Tag: MIRCEA ELIADE

  • Istoria şi poveştile unor mahalale din Capitală, spuse pe traseul “Prin Bucureştii lui Mircea Eliade”

    Astfel, sâmbătă, de la ora 17.00, Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate – ARCEN invită bucureştenii la un nou traseu cultural pietonal, care va aduce în atenţie o zonă reper pentru Bucureştii începutului de secol XX, potrivit paginii de Facebook a evenimentului.

    Traseul “Prin Bucureştii lui Mircea Eliade” se va desfăşura în fiecare sâmbătă şi duminică, în perioada 28 martie – 5 aprilie, de la ora 17.00, în perimetrul străzilor Mântuleasa – Romulus – Popa Soare – Dimineţii – Pictor Romano – Sf. Ştefan – Plantelor -Negustori – Dumitru Stăniloae – Calea Moşilor – Sfinţilor, având ca punct de pornire Biserica Mântuleasa şi punct final strada Radu Cristian.

    Traseul cultural ARCEN aduce pentru prima dată în faţa publicului o serie de elemente de mitologie urbană (tramvaiul, liftul, fereastra, podul şi pivniţa, scara şi trăsura), toate preluate din literatura fantastică a lui Mircea Eliade.

    Traseul “Prin Bucureştii lui Mircea Eliade” cuprinde istoria şi poveştile mahalalelor Negustori, Sfinţilor, Mântuleasa şi Vergului, legătura acestor locuri cu Mircea Eliade – casa cu mansardă, Şcoala Mântuleasa, Foişorul de Foc, casa lui Mircea Vulcănescu -, dar şi istoria prezenţei personajelor lui Mircea Eliade în acest spaţiu “încărcat de semne magice”.

    Traseul cultural ARCEN se doreşte a fi o alternativă pietonală a Capitalei, o “plimbare” ce valorifică patrimoniul construit şi imaterial al Bucureştilor şi care contribuie la salvarea memoriei oraşului.

    Participarea la traseul “Prin Bucureştii lui Mircea Eliade” este gratuită.