Noua zona administrativa rezultata ar avea o suprafata de peste
40.000 de kilometri patrati, intre Guangzhou si Shenzhen, ceea ce
echivaleaza cu suprafata Elvetiei. Localitatile incluse – Guangzhou
(12 milioane de locuitori), Shenzhen (8,6 milioane), Dongguan (6.9
milioane) si sase orase mai mici realizeaza impreuna 10% din
economia tarii, iar decizia de creare a acestei structuri a fost
luata in incercarea de contracarare a avantajului competitiv de
care se bucura zonele din jurului capitalei Beijing sau al
Shanghaiului.
Infrastructurile de transport, telecomunicatii si utilitati ale
localitatilor alese sa faca parte din noua mega-metropola vor fi
interconectate pana in 2020, in urma unor investitii de circa 304
de miliarde de dolari, din care numai lucrarile de cale ferata
pentru tren de mare viteza vor costa 196 de miliarde. Se va
construi si o linie expres care sa faca legatura cu Hong Kongul.
Locuitorii vor putea avea acces mai usor la serviciile si locurile
de munca din toata zona; de asemenea, se preconizeaza imbunatatirea
ofertei educationale si din domeniul sanatatii, astfel incat
cetatenii sa poata alege, de pilda, spitalele mai putin aglomerate
si sa poata ajunge rapid la ele.
Criticii afirma insa ca presa occidentala se
grabeste atunci cand denumeste proiectul ca fiind un “mega-oras”,
intrucat nu este vorba decat despre unirea administrativa a mai
multor orase aflate la distanta, separate de plantatii de ceai si
de zone intinse de paduri cu o viata salbatica foarte bogata,
incompatibile cu notiunea de metropola. Faptul ca vor fi noua orase
intre care se va putea calatori mai usor cu trenul nu va duce,
asadar, la formarea unei zone cu o viata urbana, sociala si
culturala unitara, despre care sa se poata vorbi in termeni de
“orasul cu 42 de milioane de locuitori”.