Tag: mihaiu

  • Radu Mihaiu (USR) publică salariile şefilor ANRE, ASF, ANCOM: Cifre obscene

    „Dacă nesimţirea instituţionalizată ar avea o faţă, aşa ar arăta”, spune Radu Mihaiu (USR), preşedintele Comisiei de IT, după ce a primit la Comisie o scrisoare „foarte tragică din partea sindicatelor ASF, ANCOM şi ANRE în care anunţă prăpădul care îi paşte odată cu Pachetul 2 de măsuri”.

    „E revoltător ca, într-un moment în care toţi românii – din mediul privat, din administraţiile locale, din politică – trec prin sacrificii reale, sindicatele luxului instituţional să se plângă şi să pozeze în martirii neamului”, spune Mihaiu.

    Acesta explică „adversitatea mea generală faţă de sindicate acaparate politic” dând cifre.

    Astfel, potrivit lui Mihaiu, salariile medii lunare nete la ASF sunt de 13.562 lei, la ANCOM – 12.934 lei, iar la ANRE – 18.635 lei.

    De asemenea, Mihaiu publică şi indemnizaţiile lunare de top: preşedintele ANRE – 75.073 lei, preşedintele ASF – 61.089 lei, preşedintele ANCOM – 64.670 lei. Vicepreşedinţi – peste 50.000 lei.

    „Aceste cifre nu sunt doar obscene. Sunt un afront la adresa fiecărui român care munceşte cinstit pentru 4.000–5.000 de lei pe lună şi care se întreabă cum mai plăteşte rata sau factura la gaze. Să te plângi că ţi se taie 30% dintr-un salariu de nabab e de-a dreptul obraznic. Mai ales când ştim toţi situaţia în care suntem. Şi mai important, simţim toţi cum se strânge cureaua. Sigur, reducerea va ajunge în cazul conducerii să fie cât un salariu strălucit: între 15.000 şi 22.500 şi probabil nu e o fericire pentru ei, dar în continuare vor fi remuneraţi cu sume consistente şi ar trebui să fie mai mult decât înţelegători. Sindicatele celor mai bine plătiţi angajaţi din statul român nu mai luptă pentru echitate. Luptă pentru a conserva un regim de privilegii. Iar asta trebuie spus pe şleau: e de porc să te agăţi de beneficii de lux în timp ce ţara se străduieşte să-şi păstreze echilibrul bugetar. S-a terminat cu dubla măsură”, spune deputatul USR Radu Mihaiu.

  • Scandalul alegerilor de la Sectorul 2. Radu Mihaiu a fost audiat în calitate de martor

    Audierea a avut loc marţi.

    „Nu am depus astăzi nicio probă, am fost audiat în calitate de martor”, a explicat primarul în exerciţiu al Sectorului 2, Radu Mihaiu, la finalul audierii.

    „Am fost chemat pentru a da declaraţii în dosarul de urmărire penală privind fraude la scrutinul din 9 iunie”, a mai spus primarul adăugând că este vorba despre „buletine preştampilate, cumpărare de voturi si acele secţiile în care s-au găsit mai multe buletine de vot în urnă decât alegători care s-au prezentat la secţie.”

    El a dezvăluit ce i-a spus anchetatorului.

    „În cel puţin patru secţii documentat au fost găsite buletine preştampilate, în alte multe s-au găsit mai multe buletine de vot în urne decât alegători prezenţi la vot. (…) De asemenea, au fost numeroase secţii în jurul cărora au fost cumpărate voturi, s-au dat între 100 şi 700 de lei pe vot”, a precizat Radu Mihaiu.

  • Radu Mihaiu: În sfârşit BES constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală

    „În sfârşit BES constată cazuri de fraudă şi sesizează organele de urmărire penală. Alegerile de la Sectorul 2 se vor lăsa cu multe dosare şi anchete”, scrie radu Mihaiu pe Facebook.

    El afirmă că la secţia 248, după 4 zile de stat la porţile Biroului Electoral de Sector, au apărut voturi în plus.

    „Coincidenţă sau nu, e fix cazul cu care se lăuda PSD că a mai găsit în ea 39 de voturi în plus pentru domnul Hopincă. Ce nu e de înţeles e de ce abia acum au raportat astfel de incidente. Sunt zeci de secţii în care apar voturi în plus inexplicabile, dar doar la aceasta au respectat procedura şi au anunţat organele de urmărire penală. Asta în sine e o suspiciune că s-a încercat muşamalizarea fraudei”, încheie Mihaiu.

  • Mihaiu: Întâmplător sau nu la Sectorul 2 avem cea mai mare pondere de voturi nule din Bucureşti

    „Voi vedeţi ştampila cu votat? Ei bine, comisia nu a văzut-o E doar un exemplu din zecile de voturi recuperate cu mari eforturi. Şi pe care majoritatea PSDistă din BES l-a respins din disperare. Nici ei nu au observat ştampila pusă de unul dintre voi. Iar noi avem acces doar la suprafaţă. În sacii închişi sunt anulate mii. Pentru că întâmplător sau nu la Sectorul 2 avem cea mai mare pondere de voturi nule din Bucureşti”, scrie pe Facebook Radu Mihaiu.

    El spune că în Sectorul 2 sunt cele mai multe voturi nule din Bucureşti.

    „5 ca acesta din poză dacă sunt pe fiecare secţie şi vorbim de peste 1000 de voturi corect exprimate băgate sub preş. Zilele acestea am cerut calm o numărare transparentă şi corectă, însă deja mi-a cam sărit muştarul”, ăncheie Mihaiu.

    El cere renumărarea voturilor din Sectorul 2.

  • Radu Mihaiu cere intervenţia BEC: Ar fi o ruşine să avem alegeri puse sub semnul întrebării

    „Aceasta era secţia pe care majoritatea PSD din BES Sector 2 nu a vrut să o mai analizeze. Şi ne-au respins politic cererea de renumărare. Deşi comisia de numărare a recunoscut eroarea. În scris. Ce s-a întâmplat: luni, la ora 7 dimineaţa, după peste 24 de ore de stat în secţie, membrii comisiei de numărare au transcris din greşeală 333 de voturi în dreptul doamnei Bughiu, în loc să fie în dreptul meu. Şi 47 în dreptul meu, în loc să le treacă la doamna Bughiu. De altfel, e singura secţie unde doamna Bughiu are un număr aşa de mare de voturi. O eroare care poate fi uşor verificată, prin renumărarea voturilor din acea secţie”, scriue pe Facebook Radu Mihaiu.

    El afirmă că eroarea comisiei nu e greu de înţeles.

    „Comasarea alegerilor a transformat acest scrutin într-un coşmar pentru delegaţi. Unii au stat şi 40 de ore! Au avut de numărat buletine din 5 tipuri de alegeri şi s-au strecurat nepermis de multe erori. Ce nu e de înţeles e de ce nu vrea PSD să avem o numărătoare corectă. Cer Biroului Electoral Central să intervină la Sectorul 2. În anul 2024 ar fi o ruşine să avem alegeri puse sub semnul întrebări în asemenea hal. Şi să nu se lase influenţat de AEP sau alte forţe politice”, încheie Mihaiu.

  • Primarul Sectorului 2, plângere penală împotriva fostului viceprimar Dan Cristian Popescu

    „Am trimis la DNA o plângere penală împotriva fostului viceprimar Dan Cristian Popescu”, anunţă Radu Mihaiu.

    Primarul Sectorului 2 precizează că sesizarea are la bază un raport al corpului de control care spune că, în mod abuziv, a făcut presiuni asupra aparatului de specialitate să demoleze ilegal panourile publicitare ale concurenţilor săi.

    „Iată cum, într-un mod simplu, <Profu de mate> a demonstrat cum se pot înmulţi zerourile. Sunt convins că DNA va înţelege demonstraţia”, încheie Mihaiu.