Tag: Mihail Neamtu

  • Zgonea: Putem acţiona legal ca Neamţu să nu mai intre în Parlament. Cei bruscaţi pot depune plângere

     Zgonea l-a criticat pe deputatul Remus Cernea pentru că i-a invitat în Parlament pe trei reprezentanţi ai organizaţiilor neguvernamentale, printre aceştia aflându-se Mihail Neamţu, care, după ce ar fi “bruscat” nişte funcţionari publici, au venit în plenul Parlamentului pentru a protesta în timp ce premierul Victor Ponta vorbea de la tribuna Parlamentului.

    “Din păcate pentru noi, anumiţi parlamentari aleşi prin votul cetăţenilor au impresia că e un fel de casă privată aici şi aduc pe oricine, mint cu neruşinare şi îi aduc în plenul Camerei Deputaţilor. Mai mult decât atât, i-a ajutat să intre, iar unul dintre cei doi colegi pe care dumneavoastră i-aţi intervievat ieri le-a spus agenţilor noştri din Departamentul de Afaceri Interne că este deputat. Avem foarte multe informaţii, putem să facem şi plângere penală, dar nu ăsta este rolul Camerei Deputaţilor. Noi încercăm să găsim soluţii astfel încât fiecare cetăţean al României de bună credinţă să poată să participe la lucrările Camerei Deputaţilor şi să respecte nişte reguli minime ale UE”, a precizat Zgonea.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Schimb de replici Neamţu-Lăzăroiu – Neamţu: Oare consilierii lui Obama o freacă pe Facebook?

     Mihail Neamţu i-a atacat luni, într-o conferinţă de presă la Galaţi, pe consilierii prezidenţiali şi pe angajaţii din aparatul Administraţiei Prezidenţiale care postează pe reţelele de socializare în timpul programului de lucru. “Îi cer preşedintelul Băsescu să facă în aşa fel încât reponsabilii de IT să nu mai permită niciunui membru, niciunui consilier prezidenţial să intre între orele 9.00 şi 17.00 pe Facebook”, a declarat Neamţu, fără a preciza pe cine are în vedere.

    Sebastian Lăzăroiu i-a răspuns însă pe Facebook, postând următorul mesaj: “Se oferă cineva să-mi găzduiască pe pagina de FB gândurile din intervalul 9-17? I le dictez la telefon”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mihail Neamţu despre Mişcarea Populară: Cum poate un fost candidat la şefia PSD să lanseze dreapta?

     Întrebat, într-o conferinţă de presă la Arad, dacă s-ar alătura Mişcării Populare în cazul în care va deveni partid în jurul căruia să se relanseze dreapta, Neamţu a declarat: “Eu cred că acest ONG nu se va transforma în partid pentru că are o mare problemă: nu are un lider. Nu există partide fără lideri şi fără personalităţi. Mişcarea Populară nu se va transforma în partid decât dacă va absorbi părţi masive din actualul PDL”.

    Neamţu s-a întrebat şi cum poate un fost candidat la şefia unui partid de stânga să lanseze dreapta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ARD s-a desfiinţat

    “ARD a încetat. Ca să continue amorul trebuie o altă înţelegere. Până una alta suntem liberi de contract”, a declarat, pentru gândul, vicepreşedintele FC, Gabriel Biriş, din al cărui punct de vedere proiectul Forţei Civice trebuie continuat.

    La fel de rezervat este şi liderul NR, Mihail Neamţu , al cărui proiect, Noua Republică, spune că trebuie să continue. Cât priveşte ARD. Neamţu spune că este nevoie de “unitatea dreptei în faţa colosului USL”, însă o decizie trebuie luată de toate formaţiunile componente.

    Mai tranşanţi sunt unii lideri ai PDL, vicepreşeditele Cristian Boureanu susţinând nici mai mult, nici mai puţin, că înfiinţarea ARD a fost o “prostie”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Când Ponta se îngrozeşte şi Udrea tace. Perlele politice ale săptămânii

    “Zilele trecute ne-am trezit cu beizadea Prigoană în partid şi vreau să vă felicit că în partid nu a aterizat şi doamna Bahmuţeanu” – Călin Popescu-Tăriceanu, liderul deputaţilor PNL

    “Incompatibilităţile astea legate de marile personalităţi trebuie analizate cu mai multă omenie, nu cu răutate” – senatorul Toni Greblă (PSD) despre decizia ICCJ privind incompatibilitatea sesizată de ANI în cazul Mircea Diaconu

    “Nu putem să ne permitem să primim toate aceste populaţii care sunt condamnaţii pământului, care sunt hărţuite în ţara lor, care sunt discriminate” – ministrul francez de Interne Manuel Valls despre dosarul romilor

    “Când s-a întâlnit cu dl. preşedinte interimar Crin Antonescu, reprezentantul Departamentului de Stat (Philip Gordon, n.r.) ştia şi ce a mâncat dimineaţă dl. Antonescu, deci nu trebuia să afle de la noi” – Vasile Blaga, liderul PDL

    “Am văzut că o colegă de-a noastră ne învaţă ce să comunicăm ca să creştem în sondaje. Eu spun că o să creştem în sondaje dacă nu mai vorbeşte ea. Câte un procent pe zi” – Cezar Preda, prim-vicepreşedintele PDL, despre Elena Udrea

    “Miza o reprezintă votul din decembrie, atunci când Barroso nu va mai putea impune un cvorum de participare. De aceea, Băsescu vrea să împrăştie <bilele de biliard> pentru a le lovi una câte una, prin procurorii lui” – fostul premier Adrian Năstase despre anchetarea lui Liviu Dragnea la DNA

  • Noua Republică ameninţă cu sesizare penală dacă detenţia lui Năstase nu începe imediat

    “Declaraţiile contradictorii sau evazive ale ministrului Ioan Rus, ale Poliţiei Capitalei sau ale medicilor de la Spitalul de Urgenţă Floreasca menţin în mod intenţionat o stare de ambiguitate care permite condamnatului să se sustragă de la executarea pedepsei şi care acoperă încălcarea continuă a legii de către autorităţi după seara de 21 iunie”, apreciază conducerea partidului prezidat de teologul Mihail Neamţu.

    NR afirmă că dacă în 48 de ore legea nu va fi aplicată în cazul lui Adrian Năstase, iar Parchetul nu va începe cercetările, partidul însuşi va formula o sesizare penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru efectuarea de cercetări sub aspectul infracţiunii de favorizare a infractorului.

    “Sesizarea doreşte să clarifice dacă, prin faptele lor, persoanele cu atribuţii legale în punerea în executare a pedepsei închisorii în cazul deţinutului Năstase Adrian, dar şi ale personalului medical care i-a acordat îngrijiri, au contribuit, cu bună ştiinţă, la îngreunarea punerii în executare a pedepsei de 2 ani închisoare, astfel cum au ordonat judecătorii Tribunalului Bucureşti prin mandatul de executare a pedepsei.”

    Partidul cere demisia imediată a ministrului Ioan Rus pentru ordinele date Poliţiei în seara de 21 iunie “care, în opinia noastră, constituie un abuz în serviciu ce a condus la tulburarea deosebit de gravă a activităţii Poliţiei în procedura de executare a mandatului de executare a pedepsei în cazul condamnatului Adrian Năstase”.

  • Cum vrea să combată Noua Republică scăderea populaţiei şi numărul mare de avorturi

    Potrivit unui comunicat transmis de Noua Republică, problema “iernii demografice” din România ar putea fi abordată de Guvern prin majorarea deducerilor fiscale pentru creşterea şi educaţia copiilor, introducerea de consiliere pentru femeile care vor să recurgă la avort, investiţii în infrastructura preşcolară şi şcolară şi facilitarea investiţiilor private în educaţie, recalibrarea orelor de educaţie civică şi sexuală şi o mai strânsă colaborare între instituţiile statului şi formele private de asociere din cadrul comunităţilor, în ce priveşte chestiunile care ţin de protecţia familiei şi a copilului.

    Formaţiunea politică a lui Mihail Neamţu mai precizează că “urmăreşte cu interes” dezbaterea asupra dreptului la viaţă al embrionului din momentul concepţiei şi că “salută” demersurile organizaţiilor pro-vita din România.

    Noua Republică, adeptă a conservatorismului social ilustrat în politicile publice în SUA odată cu ascensiunea mişcării Tea Party, care deja a impus în mai multe state americane limitări ale dreptului la avort, consideră că tendinţele demografice negative şi numărul ridicat de avorturi (peste 20 de milioane din 1966) au drept cauze atât politica natalistă a regimului Ceauşescu, cât şi “relativismul moral care încurajează comportamentul individualist şi iresponsabil”.

    Acelaşi conservatorism social este ilustrat în Ungaria de politicile guvernului Viktor Orban, care a iniţiat modificarea constituţiei, cu introducerea referirii la Dumnezeu şi la creştinism ca factori pentru coeziunea naţiunii şi cu deschiderea posibilităţii de limitare a dreptului la avort, precizând că viaţa copilului trebuie protejată din momentul concepţiei.

    În România trăiesc astăzi aproximativ 19 milioane de oameni, cu peste 2,6 milioane mai puţini decât la data precedentului recensământ, iar estimările actuale indică scăderea populaţiei până la 16 milioane în 2050, respectiv 10 milioane în 2100.

  • Apă-ca-Zăpada: cine va prelua moştenirea lui Băsescu?

    Pe de o parte, unii dintre fruntaşii PDL şi ai partidelor existente (Sorin Frunzăverde, Ioan Oltean, Gheorghe Becali de la PNG, Vasile Lupu de la PNŢCD) au înţeles-o drept o simplă ofertă de a perpetua PDL la putere, printr-o lărgire a sistemului de alianţe început cu UNPR.

    Pe de altă parte, ideea de a porni o mişcare sau mai multe de jos, promovate prin internet de către oameni situaţi în afara sferei politicii, s-a materializat deja sub o primă formă: iniţiativa teologului Mihail Neamţu, proaspăt retras din funcţia de director ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, de a crea Noua Republică – “o platformă democratică prin care se reunesc, într-o acţiune coerentă şi vizibilă, sensibilităţile clasic-liberale, conservatoare şi creştin-democrate” şi care propune reducerea taxelor, dar şi limitarea deficitului bugetar la 1% din PIB, după cum scrie iniţiatorul pe blogul său.

    Neamţu a comentat eventuala concurenţă pentru supremaţie între formaţiunile ce s-ar revendica de la ideea de Albă-ca-Zăpada, folosind metafora apelor de munte care ar urma să se unească într-o “uriaşă cascadă” de dreapta, capabilă să învingă “curenţii acvatici de sorginte social-democrată”.