Mircea Cărtărescu a vorbit, marţi seară, în prezenţa unui public numeros, despre cartea la care lucrează în prezent, menţionând că va avea aproximativ 700 – 800 de pagini şi va fi publicată ori la sfârşitul acestui an, ori la începutul lui 2016. Scriitorul a spus că “o cincime din carte lipseşte”, urmând să mai scrie la ea maximum 100 de pagini, proces care se va desfăşura în patru – cinci luni.
“Este o carte foarte neobişnuită – eu evit cuvântul roman pentru ea -, care are o premisă foarte simplă – atât de simplă încât nici nu merită menţionată. Ideea zero a acestei cărţi este aceea din faimoasa parabolă a pisicii lui Schrödinger, care este pe jumătate vie, pe jumătate moartă, în cutia ei, atâta vreme cât nu deschidem cutia. Numai în momentul în care deschidem cutia şi observăm lucrurile vedem dacă pisica este vie sau este moartă. Altfel, în interiorul cutiei ea este ceea ce se numeşte o superpoziţie cuantică: deci două faze cuantice sunt superpozate, super impuse. Există şi o dezvoltare mai amplă a acestei idei şi anume că, în momentul în care deschidem cutia, nu doar că se desprind cele două faze cuantice ale pisicii (pisica moartă sau pisica vie), şi, de fapt, plezneşte întreaga lume. Avem, pe de-o parte, o lume întreagă în care aflăm pisica moartă şi, divergând de aceasta, o lume întreagă în care pisica este vie. Deci, orice aruncare de monedă în sus, care cade pe stemă sau pe ban, de fapt, plezneşte lumea în două lumi posibile, în două lumi în care fiecare este virtuala celeilalte. Şi atunci, eu mi-am imaginat această situaţie: sunt un student tânăr, un poet tânăr, vin la Cenaclul de luni – cum s-a şi întâmplat -, citesc primul meu poem acolo şi există două posibilităţi: ca poemul acela să placă şi eu să fiu lăudat şi prin aceasta să am puterea şi dorinţa de a merge mai departe în literatură şi de a deveni autor – aşa cum s-a întâmplat -, sau era posibil ca acest poem să nu placă şi eu să fiu descurajat şi, fiind descurajat, n-aş mai fi făcut literatură niciodată, aş fi rămas un simplu profesor la o şcoală generală. Această lume posibilă, alternativă, în care eu am rămas profesor, este cea care ocupă spaţiul acestui roman. (…) Cel care spune «eu» în această carte este un Mircea Cărtărescu alternativ. Unul care ar fi putut să fie, din întâmplare n-a fost, dar din punctul lui de vedere eu aş fi putut să fiu, dar n-am fost. Este povestea unui geamăn virtual”, a declarat Mircea Cărtărescu, despre premisa de la care pleacă noul său roman.
Marţi seară, Mircea Cărtărescu a citit un fragment din cartea sa, în care prezintă povestea unui grup de pichetişti, care, aşa cum a precizat scriitorul, nu reprezintă tema principală a cărţii, dar sunt o “temă simpatică”.
Fragmentul citit spune, aşadar, “povestea unui grup de oameni, a unei secte, care protestează împotriva morţii şi a suferinţei. Asta este vocaţia lor. Ei îşi spun întotdeauna: «Sigur, există nenumărate grupuri umane care protestează împotriva violenţelor sociale, împotriva chestiunilor politice, împotriva nedreptăţilor de toate felurile, dar de ce nu protestează nimeni împotriva nedereptăţii fundamentale că toţi trebuie să murim? De ce nu protestează nimeni împotriva faptului că toţi putem suferi de boli înspăimântătoare, că tututor ni se pot întâmpla accidente groaznice, de ce nu protestează nimeni împotriva destinului pur şi simplu?»”.
“Şi eu mi-am imaginat un grup de oameni care cu asta se ocupă. Care pichetează cimitirele, morga, care ajung înaintea pompierilor la incendii, care ajung înaintea poliţiei la accidente, înaintea echipelor de descarcerare, şi care sunt acolo cu nişte pancarte – ca toţi pichetiştii – şi protestează împotriva răului de pe lume”, a spus Mircea Cărătescu, înainte de a citi fragmentul din noul său roman.
După lectură, Mircea Cărtărescu a purtat un dialog cu criticii literari Marius Chivu şi Cosmin Ciotloş, în care a vorbit, printre altele, şi despre modul în care a scris acest roman.
“La această scriere, care în «Jurnalul» meu figurează sub titlul de «Anomaliile mele» şi care este un fel de jurnal paralel, este ceva mai romanesc decât jurnalele mele obişuite, dar nu foarte tare, ceva între jurnal şi roman, eu am avut sentimentul c-o să mă odihnesc cu această carte, am avut sentimentul c-o să fac o carte intermediară, un proiect intermediar, de mai mică anvergură, decât cele care urmau, şi m-am apucat de scris şi apoi, spre disperarea mea, mi-am dat seama că proiectul acesta creşte foarte, foarte mult. Mult peste, de patru ori aş spune peste am vrut eu să-l fac. Este cartea pe care eu am vrut şi am putut s-o scriu în perioada asta”, a spus Mircea Cărtărescu, menţionând că, în forma finală, cartea va avea 700 – 800 de pagini.
“Ideea mea de la început a fost că profesia de scriitor a fost o enormă neşansă pentru mine şi că este o enormă neşansă pentru oricine. Fiind scriitor, de fapt, îţi ratezi viaţa, intri pe o şină preconstruită şi nu mai ai posibilitatea să te întinzi şi să simţi toate dimensiunile vieţii, aşa cum ai face-o dacă n-ai fi scriitor. Deci, eu am încercat să-mi dau această şansă de a trăi cu adevărat viaţa, arzând-o la ambele capete. (…) Adică mi-am dat şansa să pătrund eu însuşi, cu mintea mea, cu trupul meu, cu tot ce sunt, în lumea pe care altfel doar aş fi descris-o din afară”, a mai declarat scriitorul, despre noul său roman.
De asemenea, Mircea Cărtărescu a spus că multe dintre cărţile sale sunt publicate după primul draft şi atunci când începe să scrie nu îşi face un plan, ci lasă lucrurile să de desfăşoare de la sine. Însă pentru această carte “simte nevoia unei revizuiri”.
“Romanul acesta, care, în esenţa lui, tot aşa este scris, de la un capăt la altul şi fără plan iniţial, sper că îl aduc la o formă mai unitară. Eu scriu aşa tocmai pentru că eu trăiesc în această carte. Eu nu vreau să dau un produs final perfect. Pentru mine scopul scrierii unei cărţi este locuirea într-o viaţă pe care mi-o fabric eu de la un capăt la altul şi, aşa cum nimeni nu îşi planifică viaţa, nimeni nu ştie ce va fi mâine, la fel nu ştiu nici eu ce va fi pe pagina următoare a cărţii şi aştept să descopăr. Sunt foarte, foarte nerăbdător să văd, de fapt, unde merge cartea. Ce-mi spune mie cartea asta pe care încă nu-l ştiu: despre mine, despre lume. Dacă aş şti ce trebuie să cuprindă fiecare capitol, n-aş mai scrie-o, pentru că ea nu mi-ar mai spune nimic despre mine, nu m-ar mira, nu m-ar mai uimi la fiecare pagină. Cu toate marile riscuri pe care le are o astfel de metodă, eu am să continuu, în linii mari, să merg pe ea. Nu-mi fac de la început un plan”, a declarat Mircea Cărtărescu, despre modul în care scrie.
Totodată, Mircea Cărtărescu a precizat că “tema cea mai importantă a cărţii este nevoia de evadare din lumea aceasta şi găsirea unui portal, unui tunel, de evadare de aici, spre altceva”.
“Aceasta este tema centrală a cărţii mele şi care este justificată într-un fel de motorul acesta al suferinţei umane”, a mai spus scriitorul.
Mircea Cărtărescu s-a născut pe 1 iunie 1956, la Bucureşti. A urmat cursurile Facultăţii de Filologie a Universităţii din Bucureşti şi a debutat ca poet, publicând câteva volume de versuri, marcate de spiritul a ceea ce critica literară a numit “generaţia optzecistă”. Treptat, s-a îndepărtat de poezie, dedicându-se aproape exclusiv prozei. Povestirilor din “Nostalgia” le-au urmat un scurt roman (“Travesti”, 1994) şi apoi unul în trei volume, “Orbitor” (1996-2007), privit de critică drept un reper al prozei româneşti contemporane. Trei volume de publicistică completează chipul scriitorului cu cel al unui observator lucid al cotidianului românesc.
Cărţile sale au fost premiate de Academia Romană, Uniunea Scriitorilor din România şi din Republica Moldova, Asociaţia Scriitorilor Profesonişti din România (ASPRO), Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România, precum şi de revistele Cuvântul, Ateneu, Flacără, Tomis şi Ziarul de Iaşi. Volumele sale au fost nominalizate în Franţa pentru premiile Médicis – Le meilleur livre étranger, Prix Union Latine. Romanul “Nostalgia” a primit în 2005 premiul “Giuseppe Acerbi”, Castel Goffredo, Italia. Cărtărescu a fost invitat la târguri de carte prestigioase, precum cele de la Paris, Frankfurt, Leipzig, Goteborg şi Torino.
Mircea Cărtărescu a fost decorat, în 2010, cu Ordinul Artelor şi Literelor în grad de Cavaler, o prestigioasă distincţie acordată de statul francez în domeniul culturii. În 2006, scriitorul a fost decorat de preşedintele României cu Ordinul “Meritul Cultural” în grad de Mare Ofiţer.
În ultimii ani, scriitorul Mircea Cărtărescu s-a numărat printre favoriţii la premiul Nobel pentru literatură, potrivit caselor de pariuri internaţionale.