Tag: Mobexpert

  • Cartea de vizită a lui Dan Şucu – CEO şi proprietar / Mobexpert

    Carte de vizită

    Înainte de Mobexpert, a lucrat ca ghid turistic, iar după Revoluţie a încercat calea antreprenoriatului, deschizând un minicentru de vânzări en gros
    I-a venit ideea de a pune bazele unei afaceri cu mobilier după ce a vizitat primul târg de mobilă la Paris, în 1993
    Anul trecut, reţeaua de 14 magazine Mobexpert a vândut mobilier de peste 827 milioane de lei

    Citiţi povestea lui Dan Şucu – CEO şi proprietar / Mobexpert

  • Românul care a transformat 1.000 de dolari într-un imperiu de 125 de milioane de euro cu peste 2000 de angajaţi

    Compania a parcurs un drum lung, iar în 2015 a ajuns la o cifră de afaceri de aproximativ 125 de milioane de euro, cu 3% mai mult decât în 2014, şi 2.000 de salariaţi. La capitolul planuri, antreprenorul include pentru următorii trei sau patru ani bugetul de investiţii plasat în jur de 20 de milioane de euro pentru extinderea reţelei de hipermarketuri Mobexpert. Istoric vorbind, povesteşte Dan Şucu, primul moment important pentru Mobexpert a fost cel în care a decis ce fel de afacere vrea să construiască.

    Cifra de afaceri pe anul trecut nu este încă disponibilă, dar Bogdan Staicu, director executiv al grupului Mob­ex­pert, declara în noiembrie 2016 că afaceri anuale cumulate “merg spre 150 milioane de euro în acest an”.

    Apoi, la mijlocul anilor ’90 a decis să producă în România şi, de atunci, cam două treimi din ofertă vin din fabricile Mobexpert şi de la furnizorii locali, afirmă Dan Şucu. „Momentul care ne-a apropiat cu adevărat de clienţi, când am înţeles că ei sunt cei care dictează în afacerea Mobexpert, a fost la începutul anilor 2000, când am deschis primele hipermagazine“, adaugă Şucu. Mai târziu, criza din 2008 a pus retailerul de mobilier în situaţia de a-şi regândi complet afacerea, iar miza a fost pe investiţii mai mari în colecţii, în înnoirea produselor. „

    Acum, suntem pe pragul unei noi revoluţii, dacă pot spune aşa: zona de online a Mobexpert a crescut spectaculos. O interacţiune diferită cu clientul şi livrare mai rapidă.“

    Citiţi povestea Mobexpert în revista Business Magazin

  • DVD Residential Imobiliare demarează construcţia ansamblului rezidenţial de 100 de milioane de euro

    Arcadia Apartments Domenii va fi construit în trei faze, pe un teren de circa trei hectare, cu deschidere la cinci străzi (Copilului, General Athanasie Enescu, Rotaşului, Sutaşului şi Siret), lângă Parcul Copilului. 

    Prima fază de construcţie constă într-o clădire 2S+P+5E+6-7R cu 193 de unităţi de tip studio, apartamente cu două, trei şi patru camere, penthouse-uri şi duplex-uri şi 240 de locuri de parcare dispuse în totalitate subteran. Apartamentele sunt concepute cu un grad ridicat de funcţionalitate a spaţiului şi suprafeţe optime, ca răspuns la nevoile omului modern. Prima clădire a ansamblului include o gamă largă de tipologii de unităţi şi însumează 21 de tipuri de apartamente cu suprafeţe şi compartimentări diverse. Astfel, suprafeţele construite pornesc de la 50 de metri pătraţi pentru studio-uri şi ajung la 147 de metri pătraţi pentru penthouse.

    Ţinând cont de localizarea proiectului într-o zonă prestigioasă a Capitalei, apropierea faţă de metrou (maximum 5 minute de mers pe jos) şi apropierea faţă de parcurile Herăstrău şi Kiseleff, preţurile sunt foarte tentante: ele pornesc de la 70.000 de euro + TVA pentru studio şi ajung la 265.000 de euro + TVA pentru penthouse, iar pe durata Târgului Naţional Imobiliar din toamnă (29 septembrie – 1 octombrie) se vor acorda reduceri.

    Faza a doua este programată să înceapă cel mai târziu în prima jumătate a anului viitor şi presupune construcţia a două clădiri 2S+P+5E+6-7R cu un total de 235 de apartamente şi 300 de locuri de parcare. Cea de-a treia fază va cuprinde clădiri de apartamente şi o zonă comercială.

    “Împreună cu partenerii mei, ne-am îndrăgostit de această locaţie de la prima vizionare. Un teren mare, de aproape 3 hectare, cu o localizare excelentă în zona Domenii, cu acces la cinci străzi diferite, o zonă civilizată, verde, liniştită. Conceptul pe care l-am dezvoltat ţine cont de toate aceste avantaje şi creează premisele unei insule de linişte şi fericire în mijlocul unui oraş zbuciumat, tot aşa cum în Grecia antică ARCADIA era tărâmul fericirii într-o mare de războaie. Proiectul pe care îl propunem livrează indubitabil valoare şi pentru oricine se familiarizează cu el devine de nerefuzat.”, declară Dan Şucu, investitor în proiect.

    Dezvoltarea Arcadia Apartments Domenii este asigurată de compania Conadi, care este totodată şi reprezentantul exclusiv pentru vânzarea ansamblului. Antreprenor general al proiectului este compania Conarg AG, iar proiectarea generală este realizată de K-Box Construction & Design şi Colbax Engineering. 

  • Povestea româncei care şi-a deschis la 18 ani propria afacere, iar acum are magazine la Londra, New York şi Milano

    A început iniţial o afacere cu import de ţesături, pe care l-a dezvoltat sub brandul Musette timp de aproape un deceniu.

    În 2000 însă familia Bâtlan decide să deschidă o fabrică de pielărie şi să treacă la o nouă etapă. Acum Musette deţine două fabrici pe piaţa locală la Huşi şi la Bucureşti, unde se produc genţi, accesorii, şi pantofi. Pentru fiecare colecţie sunt produse câteva zeci de mii de pantofi şi genţi.

    În fiecare an există două colecţii de bază şi două colecţii pronto-moda (cu un număr redus de produse), precum şi colecţii pentru evenimente speciale. Produsele realizate în România sunt vândute pe piaţa locală, dar Cristina Bâtlan a dus businessul românesc şi peste hotare, la New York, Bulgaria, Ungaria, Austria, Israel şi chiar Mongolia.

    Deţine afacerea, cu rulaje anuale de circa 16 milioane de euro, alături de soţul său, Roberto, şi fratele său, Alin Bâtlan. 

     

  • Românul care a transformat 1.000 de dolari într-un imperiu de 125 de milioane de euro cu peste 2000 de angajaţi

    Compania a parcurs un drum lung, iar în 2015 a ajuns la o cifră de afaceri de aproximativ 125 de milioane de euro, cu 3% mai mult decât în 2014, şi 2.000 de salariaţi. La capitolul planuri, antreprenorul include pentru următorii trei sau patru ani bugetul de investiţii plasat în jur de 20 de milioane de euro pentru extinderea reţelei de hipermarketuri Mobexpert. Istoric vorbind, povesteşte Dan Şucu, primul moment important pentru Mobexpert a fost cel în care a decis ce fel de afacere vrea să construiască.

    Cifra de afaceri pe anul trecut nu este încă disponibilă, dar Bogdan Staicu, director executiv al grupului Mob­ex­pert, declara în noiembrie 2016 că afaceri anuale cumulate “merg spre 150 milioane de euro în acest an”.

    Apoi, la mijlocul anilor ’90 a decis să producă în România şi, de atunci, cam două treimi din ofertă vin din fabricile Mobexpert şi de la furnizorii locali, afirmă Dan Şucu. „Momentul care ne-a apropiat cu adevărat de clienţi, când am înţeles că ei sunt cei care dictează în afacerea Mobexpert, a fost la începutul anilor 2000, când am deschis primele hipermagazine“, adaugă Şucu. Mai târziu, criza din 2008 a pus retailerul de mobilier în situaţia de a-şi regândi complet afacerea, iar miza a fost pe investiţii mai mari în colecţii, în înnoirea produselor. „

    Acum, suntem pe pragul unei noi revoluţii, dacă pot spune aşa: zona de online a Mobexpert a crescut spectaculos. O interacţiune diferită cu clientul şi livrare mai rapidă.“

    Citiţi povestea Mobexpert în revista Business Magazin

  • Argo Capital Property investeşte 33 milioane euro pentru extinderea centrului Era Park Iaşi

    Argo Capital Property, unul dintre marii proprietari, operatori şi dezvoltatori de centre comerciale din Europa Centrală şi de Est, va extinde centrul comercial Era Park din Iaşi cu o suprafaţă închiriabilă de 30.000 de metri pătraţi, valoarea totală a investiţiei fiind estimată la 33 milioane euro.

    Era Park este unul dintre cele mai mari centre comerciale din regiunea de nord-est a României, situat în vestul municipiului Iaşi.

    Era Park Iaşi include în prezent un hipermarket Carrefour, cel mai mare din oraş, un magazin de bricolaj Praktiker, un retailer de articole sportive Decathlon, un magazin Altex, precum şi branduri unice în Iaşi ca Mobexpert, Kare Design, Rovere Mobili si Nobilia care, împreuna cu Jysk, formează Home Centre – o destinaţie completă pentru segmentul „Home&Deco”. Centrul dispune şi de o parcare de 3.500 de locuri.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dan Şucu: Orice vânzare digitală are corespondenţă dublă în magazinele fizice.

    Omul de afaceri Dan Şucu, proprietarul grupului Mob­expert, spune că vrea ca în câţiva ani să dezvolte o reţea de outleturi Mob­ex­pert la nivel regional, astfel în­cât să acopere cel puţin cu un magazin nordul Mol­dovei, Dobrogea, Transil­va­nia şi sudul ţării. Şucu deţine un outlet în zo­na Pipera din Capitală de acum şase ani, ma­gazin în care ajung game la finalul ci­clului de viaţă sau pen­tru care se obţin unele redu­ceri de la pro­ducă­tori sau distribuitori.

    El spune acum că numai magazinele Mobexpert, fără outlet şi online, vor avea o creştere de circa 12% până la final de an şi că în următorii doi ani vânzările online ale Mobexpert ar trebui să ajungă la 10 milioane de euro.

    La fel ca mulţi alţi jucători din piaţa de mobilă, dar şi din alte sectoare, Mobexpert a fost puternic lovit de criză, afacerile grupului scăzând în 2009 la 115 milioane de euro, de la 169 în anul 2008 (prag istoric).

    Din 2011 însă, grupul a revenit pe creştere, dată fiind concentrarea pe noi game de produse (cum ar fi cele de exterior), pe creşterea gamei de decoraţiuni şi a ritmului de intrare a produselor noi în magazine.

    În 2014, Dan Şucu a început să apese pedala de acceleraţie din online, semnând parteneriate cu magazinele online emag.ro şi elefant.ro, iar în martie 2015 a relansat site-ul propriu. Anul acesta, vânzările din online ale Mobexpert se vor duce spre 4 milioane de euro.

    „Sunt sigur că online-ul încă este folosit mai mult pentru informare şi că orice vânzare digitală are corespondenţă dublă în magazinele fizice. Totuşi, creşterea este foarte bună pe online şi ne ajută în primul rând să susţinem evoluţia bună din magazinele fizice, pentru că partea digitală a influenţat mult acea creştere de 12% a cifrei de afaceri până la final de an doar penrtu magazinele Mobexpert.“

    În ultima perioadă, cele mai bune creşteri în consum s-au văzut la decoraţiuni, gamă pe care omul de afaceri vrea să o ducă la peste 35% din cifra de afaceri, în special cu ajutorul online-ului, dar şi pe zona de cultură a somnului (cum ar fi saltelele), unde oferta a crescut de trei ori, dar şi vânzările la fel.

  • 12 zile de reduceri Black Friday la Mobexpert

    Produsele cu preţuri reduse vor fi postate pe site-ul www.mobexpert.ro ȋncepȃnd cu 20 noiembrie. Pe lȃngă acestea, fiecare magazin pregăteşte clienţilor şi alte oferte tentante.

    „Black Friday devine o tradiţie comercială, la care considerăm că trebuie să luăm parte. Şi anul acesta ne aşteptăm clienţii cu reduceri importante atât la piesele de mobilier cât şi la decoraţiuni. Am pregătit o mai mare varietate de produse, dar şi stocuri majorate şi produse aflate în premieră în oferta magazinelor.” a declarat Dan Şucu, fondatorul Mobexpert.

    Şi Mobexpert Outlet, conceptul de magazin dedicat ofertelor speciale, va oferi reduceri de 70% la o gamă variată de decoraţiuni, iar pentru mobilier va majora discounturile deja excepţionale la sute de modele. Reducerile vor fi valabile ȋn perioada 20 noiembrie – 1 decembrie, ȋn cele două magazine situate ȋn Bucureşti, în Şoseaua Fabrica de Glucoză, nr. 21 şi în Şoseaua Vergului, nr 18.
     
    „Şi la Mobexpert Outlet vor exista oferte de nerefuzat, atât în privinţa produselor cât şi în cea a discounturilor. Ca noutate, ne aşteptăm clienţii şi în outlet-ul deschis recent, situat lângă magazinul Mobexpert de pe Şoseaua Vergului.” a declarat Dan Şucu.

    Grupul Mobexpert a fost înfiinţat în 1993 şi este o companie 100% romanească, deţinută de antreprenorul Dan Şucu. Astăzi, este liderul pieţei româneşti de mobilier şi decoraţiuni, prin cele două mărci ale sale: Mobexpert – hipermagazine şi magazine de mobilier pentru casă şi decoraţiuni, şi Mobexpert Office – mobilier pentru birou şi colectivităti. Reţeaua regională a Mobexpert numără, în prezent, peste 30 de hipermagazine şi magazine.

    Ȋn România, reţeaua cuprinde hipermagazine în Bucureşti, Braşov, Suceava, Piteşti, Sibiu, Iaşi şi Oradea şi alte peste 20 de magazine de mai mici dimensiuni. Grupul Mobexpert are 2.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de aproximativ 115 milioane euro. Grupul Mobexpert deţine, de asemenea, opt fabrici de mobilă care produc pentru piaţa românească şi pentru export.  
    Grupul Mobexpert include două magazine dedicate ofertelor speciale: Mobexpert Outlet, situate în Bucureşti, pe Şoseaua Fabrica de Glucoză, nr 21 şi pe Şoseaua Vergului, nr 18.
     

  • Sfaturi pentru mine tânăr. Dan Şucu, Mobexpert: De câte ori am urmărit nevoia clientului, clientul s-a întors la mine

    De câte ori am urmărit nevoia clientului, clientul s-a întors la mine. Am pierdut de fiecare dată când am permis altor lucruri să mă deturneze: probleme de fabrică sau de producţie, probleme administrative, de organizare internă. Pare simplu şi firesc, dar nu e niciodată aşa. Mai ales atunci când firmele trec prin momente complicate, fie la început, fie când cresc accelerat, fie când nu mai cresc, fie când încep să aibă probleme, priorităţile ajung adesea să fie altele, pentru lungi perioade de timp.

    Am făcut eu însumi astfel de greşeli şi am suportat consecinţele şi pierderea. Nu e simplu şi pentru că uneori ne lăsăm înşelaţi de ceea ce credem că are nevoie. După părerea mea, înţelegi cel mai bine care îi este nevoia atunci când petreci timp cu clientul, când ai o experienţă directă cu el, zi de zi.

  • Reduceri de până la 50% la Mobexpert în perioada Black Friday

    Produsele cu preţuri reduse vor fi postate pe site-ul www.mobexpert.ro şi pe pagina de Facebook Mobexpert începând cu 17 noiembrie, fiecare magazin pregătind clienţilor şi alte oferte tentante.

    “Succesul ȋnregistrat anul trecut în campania Black Friday, când sute de decoraţiuni au fost vândute cu reduceri de 50%, ne-a ȋncurajat ca în 2014, pe lângă discounturi similare la decoraţiuni, să oferim reduceri importante şi pieselor sau garniturilor de mobilier”, a declarat Dan Şucu, fondatorul Mobexpert.

    Şi Mobexpert Outlet, singurul magazin dedicat ofertelor speciale, va oferi reduceri de 70% la o gamă variată de decoraţiuni, iar pentru mobilier va majora discounturile deja excepţionale la sute de modele. Reducerile vor fi valabile ȋn perioada 21-23 noiembrie în magazinul situat în Bucureşti, poseaua Fabrica de Glucoză, nr. 21.

    “Pe lângă surprizele frumoase pe care le pregăteşte clienţilor la nivelul produselor şi discounturilor, în 2014 Mobexpert Outlet vine cu ceva în plus: dublarea spaţiului magazinului şi, implicit, extinderea varietăţii colecţiei. Uriaşa ofertă suplimentară de piese de mobilier şi de decoraţiuni, toate cu reduceri extraordinare, transformă Mobexpert Outlet într-o destinaţie de neratat atât de Black Friday cât şi în orice alt moment”, a afirmat Iulian Toma, directorul Mobexpert Outlet.

    Grupul Mobexpert a fost înfiinţat în 1993 şi este o companie 100% românească, deţinută de antreprenorul Dan Şucu. Este liderul pieţei româneşti de mobilier şi decoraţiuni, prin cele două mărci ale sale: Mobexpert – hipermagazine şi magazine de mobilier pentru casă şi decoraţiuni şi Mobexpert Office – mobilier pentru birou şi colectivităţi. Reţeaua regională a Mobexpert numără, în prezent, peste 30 de hipermagazine şi magazine. În România, reţeaua cuprinde hipermagazine în Bucureşti, Braşov, Suceava, Piteşti, Sibiu, Iaşi şi Oradea şi alte peste 20 de magazine de mai mici dimensiuni. În afara României, primul hipermagazin cu mobilier de casă şi decoraţiuni a fost inaugurat la Sofia, în 2007. Mobexpert Office este prezent, din 2005, cu magazine proprii în Sofia (Bulgaria) şi în Belgrad (Serbia). Grupul Mobexpert are 2.000 de angajaţi şi o cifră de afaceri anuală de aproximativ 115 milioane euro. Grupul Mobexpert deţine, de asemenea, opt fabrici de mobilă care produc pentru piaţa românească şi pentru export. Grupul Mobexpert include un singur magazin dedicat ofertelor speciale: Mobexpert Outlet, situat în Bucureşti, Şoseaua Fabrica de Glucoză, nr 21.