Tag: Mircea Cotiga

  • Marinel Burduja, tatăl Ministrului Energiei, şi Mircea Cotigă, fost bancher, respinşi de acţionari holdingului Meta Estate Trust pentru un loc în Consiliul de Administraţie

    Marinel Burduja, fost bancher, cunoscut pentru activitatea sa în Bancorex, fiind tatăl ministrului energiei Sebastian Burduja, şi Mircea Cotigă, fost CEO al UniCredit Leasing şi fondator al Rock Development Holding, au fost respinşi de acţionarii holding-ului imobiliar Meta Estate Trust (META) pentru un loc în CA-ul companiei într-o şedinţă AGA în care fără mandat a rămas inclusiv preşedintele companiei.

    Astfel, acţionarii holding-ului imobiliar Meta Estate Trust (META), listat la Bursa de Valori Bucureşti cu o capitalizare de 72 mil. lei, a aprobat astăzi noi numiri în CA şi repartizarea a 3,8 milioane de lei sub formă de dividende din profitul net al anului 2022, echivalentul unui randament de 5,5%.

    Ieşirile din CA includ Teodor Cristian Cartianu, Ciprian Lădunca (Fondul Proprietatea), Ilinica Păun (investitor), Mircea Oancea. Au intrat Alexandru Voicu (CEO Certinvest), Dumitru Daniel Popa,  Laurenţiu Mihai Dinu.

    Ilinca von Derenthal (Fondul Proprietatea ) şi Adrian Vasile Viman (fost CEO Kaufland) au primit noi mandate. 

    Voturile, mai jos:

    ♦ respingerea numirii Meta Mananagement Team (prin Teodor Cristian Cartianu) în calitate de membru CA pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

    ♦ respingerea numirii lui Marian Cristian Mocanu în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

    ♦ Se respinge: Numirea LCL Business Advisory S.R.L., prin reprezentant permanent dl Ciprian Lăduncă în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

    ♦ Se respinge: Numirea Cagils Invest S.R.L., prin reprezentant permanent dna Ilinca-Mihaela Păun în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

    ♦ Se respinge: Numirea Lapis Management S.R.L., prin reprezentant permanent dl Mircea Marian Cotigă în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

    ♦ Se respinge: Numirea dlui Mircea Oancea în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

    ♦ Se respinge: Numirea dlui Marinel Burduja în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

    Aprobările:

    ♦ Se aprobă: Numirea dnei Ilinca von Derenthall Berza în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

    ♦ Se aprobă: Numirea dlui. Dumitru-Daniel Popa în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024

    ♦ Se aprobă: Numirea Cert Master Standard S.R.L., prin reprezentant permanent dlui Laurenţiu Mihai Dinu în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

    ♦ Se aprobă: Numirea dlui Alexandru Voicu în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

    ♦ Se aprobă: Numirea Adivi Estate S.R.L., prin reprezentant permanent dl Adrian Vasile Viman în calitate de membru al Consiliului de Administraţie, pentru un mandat de 4 (patru) ani, începând cu data încheierii mandatului actual, respectiv data de 27 ianuarie 2024.

  • Cine este Mircea Cotigă, antreprenorul care a fondat Rock Development Holding şi care aduce Kempinski în Poiana Braşov

    Mircea Cotigă a fondat compania de dezvoltare imobiliară Rock Development Holding în 2021, după un mandat de doi ani în funcţia de senior partner în cadrul Impetum Group. Anterior, între 2016 şi 2018 a fost CEO al Unicredit Leasing România. În domeniul bancar a lucrat între 2005 şi 2016, întâi timp de trei ani şi jumătate în cadrul Bancpost, după care 7 ani în cadrul Unicredit.În luna octombrie, în cadrul emisiunii ZF Investiţi în România, Mircea Cotigă anunţa investiţia de 70 mil. euro în dezvoltarea primului proiect hotelier de cinci stele din Poiana Braşov.

    El spunea că proiectul va include două componente – un hotel de cinci stele şi un branded residence, operat de acelaşi brand internaţional. Targetul este de a atrage 70.000 de turişti găzduiţi în facilităţile proiectului, iar dintre aceştia 50% sau peste să fie turişti străini, iar aici aeroportul joacă un rol important.

    Noul proiect va fi format dintr-un hotel cu 120 de camere şi o componentă de „hotel branded residences“, cu 75 de unităţi. Reşedinţele de tip „branded residence“ sunt locuinţe unicate de lux, concepute, dezvoltate, mobilate şi echipate conform standardelor unui operator hotelier internaţional de top sau a unei mărci de top la nivel mondial din industria luxului.

    „România are un mare potenţial turistic pe care noi ca ţară nu am ştiut să-l exploatăm corespunzător. În Braşov spre exemplu, locurile de cazare la nivel de cinci stele înregistrează un deficit major. Avem un număr important de turişti cu nevoi care includ acomodarea în hoteluri de cinci stele. Am analizat această piaţă şi am decis că există un deficit în zonă“, a spus în cadrul emisiunii Mircea Cotigă.

    Managementul companiei care dezvoltă proiectul este asigurat de către Mircea Cotigă, un fost bancher cu o experienţă de peste 15 ani pe piaţa bancară locală, ex CEO al UniCredit Leasing, cu suportul lui Mircea Drăghici, managing partner la Est Hospitality, unul dintre cei mai experimentaţi consultanţi din industria ospitalităţii, cu o experienţă de peste 20 de ani pe piaţa de profil, primul român absolvent al programului MBA de la Ecole Hôtelière de Lausanne (2007), cea mai prestigioasă universitate de profil din lume.

  • Mircea Cotigă va prelua conducerea UniCredit Leasing

    Mircea Cotigă ocupă în prezent poziţia de director Risc – Restructurare şi Recuperare Creanţe în cadrul UniCredit Bank. El lucrează în sistemul bancar de 11 ani, dintre care ultimii şapte ani în cadrul UniCredit Bank. Anterior, şi-a consolidat cunoştinţele profesionale în domeniul juridic şi recuperări în cadrul unor companii din domeniile credit management si leasing. Deţine un MBA în Financial Management acordat de City University USA – Romanian Banking Institute (2005 – 2007).

    “Mă îndrept către o nouă provocare profesională – un pas important prin tranziţia de la un leader de piaţă în România, UniCredit Leasing, către un alt leader de piaţă în Bulgaria, UniCredit Bulbank”, a declarat Antoaneta Curteanu, CEO UniCredit Leasing.

    Cu o vechime de peste 18 ani în cadrul UniCredit şi 25 în sistemul bancar, Antoaneta Curteanu deţine poziţia de CEO al UniCredit Leasing din iulie 2010. Anterior, în perioada 2007-2010 a ocupat poziţia de director adjunct al Diviziei Corporate şi al Global Transaction Banking în cadrul UniCredit Bank, iar în intervalul 2005-2007 a fost vice-preşedinte Executiv şi membru al boardului UniCredit România.

    Antoaneta Curteanu este absolventă a Facultăţii de Finanţe-Contabilitate din cadrul Academiei de Studii Economice din Bucureşti (1986-1991) şi a Graduate School of Banking din Lousiana State University, SUA (1994-1996). Antoaneta Curteanu este membru fondator al asociaţiei “Business Women Network” în România şi autor al cărţii “Factoringul în comerţul internaţional”.

    UniCredit Leasing este lider al pieţei de leasing, cu o cotă constantă de 18% în ultimii cinci ani; instituţia oferă servicii de finanţare prin leasing financiar şi credit, leasing operaţional şi intermediere în asigurări prin UniCredit Leasing Corporation IFN, UniCredit Leasing Fleet Management şi UniCredit Insurance Broker.

    Grupul este prezent în România prin: UniCredit Bank, UniCredit Consumer Financing, UniCredit Leasing Corporation, UniCredit Insurance Broker, UniCredit Leasing Fleet Management, UCTAM, Pioneer Asset Management şi UniCredit Business Integrated Solutions.