Tag: menajera

  • Surse: politia a constatat zgarieturi pe corpul lui Dominique Strauss-Kahn. Apare si un alibi

    Radio Monte Carlo a relatat, fara a cita surse, ca avocatii lui
    Strauss-Kahn ar fi in masura sa prezinte dovezi ca la ora indicata
    de camerista din New York pentru agresiunea sexuala (dupa 13,30),
    acesta nici nu mai era in hotel, fiindca il parasise inca de la ora
    locala 11,45, dupa ce facuse check-out-ul. El plecase in oras sa ia
    pranzul cu fiica sa, Camille, studenta la stiinte politice la
    Universitatea Columbia, dupa care ar fi luat un taxi spre aeroport
    ca sa decoleze spre Paris.

    RMC adauga ca ar exista probe materiale si martori care sa confirme
    aceasta, iar Camille Strauss-Kahn s-ar fi
    prezentat deja, de altfel, la Tribunalul Penal din Manhattan, ca sa
    fie audiata in acest caz. Aceasta versiune contrazice evident

    relatarile
    despre soferul de la Sofitel care afirma ca l-a dus
    la aeroport pe seful FMI si ca acesta i s-a parut “suparat, stresat
    si grabit”.

    O sursa din cadrul grupului Accor, proprietarul hotelului
    Sofitel, a declarat pe de alta parte agentiei France Presse ca
    Dominique Strauss-Kahn a terminat de fapt formalitatile de parasire
    a hotelului sambata intre orele 12,28 si 12,38, deci inainte ca
    menajera sa vina in camera spre a face curatenie. Paul Dubrule,
    cofondator al Accor, a explicat la randul sau pentru AFP ca
    respectiva camera 2806, unde se cazase seful FMI, are o
    configuratie “nu foarte practica”, ceea ce ar putea explica de ce
    Strauss-Kahn nu a auzit cand camerista a intrat pe usa, asa incat a
    iesit din baie fara sa se acopere cu un prosop, crezandu-se
    singur.

    Liberation scrie insa ca politia new-yorkeza ar fi modificat ora
    presupusa a agresiunii. “Am spus initial ca s-a intamplat in jur de
    ora 13, dar de fapt a fost mai aproape de ora pranzului”, a
    declarat comisarul Paul Browne pentru corespondentul ziarului. In
    schimb, Le Monde arata ca pe drumul cu taxiul spre aeroport,
    Strauss-Kahn i-ar fi telefonat sotiei sale de la unul din
    telefoanele sale mobile, spunandu-i ca “a aparut o problema grava”,
    desi n-a facut referire la vreun incident de natura sexuala.

    Tot luni a aparut informatia, vehiculata de site-ul Atlantico.fr si
    preluata de Reuters, ca testele medico-legale facute asupra lui
    Dominique Strauss-Kahn au aratat ca pe torsul lui se gaseau
    zgarieturi proaspete, atestand astfel spusele cameristei de hotel,
    care a sustinut ca s-a luptat cu el ca sa scape. Politia din New
    York, care tine la curent consulatul francez din oras cu stadiul
    cercetarilor, le-ar fi spus diplomatilor francezi si ca s-au gasit
    si posibile urme de sperma pe corpul sefului FMI. Rezultatele
    testelor nu vor fi cunoscute oficial decat peste cateva zile.

    CINE E VICTIMA LUI DSK

    Atlantico.fr sustine ca are si textul raportului politiei, care
    precizeaza ca menajera de la Sofitel a alertat politia sambata la
    ora locala 15,29, ceea ce a dus la retinerea lui Strauss-Kahn pe
    aeroport, la ora 16,45. Raportul o descrie pe femeie ca “in varsta
    de 33 de ani, afro-americana”, iar pe acuzat drept “presedintele
    FMI” (sic!), ce “s-ar fi prezentat drept prim-ministrul Frantei”
    (?). Site-ul mai scrie ca menajera are o fiica de 15 ani, ca era
    angajata de trei ani la hotelul Sofitel si citeaza conducerea
    hotelului, care spune ca femeia era serioasa si constiincioasa.

    Speculatiile in jurul identitatii cameristei n-au lipsit nici
    ele. A facut deja turul retelelor sociale pe net o fotografie de pe
    Facebook a unei anume
    Ophelia Famotidina
    , descrisa de soferul de la Sofitel, conform
    France Soir, drept o femeie draguta”, cu forme voluptuoase. Un
    deputat al partidului lui Sarkozy a spus chiar ca “Ophelia” nu e
    prima camerista de la Sofitel agresata de Strauss-Kahn in cursul
    vizitelor sale succesive la hotel, afirmatie dezmintita insa de
    Robert Gaymer-Jones, directorul hotelului. France 2 a sustinut ca
    de fapt pe menajera o cheama Nafissatou Diallo, dupa alte surse
    numele ar fi Nafi Diallo, iar originea ei ar fi ba din Guineea, ba
    din Ghana sau Senegal, ba din Puerto Rico.

    Gaz peste foc, in Franta, a turnat si
    Tristane Banon
    , ziarista care il acuzase pe Dominique
    Strauss-Kahn acum cativa ani, intr-o conversatie informala, ca a
    incercat s-o violeze in 2002. Tristane este fina celei de-a doua
    sotii ale sefului FMI, actualmente casatorit cu Anne Sinclair, a
    treia sa sotie. Avocatul Tristanei Banon, David Koubbi, a declarat
    pentru Reuters ca aceasta ar putea depune plangere penala pentru
    incidentul de atunci, iar mama ei a marturisit ca ii pare rau ca a
    sfatuit-o la vremea respectiva pe Tristane sa nu-l dea in judecata
    pe Strauss-Kahn, din teama de a nu ramane pe viata cu eticheta de
    “femeia care l-a acuzat pe DSK de tentativa de viol”.

    Dominique Strauss-Kahn a fost dus luni la Tribunalul Penal din
    Manhattan, unde ii sunt prezentate acuzatiile si se decide daca va
    fi tinut in arest in continuare sau eliberat pe cautiune.

  • Teoria complotului in cazul Dominique Strauss-Kahn: argumentele conspirationistilor (VIDEO)

    La aceasta se adauga orgoliul francez, tinand cont ca arestarea
    lui in SUA pentru fapte atat de sordide arunca in ridicol nu numai
    institutia FMI, dar si demnitatea europenilor si a francezilor in
    special, vazuti de la inaltimea strictetii de moravuri a
    americanilor drept mult prea liberali in relatiile cu celalalt sex
    si, in particular, lipsiti de consideratie pentru demnitatea
    femeilor. Mesajele de pe Twitter din ultimele zile au abundat in
    glume si reflectii de genul “DSK n-a facut decat sa se comporte ca
    un francez” sau “acum poate candida cu succes la functia de premier
    al Italiei” (aluzie la alt afemeiat faimos, Silvio Berlusconi), iar
    un francez a scris chiar “dragi americani, va rog sa nu credeti ca
    asa sunt toti francezii”.

    Ideea de “Franta machista” a fost, de altfel, adusa in discutie si
    de Tristane Banon, o ziarista franceza care a povestit ca si ea a
    fost obiectul unei agresiuni sexuale din partea lui DSK in 2002,
    alaturi de multe alte femei, numai ca plangerile lor n-au afectat
    cu nimic prestigiul politicianului si al finantistului francez
    (vezi video):

    Dupa incidentul cu Tristane Banon si cel din 2008 cu Piroska Nagy,
    subordonata sa de la FMI a carei relatie adultera cu el a dus la un
    scandal ce l-a silit pe Strauss-Kahn sa recunoasca ulterior ca a
    facut “o serioasa greseala de judecata” (desi relatia fusese liber
    consimtita), acuzatia de acum cameristei din New York ca seful FMI
    a vrut s-o violeze n-ar veni decat sa confirme reputatia lui de
    “cimpanzeu in calduri”, cum il definea Tristane Baron. Aceasta e
    una din explicatiile pentru care adeptii teoriei conspiratiei cred
    ca acuzatia a fost construita tocmai pe slabiciunea lui cea mai
    mare, cu scopul de a parea plauzibila.

    AFP o citeaza pe Michelle Sabban, vicepresedinte al Consiliului
    Regional din Ile-de-France si sustinatoare a lui Strauss-Kahn, care
    crede ca nici macar nu e vorba de politica interna franceza. “Vor
    sa decapiteze FMI, nu pe candidatul socialist la nominalizarea
    pentru alegerile prezidentiale. E o conspiratie internationala,
    care tine de finanta internationala. E o noua forma de asasinat
    politic. Vor sa blocheze FMI”, sustine Sabban.

    Suspiciunile au ajuns inclusiv intr-un articol din Le Monde, unde se vorbeste de posibilitatea ca
    unul dintre tinerii “populari” ai lui Nicolas Sarkozy, Jonathan
    Pinet, sa fi stiut dinainte ca urmeaza scandalul, fiindca sambata a
    publicat (primul in toata lumea) pe Twitter stirea ca DSK a fost
    arestat la hotelul Sofitel din New York, citandu-l ca sursa pe “un
    amic” american de-al lui, la randul lui informat de un angajat la
    restaurantul hotelului. La ora respectiva insa, seful FMI fusese
    arestat, doar de un sfert de ora, pe aeroportul John F. Kennedy,
    iar presa nu publicase inca nimic. Pinet s-a amuzat de interpretare, evident, ceea
    ce nu i-a impiedicat pe banuitori sa creada ca planul contra lui
    DSK prevedea arestarea lui la hotel, doar ca intamplarea a facut ca
    el sa fi plecat deja spre aeroport.

    Altii s-au intrebat de ce a intrat camerista peste seful FMI, din
    moment ce camera nu fusese eliberata, ba mai mult, DSK era in baie
    si facea dus. Unii leaga aceasta de faptul ca hotelul Sofitel e
    detinut de compania Accor, ai carei proprietari ar fi in relatii
    prea bune cu Nicolas Sarkozy. Un argument pentru conspirationistii
    de acest fel ar fi si faptul ca menajera e o imigranta de origine
    africana si de conditie modesta, asadar ar fi putut sa accepte mai
    usor sa fie folosita intr-un eventual complot.

    De cealalta parte, camerista declara, conform unui anchetator citat
    de New York Times, ca a intrat in camera dupa ce a rostit
    “Menajera!”, dar nu i-a raspuns nimeni, asa incat a crezut ca se
    eliberase camera. Ea a lasat apoi usa deschisa, asa cum ii cer
    instructiunile hotelului, dar in dormitor a fost ajunsa din urma de
    un Strauss-Kahn dezbracat, iesit de la dus, care a incuiat usa si a
    agresat-o sexual, tarand-o pe pat si incercand sa-i smulga hainele,
    pana cand femeia a fugit si i-a alertat pe cei de la receptia, care
    au sunat la politie in jur de 13,30 ora locala. La 16,45, DSK era
    arestat la bordul avionului Air France aflat pe punctul de a decola
    de pe aeroportul John F. Kennedy.

    Presa franceza a relatat, de asemenea, marturii ale unor apropiati
    ai lui DSK care spun ca el avea cu sine 7 telefoane mobile si ca
    explicatia pentru telefonul lasat in camera de hotel atunci cand a
    plecat spre aeroport nu e fastaceala dupa tentativa de viol, ci pur
    si simplu faptul ca si-a uitat acolo mobilul. Mai mult, marturiile
    citate spun ca atunci cand si-a dat seama ca l-a uitat, DSK i-a
    cerut soferului sa se intoarca la hotel, ca sa-si recupereze
    mobilul, ceea ce ar infirma teza fugii precipitate de la hotel, cu
    scopul de a prinde un avion pentru care oricum avea dinainte
    rezervarea facuta.

    De cealalta parte, personalul hotelului declara, conform New York
    Times, ca dupa ce politia a sosit la hotel, Strauss-Kahn, aflat in
    drum spre aeroport, a sunat la receptie si a spus ca ii lipseste un
    telefon mobil. Politistii i-au instruit pe cei de la hotel sa-i
    raspunda, fals, ca telefonul este la ei si ca poate veni sa-l
    recupereze. Cat despre soferul masinii de la Sofitel cu care a mers
    DSK, singura marturie cunoscuta a acestuia de pana acum e ca
    Strauss-Kahn arata “suparat si stresat” si foarte grabit sa ajunga
    la aeroport, de unde urma sa plece in Franta. Spusele soferului
    le-au fost relatate anchetatorilor de un client al hotelului,
    norvegianul Mortem Meier, director de vanzari, care a fost adus la
    hotel de acelasi sofer.

    Decisiv pentru orientarea adeptilor teoriei conspiratiei va fi,
    probabil, rezultatul testelor criminalistice facute de politistii
    americani asupra lui Strauss-Kahn, pentru a detecta probe de ADN al
    cameristei ori de zgarieturi pe pielea lui. Din acest punct de
    vedere, este esential faptul ca politia a reusit sa-l prinda in
    ultimul moment inainte sa plece in Franta, intrucat daca seful FMI
    ar fi scapat, orice posibila proba biologica ar fi fost exclusa din
    ecuatie.

  • Directorul FMI, Dominique Strauss-Kahn, inculpat la New York pentru agresiune sexuala

    Seful FMI a fost retinut de ofiteri ai Autoritatii Portuare din
    New York, cu numai cateva minute inainte sa se imbarce intr-un
    avion Air France cu destinatia Paris, transmit agentiile
    internationale de presa. El a fost predat politiei din Manhattan,
    care investigheaza un “atac brutal”, atribuit lui Strauss-Kahn,
    asupra unei angajate a hotelului Sofitel.

    Un comisar de politie a precizat ca menajera, in varsta de 32 de
    ani, a intrat in camera lui Strauss-Kahn spre a face curatenie,
    sambata la pranz. Directorul FMI a iesit din baie in pielea goala
    si ar fi incercat sa-i smulga hainele si s-o forteze sa-i faca sex
    oral, dar ea a scapat si a fugit la receptie, alertand conducerea
    hotelului, care a anuntat politia. Cand politistii au ajuns la
    hotel, Strauss-Kahn deja plecase spre aeroport, lasandu-si in
    camera telefonul mobil si alte obiecte. “Victima a fost dusa la
    spitalul Roosevelt din Manhattan, unde a fost tratata pentru traume
    minore”, a declarat comisarul Paul Browne pentru CNN.

    Procurorii din New York l-au acuzat pe Strauss-Kahn de agresiune
    sexuala, tentativa de viol si sechestrare de persoana este
    iminenta. Potrivit avocatului sau, Benjamin
    Brafman, citat de Reuters, seful FMI isi va sustine nevinovatia in
    raport cu toate capetele de acuzare.

    SFARSITUL EPOCII STRAUSS-KAHN LA FMI

    Un membru al boardului FMI a declarat pentru Wall Street Journal
    ca daca investigatia va duce la acuzarea lui Strauss-Kahn,
    conducerea Fondului se va intruni pentru a decide masurile care
    trebuie luate. Washington Post il citeaza pe Eswar Shanker Prasad,
    profesor de economie la Cornell, in a carui opinie “acest episod
    sordid va marca sfarsitul lui Strauss-Kahn ca lider al FMI, chiar
    daca isi va pastra functia, ceea ce e foarte putin probabil”.

    Dominique Strauss-Kahn, in varsta de 62 de ani,
    fost profesor de economie, deputat si apoi ministru de finante, a
    preluat sefia FMI in 2007, calitate in care a promovat sustinerea
    tarilor afectate de criza financiara si preocuparea pentru
    protectia sociala a celor vulnerabili la masurile de austeritate.
    Duminica, seful FMI urma sa aiba o intalnire cu cancelarul german
    Angela Merkel, pe tema ajutorului comun UE-FMI pentru Grecia.
    Intalnirea a fost anulata.

    Strauss-Kahn este considerat cel mai bine plasat candidat al
    Partidului Socialist din Franta pentru presedintia tarii,
    depasindu-l actualmente in sondaje nu numai pe presedintele Nicolas
    Sarkozy, dar si pe Marine Le Pen, candidata Frontului National,
    principala rivala a lui Sarkozy. In ultimele saptamani a fost tinta
    unei campanii de presa pe tema stilului sau de viata luxos, aparent
    nepotrivit cu un om de stanga.

    Casatorit cu jurnalista de televiziune Anne Sinclair, tata a
    patru copii din alte doua mariaje anterioare si afemeiat notoriu,
    francezul a fost implicat in 2008 intr-un scandal legat de o
    relatie sexuala cu una dintre subordonate, Piroska Nagy, oficial la
    departamentul FMI pentru Africa. Strauss-Kahn si-a pastrat functia
    la FMI, dar si-a cerut scuze, catalogand povestea drept o “serioasa
    eroare de judecata” din partea sa. Nagy si-a dat demisia si s-a
    mutat ulterior la BERD.

    Cazul din 2008 intervenea la un an dupa explozia altui scandal din
    acelasi mediu al institutiilor financiare internationale, in urma
    caruia Paul Wolfowitz, presedinte pe atunci al Bancii Mondiale,
    si-a dat demisia din functie. Wolfowitz, si el casatorit, avusese o
    relatie amoroasa cu Shaha Riza, director de relatii externe al
    Bancii Mondiale.