Tag: Mihaela Popescu

  • Citatul săptămânii – Mihaela Popescu, preşedintele Tenaris Silcotub: „Aveam în plan investiţii de 45 milioane dolari pentru anul acesta, dar la preţul actual al energiei electrice, investiţiile nu vor avea loc şi este posibil ca acestea să fie dirijate spre alte ţări”

    „Aveam în plan investiţii de 45 milioane dolari pentru anul acesta, dar la preţul actual al energiei electrice, investiţiile nu vor avea loc şi este posibil ca acestea să fie dirijate spre alte ţări” a spus recent pentru ZF Mihaela Popescu, preşedintele Tenaris Silcotub, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de ţevi industriale.

    Mihaela Popescu, preşe­din­tele TenarisSilcotub, spune că existau pla­nuri ale com­paniei de a investi în două noi capacităţi de producţie, valoarea ridicân­du-se la 45 milioane dolari, însă criza energetică a pus stop acestor planuri.

    Creşterea preţurilor la e­nergie a deter­minat mulţi jucători din industrie să reducă producţia, să o stopeze sau să amâne in­vestiţiile planificate pentru anul acesta.

    „Am finalizat câteva investiţii care înce­puseră anul trecut, însă nu a fost demarat niciun alt proiect nou. Aveam în plan pentru 2022 două noi capacităţi de producţie în valoare totală de 45 de milioane de dolari, însă au fost suspendate deoarece reevaluăm oportunitatea şi viabilitatea economică a acestor proiecte. La preţul actual al energiei electrice, investiţiile nu vor avea loc şi este posibil ca acestea să fie dirijate spre ţări cu stabilitate economică şi legislativă“, a mai spus pentru ZF Mihaela Popescu.

     

     

     

     

     

     

     

     


     

  • Cele mai puternice femei din România: Mihaela Popescu, Tenaris Silcotub

    CELE MAI PUTERNICE FEMEI DIN ROMÂNIA – EXCLUSIV

    Din 2005 Mihaela Popescu a intrat în echipa Tenaris Silcotub, ca asistent executiv al directorului general şi a urcat în ierarhie treaptă cu treaptă până la funcţia de CFO al Tenaris Silcotub România; din 2010, este promovată ca CFO pentru România şi regiunea CIS (Rusia, Kazahstan, Turkmenistan, Azerbaidjan). Începutul lui 2012 a fost un nou început şi pentru Mihaela Popescu, care a fost numită director de vânzări pentru România, Austria şi Ungaria. Din această funcţie, Mihaela Popescu se ocupă de strategia comercială şi de marketing pentru această regiune.


    Cea mai bogată femeie din România

    Cele mai puternice femei din România: Dorothy Constantin, High Fashion Concept (Victoria 46, Day & Night, Petit’s, The Code)

    Cele mai puternice femei din România: Ioana Lemnaru, Mercedes-Benz România

    Cele mai puternice femei din România: Camelia Şucu, Class Living

    Cele mai puternice femei din România: Irina Schrotter, Casa de modă Irina Schrotter

    Cele mai puternice femei din România: Cristina Bâtlan, Musette


    Business Magazin lanseaza cea de-a doua ediţie a catalogului dedicat celor mai puternice femei din mediul de afaceri romanesc. De această data, 200 cele mai puternice femei din business cuprinde 200 de nume reprezentative, din pozitii-cheie de conducere, precum CEO, CCO, directori generali, economici, antreprenori, consultanti sau Country Manageri. Au reusit sa castige, in timp, admiratia si recunoasterea propriei valori pentru ca apoi sa preia pozitii importante de conducere. Femeile de afaceri din Romania valideaza propriul succes prin cifre de afaceri ce le pozitioneaza pe primele locuri in topuri.

    De la an la an, numarul lor este tot mai mare, iar notorietatea si aprecierea de care se bucura nu sunt altceva decat recunoasterea valorii la purtator, un simbol pe care Business Magazin il sustine si il sprijina permanent.

    Pentru ca au demonstrat perseverenta, profesionalism, curaj si maxima implicare, femeile antreprenor au reusit consolidarea unei cariere bazata pe dinamism, actiune si permanenta dedicare. Câteva dintre numele pe care cititorii Business Magazin le pot regăsi în paginile catalogului sunt: Irina Schrotter, Camelia Sucu, Aneta Bogdan, Carmen Adamescu, Maria Grapini, Rucsandra Hurezeanu, Violeta Ciurel, Amalia Nastase, Cristina Batlan , Irina Socol, Monica Iavorschi, Adina Pascu, Andreea Mihai, Georgeta Serban, dar şi multe altele.

    Catalogul este disponibil de pe data de 11 martie în reţelele de distibuţie a presei Inmedio şi Relay la preţul de 35 lei.

    Pentru a vedea unde sunt toate locaţiile Inmedio şi Relay click aici

    Comandă online catalogul AICI.

  • 100 cele mai puternice femei din business – Astăzi: Mihaela Popescu, Tenaris Silcotub

    Din 2005 intră în echipa Tenaris Silcotub, ca asistent executiv al directorului general şi evoluează în doi ani până la funcţia de CFO; din 2010 este promovată drept CFO pentru România şi regiunea CIS (Rusia, Kazahstan, Turkmenistan, Azerbaidjan). Începutul lui 2012 a fost un nou început şi pentru Mihaela Popescu, care devine director de vânzări pentru România, Austria şi Ungaria. Din această funcţie, Mihaela Popescu are responsabilităţi de P&L în valoare de 120 milioane de dolari şi se ocupă de strategia comercială şi de marketing pentru această regiune.

    BUSINESS Magazin: Cât de greu îşi croieşte o femeie drumul în lumea de business?
    Mihaela Popescu, Tenaris Silcotub: Ca regulă generală, reuşita depinde de calităţile personale. Pentru o femeie, dificultăţile nu ţin de mediul de business în sine, ci de faptul că trebuie să reuşească să îndeplinească în paralel mai multe roluri.

    BUSINESS Magazin: E mai uşor sau mai greu să te impui ca lider, fiind femeie?
    Mihaela Popescu, Tenaris Silcotub: Nu cred că genul contează neapărat pentru a te impune. Mai degrabă, în viaţa de zi cu zi sunt importante stilul de abordare pe care îl ai în muncă, metoda folosită pentru a comunica cu cei din jur, contextul în care îţi desfăşori activitatea şi modul cum gestionezi şi iei decizii.

    BUSINESS Magazin: Cum v-aţi caracteriza stilul de conducere şi/sau de creare a unei afaceri?
    Mihaela Popescu, Tenaris Silcotub: Stilul meu este prin excelenţă raţional. Cred că este esenţial, atunci când conduci o afacere, să cântăreşti foarte bine argumentele şi să ai o judecată raţională. Un manager bun trebuie să evalueze toate problemele şi soluţiile posibile înainte, să poată anticipa consecinţele şi să îşi asume răspunderea deciziilor sale. Primul impuls este să ne bazăm pe instinct, care este un aliat preţios atâta vreme cât îi înţelegem rolul şi locul: este poate un indiciu al unei direcţii pe care o simţim ca fiind potrivită, pe baza experienţei acumulate până în acel moment, chiar dacă nu conştientizăm din prima clipă motivele care stau la baza acelui imbold. Dar acest instinct trebuie pus în context, trebuie să cântărim cauzele care ne îndreaptă într-o direcţie sau alta, iar în final este doar o altă variabilă în ecuaţia gândirii raţionale.

    BUSINESS Magazin: Destinaţii de vacanţă preferate.
    Mihaela Popescu, Tenaris Silcotub: Îmi place foarte mult Franţa. E o experienţă deosebită şi o ţară cu multă varietate, în care nu te poţi plictisi. Plină de istorie, dar în acelaşi timp modernă, Franţa e locul unde ai de toate, de la gastronomie până la cultură. În plus, regiunile ei au fiecare de spus o altă poveste; din sud până în nord, fiecare zonă din Franţa are specificul ei.

    BUSINESS Magazin: Cum împăcaţi cariera cu viaţa de familie?
    Mihaela Popescu, Tenaris Silcotub: Cele două se împacă integrând viaţa profesională cu cea personală şi aplicând în ambele cazuri ceea ce înveţi, pentru că multe “lecţii” sunt comune. O mulţime de principii din lumea de business sunt folositoare şi în viaţa personală, iar atmosfera şi căldura familiei pot stimula empatia de care e nevoie în negocieri sau în relaţiile cu cei din jur, inclusiv la serviciu. În plus, ele nu sunt tot timpul în concurenţă. În funcţie de etapa din viaţă în care te afli, familia ar putea avea prioritate, alteori e nevoie ca o perioadă să te concentrezi mai mult pe carieră, cu sprijinul şi înţelegerea celor de acasă.


    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” prezintă interviuri cu reprezentantele de success ale mediului de afaceri românesc actual şi conţine profilul profesional a 100 dintre liderii feminini.

    Au experienţă, au putere, câştigă bine, sunt cochete şi se bucură de respectul celor din jur. Cuvântul lor este cel mai important sau printre cele mai importante în companiile pentru care lucrează. Cele mai puternice femei de afaceri din România sunt un segment aparte şi tot mai bine conturat dintr-o lume care, în mod tradiţional, a fost creată şi condusă de bărbaţi.

    Catalogul “100 Cele Mai Puternice Femei Din Business” – prima ediţie va fi distribuit gratuit abonaţilor BUSINESS Magazin şi va putea fi achiziţionat online din 9 aprilie la adresa www.bmag.ro/cataloage, la preţul de 25 de lei (TVA inclus).