Tag: mobile banking

  • Mai puţin de o cincime dintre români folosesc serviciile de mobile banking

    Gradul de utilizare a serviciilor de mobile banking în România a scăzut anul trecut la 17%, de la 23% în 2013.

    Studiul a fost realizat pe un eşantion de 12.403 de persoane din 13 ţări europene, anume România, Austria, Italia, Franţa, Luxemburg, Spania, Belgia, Germania, Cehia, Polonia, Marea Britania, Olanda şi Turcia.

    Turcia şi-a menţinut pentru al doilea an consecutiv poziţia de lider în Europa în funcţie de gradul de folosire a serviciilor de mobile banking, procentul celor care folosesc dispozitive mobile pentru a efectua plăţi fără numerar sau tranzacţii bancare crescând de la 49% în 2013 la 56% anul trecut.

    Pe locul doi se află Olanda, cu un procent de 50% faţă de 44% în 2013, urmată de Polonia şi Spania (48% vs. 41%, respectiv 44%) şi Austria (43% vs. 40%).

    La polul opus, Franţa este a doua cea mai mică piaţă de mobile banking din Europa după România, cu un grad de utilizare de 22% în 2014, faţă de 25% în anul anterior, urmată de Belgia (27% vs. 26% în 2013) şi Germania (34% vs. 33%).

    La nivelul Europei, 38% dintre respondenţi au declarat că folosesc dispozitive mobile pentru a efectua plăţi şi alte tranzacţii, în urcare uşoară de la 37% în 2013.

    Patru din cinci respondenţi (80%) din Europa apreciază că serviciile de mobile banking au avut un impact pozitiv asupra felului în care îşi administrează finanţele personale, clasamentul pe ţări fiind condus tot de Turcia, unde 89% dintre cei chestionaţi au spus că au observat o schimbare pozitivă odată cu utilizarea plăţilor mobile, urmată de Polonia (87%), Spania (84%), Italia şi România (ambele 83%).

    În ceea ce priveşte plăţile cu numerar, 53% dintre români declară că folosesc mai puţin banii fizici decât cu un an în urmă, uşor peste media europeană, de 49%.

    De asemenea, românii sunt printre cei mai receptivi cetăţeni europeni în privinţa folosirii monedelor virtuale, precum Bitcoin, pentru plăţi online, 22% dintre respondenţi afirmând că acest tip de monedă reprezintă viitorul pentru cumpărăturile pe internet, comparativ cu 8% dintre olandezi şi 13% dintre britanici.

    Media europeană a celor care se declară încrezători în viitorului monedei virtuale este de 24%.

  • Tranzacţii de peste 27 mld. lei prin Click şi Alo 24 Banking BCR

    Segmentul PFA a înregistrat, în anului 2013, cele mai mari creşteri de tranzacţii, atât din punct de vedere al numărului de tranzacţii efectuate (peste 23%), cât şi al valorilor tranzacţionate (peste 26%). Prin Click şi Alo 24 Banking, clienţii sunt încurajaţi să tranzacţioneze prin noua modalitate de autentificare simplificată, prin nume de utilizator şi parolă, pusă la dispoziţia tuturor clienţilor Micro şi PFA începând cu luna aprilie a anului trecut.

    “Noutăţile şi dezvoltările lansate de BCR pe parcursul anului 2013 pe serviciul Click şi Alo 24 Banking s-au vazut şi în creşterea gradului de adopţie şi folosire a serviciului în rândul clienţilor băncii. Astfel, anul 2013 a însemnat o creştere de circa 15% a activării serviciului Click şi Alo 24 Banking în rândul clienţilor persoane fizice şi de 21% a accesării serviciului de către clienţii persoane fizice autorizate (PFA)”, a declarat Marian Ignat, director executiv al Direcţiei Management al Canalelor Retail în cadrul BCR.

    Clienţii din categoria Microîntreprinderi rulează circa 76% (21 miliarde de lei) din sumele tranzacţionate prin Click şi Alo 24 Banking BCR. Totodată, se înregistrează o creaştere a numărului şi a volumelor de tranzacţii efectuate, cele mai mari creşteri înregistrandu-se pe numărul tranzacţiilor inter- şi intrabancare, schimburi valutare, precum şi pe operaţiunile de tip Direct Debit şi Standing Order.

    BCR, cea mai mare bancă din România după active, a avut anul trecut un profit net de 598,7 milioane lei, faţă de o pierdere de 1,22 miliarde lei în 2012, la active în scădere cu 8,9%, la 66,72 miliarde lei.

  • Raiffeisen Bank a lansat Smart Mobile 2.0

    Pentru dispozitivele Apple, aplicaţia este compatibilă cu iPhone, iPad şi iPod touch, necesită minim iOS 5.0 şi este optimizată pentru iPhone 5. Pentru tabletele cu Android, necesarul minim este Android 2.3.

    “Am lansat în 2011 prima aplicaţie de mobile banking din piaţa românească şi în fiecare an am adus îmbunătăţiri atât de conţinut, prin creşterea numărului de operaţiuni disponibile, dar mai ales de simplificare a utilizării ei. În acest an aducem o aplicaţie noua, adaptată complet tabletelor cu sisteme de operare iOS sau Android” a spus Vladimir Kalinov, vicepreşedinte Divizia Retail, Raiffeisen Bank România.

    Potrivit informaţiilor difuzate de bancă, Raiffeisen Bank are cei mai multi utilizatori de internet banking (660.000) şi cel mai mare număr de persoane fizice care folosesc Raiffeisen Online – 597.500.

    Raiffeisen Bank, a şasea din România în funcţie de active, are în prezent aproximativ 2 milioane de clienţi persoane fizice, 100.000 IMM-uri şi 7.500 de companii. Banca are 526 de unităţi în toata ţara, o reţea de peste 1.100 de ATM-uri şi aproximativ 11.000 de EPOS-uri.

    Raiffeisen Bank a primit în această săptămână premiul “Banca Anului” în România de la The Banker, revista specializată pentru domeniul bancar a ziarului Financial Times.

    Grupul Raiffeisen Bank International (RBI) a primit pentru a treia oară consecutiv premiul “Cea mai buna bancă” din Europa Centrală şi de Est. În acelaşi timp, alte patru subsidiare ale grupului – din Belarus, Croaţia, Kosovo şi Serbia – au primit titlul de “Banca Anului” în ţările respective.

    RBI este o subsidiară integral consolidată a Raiffeisen Zentralbank Osterreich AG (RZB). RZB deţine în mod indirect în jur de 78,5% din acţiuni, restul fiind tranzacţionate la bursa de la Viena. RZB este instituţia centrală a grupului bancar austriac Raiffeisen, cel mai mare din ţară.

    RBI a realizat un profit consolidat de 411 milioane euro in primele 3 trimestre ale anului 2013.

     

  • Banca Transilvania a lansat serviciul SMS Direct Debit

    Prin aceste mesaje, clienţii primesc detalii cu privire la plăţile care urmează să fie făcute de bancă, în numele lor, cum sunt: facturi de utilităţi, rate la poliţele de asigurare şi alte tipuri de plăţi curente; efectuarea respectivelor plăţi de către BT; neefectuarea anumitor plăţi şi care este motivul, cum ar fi fondurile insuficiente din contul curent.

    Noul serviciu se adresează atât persoanelor fizice, cât şi companiilor. BT colaborează cu peste 40 de furnizori, pentru care se poate plăti prin Direct Debit, între care Electrica Furnizare, Orange, Vodafone, Romtelecom, Cosmote, RCS & RDS, UPC România, GDF SUEZ Energy România.

    Pentru a beneficia de BT Direct Debit, este necesară deschiderea unui cont la Banca Transilvania şi semnarea la bancă a unei convenţii de plată prin acest serviciu. Pentru cei care au deja Direct Debit, pentru a beneficia de opţiunea SMS Direct Debit este necesară solicitarea acesteia în una dintre unităţile băncii. Abonamentul pentru SMS Direct Debit este 2 lei / convenţie de Direct Debit / lună şi se percepe doar dacă în luna respectivă BT a trimis cel puţin un mesaj către client.

    Clienţii Băncii Transilvania au la dispoziţie următoarele patru modalităţi pentru a verifica efectuarea plăţilor prin Direct Debit: extras de cont, serviciul de Internet Banking BT24, în unităţile BT şi, mai nou, prin SMS Direct Debit.

    Banca Transilvania a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit brut de 284,50 milioane lei, mai mare cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul net a fost de 240,24 milioane lei, în scădere uşoară de la 265,43 mil. lei.

  • Banca Transilvania şi Western Union lansează serviciul de transfer de bani prin Mobile Banking

    Clienţii băncii pot opta să facă transferuri financiare direct de pe telefonul lor mobil, banii ajungând sau putând fi primiţi în câteva minute. Serviciul este accesibil clienţilor Băncii Transilvania 24/7, putând fi folosit de cei care care au un cont deschis în lei, euro şi/sau dolari. Clienţii pot trimite bani atât în străinătate, în reţeua globală Western Union din peste 200 de ţări şi teritorii din lume, cât şi în România, direct din conturile personale, prin serviciul Mobile Banking mBT24. Se pot, de asemenea, primi sume de bani trimise prin Western Union din reţeaua internaţională sau locală, care vor fi virate direct în conturile personale ale destinatarilor.

    “Datorită parteneriatului cu Western Union lansăm încă un serviciu în premieră pentru România, continuând să venim astfel cu soluţii pentru ca transferul de bani oriunde în lume să fie tot mai accesibil. În 2012, am lansat – tot în premieră naţională – serviciul de transfer de bani prin Internet Banking, iar în 2010 am marcat o premieră mondială, prin lansarea serviciului de transfer de bani prin bancomat”,  declară Ömer Tetik, director general al Băncii Transilvania.

    În cazul trimiterilor de bani prin serviciul de Mobile Banking mBT24, într-o primă fază, clienţii pot efectua transferuri către beneficiarii predefiniţi pe Gold!cardul Western Union. În faza a doua, estimată să fie lansată până la sfârşitul acestui an, va fi lansată şi o aplicaţie pentru  smartphone şi tablete care va permite transferul către orice beneficiar, în cazul trimiterilor de bani. Gold!card, emis de Western Union, ajută la identificarea, în BT, a unei persoane înregistrate anterior în sistemul de transfer de bani al Western Union, tranzacţia având loc astfel mult mai rapid.

    “Prin lansarea transferurilor de bani prin Mobile Banking extindem şi facilităm accesul clienţilor din România la serviciile Western Union, în linie cu strategia noastră globală de evoluţie într-o companie multi-canal, multi-produs”, spune Gabriel Sorbo, director regional Western Union Italia, Spania, România, Grecia, Bulgaria, Portugalia, Malta şi Cipru.

    Transferurile de bani Western Union pe canalele electronice în cadrul băncilor au cunoscut o creştere de peste 50% în 2012 la nivel global.

    Banca Transilvania a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit brut de 284,50 milioane lei, mai mare cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Profitul net a fost de 240,24 milioane lei, în scădere uşoară de la 265,43 mil. lei.

  • Vrei să-ţi plăteşti factura la ghişeu? BCR cere până la 8 lei pentru plăţile în numerar

    BCR va introduce două comisioane noi pentru operaţiunile de plăţi de facturi cu numerar efectuate la ghişeele băncii, care se vor aplica diferenţiat în funcţie de tipul de client, şi anume: clientii bancii vor plati 4 lei comision per plata factură cu numerar la ghişeele BCR iar pentru cei care nu sunt clienti ai bancii comisionul va fi de 8 lei per plata factură cu numerar.

    “BCR va continua să încurajeze plata facturilor prin echipamente automate în detrimentul plăţilor la ghişeele băncii”, a declarat Bogdan Marin, director executiv Canale Retail. Recent, banca a instalat o reţea de 400 de astfel de aparate. “Dacă urmărim evoluţia numărului de tranzacţii făcute de clienţi cu ajutorul unui casier şi a celor făcute de client prin internet banking, POS, ATM, automate bancare etc., observăm o creştere de la o medie anuală de 68% în 2011, la 73,5% în 2012, ajungând în decembrie 2012 la aproximativ 76%. Această evoluţie confirmă faptul că există un apetit din ce în ce mai mare al clienţilor BCR pentru operaţiunile cu numerar prin canale automate (ATM, self service) şi fără numerar prin canalele electronice.”

    Banca oferă persoanelor fizice, clienţi ai băncii, posibilitatea realizării operaţiunilor de plăţi de facturi, cu comision zero, pentru plăţile fără numerar efectuate din contul curent prin serviciul “Plăţi facturi la ATM” prin reţeaua de ATM-uri BCR (peste 2.400 de ATM-uri în toată ţara), precum şi pentru serviciile Click 24Banking, Alo 24Banking, Direct Debit şi tranzacţii mobile (*183#). Depunerea de numerar în conturile curente proprii efectuate la echipamentele acceptatoare de numerar (ghisee automate şi maşini multifuncţionale) sau ghişeele băncii este gratis.

  • 24Banking a devenit cea mai instalată aplicaţie de mobil în România

    Prin 24banking, aplicaţie pentru telefoanele smartphone cu sisteme de operare Android şi IOS, clienţii pot contacta banca, pot afla ultimele noutăţi despre BCR, pot afla cursul valutar BCR şi pot găsi cea mai apropiată unitate şi cel mai apropiat ATM, dar mai ales pot accesa serviciul de internet banking al BCR, consultând informaţii despre propriile conturi şi efectuând cele mai uzuale tranzacţii.

    “Clienţii îşi doresc tot mai mult să interacţioneze cu banca fără să se mai deplaseze în unităţi. Am observat că telefonul mobil este preferat atât pentru informare, cât şi pentru tranzacţionare şi cumpărare de produse noi”, a declarat Bogdan Marin, Director pentru Managementul Canalelor Retail BCR.

    “Clientii ne confirmă că îşi doresc să acceseze banca direct de pe telefonul mobil. Serviciul m.24banking.ro a fost foarte bine primit, în primele zece luni avem peste 102 milioane de lei tranzacţionate, în mai mult de 28.000 de operaţiuni efectuate şi peste 320.000 de interogări de sold şi istoric de tranzacţii. Aplicaţia 24banking reprezintă o evoluţie firească a serviciilor de mobile banking, în contextul creşterii continue a adopţiei telefoanelor de tip smartphone în România”, mai spune Marin.

    Aplicaţia 24banking poate fi descărcată gratuit din Play Store sau AppStore:

    https://play.google.com/store/apps/details?id=at.spardat.bcrmobile

    https://itunes.apple.com/us/app/24banking/id542333416

  • Ce oferă noua aplicaţie de mobile banking de la UniCredit

    O inovaţie aplicată pentru serviciile bancare pe telefonul mobil, comparativ cu utilizarea unui desktop/laptop, este înlocuirea token-ului cu un program de securitate în aplicaţie. Astfel, codul de securitate poate fi acum introdus direct de pe terminal/telefonul mobil. Accesul la aplicaţie este, astfel, protejat de codul de activare, codul PIN definit de client şi de codul de securitate încorporat în aplicaţie.

    Costurile de utilizare se ridică la 2 lei pe lună, iar serviciul este oferit gratuit în cadrul anumitor pachete. Pentru tranzacţiile efectuate prin mobile banking, clienţilor le sunt percepute aceleaşi comisioane aferente plăţilor efectuate prin online banking. Operaţiunile efectuate prin ambele canale sunt gratuite în cazul tranzacţiilor între conturi deschise la UniCredit Ţiriac Bank sau cu 50% mai ieftine în raport cu cele efectuate la ghişeele băncii în cazul tranzacţiilor către conturi deschise la alte bănci.

    “Mobile B@nking şi Online B@nking reprezintă unele dintre cele mai dinamice servicii oferite de banca noastră, deoarece suntem conştienţi că este foarte important să ţinem pasul cu inovaţiile tehnologice”, a declarat Bogdan Spuză, director de marketing & segmente în cadrul diviziei Retail a UniCredit Ţiriac Bank.

    Numărul utilizatorilor de servicii bancare prin internet de la UniCredit Ţiriac Bank a ajuns, la jumătatea acestui an, la peste 116.000 de clienţi, dintre care peste 79.000 sunt persoane fizice şi 37.000 persoane juridice.

  • Raiffeisen Bank lanseaza aplicatia de Smart Mobile banking

    Noua aplicatie de mobile banking a Raiffeisen Bank ofera si acces gratuit la informatii financiare cum ar fi cursurile de schimb BNR si cele ale bancii, precum si detalii despre fluctuatiile cursurilor principalelor valute in ultimele 3 luni. Utilizatorii de Smart Mobile pot efectua gratuit si schimburi valutare direct de pe telefonul mobil. O alta functionalitate a aplicatiei este plata facturilor de utilitati direct de pe telefonul mobil. Cu ajutorul aplicatiei, clientii Raiffeisen Bank pot localiza rapid cele mai apropiate bancomate si agentii ale bancii si pot afla in acelasi timp programul lor de functionare.

    Serviciul de Smart Mobile este disponibil non-stop si se adreseaza persoanelor fizice care au conturi curente deschise la Raiffeisen Bank si care detin deja un cont de internet banking. Pentru a accesa Raiffeisen Smart Mobile, trebuie mai intai descarcata gratuit aplicatia din App Store si respectiv Android Market, iar serviciul trebuie activat din Internet Banking.

    Abonamentul costa 4 lei pe luna, iar comisioanele sunt zero pentru transferurile intre conturile proprii si pentru platile intrabancare in valuta, in timp ce pentru platile intrabancare si interbancare in lei, comisionul este de 1 leu, respectiv 3,1 lei, indiferent de suma transferata.

    Serviciul permite efectuarea de viramente in strainatate doar atunci cand conturile beneficiarilor sunt deschise in lei la o banca din Romania. Raiffeisen Smart Mobile poate fi accesat non-stop pentru informatiile private despre conturile personale; pentru tranzactii, cele ordonate in weekend vor fi inregistrate in prima zi lucratoare, iar cele ordonate pe timpul noptii vor fi procesate fie imediat, fie a doua zi dimineata, in functie de specificul acestora.

    Clientii Raiffeisen care utilizeaza deja serviciul de internet banking isi pot seta direct acolo parola si astfel au disponibil noul serviciu, fara sa se deplaseze la sediul bancii. Raiffeisen Smart Mobile poate fi accesat si direct din browserul de internet al telefonului, acest lucru fiind valabil si pentru telefoanele care nu detin unul din softurile mentionate mai sus.

    “Noua aplicatie Raiffeisen Smart Mobile este usor de utilizat, rapida si sigura si permite efectuarea operatiunilor cu costuri reduse pana la 50%. Ea ofera o experienta similara cu utilizarea oricarei aplicatii disponibile pe Smart Phone-uri (Apple, Android)”, a declarat Radu Topliceanu, director executiv Aria Clienti Persoane Fizice, Raiffeisen Bank.

    Demo-uri interactive de prezentare sunt disponibile direct in sectiunea publica a aplicatiei, accesibila dupa ce aceasta a fost descarcata din App Store si Android Market sau de pe pagina dedicata a site-ului bancii.

    Raiffeisen Smart Mobile completeaza lista canalelor electronice de acces la serviciile si produsele bancii: Internet banking (Raiffeisen Online), phone banking (Raiffeisen Direct) sau bancomatele multifunctionale.