Ne aflam la mai putin de un an de alegerile locale, scrutin care ar putea influenta intr-o mai mare masura rezultatul generalelor din toamna lui 2008, comparativ cu europarlamentarele din noiembrie.
Ca in majoritatea anilor electorali, marile orase, dar mai ales Capitala, sunt mizele vizate de catre principalii competitori politici.
Dorinta de a castiga primaria unui mare oras sau majoritatea intr-un consiliu local dintr-o astfel de localitate este generata deopotriva de interesele de imagine, dar si de calcule politice de ordin pragmatic. O victorie la Timisoara sau la Bucuresti are o maxima importanta simbolica. Rezultatele Aliantei PNL-PD la alegerile locale din 2004 confirma din plin acest lucru. Faptul ca PSD a obtinut un numar mai mare de primari decat in 2000 nu a putut acoperi infrangerile social-democratilor in marile orase. In acelasi timp, aceste localitati au capacitatea, in cea mai mare parte a cazurilor, de a atrage fonduri, de a se dezvolta economic si de a sustine financiar prin acestea proiecte edilitare (care genereaza imagine pozitiva pentru politicienii din administratia locala). Interesul pentru alegeri este, asadar, intrinsec.
Capitala ramane insa principala miza politica si imagologica a alegerilor locale. In mod evident, cea mai mare incarcatura simbolica este acordata Primariei Generale. Situatia din plan politic sugereaza ca am putea avea o competitie mai apropiata de evolutiile celei din 2000 si mai putin de ale celei din 2004. Foarte probabil, in aceste alegeri vor concura personalitati politice de anvergura. Functia de primar general si-a dovedit deja capacitatile de a functiona ca o trambulina pentru politicieni. Acum insa nu se va mai repeta cazul lui Traian Basescu din 2004: un castigator net este putin probabil sa mai apara.
La acest moment, Primaria Bucuresti este o reduta democrata. Ea isi mentine acest statut din anul 2000. Chiar daca Traian Basescu nu a avut in primul sau mandat de primar o majoritate in Consiliul General, actualul presedinte a utilizat din plin pozitia sa din administratia locala (care i-a asigurat un imens capital de vizibilitate) pentru a puncta in razboiul cu PSD si cu Adrian Nastase. Prima parte din mandatul lui Adriean Videanu s-a caracterizat prin pozitii mult mai putin ofensive decat stilul impus de presedinte, dar, pe alta parte, PNL si PD detineau o larga majoritate in Consiliu. Astfel, justificarea unei atitudini agresive, oricum nepotrivita pentru profilul politic al liderului PD, lipsea. Alianta insa nu mai exista.
Pana acum, personalitatile politice care si-au anuntat public intentia de a candida la functia de primar general sunt Ludovic Orban (PNL) si Marian Vanghelie (PSD). PD pare a trece printr-o perioada de cautari. Desi Adriean Videanu anuntase ca nu mai este interesat de un nou mandat, actiunile sale din ultimele luni sugereaza ca s-ar putea razgandi. Pe de alta parte, s-a speculat public ca Liviu Negoita – primar al sectorului 3 care beneficiaza de o presa pozitiva – sau viceprimarul Razvan Murgeanu ar putea fi candidatii democratilor. Lucrurile nu sunt clare nici la PNL si PSD. In cazul social-democratilor, spre exemplu, intentiile presedintelui PSD Bucuresti nu sunt privite prea bine de o parte a conducerii centrale si sunt sanse ca o candidatura a sa sa fie in cele din urma blocata. In acelasi timp, la PNL, personalitati din plan local, precum primarul Chiliman, dovedesc prin actiunile personale ca doresc sa isi asigure un background care sa le permita sa solicite dreptul de a candida.
Se poate presupune ca, indiferent de declaratiile si de intentiile exprimate de catre unii lideri politici, cei care isi vor asuma o candidatura vor avea cele mai multe sanse. O victorie in Bucuresti ar putea conta enorm pentru relansarea unor partide sau pentru mentinerea dominatiei altora inaintea alegerilor parlamentare de la sfarsitul anului 2008. In conditiile unei batalii care se anunta in echilibru fragil, poate fi luata serios in calcul varianta implicarii unui candidat independent, binecunoscut, in aceste alegeri. Si partidele mici se vor implica in acest scrutin, insa din motive diferite. Formatiuni precum PIN sau PC nu vor miza pe castig imediat, ci pe o buna prestatie, care sa le creeze sanse in alegerile generale. Primariile de sector reprezinta si ele o tinta foarte importanta. Daca in 2004, victoria Aliantei PNL-PD in patru sectoare ale Capitalei a fost in buna masura meritul lui Traian Basescu (care a girat o serie de candidati mai degraba putin cunoscuti), situatia in 2008 va fi diferita. Este foarte posibil sa avem confruntari individuale, in care sa se implice chiar politicieni cunoscuti. Unele partide se vor concentra pe castigarea primariilor de sector, in lipsa unui candidat cu sanse la functia de edil-sef.
In Bucuresti, bataliile electorale de pana acum au aratat ca votul politic are incarcatura foarte mare. Se spune de cele mai multe ori ca electoratul bucurestean este anti-PSD sau chiar cu valori de dreapta. Astfel de interpretari pierd din vedere faptul ca, in anul 2000, PSD a castigat toate primariile de sector, iar PD, partid de stanga la acel moment, a dat primarul general.
Exista deci argumente conform carora putem conchide ca rezultatele alegerilor din Bucuresti in 2008 pot oferi orice surpriza. Este de asteptat ca dupa alegerile europene, principalele forte politice sa isi concentreze o mare parte din arsenal spre locale, dar mai ales spre cursa pentru Bucuresti. Este plauzibil a crede ca marele castigator din Capitala va fi partidul care va conta cel mai mult la sfarsitul anului 2008. Marele castigator va fi deci acea formatiune care la un vot pentru niste functii administrative va atrage cele mai multe voturi politice.