BusinessMagazin

Tag: membru

  • Cine sunt „ăştia”: Profesorul român de la London Business School

    E român. A plecat din ţară acum aproape două decenii şi, după ce a studiat în Toronto, Canada, s-a stabilit în centrul financiar al Europei, la Londra. De mai bine de un deceniu este profesor la London Business School, una dintre cele mai prestigioase şcoli de business din Europa şi din lume, şi e totodată membru în boardul universităţii. Vine în ţară de câteva ori pe an pentru afaceri, fiind printre altele consultant al fondului local de investiţii Morphosis Capital. E Florin Vasvari.

    „Sunt profesor la London Business School, unde predau cursuri de private equity şi venture capital. Un al doilea curs pe care îl ţin este cel de distressed investing & financial restructuring (investiţii în active cu probleme şi restructurare financiară). Focusul este pe active alternative, opţiuni de investiţii mai puţin obişnuite.” Aşa îşi începe povestea Florin Vasvari, un român care îi învaţă pe executivii şi antreprenorii din toată lumea – unii tineri, alţii mult mai în vârstă ca el – despre business, economie şi fuziuni şi achiziţii.

    Era anul 2000 când românul pleca în Toronto, Canada, pentru studii. A luat drumul străinătăţii după ce a absolvit Facultatea de Cibernetică din cadrul ASE, universitate unde a studiat în paralel şi la Facultatea de Contabilitate. În timpul studiilor din România chiar a lucrat pentru o firmă din domeniul contabilităţii.
    „Provin dintr-o generaţie care a învăţat din greu. În plus, am avut oportunitatea să merg şi să mă dezvolt în străinătate. Credeam că voi reveni după 2-3 ani în ţară, dar nu s-a întâmplat asta.” După ce a absolvit masteratul în Toronto, a decis să continue în acelaşi oraş cu doctoratul, care s-a întins pe o durată de cinci ani. Între timp a devenit şi cetăţean canadian.

    După ce a terminat studiile şi-a dat seama că era supracalificat pentru ce oferea economia României la momentul acela, aşa că s-a mutat la Londra. „Nu am planificat să ajung la Londra, dar multe lucruri se întâmplă şi viaţa te ia prin surprindere.” I-a plăcut programul de doctorat, care a avut ca subiect managementul cu specializare în contabilitate şi finanţe. De regulă, cei care termină acest program urmează o carieră în educaţie ca profesori, ceea ce a făcut şi el.

    „Când am absolvit eu, în 2006, piaţa muncii erau bună la nivel mondial, aşa că am putut alege dintre mai multe universităţi din SUA şi Europa.” A optat pentru Marea Britanie deoarece era mai aproape de casă.

    Recunoaşte însă că primeşte în continuare oferte de a preda la universităţi din SUA, Singapore sau Hong Kong. „E o piaţă globală cea a educaţiei de top.” Alege să rămână însă la Londra, unde are deja o viaţă aşezată, după cum o descrie chiar el.

    „Mai mult, London Business School este în top cinci universităţi din lume şi este mai internaţională decât cele din SUA, unde majoritatea studenţilor sunt americani.” Aici, doar 8% din cursanţi sunt britanici, iar cei mai mulţi (11% din total) sunt americani.

    Încă de când a ajuns la Londra, în 2006, Florin Vasvari a lucrat pentru London Business School. A început ca asistent universitar (assistant professor), apoi lector (associate professor) şi ulterior profesor universitar. „London Business School (LBS) e o instituţie privată. Sunt membru şi în boardul director, astfel că mă implic şi în zona administrativă. O conducem ca pe un business în sensul că împreună decidem ce programe propunem, ce bugete aprobăm şi ce investiţii planificăm.” Sursele de venit ale şcolii sunt două: taxele de şcolarizare (35.000 de lire pe an per student) şi donaţiile pe care le fac absolvenţii. Spre exemplu, LBS a cumpărat o clădire lângă campusul propriu şi în renovare a investit 80 de milioane de lire, bani donaţi de către absolvenţi, după cum povesteşte Florin Vasvari. Donaţiile pot fi investite astfel sau pot merge către un fond care la rândul lui găseşte oportunităţi de business, acest model fiind practicat de mai multe şcoli de top din lume, mai ales de cele din SUA, dar nu numai.
London Business School primeşte anual 2.500 de studenţii care se înscriu pentru un program de MBA, executive MBA sau master in finance. Acestea sunt principalele programe ale şcolii. „Avem şi un master în management pentru absolvenţii unor facultăţi din Europa care nu au experienţă în business, program ce are o durată de un an. Suntem o şcoală care oferă doar cursuri postuniversitare.”

    Mulţi români vin să studieze la London Business School, după cum spune profesorul Vasvari. „Unul dintre foştii mei studenţi e Daniel Farmache, actualmente CEO-ul e-Infra Group, iar el e doar un exemplu.” În afară de studenţi însă, LBS are şi 12.000 de executivi care vin an de an pentru cursuri de specialitate, cursuri ce pot dura o săptămână, două, o lună sau care se pot întinde pe un an dar care au frecvenţă redusă. „Eu predau cursuri de private equity pentru studenţii şcolii, dar pot şi să comasez o parte din informaţie în 4-5 zile de lecţii intensive pentru executivi.”

    Florin Vasvari afirmă că nu s-a gândit să renunţe la profesorat pentru a se dedica exclusiv consultanţei, spre exemplu, pentru că îi place ce face. „Nu am un şef, plus că mereu am ce învăţa.”

    Mai mult, în mediul universitar din Marea Britanie şi SUA, cadrele didactice nu au vârstă de pensionare, aşa că poţi preda cât vrei sau cât poţi. „Îmi place jobul meu. Cunosc 500 de oameni noi pe an şi învăţ de la ei. Cursurile sunt interactive şi 80% sau chiar 90% dintre participanţi sunt executivi sau antreprenori. Mulţi dintre studenţi sunt chiar mai în vârstă ca mine. Este un job foarte ofertant.”

    La şcolile de top din lume, profesorii seniori lucrează în medie 80-90 de ore pe an, cadrele didactice ţinând lecţii pentru circa 70 de studenţi per curs. „În afară de profesorii universităţii avem şi experţi din business care vin să predea alături de noi.”

    La LBS spre exemplu, în departamentul lui Florin Vasvari, predau executivi de top din cadrul fondurilor de investiţii majore precum KKR sau Carlyle. Sunt cursuri practice, care au aplicabilitate imediată în business. „Astfel, oamenii care studiază la noi pot să se angajeze rapid după aceea.” Fondurile de private equity, spune el, au devenit tot mai atrăgătoare pentru tineri după ce acum 10 ani toată lumea voia să lucreze în cadrul marilor bănci. Astăzi, majoritatea vrea o componentă de antreprenoriat în carieră, iar private equity-ul este de fapt un fel de antreprenoriat financiar.

    „Pe lângă predatul efectiv, noi, profesorii, avem în spate şi multe ore de pregătire. Eu, spre exemplu, fac cercetare pe cont propriu pentru cursuri pentru că, în final, la ore, nu doar ofer informaţii, ci creez valoare adăugată şi dezvolt aptitudini.” Datorită jobului el călătoreşte mult în toată lumea, la conferinţe, la alte universităţi unde merge să predea sau să îşi prezinte cercetările. În Dubai şi Hong Kong, LBS oferă cursuri, aşa că ajunge mai des.

    „Suntem activi într-o piaţă unde educaţia e un proces continuu. Tot ce predăm noi este concret, nu teoretic, altfel ca şcoală nu am fi supravieţuit.”

    În afară de profesorat, Florin Vasvari e şi consultant pentru fondul de investiţii Morphosis Capital, fiind totodată membru în board. „Le ofer o perspectivă obiectivă şi îmi spun părerea dacă un business merită investiţia sau nu.” Fondul de private equity Morphosis Capital a fost înfiinţat de patru români cu experienţă peste hotare şi are ca focus investiţiile în IMM-urile româneşti.

    „Astăzi există fonduri de investiţii dispuse să parieze pe orice tip de business. Nu mai sunt doar investitorii financiari mari care caută afaceri pe măsură, ci au apărut şi jucători care se uită către IMM-uri, spre exemplu”, spune Florin Vasvari. El e de asemenea membru în trei alte consilii de administraţie – pentru o companie din Marea Britanie care investeşte în sectorul imobiliar, pentru o firmă din Dubai care îşi concentrează atenţia pe zona de tech şi pentru o a treia din zona de soluţii de hedging.

    „Revin în România frecvent, cam o dată la două luni, pe de-o parte datorită colaborării cu Morphosis, dar nu numai.” Recunoaşte că nu s-a gândit să se întoarcă definitiv în ţară, pentru că un job ca al său e greu replicat aici. Totuşi, revine periodic, fiind implicat în businessul local.

    „Mi-e dor de cultura românească, de prieteni. Nu pot spune că duc dorul gastronomiei însă. După ce călătoreşti mult şi munceşti peste graniţă, descoperi că ai o varietate mult mai mare în alte ţări sau oraşe, precum Londra spre exemplu. Bucătăria românească este dezvoltată în jurul cărnii de porc, pe care eu nu o mănânc.”

    Traficul, pe de altă parte, este teribil peste tot în lume. În România situaţia e înrăutăţită de lipsa de infrastructură, spune el. În Londra e trafic, dar bine organizat. Plus că, dacă e să fim sinceri, Bucureştiul e încă mic prin comparaţie cu Londra.”

    Dacă ar fi să aleagă trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite la România, ar merge pe educaţie, educaţie, educaţie. Totul pleacă de aici, crede el. Educaţia e cheia dezvoltării unei naţii.

    „Ca ţară, nu putem concura în zona de valoare adăugată mică pentru că mereu se va găsi cineva mai ieftin. Trebuie să mergi pe lanţul valoric şi să ţinteşti mai sus.” Despre businessul local, Florin Vasvari mai adaugă că se observă un interes crescut din partea investitorilor.

    „Am venit în România cu o cursă British Airways şi am remarcat că mulţi din avion erau aici pentru business. Acum 10 ani situaţia era alta. Avantajul e că România e parte din Europa şi multe fonduri abia descoperă piaţa locală.” Vestul e deja foarte competitiv. Pe de altă parte, dacă o criză va lovi Europa, atunci tot capitalul ce a venit în România va dispărea, se va întoarce acasă în Occident.

    „Momentan însă, viaţa în România pentru persoanele cu educaţie medie, dar nu numai, e bună, e mai bună ca în alte ţări. Salariile cresc, serviciile devin mai bune. Nu văd de ce lumea pleacă în număr aşa mare.” În opinia sa cele mai mari riscuri pentru România sunt bomba demografică şi faptul că mulţi oameni încă pleacă şi puţini sunt cei care se întorc.

    Despre piaţa de M&A locală, pe care o studiază îndeaproape odată cu rolul de consultant al Morphosis Capital, el spune că este puternic polarizată. „Ai fondurile paneuropene care caută acorduri majore, dar aceste tranzacţii apar o dată pe an, asta dacă apar.” Sunt ani când nu ai megatranzacţii, adică deal-uri de peste 500 de milioane de euro, spre exemplu. Au apărut însă şi fondurile interesate de IMM-uri, cum e cazul Morphosis Capital. E vorba de un segment unde nu există competiţie din partea jucătorilor internaţionali, vorbim de pariuri de sub 10 mil. euro.” În prezent sunt trei jucători în domeniu, pe lângă Morphosis mai sunt Black Sea Fund şi Equiliant Capital, fond dezvoltat de fraţii Pavăl, fondatorii retailerului de bricolaj Dedeman, cel mai mare business antreprenorial românesc.

    „Există multe oportunităţi pe segmentul acesta. Noi vorbim cu o nouă generaţie de antreprenori, o generaţie care de regulă a studiat pe afară, care înţelege ce oferă un fond de investiţii, o generaţie care are nevoie de finanţare în business.”

    În ansamblul său, piaţa de M&A din România e dominată de capitalul străin, puţine fiind fondurile ridicate de investitorii locali. Asta o face să fie volatilă.
    „În alte ţări, cei mai bogaţi antreprenori ridică fonduri şi dau mai departe banii câştigaţi pentru a-i ajuta pe cei mai mici să se dezvolte. În România, fraţii Pavăl au o primă astfel de iniţiativă şi ar putea atrage şi altele de profil.”

    Piaţa locală de M&A trece de câţiva ani printr-o perioadă bună, mergând mână în mână cu economia şi cu consumul privat. Interesul investitorilor este de altfel direct proporţional cu creşterea PIB-ului şi a altor indicatori economici de bază. Dar e invers proporţional cu timpul liber al lui Florin Vasvari, care trebuie să prospecteze atent piaţa locală, dar nu numai. „După business îmi place să îmi dedic timp familiei şi fac, cât de des pot, mountain biking. Timpul liber e însă limitat.” 

  • Cine sunt „ăştia”: profesorul român care predă la Oxford o disciplină de care puţini au auzit: „De fiecare dată când mă întorc în ţară, descopăr lucruri bune”

    Marius Turda este membru al Facultăţii de Istorie a Universităţii Oxford – una dintre cele mai vechi şi prestigioase din lume. De anul trecut este şi profesor al Universităţii Oxford Brookes după ce, timp de 14 ani, a trecut – în cadrul aceleiaşi universităţi – prin toate etapele profesionale tipice disciplinei. Dar, înainte de a ajunge aici, în călătoria sa profesională el a avut mai multe „staţii”. A plecat din Maramureş, s-a oprit în Baia Mare, apoi Bucureşti, Budapesta şi ulterior la Londra, înainte de a se stabili într-un orăşel britanic cunoscut dincolo de toate pentru universităţile sale de prestigiu care au dat lumii unii dintre cei mai cunoscuţi politicieni, antreprenori şi executivi.

    „M-am născut şi am copilărit în Maramureş. Şcoala generală şi liceul le-am absolvit la Baia Mare, iar în 1992 am plecat la Bucureşti pentru studiile universitare, pe care le-am făcut la Facultatea de Istorie”, povesteşte Marius Turda. În 1994 a mers la Budapesta cu o bursă de cercetare care i-a facilitat contactul cu o serie de istorici maghiari de la Institutul de Istorie al Academiei de Ştiinţe Maghiare. „Aceştia m-au ajutat cu sfaturi profesionale în privinţa subiectelor de cercetare care mă interesau şi, poate şi mai important, m-au îndemnat să citesc şi să cunosc tradiţiile istoriografice maghiare.”

    Acest lucru a contat foarte mult în formarea sa profesională pentru că a putut să înţeleagă morfologia internă a două culturi, aparent opuse, cea română şi cea maghiară, după cum spune chiar el. După ce a terminat studiile de masterat şi doctorat, în 2002, a predat timp de un an la Londra, pentru ca apoi, în 2003, să primească o bursă post-doctorală de trei ani care l-a dus în Oxford şi care, în acelaşi timp, i-a oferit şansa să se ocupe de un domeniu complet nou, şi anume istoria medicinei – în sensul larg.

    „Aceasta este perioada când subiectele pentru care am devenit cunoscut pe plan profesional, mai ales istoria eugenismului şi a biopoliticii, au căpătat un contur clar.”

    Eugenismul este, conform definiţiei din DEX, o teorie care susţine ideea inegalităţii biologice şi intelectuale a raselor umane, care sunt împărţite în inferioare şi superioare.

    Conform altor definiţii, eugenismul este o teorie care urmăreşte îmbunătăţirea biologică (genetică) şi socială a populaţiei. Scopul ei principal este acela de a încuraja reproducerea indivizilor sănătoşi şi respectiv de a descuraja reproducerea celor consideraţi a fi „bolnavi.

    Termenul modern – eugenism (eugenics) – a fost propus de englezul Francis Galton în 1883. În perioada interbelică, mai ales, eugenismul a devenit partea principală a unei agende biopolitice mai largi, care includea, pe lângă controlul reproducţiei, şi igiena rasială, igiena socială, sănătatea publică şi planificarea familială, cercetarea rasială a minorităţilor sociale şi etnice, precum şi sterilizarea şi eutanasierea acestora. În secolul al XX-lea, eugenismul a creat un discurs ştiinţific cu scopul specific de a îmbunătăţi calităţile biologice ale populaţiei şi de a-i proteja sănătatea.

    Pe de altă parte, biopolitica se referă, potrivit DEX, la studiul influenţei factorilor biologici asupra politicii. Pentru Iuliu Moldovan, medic român şi membru corespondent al Academiei Române în 1920, biopolitica (titlul cărţii scrise de el în 1926) însemna politica naţională a unui stat care controlează şi administrează organismul etnic al naţiunii. În prima jumătate a secolului al XX-lea, biopolitica şi eugenismul au primit un larg şi entuziast sprijin din partea a numeroşi oameni de ştiinţă şi politicieni. La rândul său, Marius Turda a scris o serie de cărţi şi lucrări precum Eugenics and Nation in Early Twentieth Century Hungary, Crafting Humans: From Genesis to Genetics and Beyond, Religion, Evolution and Heredity sau Teleology and Modernity.

    Cum a ajuns Marius Turda să studieze şi să predea eugenismul şi biopolitica? „Am plecat din ţară în 1997, când am primit o bursă de masterat la Universitatea Centrală Europeană din Budapesta. Motivul (pentru care am plecat – n.red.) a fost dorinţa de a studia, dar a contat şi situaţia dificilă din România, atât în domeniul universitar, cât şi social şi economic.”

    Astăzi românul este membru al Facultăţii de Istorie a Universităţii Oxford – una dintre cele mai vechi şi prestigioase din lume – unde a organizat numeroase seminarii şi conferinţe în ultimii 15 ani. În 2012 şi 2013 a fost directorul Institutului Cantemir de la aceeaşi universitate, pe care de altfel tot el l-a fondat.
    „Din 2004 am început să predau şi la Universitatea Oxford Brookes, unde am trecut prin toate etapele profesionale tipice disciplinei, devenind profesor deplin în 2018. Tot la Universistatea Oxford Brookes am creat în 2006 Grupul pentru Studierea Rasei şi a Eugenismului, iar din 2015 conduc Centrul de Umanităţi Medicale la aceeaşi universitate.”

    Oxford Brookes, universitatea unde predă Marius Turda, are o istorie de circa 150 de ani, primele informaţii despre această şcoală publică datând de la 1865. La momentul acela se înfiinţa Oxford School of Art, o precursoare a celei care în 1992 a primit statutul de universitate şi şi-a luat numele de Oxford Brookes în memoria fostului său conducător John Henry Brookes. Prin comparaţie, University of Oxford (al cărei membru al Facultăţii de Istorie este Marius Turda) are o istorie de aproape un mileniu.

    Ce presupune jobul actual al profesorului român? „Predau la anii I, II şi III, precum şi la programul de masterat.” La această muncă se adaugă scrisul şi cercetarea, precum şi socializarea academică pe care o presupune jobul său. „O zi obişnuită conţine combinaţia între viaţă de familie, discuţiile cu studenţii şi pregătirea prelegerilor.”

    Recunoaşte că nu se gândeşte să se întoarcă în România, ba chiar afirmă că a luat această decizie acum mai multă vreme. Totuşi, vine des atât din motive profesionale, cât şi de familie.

    De altfel, cel mai dor îi e de oameni, de părinţi şi de prieteni, pe când cel mai puţin duce lipsa sistemului de transport, mai ales a trenurilor. „La fel (de puţin dor îmi e – n.red.) şi de căminele studenţeşti din Bucureşti în care am stat în anii ’90.” Ultima dată a fost în România în luna mai, la Cluj-Napoca, unde a adus expoziţia Ştiinţă şi Etnicitate II: Biopolitică şi Eugenism în România, 1920-1944, care acum poate fi văzută atât la Muzeul Minovici din Bucureşti, cât şi la Facultatea de Sociologie din Cluj. „De fiecare dată când mă întorc în ţară, descopăr lucruri bune şi mai ales întâlnesc oameni care fac lucruri minunate, în ciuda dificultăţilor administrative, politice sau economice. Mentalitatea oamenilor s-a schimbat foarte mult.”

    În contextul actual, consideră că dacă ar fi să aleagă trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite la România, ar merge pe educaţie, corectitudine profesională şi respectul faţă de celălalt.

    „Spre exemplu, traficul este mai redus în România comparabil cu Anglia, însă este mult mai dezorganizat şi periculos. Cafeaua este la fel de bună, însă scena culinară cred că este mai diversă şi mai atractivă în Londra decât în Bucureşti sau Cluj, de exemplu.”

    Iar dacă totuşi ar fi să revină definitiv, i-ar plăcea să o facă din postura de antreprenor: „Mi-ar plăcea să deschid un restaurant, gătitul fiind una dintre pasiunile mele”. 

  • Dăncilă: Niciun membru PSD nu va vota un guvern până nu-i vede programul. Cei care o fac, vor pleca

    Candidatul PSD la alegerile prezidenţiale din noiembrie a spus, vineri seara, în cadrul unei întâlniri avute la Braşov cu membri ai PSD, că niciun parlamentar al partidului nu va vota un guvern până nu va vedea programul de guvernare, iar cei care vor vor face vor fi excluşi din PSD.

    „Ceea ce pot să vă spun este că niciun membru al PSD nu va merge în Parlament să voteze un govern până nu îi vede programul de guvernare, până nu-şi asumă că nu va lua măsuri împotriva românilor. Iar cei care o vor face, vor pleca imediat din partid”, a spus Viorica Dăncilă.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Povestea omului care a stat pe aproape toate scaunele companiilor din Silicon Valley

    Reid Hoffman s-a născut pe 5 august 1967 în Stanford, California. A studiat la Şcoala Putney şi apoi a continuat la Universitatea Stanford, unde şi-a luat diploma în ştiinţe cognitive şi sisteme simbolice, în 1990. A urmat apoi cursurile unui masterat în filosofie la Universitatea Oxford.
    Potrivit interviurilor acordate în presa internaţională, Reid Hoffman a vrut să facă ceva important, ceva care ar influenţa lumea într-un mod pozitiv şi a considerat că o carieră în business putea să îi ofere acest lucru.

    Primul lui job a fost în cadrul Inglenook, un producător de vin din Napa Valley. În 1994, s-a alăturat Apple Computer, unde a lucrat la dezvoltarea platformei eWorld, aceasta fiind o încercare timpurie de creare a unei reţele sociale. Platforma a fost cumpărată de AOL în 1996. A mai lucrat un timp şi la Fujitsu, înainte de a-şi fonda prima companie, denumită SocialNet.com. Aceasta era de fapt un site de matrimoniale, care s-a dovedit a fi, la acea vreme, o idee mult prea avangardistă. În acea perioadă, Hoffman era şi membru al consiliului de administraţie al companiei de servicii electronice de plată PayPal. În anul 2000, a renunţat la SocialNet.com şi a început să lucreze cu normă întreagă la PayPal ca director operaţional (COO).

    Printre responsabilităţile sale în cadrul companiei se numărau gestionarea infrastructurii de plăţi (VISA, MasterCard, ACH, WellsFargo), dezvoltarea afacerilor (eBay, Intuit, ş.a.), guvernare (reglementare, judiciară) şi probleme legale. În plus, uneori, se ocupa şi de comunicarea în media a companiei, strategie, inovaţii de plată şi servicii pentru clienţi. În 2002, la momentul achiziţiei PayPal de către eBay într-o tranzacţie estimată la 1,5 miliarde de dolari, devenise vicepreşedintele executiv al PayPal.

    În 2002, Hoffman a cofondat LinkedIn împreună cu doi dintre colegii săi de la SocialNet, un fost coleg de clasă, precum şi un fost coleg din perioada în care a lucrat la Fujitsu.Lansat în 2003, site-ul era una dintre primele reţele sociale de business, permiţând utilizatorilor înregistraţi să creeze profiluri profesionale şi să se conecteze unii cu ceilalţi.

    Peter Thiel şi Keith Rabois, colegi pe care i-a avut la PayPal, au investit în LinkedIn. Până în noiembrie 2014, reţeaua avea deja peste 332 de milioane membri în mai mult de 200 de ţări şi teritorii. În primii patru ani ai companiei, Hoffman a fost directorul fondator al LinkedIn la început şi ulterior a devenit preşedinte şi şeful departamentului de produse  în 2007. În iunie 2009, a devenit preşedinte executiv al companiei. În 2011, compania s-a listat public. În această valoarea nu sunt incluse însă beneficiile potenţiale ale Greylock Partners (fond de capital de risc), unde a fost numit partener în anul 2009. La Greylock, domeniile sale de interes includ consumatorii şi serviciile software pentru întreprinderi, internetul pentru consumatori, plăţile online şi reţelele sociale.
    După ce PayPal a fost vândut către eBay, Hoffman a avut mare succes şi a devenit unul dintre cei mai creativi angel investors din Silicon Valley. Cunoscut drept „investitorul uber-Silicon Valley”, Reid Hoffman a investit în proiecte precum Zynga, Wikia, SixApart, Permuta, Flickr, Ping.fm, Care.com, Kongregate, Tagged, IronPort, OneKingsLane, Edmodo, shopkick, Vendio , Digg, Nanosolar, Knewton, Technetto, Wrapp.
    Hoffman este, de asemenea, un scriitor prolific şi a publicat o varietate de postări ca „LinkedIn Influencer” pe LinkedIn. De asemenea, el a scris mai multe articole în Washington Post. În 2012, a publicat cartea  „Start-up of You: Adapt to the Future, Invest in Yourself, and Transform your Career” împreună cu autorul Ben Casnocha. A primit recenzii pozitive din partea criticilor, iar cartea sa a primit titlul de bestseller atât  din partea New York Times, cât şi de la Wall Street Journal. „The Alliance: Managing Talent in the Networked Age”, o altă carte pe care a scris-o împreună cu Ben Casnocha şi Chris Yeh, publicată în 2014, vorbeşte despre modul în care compania şi angajaţii pot lucra împreună pentru a atinge obiective comune, chiar şi atunci când unele dintre interesele lor diferă şi despre modul în care pot să construiască relaţii pe termen lung în economia volatilă de astăzi. Această carte a devenit, de asemenea, un bestseller.
    În prezent, LinkedIn este o subsidiară a Microsoft. În iunie 2019, avea 630 de milioane de utilizatori şi 14.000 de angajaţi. CEO-ul LinkedIn este în prezent Jeff Weiner, care a avut un rol important în achiziţia companiei de către Microsoft, în 2016, într-o tranzacţie estimată de presa internaţională la 26 de miliarde de dolari. După vânzare, Reid Hoffman a dobândit şi un loc în consiliul de administraţie al companiei. În anul fiscal 2018, veniturile LinkedIn se plasau la 5,3 miliarde de dolari. 

  • Alexandra Rîştariu, CEO Mondelez România: „Am plecat de la iluzia că în afară sunt mai multe oportunităţi, dar celor care pleacă, le-aş spune să se întoarcă”

    Alexandra Rîştariu a preluat conducerea Mondelez România începând cu luna iunie. Din poziţia actuală, ea coordonează strategia de creştere a businessului Mondelez pe piaţa locală prin alinierea acesteia la strategia globală, lansată recent.
    În prezent, România generează 15-20% din businessul Mondelez în regiune. „Mi-am început cariera la Mondelez International acum 11 ani şi am lucrat, anterior, în alte ţări – Austria, Polonia – , iar din poziţia de sales controlling manager SCE am coordonat activitatea financiară din regiunea Europei Centrale şi de Sud, cu expunere în 10 ţări din regiune: România, Bulgaria şi ţările est-adriatice”, îşi aminteşte Alexandra Rîştariu, care adaugă faptul că s-a întors în România pentru oportunităţile profesionale. În anul 2015 ea a devenit membru al echipei de leadership a Mondelez SCE, iar din 2017 a coordonat departamentul de vânzări al Mondelez România, format dintr-o echipă de 120 de persoane. Alexandra Rîştariu a absolvit Facultatea de Contabilitate şi Sisteme Informaţionale din cadrul Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi este membru al Association of Chartered Certified Accountants (ACCA).

    Alexandra Rîştariu a apărut în anurul 100 TINERI MANAGERI DE TOP, ediţia 2019 şi a fost premiată de Business MAGAZIN în gala de lansare a catalogului.

  • Proiect: Copiii înscrişi la grădiniţă primesc 100 lei/lună, dacă familia câştigă 530 lei/lună/membru

    Un nou proiect de lege prevede modificarea Legii 248/2015, prin mărirea sumei primite de copiii înscrişi la grădiniţă, pe tichet social, la 100 de lei şi extinderea eligibilităţii pentru familiile care câştigă 530 lei/lună pentru fiecare membru, astfel încăt să încurajeze mersul la grădiniţă.

    O nouă propunere legislativă depusă la Camera Deputaţilor prevede modificarea Legii nr.248 din 28 octombrie 2015 privind stimularea participării în învăţământul preşcolar a copiilor provenind din familii defavorizate.

    Propunerea vizează creşeterea numărului de copii din familii cu venituri reduse care sunt sprijiniţi să meargă zilnic la grădiniţă.

    Astfel, iniţiativa legislativă prevede schimbarea condiţiilor de eligibilitate, de la un venit maxim de 284 lei pe lună pe membru de familie, cât este în prezent, la toţi copiii înscrişi la grădiniţă din familiile care beneficiază de alocaţie pentru susţinerea familiei, în baza Legii nr. 277/2010. Acest lucru ar creşte pragul de eligibilitate la 530 lei/lună pe membru de familie.

    Totodată, este simplificat procesul de garantare, eliminând cererea. Stimulentul s-ar acorda din oficiu copiilor din familii beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei, iar părinţii nu ar mai trebui să depună încă un dosar, conform unui comunicat al Asociaţiei Reality Check.

    Cuantumul tichetului social pe care îl primesc copii va creşte de la 50 de lei, cât este în prezent, la 100 de lei pe copil pe lună.

    Iniţiatorul are în vedere şi introducerea responsabilităţii primarilor şi directorilor de grădiniţe de a organiza campanii de informare şi înscriere în program, de două ori pe an, potrivit sursei citate.

    “Tichetele sociale pentru grădiniţă, reglementate de Legea 248/2015, se acordă în cadrul unui program de interes naţional inspirat din programul pilot Fiecare Copil în Grădiniţă al Asociaţiei OvidiuRo, implementat în perioada 2010-2015 în 45 de comunităţi defavorizate. Condiţionate strict de frecvenţa copiilor la grădiniţă, tichetele sociale ajută părinţii să acopere unele costuri de bază ale educaţiei preşcolare: gustarea zilnică, rechizite sau o pereche de pantofi. Eficacitatea acestui stimulent, strict condiţionat de prezenţă, este confirmată de frecvenţa copiilor săraci la grădiniţă, care s-a îmbunătăţit semnificativ după apariţia legii. Dacă înainte de lege, rata medie de prezenţă la grădiniţă a copiilor din familii sărace era sub 50%, în al treilea an 74% dintre copii au avut prezenţă regulată”, arată Asociaţia Reality Check.

    Potrivit acesteia, mulţi părinţii încă nu accesează acest stimulent, din diferite motive.

    “În anul şcolar 2016-2017 au fost înscrişi în program 70.000 de copii din cei 110.000 estimaţi ca fiind eligibili. În 2017-2018, cifrele arată că de lege au beneficiat doar 46.500 de copii din 107.000, iar în acest an şcolar în program sunt înscrişi cel mult 45.000 de copii din cei 79.000 estimaţi”, mai transmite Asociaţia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro. 

  • Surpriză: Cât a câştigat în 2018 ca membru în board-ul ING Mariana Gheorghe, fosta şefă a Petrom

    Mariana Gheorghe, 63 de ani, care a plecat anul trecut de la condu­cerea OMV Petrom după mai bine de un deceniu, a primit 105.000 euro (8.750 de euro/lună) în 2018 din po­ziţia de membru al con­si­liului de supraveghere al grupului olandez ING. Ea a primit un nou mandat de patru ani în boardul ING.

    Mariana Gheorghe a ajuns în luna mai 2015 pe poziţia de membru al boardului gru­pului financiar ING, una dintre cele mai înalte poziţii atinse de un executiv român.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Demisie la vârful grupului Naspers cu efecte în România: eMAG are un nou preşedinte şi un nou membru al CA

    Odată cu plecarea din grupul Naspers Ripple a demisionat şi din poziţia de membru şi Preşedinte al Consiliului de administraţie al Dante Internaţional, conform documentului, astfel că acţionarii au numit în acest context un nou Preşedinte şi un nou membru al CA.
     
    „Hotărârea 3: Numirea dlui Jeremy Thomas Briscombe ca nou membru al Consiliului de administraţie al societăţii pentru un mandat  valabil pentru o perioadă de 6 (şase) luni de la 31.01.2019 şi până la 31.07.2019”, conform documentului. Conform profilului de pe reţeaua socială LinkedIN, Briscombe lucrează de doi ani pentru Naspers în cadrul diviziei de e-commerce, după ce anterior a fost angajat al unor giganţi precum Walt Disney şi Yahoo!.
     

  • Raluca Prună, membru fondator alături de Dacian Cioloş, nemulţumită de ideile promovate: Mă despart categoric de PLUS

    ”În ultimele săptămâni am fost întrebată dacă sunt de acord cu cele susţinute de PLUS, prin Oana Bogdan. Evident că nu pot fi de acord. Mă despart categoric de PLUS, pe care nu îl înţeleg de ce intră captiv într-un subiect ales de Oana şi care nu e ceea ce trebuie rezolvat în România.

     
    Problema României nu este renunţarea la proprietate, ci în primul rând repararea efectelor naţionalizării – neterminată la aproape 30 de ani de post comunism. Asta aş fi vrut să aud de la PLUS în materia proprietăţii, ca jurist şi ca votant”, a scris pe Facebook Raluca Prună, fost ministru al Justiţiei în guvernul condus de Dacian Cioloş, liderul PLUS.
     
    Prună mai susţine că apelul la statistici din Occident unde din ce în ce mai mulţi oameni ar renunţa la proprietate este de neidentificat în vreo statistică.
     
    ”Ţara pe care Oana Bogdan şi cu mine o cunoaştem bine, fals invocată ca exemplu de schimbare de paradigma asupra proprietăţii, este una în care procentul de proprietari a crescut mereu în ultimii ani. Peste 70% din belgieni sunt proprietari. E păcat că PLUS se lasă târât într-un asemenea subiect. E păcat de sutele de oameni care fac imaginea PLUS în moduri discrete şi profesioniste, de tot efortul celor care am făcut cu putinţă PLUS şi care nu ne putem regăsi în noua lui arhitectură. E păcat că oamenii noi în politica nu înseamnă în primul rând să ne ocupam fiecare de ceea ce ne pricepem să facem. Un program politic este o ofertă electorală. Şi e bine să fie clară, cu o viziune pe termen lung, cu argumente care să ţină şi cu soluţii credibile. Chestia cu Uber şi belgienii care ar justifica un fel de renunţare la proprietate în România, printr-o altă manieră de a locui un spaţiu, e atât de inexactă că nu poate fi considerată o oferta serioasă. Colocuirea este mai degrabă despre respectul celor care locuiesc împreună un spaţiu, nu despre renunţarea la proprietate. Ba mai mult, colocuirea presupune ca toţi să ne purtam ca nişte ‘buni proprietari’ cu spaţiul pe care îl locuim împreună”, a adăugat Raluca Prună.
     

  • Cine sunt „ăştia”: Alo, România? Aici Australia. Povestea unui executiv român care s-a mutat în celălalt capăt al lumii şi continuă să îşi ridice cariera în telecom

    Ana Bordeianu s-a mutat în urmă cu un an la capătul celălalt al lumii, în Australia, unde continuă să îşi scrie povestea carierei pe care şi-a construit-o în domeniul telecom.

    Era ianuarie 2018 când a decis să plece în „the land of down under”, acceptând poziţia de director customer operations şi membru în echipa executivă a Vodafone Hutchison Australia, o companie cu venituri de 3,5 mld. dolari australieni (2,2 mld. euro) în anul financiar 2017. Despre cum este traficul într-una dintre cele mai dezvoltate economii ale lumii, ce gust are cafeaua la 15.000 de kilometri de casă şi de ce îi e cel mai dor din România povesteşte chiar executivul român pentru Business Magazin.

    Australia este o ţară suficient de mare cât să „acopere” de aproape două ori Uniunea Europeană şi suficient de dezvoltată cât să îşi facă loc în top 10 mondial. Despre acest stat-continent s-au spus şi s-au scris multe lucruri pozitive. Şi totuşi, ce mi-a rămas în minte este ce mi-a spus în timpul unui interviu o avocată întoarsă recent din vacanţă aici. „Este un loc despre cum ne imaginăm că ar trebui să fie lucrurile. Australia însă mi-a oferit linişte, pace şi fericire cât să-mi ajungă o viaţă.” Pornind de la aceste afirmaţii, nu este greu de înţeles de ce Ana Bordeianu a decis să se mute cu jobul în Australia.

    „Am început să lucrez în industria de telecomunicaţii în timpul facultăţii, din dorinţa de a căpăta experienţă de muncă. M-am angajat în call centerul companiei, care pe atunci era Connex şi care ulterior a devenit Vodafone”, spune executivul român. Uitându-se în urmă, afirmă că nu a avut un plan de carieră, s-a bazat mai degrabă pe a experimenta şi a descoperi. A rămas însă în companie pentru că i-au plăcut mult atât activitatea, cât şi echipa şi s-a regăsit în ceea ce făcea.

    “Apoi, lucrurile s-au întâmplat cumva natural, am aplicat la poziţiile de management pe care ulterior le-am preluat şi am trecut prin multiple roluri în departamentul operaţional.” Activitatea din zona operaţională i se potriveşte, spune ea. Este incredibil de dinamică, face cumva legătura între concept, produs şi clienţi şi aduce şi feedbackul clienţilor înapoi în companie ca să ajute la îmbunătăţire.

    Despre operatorul telecom Vodafone – un gigant internaţional şi al doilea jucător de pe piaţa românească de profil după cifra de afaceri – ea spune că are o cultură care susţine dezvoltarea carierei şi care face posibilă mutarea pe diferite joburi, avansarea, învăţarea.

    „Vodafone, fiind o companie globală, încurajează şi oferă posibilitatea de face mutări internaţionale şi aşa am ales să merg în Vodafone Qatar şi să mă ocup acolo timp de un an de construirea programelor care să îmbunătăţească experienţa clienţilor.”

    A ales această schimbare pentru că şi-a dorit să înveţe inclusiv din experienţa de a lucra cu şi mai mulţi oameni din culturi diferite şi într-un mediu care are o bază comună prin prisma industriei şi a companiei, dar şi cu multe diferenţe datorate pieţei şi a amestecului de culturi.

    „Dezvoltându-mă în cadrul aceleiaşi companii, mi-am pus la un moment dat întrebarea: ce fac că să îmi extind orizontul şi să dobândesc o perspectivă mai largă asupra businessului?” A învăţat foarte mult din mutarea în Qatar, atât profesional, cât şi despre sine şi zonele prefesionale care necesită îmbunătăţiri, zone care i s-au revelat odată scoasă din zonă de confort a ţării şi a organizaţiei în care s-a dezvoltat.

    „Am revenit apoi în Vodafone România şi am preluat departamentul operaţiuni clienţi, făcând parte din echipa executivă; din ianuarie 2018 am ales provocarea de a face din nou o mutare internaţională, de data această înspre Australia, în cadrul Vodafone Hutchison Australia ca director customer operations şi membru în echipă executivă.”

    Vodafone Hutchison Australia a obţinut în anul financiar 2017 venituri de 3,5 miliarde de dolari australieni (2,2 miliarde de euro). Compania are peste 2.500 de salariaţi şi circa 6 milioane de clienţi.

    „Echipa pe care o coordonez eu este mare, formată atât din angajaţi direcţi – care lucrează în Sydney şi în Tasmania – cât şi din parteneri cu care colaborăm şi pe care îi gestionăm în Australia, India, Filipine şi Fiji.”

    Despre piaţa pe care lucrează astăzi, Ana Bordeianu spune că simte o altă dinamică, există aşteptări diferite ale clienţilor, reglementări diferite, deci noutate şi oportunitate de a învăţa.

    În rolul actual, Ana Bordeianu este responsabilă de echipele de relaţii cu clienţii, vânzare la telefon, facturare şi colectare, de departamentul digital precum şi partea de logistică. O zi obişnuită înseamnă pentru executivul român în primul rând mult timp petrecut în discuţii – fie cu echipa sa, fie cu celelalte departamente din companie – despre cum merg diferitele proiecte de dezvoltare la care lucrează, ori revizuind rezultatele activităţii curente.

    „Îmi aloc mai bine de jumătate din timp în discuţii cu echipele inter-departamentale care lucrează la lansarea de noi proiecte pentru clienţii noştri şi cu colegii mei din echipa executivă pentru a discuta priorităţile, a agrea decizii, a ne alinia ca viziune şi abordare.”

    Pentru multe din aceste discuţii îşi face timp înainte ca să poată citi documente care să o ajute să înţeleagă rezultatele, blocajele, dar şi ce merge bine.
    „Încerc să îmi dedic timpul mai mult în direcţia creării de cadre de lucru şi pregătirii viitorului şi mai puţin managementului problemelor de zi cu zi.”

    La întrebarea dacă se gândeşte să se întoarcă în România, ea reafirmă că nu şi-a făcut niciodată în carieră un plan bătut în cuie, mai degrabă a ales să experimenteze, lăsându-şi flexibilitatea de a alege ce urmează.

    „Am acceptat acest job în Australia deschisă la experienţa în sine. Ce urmează după aceea, nu am stabilit clar. Îmi doresc mai întâi să iau maximul din acest rol şi din lucrul pe această piaţă, vreau să învăţ, să contribui prin experienţa mea. La momentul potrivit cred va veni şi pasul următor care să mi se potrivească, fie în România, fie în altă parte.”

    Ultima dată a fost în Bucureşti la jumătatea lunii octombrie, şi doar pentru câteva zile. Nu s-au schimbat multe în anul în care nu a fost în ţară, nu notabil cel puţin. „E drept că atunci când ajung în România sunt mai degrabă absorbită de a petrece timp cu cei dragi şi mai puţin interesată de aspectele exterioare.”

    Cel mai dor îi e de prieteni şi de familie. Stau mult de vorbă la telefon, dar din cauza diferenţei de fus orar de 9 ore, chiar şi telefoanele cu cei apropiaţi trebuie programate. „Am citit la un moment dat un mesaj amuzant care zicea ceva de genul: «Nu te îngrijora în legatură cu ziua de azi, în Australia este deja mâine». Si chiar aşa este.” La polul opus, cel mai puţin dor îi e „de frig, iarnă şi zăpadă”, glumeşte ea. „Nu cred că pot compara chiar în felul acesta. Adică peste tot sunt şi lucruri care îmi plac şi lucruri care îmi displac. Oricum ar fi, România rămâne acel «acasă».”

    Trei lucruri care ar trebui îmbunătăţite în România.

    Dacă este să mă uit la transportul în comun din Sydney – pe care îl folosesc frecvent, cu autobuze şi trenuri care vin des şi sunt suficiente şi foarte punctuale – şi la câţi oameni care lucrează în business aleg să meargă cu transportul în comun şi nu cu maşina pe drumul uzual casă-muncă, cred că un transport în comun mai dezvoltat ar ajuta şi România.

    Sydney este un oraş în care vezi frecvent oameni de business care au funcţii de mare răspundere şi care merg la birou cu trenul (metroul de suprafaţă) şi cu autobuzul, şi asta e absolut normal.

    Şi tot legat de acest aspect, cred că partea de infrastructură a fost o altă mare diferenţă pe care am observat-o de când m-am mutat aici. Asta nu înseamnă că Sydney nu e aglomerat, dar nici nu îmi pot imagina cum ar fi traficul dacă nu ar exista atâtea tuneluri şi autostrăzi care brăzdează oraşul.
    Un alt aspect care m-a impresionat pozitiv a fost legat de organizarea şi simplitatea interacţionării cu autorităţile şi cu alte companii ale căror client sunt aici (de la eliberarea permisului de conducere până la deschiderea unui cont bancar, cumpărat maşină etc.). Cam totul poate fi făcut prin e-mail, pe portaluri online şi foarte puţine sunt situaţiile în care este necesar să te deplasezi undeva ca să semnezi ceva. Am simţit că mi-au făcut viaţa mai uşoară şi m-au scutit de multă alergătură.

    Cum e traficul în România faţă de unde locuiţi? Dar cafeaua şi scena culinară?

    Şi Sydney este un oraş aglomerat la orele de vârf de dimineaţa şi seara. Am ales să locuiesc destul de aproape de birou, astfel încât să minimizez timplu petrecut pe drum. Dar un lucru este clar, şoferii sunt mult mai civilizaţi în trafic decât în Bucureşti. Nimeni nu parchează în locuri care nu sunt destinate parcării (amenzile sunt consistente şi chiar se aplică), extrem de rar auzi vreun claxon şi majoritatea locurilor de parcare se plătesc serios. Iar experienţa cu autobuzul sau trenul este foarte interesantă: există carduri de transport pe care le încarci cu bani, dai cu cardul la urcare în autobuz şi apoi la coborâre.

    Şoferul numără pasagerii ca să se asigure că respectă numărul maxim de persoane, oamenii zic bună ziua şoferului când urcă în autobuz şi îi mulţumesc, iar când coboară îşi iau la revedere.

    Acelaşi Sydney este un oraş plin de cafenele şi restaurante, iar oamenii au o cultură a ieşitului în oraş la cafea, la restaurant. Prin prisma faptului că mulţi din cei care locuiesc aici sunt originari din ţările asiatice, sunt foarte multe opţiuni de restaurante cu specificul acesta. Este un oraş cosmopolit şi mă bucură mult acest lucru, realmente poţi alege să mănânci în fiecare zi mâncare cu specific dintr-un alt colţ al lumii. Dar asta nu mă face să îmi fie mai puţin dor de sarmale… Câteodată.

    Ce presupune jobul actual şi cum arată o zi obişnuită?

    Deocamdată, cariera mea are sens în genul de companie în care mă aflu, multinaţională, într-o industrie dinamică şi foarte interesantă, lucrând cu echipe mari şi făcând lucruri de impact în relaţia cu clienţii şi în rezultatele financiare ale companiei.

    Merg pe principiul că făcând lucrurile bine şi în acord şi cu valorile mele, la timpul potrivit îmi voi găsi noua etapă.

    Sunt organizată şi planificată în business, cu opţiuni secundare pregătite pentru cazul în care prima opţiune nu merge, dar şi cu flexibilitatea şi acceptarea că sunt şi situaţii în care trebuie să ne adaptăm rapid şi să lăsăm deoparte planul. În ceea ce priveşte cariera, am făcut paşii mai degrabă intuitiv decât planificat pe termen lung şi m-am lăsat să mă bucur de fiecare etapă. Aşadar, vom vedea care va fi următorul pas, încă mă bucur din plin de actuala etapă.