Tag: MIHĂILESCU

  • Dosarul Microsoft: Nicolae Dumitru a primit 7,65 milioane de dolari pentru a interveni la Mihăilescu şi Nica. Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu

     

    Direcţia Naţională Anticorupţie arată, într-un comunicat de presă transmis marţi, că omul de afaceri Nicolae Dumitru şi-ar fi exercitat influenţa asupra lui Şerban Mihăilescu şi Dan Nica, membri ai Guvernului la data faptelor, pentru a obţine încheierea contractului de închiriere a licenţelor Microsoft.

    Pentru a-şi exercita influenţa asupra lui Şerban Mihăilescu – ministru coordonator al Secretariatului General al Guvernului, Dan Nica – ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţilor, precum şi asupra altor membri ai Guvernului în vederea încheierii şi derulării contractului de licenţiere Microsoft cu firma Fujitsu Siemens Computers Austria, Dumitru Nicolae a pretins şi primit de la altă persoană implicată în cauză, prin virament, în contul firmei Running Total Group pe care o controlează, suma totală de 7,65 milioane USD. Suma de bani pretinsă şi primită provenea de la Fujitsu Siemens Computers”, au scris procurorii în ordonanţa de reţinere a lui Nicolae Dumitru.

    Potrivit anchetatorilor, contractul cadru de închiriere de licenţe Microsoft, din 15 aprilie 2004, ar fi fost încheiat în condiţii oneroase pentru bugetul de stat, asigurând posibilitatea deturnării unui discount de circa 47 la sută acordat de Microsoft în considerarea Guvernului şi, implicit, permiţând plata unor comisioane către persoanele implicate.

    Contractul cadru s-ar fi încheiat cu încălcarea dispoziţiilor legale privind achiziţiile publice, invocându-se, în mod nereal, calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers, la un preţ cu cel puţin 40 la sută mai mare faţă de cel real, având la bază un necesar nefundamentat, susţin procurorii.

    “Premisele încheierii contractului cadru se referă la faptul că, în anul 2003, în contextul în care distribuirea de licenţe Microsoft, către Guvernul României, a fost identificată ca fiind o posibilă afacere, mai multe persoane ce aveau posibilitatea să înlesnească încheierea şi respectiv derularea contractului, prin susţinerea financiară pe care o puteau acorda sau prin influenţa pe care o aveau direct sau indirect asupra unor oameni politici sau asupra unor membri ai Guvernului, ar fi fost cooptate pentru a face demersurile necesare. Astfel, în această afacere a fost cooptat şi Nicolae Dumitru, care trebuia să îşi exercite influenţa asupra unor membri ai Guvernului de la acea vreme (Şerban Mihăilescu, Nica Dan) pentru a obţine încheierea contractului”, potrivit DNA.

    Procurorii susţin că, pentru obţinerea unui profit substanţial, care să asigure şi plata sumelor pretinse de persoanele implicate, ar fi fost încheiat un singur contract pentru administraţia publică şi astfel. Astfel, în funcţie de numărul de licenţe achiziţionat, preţul era unul care permitea plata comisioanelor prin discountul acordat, respectiv între 47 şi 60 la sută raportat la preţul de listă.

    “Discountul a fost utilizat pentru plata comisioanelor pretinse de miniştri şi alte persoane implicate”, au precizat procurorii.

    Omul de afaceri Nicolae Dumitru, care controlează grupul de firme Niro, a fost reţinut pentru trafic de influenţă şi spălare de bani şi va fi dus marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

     

    Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu

    Dorin Cocoş a cerut 17,5 milioane de euro pentru el, Gheorghe Ştefan şi Gabriel Sandu, pentru a interveni în achiziţionarea dreptului de utilizare a licenţelor Microsoft, din care 15,7 milioane de euro au ajuns în contul unor firme controlate de cei trei, direct sau prin intermediari, potrivit DNA.

    Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA) arată, într-un comunicat de presă transmis marţi, că Dorin Cocoş, Ştefan Gheorghe, Gabriel Sandu şi alte persoane au discutat, într-o întâlnire care a avut loc în primăvara anului 2009, chestiuni generale legate de posibilităţile pe care le avea Ministerul Comunicaţiilor, condus atunci de Sandu, la finalizarea contractului cu Fujitsu Siemens Computers, pentru asigurarea în continuare a licenţelor necesare, respectiv exercitarea dreptului de cumpărare sau încheierea unui nou contract de închiriere.

    În cursul procedurii de achiziţie, pentru a sigura asocierii având ca lider D-CON.NET AG atribuirea contractului, Cocoş Dorin a pretins de la de la o persoană implicată în cauză, foloase necuvenite pentru el, pentru Gheorghe Ştefan şi pentru Gabriel Sandu, după cum urmează: Gabriel Sandu – 2.700.000 euro şi 1.800.000 euro, Gheorghe Ştefan – 4.000.000 euro, Dorin Cocoş – 9.000.000 euro“, potrivit procurorilor DNA.

    Din fişa de date a procedurii de achiziţie rezultă că au fost stabilite criterii de calificare restrictive, astfel încât să fie înlăturat de la licitaţie orice alt ofertant în afară de asocierea având ca lider D-CON.NET AG. Astfel, în 12 august 2009 a fost semnat un acord-cadru cu această asociere de firme, prin care Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale a achiziţionat furnizarea dreptului de utilizare de produse software prin închiriere cu opţiune de cumpărare.

    Anchetatorii susţin că, pentru a putea efectua plata sumelor pretinse de Dorin Cocoş, Ştefan Gheorghe şi Gabriel Sandu, a fost înfiinţată o firmă, în contul căreia D-CON.NET.AG a virat toate sumele necesare.

    “La baza acestei tranzacţii a stat un contract de suport tehnic datat 19.10.2009, contract ce atestă operaţiuni comerciale fictive. Pentru serviciile contractate D-CON.NET se obliga să plătească suma de 18.153.058 euro”, au precizat procurorii.

    Sumele de bani pretinse de Dorin Cocoş ar fi ajuns în cele din urmă în contul unor firme controlate, în mod direct sau prin intermediari, de Gabriel Sandu (2.700.000 de euro), Gheorghe Ştefan (4.000.000 de euro) şi Dorin Cocoş (9.000.000 de euro), potrivit datelor obţinute de procurorii DNA.

    Omul de afaceri Dorin Cocoş şi primarul municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, au fost reţinuţi pentru trafic de influenţă şi spălare de bani, iar Gabriel Sandu, ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru luare de mită în formă continuată şi spălare de bani.

    Cei trei vor fi duşi marţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

     

  • Vicepreşedintele Comisiei Juridice din Senat: Dosarele Andronescu – Mihăilescu vor putea fi completate în sediul Senatului

    Senatorul PSD de Suceava Donţu a spus că se impunea retrimiterea dosarelor, dar că pentru că nu se doreşte tergiversarea procedurii a fost informat Ministerul Justiţiei că acestea pot fi refăcute conform chiar în sediul Senatului.

    “Am informat Ministerul Justiţiei că se pot complini dosarele chiar în sediul Senatului. Noi am sigilat dosarele la loc, iar comisia tehnică la va desigila în prezenţa celor două părţi, Ministerul Justiţiei şi DNA”, a afirmat Donţu, care a menţionat că astfel se evită tergiversarea luării unei decizii.

    Vicepreşedintele Comisiei Juridice din Senat a explicat că urmează să fie îndeplinită cerinţa de refacere conformă a trimiterii către Comisia juridică a dosarelor cu paginile numerotate astfel încât comisia tehnică să-şi poată îndeplini sarcina de a pune documentele la dispoziţia membrilor comisiei.

    “Ministerul Justiţiei şi DNA să complinească acest viciu de formă. Numerotarea dosarelor să fie făcută cu menţiunea «conform cu originalul» şi ştampila de control pe sigiliul dosarului”, a explicat senatorul Ovidiu Donţu.

    El a arătat că după ce această procedură va fi realizată, membrii comisiei vor fi informaţi de îndată, urmând să studieze dosarele, iar la termenul de peste două săptămâni membrii comisiei juridice vor asculta punctele de vedere ale celor doi senatori şi ale avocaţilor acestora.

    Ovidiu Donţu a subliniat că membrii comisiei juridice nu discută dosarul întocmit de DNA, ci, în baza art. 20, al. 4 al Regulamentului comisiei, doar verifică dacă cererea făcută de procurori are sau nu ca scop de “a-l abate pe senator de la exerciţiul funcţiei sale”.

    Senatorul PSD Ecaterina Andronescu a declarat, luni, la ieşirea de la Comisia juridică a Senatului, că s-au resigilat dosarele primite de la Parchet, deoarece membrii comisiei au constatat că documentele nu erau numerotate.

    ”S-au desigilat dosarele, cutiile, erau trei cutii, şi s-a constatat că documentele nu erau numerotate şi înregistrate, motiv pentru care s-au resigilat, să se întâmple lucrurile în deplină legalitate”, a spus Andronescu, declarându-se ”revoltată pentru că trăieşte un asemenea moment”.

    Senatorul PDL Alin Tişe, membru al Comisiei juridice, a anunţat că s-a amânat cu două săptămâni studierea dosarelor.

    Potrivit membrilor Comisiei juridice, dosarele au fost resigilate şi se aşteaptă ca o persoană de la Ministerul Justiţiei sau de la DNA să vină şi să numeroteze documentele.

    Senatorii PSD Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu au fost prezenţi, luni, la şedinţa Comisiei juridice, care a început studierea dosarului Microsoft, în care Parchetul cere ridicarea imunităţii celor doi senatori.

    DNA solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de senatorul Ecaterina Andronescu – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani şi senatorul Petru Şerban Mihăilescu – pentru instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani.

    Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, în urmă cu două săptămâni, după şedinţa Biroului Permanent, că referatul DNA şi copiile materialului probator în cazul Microsoft au fost trimise la Comisia juridică, care ar termen 15 zile calendaristice să facă raport.

    Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat, săptămâna trecută, că procurorul general Tiberiu Niţu a transmis ministrului Justiţiei referatul DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de: senatorul Ecaterina Andronescu – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; deputatul Valerian Vreme – pentru abuz în serviciu; senatorul Petru Şerban Mihăilescu – pentru instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani.

    Procurorul general a transmis Parlamentului European referatul DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de europarlamentarul Dan Nica, suspectat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

    De asemenea, procurorul general al PICCJ a transmis preşedintelui Traian Băsescu referatul DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de: Adriana Ţicău, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării – pentru abuz în serviciu; Alexandru Athanasiu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; Mihai Nicolae Tănăsescu, fost ministru al Finanţelor Publice – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

  • Mihăilescu, despre acuzaţiile în dosarul Microsoft: E o situaţie perfectă, pentru toată lumea

    Senatorul UNPR Şerban Mihăilescu a declarat la ieşirea din Comisia juridică că nu doreşte să facă declaraţii.

    ”Dumneavoastră, toată ziua mă comentaţi, aşa că nu mai are rost să vin eu la cadru. Nu am ce să spun, deocamdată”, le-a spus Mihăilescu jurnaliştilor.

    El nu a dorit să comenteze nici acuzaţiile care i se aduc în dosar. ”Dacă aş fi luat la cunoştinţă de o filă, aş fi putut să vă spun. Eu nu ştiu nimic, decât ce comentaţi dumneavoastră”, a mai spus Mihăilescu.

    Şerban Mihăilescu a spus că va fi chemat, ca şi Ecaterina Andronescu, să studieze acest dosar în comisie.

    Întrebat când va veni la comisie, Şerban Mihăilescu a răspuns: ”Când mă sună dânşii”. El a adăugat că va veni cu avocat, pentru că aceasta este procedura.

    Despre situaţia în care se află, Mihălescu a răspuns: ”E perfectă. E o situaţie perfectă, pentru toată lumea. Nu e niciun fel de problemă”.

    La rândul său, senatorul PDL Alin Tişe, membru al Comisiei juridice, a declarat că reprezentanţii opoziţiei au votat pentru respectarea termenului decis de Biroul Permanrnt, ca până joi să se dea votul final în cazul începerii urmăririi penale, dar majoritatea a propus amânarea cu două săptămâni.

    Votul în Comisia juridică a fost de şase la cinci, potrivit senatorului PDL.

    Preşedintele Comisiei juridice, Cătălin Boboc (PNL), a declarat, luni, că doi senatori PSD au propus amânarea cu două săptămâni a dezbaterii privind ridicarea imunităţii foştilor miniştri Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu, propunerea fiind aprobată din vot.

    Preşedintele comisiei a precizat că motivaţia pentru solicitarea acestei amânări a fost numărul mare de documente de studiat.

  • Dosarul Microsoft: Ecaterina Andronescu şi Şerban Mihăilescu, la Comisia juridică a Senatului

    DNA solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de senatorul Ecaterina Andronescu – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani şi senatorul Petru Şerban Mihăilescu – pentru instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani.

    Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a anunţat, în urmă cu două săptămâni, după şedinţa Biroului Permanent, că referatul DNA şi copiile materialului probator în cazul Microsoft au fost trimise la Comisia juridică, care ar termen 15 zile calendaristice să facă raport.

    Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a anunţat, săptămâna trecută, că procurorul general Tiberiu Niţu a transmis ministrului Justiţiei referatul DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de: senatorul Ecaterina Andronescu – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; deputatul Valerian Vreme – pentru abuz în serviciu; senatorul Petru Şerban Mihăilescu – pentru instigare la abuz în serviciu, trafic de influenţă şi spălare de bani.

    Procurorul general a transmis Parlamentului European referatul DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de europarlamentarul Dan Nica, suspectat de abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.

    De asemenea, procurorul general al PICCJ a transmis preşedintelui Traian Băsescu referatul DNA prin care se solicită declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de efectuare a urmăririi penale faţă de: Adriana Ţicău, fost ministru al Comunicaţiilor şi Tehnologiei Informaţiei – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; Gabriel Sandu, fost ministru al Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; Daniel Funeriu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării – pentru abuz în serviciu; Alexandru Athanasiu, fost ministru al Educaţiei şi Cercetării – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani; Mihai Nicolae Tănăsescu, fost ministru al Finanţelor Publice – pentru abuz în serviciu, luare de mită, trafic de influenţă şi spălare de bani.