“Cel puţin în România, tehnologiile care exploatează sursele regenerabile nu au ajuns încă la un stadiu de dezvoltare care să le permită funcţionarea în lipsa unei scheme de sprijin, respectiv nu au atins «grid parity». Mai mult, ultimii ani au demonstrat că sistemul certificatelor verzi nu a stimulat investiţiile în capacităţi mici de producere. Prin urmare, introducerea unui sprijin dedicat acestora ar putea fi binevenit”, a declarat pentru MEDIAFAX Anca Velicu, avocat colaborator în firma de avocatură.
La începutul lunii februarie, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) Emil Calotă spunea că eliminarea din consum a energiei produse din surse regenerabile ar majora cu 50% preţul angro al electricităţii, dar vremea proiectelor mari de producţie a energiei eoliene şi fotovoltaice a trecut şi a venit timpul microcapacităţilor pe biomasă şi biogaz, surse de energie neglijate până acum.
Autorităţile au avansat de mai mulţi ani varianta ca micii producători de energie din surse regenerabile să fie sprijiniţi prin tarife reglementate (feed-in tariffs), pentru a putea să vândă energia produsă, dar această propunere încă este în discuţie.
Prin sistemul feed-in tariffs, micilor producători de energie verde li se garantează contracte pe termen lung, iar în schimb ei vor primi preţuri reglementate din partea ANRE, dar mai mici decât preţul certificatelor verzi.
Velicu a adăugat că la nivelul Guvernului a fost lansată anul trecut ideea introducerii unei noi scheme de sprijin pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon care ar putea să înlocuiască actualul sistem al certificatelor verzi.
“Este o idee lansată în cursul anului trecut de Guvern, care urmează a fi analizată în detaliu”, potrivit lui Velicu.
Guvernul sprijină în prezent producţia de energie din surse regenerabile prin sistemul certificatelor verzi. Fiecare producător primeşte gratuit de la compania de stat Transelectrica, operatorul sistemului naţional de transport al electricităţii, un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce şi o livrează în reţea.
Mai departe, producătorii vând certificatele verzi către furnizori, care sunt obligaţi prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli.
Preşedintele Asociaţiei Române pentru Microhidroenergie, Bogdan Popa, a declarat pentru MEDIAFAX că, potrivit datelor Transelectrica, la sfârşitul anului 2014 puterea instalată în microhidrocentrale funcţionale era de 586 MW.
Microhidrocentralele sunt unităţi de producţie a energiei cu puteri instalate de până la 10 MW. Costul pentru instalarea unui MW în microhidrocentrale este cuprins între 3 şi 4 milioane de euro, iar pentru acest an este estimată instalarea a cel puţin 50 MW în microhidrocentrale.
Popa a adăugat că investitorii aşteaptă aprobarea introducerii tarifelor reglementate pentru unităţi mici de producţie a energiei din surse regenerabile, iar din acest punct de vedere este “foarte important semnalul de la Comisia Europeană şi, mai ales, modul de transpunere în legislaţia naţională a acestei decizii de către Ministerul Energiei”.
“Având în vedere că în cursul anului 2013 s-au instalat 104 MW, iar în cursul anului 2014 doar 55 MW, adică puţin mai mult de jumătate, şi că nu a mai apărut nici o altă barieră legislativă faţă de anul trecut, (…) sperăm să se instaleze în microhidrocentrale în cursul anului 2015 cel puţin 50 MW”, a spus Popa.
El a mai spus că “ar fi logic” să fie utilizat tot potenţialul hidroenergetic care ţine cont de restricţiile de mediu şi de anumite caracteristici tehnico-economice ale amplasamentului microhidrocentralelor.
Cel mai mare proprietar de microhidrocentrale este compania de stat Hidroelectrica, care deţine 128 de unităţi. Compania intenţionează să vândă cea mai mare parte a acestor centrale.