţa de mobile marketing este explozivă în momentul de faţă”, spune Ionuţ Grigorescu, managing partner al Magnetic Studios. Mobile Works a avut o cifră de afaceri de aproximativ 1,2 milioane lei anul trecut şi a dezvoltat proiecte pentru clienţi precum Altex, Austrian Airlines, Bayer, Beck’s, Bergenbier SA, Crucea Roşie, Farmaciile Dona, kika, Orange, Praktiker, Stella Artois, Staroperamen, Stillago si Unilever.
Tag: Mobile Works
-
Grupul Lowe lansează agenţia de mobile marketing Mobile Works
“În urmă cu trei ani dezvoltam pentru clienţii noştri primele proiecte de mobile marketing, cu suportul agenţiei de digital a grupului. Astăzi a devenit un canal cheie de conectare a brandurilor cu consumatorii”, spune Veronica Savanciuc, preşedintele şi CEO-ul grupului Lowe.
Decizia de a lansa o nouă companie vine în contextul în care piaţa locală de mobile marketing este într-o continuă expansiune, numărul smartphone-urilor fiind în creştere, iar ratele de utilizare ale mobisite-urilor şi ale aplicaţiilor mobile sunt tot mai ridicate.
De conducerea agenţiei se va ocupa Alex Putineanu. Agenţia dezvolta deja proiecte pentru clienţi precum Orange, BMW, kika, Stella Artois, Ferrero, Beck’s, Bergenbier, Johnson&Johnson sau Farmaciile Dona.
“Mobile marketing-ul se îndreaptă cu paşi rapizi către <mass adoption>. 2012 va fi un an plin de oportunităţi în acest domeniu datorită unei nevoi mai mari de eficientizare a cheltuielilor de comunicare, a creşterii ratei de penetrare a smartphone-urilor, a internetului mobil şi a nivelului de familiarizare cu beneficiile mobile marketing-ului”, spune Alex Putineanu, managing director Mobile Works.