“Grecia a parcurs un drum lung în cei trei ani ai Programului Mecanismului European de Stabilitate”, a declarat directorul acestuia, Klaus Regling.
Programul de asistenţă destinat Greciei se încheie pe 20 august. Tranşa primită marţi de Grecia, în valoare de 15 miliarde de euro, este a cincea şi ultima alocată prin acest program de asistenţă financiară.
Emmanuel Macron şi Angela Merkel au discutat prin telefon despre presupusul atac chimic din Duma, atribuit de Franţa regimului Bashar al-Assad.
Cei doi lideri europeni elaborează un plan de reformare a Uniunii Europene şi a zonei euro şi speră să obţină aprobarea partenerilor europeni în cursul summitului programat în iunie.
Planul prevede crearea uniunii bancare, a unei pieţe comune a capitalului şi restructurarea Mecanismului European de Stabilitate (MES).
Instanţa supremă de la Karlsruhe şi-a dat astfel avizul final cu privire la statutul legal al fondului, ridicând o serie de observaţii minore care nu vor afecta însă participarea Germaniei la mecanismul anticriză al UE şi nici drepturile de vot controlate de Berlin în board-ul instituţiei, transmite Bloomberg.
Măsurile adoptate de UE şi BCE în timpul crizei datoriilor de stat au fost contestate în Germania de mai mulţi politicieni şi personalităţi din mediul academic.
“Este încă imperativ să se găsească o modalitate sustenabilă, realistă, fundamentată democratic şi constituţională de ieşire din criză”, a declarat marţi judecătorul Andreas Vosskuhle, preşedintele Curţii Constituţionale a Germaniei.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Previzibil, Marea Britanie şi Irlanda au respins ideea, ceea ce a determinat Autoritatea Bancară Europeană (ABE) să propună înfiinţarea unui “grup independent” care să regleze pe parcurs divergenţele dintre adepţii şi opozanţii taxei, în aşa fel încât statele susţinătoare ale acesteia “să nu se prevaleze de argumentul numărului lor sau al forţei economice pentru a le marginaliza pe celelalte”. Nu e clar însă cum ar putea funcţiona acest arbitraj, dar nici care sunt detaliile aplicării taxei în sine, astfel încât majoritatea economiştilor din bănci consideră că instituirea taxei pe tranzacţii e puţin probabil să aibă loc în cursul anului viitor.
Tot la reuniunea Ecofin – consiliul miniştrilor economiei şi ai finanţelor din UE – s-a conturat ideea că mecanismul unic de supraveghere a pieţei bancare europene trebuie finalizat până la sfârşitul anului, întrucât acesta este una dintre condiţiile pentru ca Mecanismul European de Stabilitate (MES), plasa financiară de siguranţă a zonei euro, să poată căpăta dreptul de a recapitaliza direct băncile europene, un lucru de care nu doar băncile, ci şi statele cu probleme ale zonei euro au nevoie cât mai rapid, mai ales în contextul sumbru creat de avertismentele FMI că economia zonei euro va încheia anul pe minus, iar la anul şase ţări membre vor rămâne în recesiune.
Unul dintre membrii Consiliului BCE, austriacul Ewald Nowotny, a amintit în această săptămână (dar fără a face vreo promisiune) de ideea că MES ar putea obţine licenţă de bancă, în aşa fel încât să se poată împrumuta nelimitat de la BCE şi să ofere mai departe fonduri nelimitate statelor cu probleme din zona euro – o idee respinsă până acum, fiindcă încalcă statutul BCE.
Preşedintele BCE, Mario Draghi, a plusat, promiţând că va face “orice este nevoie a apăra euro” şi a sugerat că va lua măsuri de reducere a costului de îndatorare pentru Spania şi Italia. Aceasta ar putea însemna un nou program de cumpărare de obligaţiuni, dacă nu chiar visul suprem al pieţelor – transformarea BCE în tiparniţă nelimitată de bani, după modelul Rezervei Federale a SUA, ceea ce ar putea satisface nevoia de resurse financiare a statelor, foamea de lichidităţi a băncilor şi ar putea garanta creditorilor privaţi (bănci şi fonduri de investiţii) că şi-ar putea recupera integral banii daţi statelor şi că vor avea un risc zero pentru viitoarele credite acordate. BCE a rezistat eroic până acum unei asemenea revoluţii în statutul său, pentru că, dacă graţie statutului unic în lume al dolarului, Rezeva Federală a SUA a putut să exporte în 2009 şi 2010 inflaţia rezultată, în loc ca aceasta să afecteze America, zona euro nu e în aceeaşi situaţie.
Ca să arate că aceasta e calea de urmat pentru BCE şi nu prudenţa de până acum, pieţele financiare au răsplătit vizibil ambele declaraţii, chiar dacă nimeni nu se aşteaptă ca bunăvoinţa pieţelor să dureze prea mult: euro a crescut spectaculos cu aproape 2%, trecând de 1,23 dolari, iar bursele europene au urcat cu 2-4%.
Finlanda, una dintre ţările bogate care sunt chemate să contribuie cu banii contribuabililor lor la asanarea băncilor spaniole, a generat speculaţii despre o posibilă ieşire a sa din zona euro, după ce a făcut opinie separată inclusiv faţă de Germania în privinţa modului de înţelegere a solidarităţii europene. Sâmbătă şi duminică au loc discuţii noi între Finlanda şi Spania, în care partea finlandeză, susţinută de parlamentarii de la Helsinki, a cerut ca Madridul să constituie garaţii colaterale pentru partea de bani cu care Finlanda va contribui la salvarea băncilor spaniole.
“Premierul finlandez zice că zona euro e într-o situaţie foarte periculoasă, în timp ce Finlanda face tot posibilul să sape şi mai adânc groapa zonei euro, cu grijă să nu cadă ea însăşi acolo”, a scris pe Twitter economistul american Nouriel Roubini, comentând cererea ca Spania să ofere garanţii colaterale pentru Finlanda. Roubini se amuză deja să vorbească despre un “fioros Fixit” (Finland + exit) – ieşirea Finlandei din zona euro.
“Ce fel de garanţii colaterale? Copiii Spaniei?” se amuză la rândul ei Sarah Quinlan, fondator al fondului de investiţii QAM şi copreşedinte al unui grup consultativ pentru fondurile speculative conduse de femei.
“Da, e la fel ca în tabloul lui Goya, “Saturn devorându-şi fiii’”, răspunde Nouriel Roubini.
“De fapt, comparaţia cu tabloul lui Goya e o bună interpretare nu numai pentru Spania, ci şi pentru toate ţările din sudul zonei euro”, replică Mehmet Turk, director de trezorerie la Isbank, cea mai mare bancă din Turcia după active. Turk a adăugat imediat pe Twitter şi o poză cu tabloul respectiv.
Nu e prima oară când Finlanda procedează aşa. Recent, Finlanda s-a opus, alături de Olanda, “folosirii flexibile” (cerute de Italia şi Spania) a Fondului European pentru Solidaritate Financiară (FESF) şi a viitorului său succesor permanent, Mecanismul European al Ratelor de Schimb (MES). Folosire flexibilă înseamnă că fondurile pot cumpăra de pe piaţa primară sau secundară obligaţiuni de stat, spre a ajuta astfel ţările îndatorate să poată obţine bani mai ieftin decât de pe fieţele financiare, dar şi că pot oferi bani direct băncilor pentru recapitalizare, evitând astfel ca recapitalizarea să crească şi mai mult datoria statelor. Anul trecut, Finlanda a determinat amânarea celui de-al doilea pachet financiar european de salvare pentru Grecia, cerând garanţii colaterale pentru partea Finlandei din creditele oferite Greciei prin intermediul FESF.
Finlanda, Germania, Olanda şi Luxemburg sunt singurele ţări din zona euro care mai au rating AAA, astfel încât punctul lor de vedere e la ora actuală decisiv pentru orice fel de schemă de solidaritate financiară europeană.
În schimb, acţiunea Moody’s a lovit euro, care în aceeaşi zi a scăzut la 1,2194 dolari, faţă de 1,23 la începutul săptămânii.
Explicaţia unor asemenea evoluţii divergente e simplă: pieţele au reţinut din motivaţia Moody’s lauda adusă guvernului Monti pentru eforturile sale de a tăia cheltuielile publice, ceea ce e pozitiv pentru Italia din punctul de vedere al disciplinei fiscale pe care investitorii o cer statelor, dar au reţinut şi avertismentul agenţiei că ratingul va fi din nou redus dacă Monti va apela, după cum a spus, la fondurile de salvare pentru zona euro pentru a reduce presiunea dobânzilor pentru statul italian.
Dacă agenţia şi-ar pune în practică ameninţarea, ar însemna, practic, penalizarea unei ţări tocmai pentru că apelează la banii zonei euro, deşi constituirea unor fonduri de rezervă pentru susţinerea ţărilor cu probleme (Fondul European pentru Stabilitate Financiară şi viitorul său succesor, Mecanismul European de Stabilitate) a fost la vremea ei salutată de pieţe, ca element de stabilitate pentru zona euro.
Mario Monti afirmase recent că Fondul European pentru Stabilitate Financiară ar putea cumpăra obligaţiuni ale unor state ca Italia sau Spania atunci când acestea se confruntă cu creşterea costurilor de îndatorare pe piaţă. Aceasta ar înlătura perspectiva temută ca Italia şi Spania să calce pe urmele Greciei, ale Irlandei şi ale Portugaliei, care atunci când nu s-au mai putut împrumuta la costuri rezonabile de pe piaţă au fost silite să apeleze la FMI, cu tot cu setul de condiţii aferente impuse de FMI. Pe de altă parte, folosirea fondurilor de salvare pentru zona euro în folosul statelor ar dezavantaja băncile europene cu probleme, primele interesate să obţină bani din aceste surse.
Comisia Europeană a dezavuat decizia Moody’s de a retrograda Italia, afirmând, prin vocea purtătorului de cuvânt Simon O’Connor, că “se poate pune întrebarea legitimă asupra momentului când a fost luată această decizie” (respectiv cu doar câteva ore înainte ca Italia să iasă pe piaţă cu vânzarea de obligaţiuni de vineri).
Ratificarea celor două tratate mai aşteaptă însă câteva săptămâni, împiedicând astfel intrarea în vigoare a MES la termenul prevăzut de 1 iulie, întrucât ambele au fost multiplu contestate la Curtea Constituţională de la Karlsruhe, pe motiv că subminează puterea parlamentului de a legifera în materie de buget şi riscă să dreneze banii Germaniei în folosul unei solidarităţi europene prost înţelese, din care au de câştigat numai băncile şi guvernele indisciplinate fiscal. Primul termen de examinare a contestaţiilor depuse la Curtea Constituţională este 10 iulie.
Faptul că printre cei care au votat contra în parlamentul german au fost şi 26 de reprezentanţi ai coaliţiei de centru-dreapta care o susţine pe Angela Merkel denotă, conform analiştilor, că a mai rămas foarte puţin spaţiu de manevră pentru cancelarul german dacă ar dori să ceară parlamentului aprobarea pentru măsuri şi mai generoase de salvare a băncilor şi a ţărilor europene cu probleme. Această îngustare a marjei de acţiune reflectă starea de spirit din societatea germană: un sondaj Forsa publicat în această săptămână arată că 54% din populaţie susţine în continuare că introducerea monedei euro a fost o decizie corectă, însă 75% dintre nemţi se opun lansării de euroobligaţiuni comune ale zonei euro, iar trei sferturi se opun creării unor State Unite ale Europei după model american, adică transferului de suveranitate de la statele naţionale către instituţiile europene.
Italia şi Spania, susţinute de Franţa, au avut în cele din urmă câştig de cauză în faţa Germaniei: recapitalizarea băncilor cu probleme din zona euro se va face direct de la fondul de salvare (Mecanismul European de Stabilitate, succesor al Fondului European pentru Stabilitate Financiară), în loc ca banii să fie daţi băncilor prin intermediul statelor şi să le umfle astfel datoria publică. MES nu va avea prioritate la rambursarea banilor de către bănci, care vor fi libere să-şi satisfacă mai întâi deţinătorii privaţi de obligaţiuni. Italia şi Spania au obţinut şi ca recapitalizarea prin MES să nu depindă de condiţii de genul celor impuse Greciei de UE-FMI-BCE.
Reuniunea a confirmat şi planul de 120 mld. euro de stimulare economică pus la punct recent de Germania, Franţa, Italia şi Spania la întâlnirea de la Roma, plan care implică recapitalizarea BEI, proiecte de infrastructură finanţate în comun şi reorientarea unor fonduri încă nealocate din bugetul comunitar pentru “prietenii coeziunii” din Europa de Est.
Federalizarea Europei, cu tripla uniune bancară, fiscală şi politică se amână însă cel puţin cu câteva luni. Consiliul European de la Bruxelles va discuta însă abia în octombrie planul de federalizare fiscală, bancară şi politică a zonei euro, în forma prezentată de preşedintele Herman Van Rompuy în urmă cu câteva zile. Singurul punct convenit acum a fost ca o singură instituţie (posibil BCE) să preia supravegherea tuturor băncilor din zona euro, urmând ca tot de la centru să fie coordonată şi garantarea depozitelor şi să existe drept de intervenţie asupra băncilor, astfel încât să evite riscul unor noi erori ale acestora, plătite cu bani publici.
Mai departe, un cadru bugetar integrat va asigura menţinerea disciplinei fiscale în fiecare stat, iar un cadru de politici economice integrat va garanta aplicarea unor politici de stimulare a competitivităţii, inclusiv la nivelul forţei de muncă şi al taxelor. În fine, la nivel politic, procesul de decizie ar urma să implice o “asociere strânsă” între parlamentele naţionale şi PE.
Guvernul a aprobat proiectul respectiv de lege în noiembrie anul trecut. MES este plasa de siguranţă financiară a zonei euro, care va intra în vigoare oficial la 1 iulie şi va funcţiona pe baza contribuţiei ţărilor membre.
Statele semnatare ale tratatului (25 din 27 de state ale UE) îşi asumă din 2013 o disciplină fiscală întărită, incluzând regula bugetului echilibrat şi un control mult mai detaliat de la Bruxelles al politicilor economice şi bugetare, sub rezerva unor amenzi care merg până la 0,1% din PIB.
Germania nu a ratificat încă documentul, camera inferioară a parlamentului urmând să se pronunţe asupra lui la 29 iunie. O serie de parlamentari ai partidului de stânga Die Linke, au anunţat, vineri, că vor contesta chiar la data de 29 iunie Mecanismul European de Stabilitate şi tratatul fiscal la curtea constituţională a ţării.
Aceasta înseamnă că Germania ar putea rata obiectivul ca până la 1 iulie să aibă gata ratificate cele două instrumente de unificare a zonei euro, ceea ce înseamnă că, implicit, nici Mecanismul European de Stabilitate nu va putea să intre în vigoare la data de 1 iulie. Consecinţa ar fi că astfel sunt puse în pericol resursele zonei euro necesare pentru susţinerea statelor atacate de speculatori, ca şi ajutorul de 100 mld. euro convenit de liderii zonei euro pentru recapitalizarea băncilor spaniole.
Pentru ca tratatul fiscal să intre în vigoare la data stabilită, adică din 1 ianuarie 2013, este necesar ca el să fie ratificat de cel puţin 12 dintre cele 17 state membre ale zonei euro.