Tag: moarta

  • Cum poate fi resuscitată partea „moartă“ a bursei româneşti care are acţiuni neatinse încă din anul 2000? Un analist spune că soluţia vine din SUA

    Bursa românească este atât de neli­chi­dă în unele şedinţe de tran­zacţionare încât tranzacţii cu câteva zeci de lei, chiar şi ale unor acţiuni din structura indicelui principal BET, pot determina creşteri sau scăderi ale preţurilor cu 2%-3%.

    Pe segmentul alternativ de tranzacţionare AeRO, investitorii sunt atât de „rari“ încât cea mai recentă tranzacţie în cazul unei companii a fost realizată în anul 2000, adică în urmă cu două decenii, însă surprinzător de atunci încoace compania raportează constant atât rezul­tatele financiare, cât şi alte rapoarte de activitate.
     
    Cititi mai multe pe www.zf.ro
  • La pas prin perla Orientului Mijlociu

    Am aterizat în Amman, capitala şi cel mai mare oraş al Iordaniei, atunci când soarele se pregătea să-şi facă loc pe cer.

    Iarna are un miros specific în fiecare ţară, dar parcă aici nu avea mirosul clasic de frig. Asta deşi în ianuarie temperaturile se apropie de pragul negativ chiar şi în perla Orientului Mijlociu. Mirosea parcă a nisip încins la malul mării.

    Covoarele de la aeroportul Amman sunt primul semn că ai ajuns în Orient, deşi cel mai mare oraş al Iordaniei este un amestec între modern, cu clădiri înalte, bulevarde largi şi oameni grăbiţi să ajungă la job, şi tradiţional, cu moschei, dar şi biserici creştine, care îi aşteaptă pe muritori la slujbă.

    Amman este la mai puţin de oră de mers cu maşina de Marea Moartă, cel mai jos loc de Pământ, locul unde temperaturile din ianuarie sunt numai bune pentru câteva ore la plajă şi o baie în apa sărată. În ianuarie, când la Bucureşti iarna debuta într-un final cu minus în termometre şi cu un praf de zăpadă, un grup de chinezi şi altul de europeni se relaxau înotând în Marea Moartă.

    Alţii stăteau la plajă acoperiţi cu vestitul nămol de la Marea Moartă. Peisajul este parcă desprins de pe planeta Marte, fiind animat ici-colo de verdele grădinilor construite în jurul hotelurilor, dar şi de zâmbetele iordanienilor, pe care le vezi la orice pas.

    De altfel, turismul este unul dintre cele mai importante sectoare din punct de vedere al contribuţiei la PIB-ul Iordaniei, cei aproximativ 4 milioane de turişti străini aducând anul trecut ţării venituri de circa 4,6 miliarde de dolari, conform datelor Băncii Centrale a Iordaniei, citate de către presa locală. Regatul Haşemit al Iordaniei, numit după râul în care a fost botezat Isus, are puţin peste 10 milioane de locuitori şi un PIB nominal în 2016 de 39,5 miliarde de dolari. Populaţia este predominant musulmană, în proporţie de circa 95%; doar 4% sunt creştini şi 1% alte religii. Ţara este o monarhie constituţională, iar regele deţine prerogative extinse.

    Turismul este atât de important pentru această ţară încât ”s-a înfiinţat chiar şi Poliţia Turistică, pentru a proteja turiştii“, spune Adel Mahadin, un ghid de turism iordanian care şi-a petrecut peste două decenii din viaţă în România, iar acum însoţeşte anual mii de turişti, inclusiv români, şi le arată cele mai frumoase destinaţii din Iordania.

    Alături de ghid, un agent de poliţie însoţeşte fiecare grup de turişti, iar aceasta este doar una dintre măsurile de siguranţă luate de iordanieni, alături de cele de la intrarea în hoteluri sau în oraşe. Cu toate acestea, tensiunea lipseşte, iar viaţa în Iordania merge agale, cu oameni care trăiesc din comerţ, din puţina agricultură pe care o pot face în ”marea de deşert“ şi de piatră şi în special din turism.

    În aceşti munţi de piatră a fost construit de către nabateeni (un popor nomad) oraşul Petra, care este astăzi unul dintre cele mai mari situri arheologice din lume. Iar acest oraş care s-a conservat vreme de mai bine de două milenii şi-a câştigat pe merit locul în rândul celor mai mari minuni ale lumii. Drumul turiştilor prin Petra începe fără a da indicii despre comorile care se află în acest loc, însă treptat sesizezi de ce o zi este puţin pentru a descoperi acest loc. După ce parcurgi un drum printre stânci timid înălţate, care arată doar câteva detalii din ceea ce însemna acest oraş, te întâmpină mai întâi un defileu (siq), cu pereţi înalţi de stâncă roşiatică, pereţi care te lasă să vezi doar cerul albastru. Drumul îngust te conduce către inima oraşului şi către cea mai fotografiată construcţie din Petra, şi anume Trezoreria, o clădire în stil grecesc săpată în stânca auriu-roşiatică, conform arheologilor cu trei secole înaintea erei noatre. Urbea se continuă cu numeroase clădiri săpate în piatră care au servit ca teatru, mănăstire sau morminte. Iar cămilele şi beduinii pe care îi vezi la orice pas te introduc în atmosfera plină de istorie a locului. Dacă ajungi să crezi că ai văzut toată Petra, în fapt ai văzut doar o parte. Se crede că nici un sfert din ceea ce înseamnă acest oraş nu este descoperit, restul ”dormind“ încă sub pământ. După ce mergi kilometri întregi printre munţi, o pauză pentru relaxare devine obligatorie.

    ”Foarte puţini ştiu că Iordania este şi o destinaţie de relaxare. De exemplu, dacă vrei să petreci o săptămână în Iordania, poţi face un popas în Amman pentru a vedea cum arată viaţa de noapte din Orientul Mijlociu, apoi traseul poate include Marea Moartă, unde te poţi bucura de acest spa natural. Poţi merge într-un jeep la safari sau admira stelele în deşertul Wadi Rum şi, bineînţeles, poţi vizita oraşul antic Petra. Şi în final te poţi relaxa la Marea Roşie şi poţi face diving“, a spus Leyla Kadiroğlu, CEO al Prestige Tours, companie de turism parte din grupul turc Calypso Tour.

    Compania va lansa începând cu luna martie zboruri charter către staţiunea Aqaba, de la malul Mării Roşii, din Iordania, şi aşteaptă un număr de 5.000 de turişti români pentru această destinaţie. De altfel, anual în această destinaţie merg câteva mii de români pe cont propriu. Localnicii spun că ai nevoie de cel puţin două săptămâni pentru a vedea toate comorile Iordaniei. Iar din experienţele trăite în Iordania nu trebuie să lipsească o masă în deşert în compania beduinilor pentru a descoperi, între comorile ţării, şi pe cele gastronomice.

  • California: Zece persoane a murit, iar mii de oameni au fost evacuaţi, în urma unor incendii de vegetaţie

    Cel puţin şapte persoane au murit în districtul Sonoma, două au decedat în Napa, iar o persoană a fost găsită moartă în districtul Mendocino, ca urmare a incendiilor de vegetaţie.

    Peste 100 de persoane au primit îngrijiri medicale la spitalele din Napa şi Sonoma, după incendiile masive ce au izbucnit în nordul Californiei. Majoritatea persoanelor tratate aveau arsuri pe suprafaţa corpului. Multe dintre persoane aveau dificultăţi de respiratorii după ce au inhalat fum.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea femeii care se chinuie sa le dovedească tuturor ca este vie. Le-a cerut chiar sa o dezgroape

    Juana Escudero, o femeie de 53 de ani din Spania, nu poate să îşi refacă permisul de conducere sau să obţină o programare la clinicile de stat pentru că autorităţile o consideră moartă. Motivul este o eroare birocratică de datează încă din 2010.

    Pe 3 mai 2010, o femeie din Malaga a fost declarată decedată, iar informaţiile sale – inclusiv numele complet şi data naşterii – se potriveau perfect cu cele ale lui Escudero. Asta a produs o întreagă încurcătura la Serviciile Sociale, care au declarat-o moartă pe cea din urmă.

    Femeia spune că s-a lovit prima oară de problemă atunci când a ajuns la camera de gardă a unui spital, iar doctorul nu a putut să o primească. “S-a uitat la ea şi i-a spus că, potrivit registrelor, nu mai este în viaţă”, a povestit fata Juanei Escudero celor de la Fox News.

    La începutul acestei luni, femeia a apelat la ultima variantă posibilă: a cerut autorităţilor din Malaga să dezgroape mormântul pentru a culege DNA, sperând să dovedească astfel că e nu ea îngropată acolo.

  • Sheila Abdus-Salaam, prima judecătoare musulmană din SUA, a fost găsită moartă în râul Hudson

    Poliţia din New York a anunţat că trupul femeii a fost găsit în apă, în urma unei alerte primite prin intermediul serviciului de urgenţă, iar medicii au pronunţat imediat decesul.

    Familia Sheilei Abdus-Salaam a identificat-o, iar o examinare post-mortem va determina cauza decesului. Femeia era complet îmbrăcată şi nu prezenta semnele unui traumatism, au mai precizat poliţiştii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Marea Moartă a Transilvaniei sau cum s-a construit afacerea care atrage 80% din turişii care ajung în Sovata

    n Sovata, oraş cu aproximativ 15.000 de locuitori, sosesc anual circa 65.000 de turişti, potrivit datelor Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear, iar majoritatea aleg să viziteze Lacul Ursu, cel mai mare lac sărat helioterm din Europa. Fenomenul de heliotermie se explică prin existenţa peliculei de apă dulce la suprafaţa lacului, care acţionează ca izolator termic pentru apa sărata încălzită de razele solare. Astfel, apa lacului aflată la adâncimea de până la 20 de metri poate atinge temperatura de 50-60 de grade Celsius la începutul sezonului, răcindu-se treptat până la 25-30 de grade la finele verii.

    Dincolo de Lacul Ursu, o altă “curiozitate” care pune Sovata pe radarul turiştilor este faptul că deşi oraşul este aşezat pe un masiv de sare, nu este lipsit de vegetaţia foioasă, pădurile din incinta staţiunii creeând o ambianţă plăcută.

    Cu aceste particulariţăţi, Sovata era o destinaţie foarte populară înainte de Revoluţia din ’89, regimul de trimiteri pe bază sindicală fiind reţeta pe care s-a bazat succesul staţiunii.

    Citiţi continuarea pe www.zf.ro

  • „Europa se află la sfârşitul existenţei sale”. Angela Merkel este de vină!

    Un fost ofiţer al Biroului Central de Investigaţii din Polonia susţine că „Europa de Vest este moartă”, cauza fiind politica stabilită de Angela Merkel în domeniul migraţiei.

    Jacek Wrona a criticat răspunsul guvernului german la atacurile teroriste, comparând situaţia cu cea de la căderea Imperiului Roman: „Europa se află la sfârşitul existenţei sale. Aceşti oameni trăiesc într-un vid, fără idei”. De asemenea, el consideră că Europa suferă din cauza corectitudinii politice: „Cea mai gravă problemă a serviciilor este corectitudinea politică. Avem nevoie de o hotărâre dură”, a declarat Wrona, care a făcut aceste observaţii alături de istoricul militar Dr. Rafal Brzeski pe un chat polonez. Comentariile au apărut în contextul celor cinci incidente separate care au avut loc în Germania între 18 iulie şi 26 iulie.

    Două dintre acestea, care au fost revendicatre de statul islamic, a dus la zeci de răniţi şi au distrus iluziile conform cărora ţara este imună la atrocităţile teroriste. Dr. Brzeski a acuzat Germania de autocenzură atunci când se raportează la atacurile terorist, afirmând că „nu este nimic mai rău decât autocenzura în jurnalism”. Cea mai sângeroasă scenă a fost cea a atacurilor germane, la 22 iulie, în care un adolescent de 18 ani a ucis nouă persoane. „A fost foarte simplu să obţină o armă – spunea Wrona- din cauza liberei circulaţii în UE. Întreaga zonă balcanică este inundată cu arme”.

    Criticii au acuzat-o dur pe Angela Merkel de politica sa privind refugiaţii, cărora le oferă „uşa deschisă” . Ei consideră că prin intermediul acesteia peste un milion de imigranţi au intrat în Germania anul trecut, mulţi fugind de războaiele din Afganistan, Siria şi Irak.

    Pe de altă parte, cancelarul a prezentat un plan prin care a răspunde atacurilor, dar a refuzat şă-şi schimbe poziţia faţă de refugiaţi. „Atacatorii au vrut să ne submineze simţul comunităţii, deschiderea noastră şi dorinţa de a ajuta oamenii care au nevoie”, a declarat Merkel. „Sunt convinsă că şi astăzi putem face acest lucru. Este de datoria noastră istorică şi este o provocare în aceste vremuri de globalizare. Am realizat deja foarte multe în ultimele 11 luni”, a adăugat ea.

    La fel, preşedintele Joachim Gauck a încercat să le insufle germanilor curaj: „Nu ne vor obliga să urâm, la fel cum o fac ei. Nu ne vor ţine într-o izolare continuă de frică. Noi vom rămâne ceea ce suntem: o societate grijulie, de susţinere.

  • Motivul pentru care o bătrânică de 85 de ani a tăiat în bucăţi mici bancnote în valoare de 1 milion de euro

    O bătrânică de 85 de ani din Austria a tăiat în bucăţi mici bancnote în valoare de 1 milion de euro doar pentru a le face în ciudă moştenitorilor ei, potrivit AFP. Femeia a fost găsită moartă în camera de la azilul unde trăia, iar alături au fost găsite mii de bancnote euro tăiate în bucăţi. Procurorul Erich Habitzl a spus pentru ziarul Kurier că nu poate face nimic pentru rude. “Nu este un caz criminal, aşa că nu am început o investigaţie”, a declarat el.

    Pe de altă parte, în Kurier se arată că rudele bătrânei ar putea primi milionul, dacă banii au fost asiguraţi. ” În cazul în care moştenitorii găsesc doar fragmente de bani şi dacă originea banilor este asigurată, atunci, desigur, banii sunt înlocuiţi”, a spus Friedrich Hammerschimidt, şef adjunct al diviziei OeNB.