BusinessMagazin

Tag: Meintassis Partner

  • Harry Meintassis, partener al companiei de consultanţă Meintassis Partner: Calea Artistului Războinic – O Forţă pentru bine

    În viaţa noastră de zi cu zi, ne consumăm o mare parte din energie în lupte pentru control, dominanţă şi învingere în lume. Urmărim succesul, puterea şi validarea externă. Şi totuşi, lupta reală, de cele mai multe ori, este internă. După cum a spus Platon – „Prima şi cea mai mare victorie este să te cucereşti pe tine însuţi”. Felul în care ne manifestăm în lume este determinat de cine credem că suntem. Identitatea noastră.

     

    Identitatea este imaginea noastră de sine. Povestea pe care ne-o spunem despre cine suntem. Este o lentilă prin care vedem lucrurile. Rolurile pe care ni le imaginăm în teatrul vieţii. Eroii care ne străduim să devenim. Identităţile noastre conectează eul nostru autentic cu lumea din jurul nostru. Deci, cum ţi-ai descrie identitatea? Un lider puternic, un realizator înalt, un părinte iubitor, un antreprenor priceput, poate un scriitor creativ? Cred că există un aspect al identităţii, un arhetip, care poate fi o forţă creativă pentru bine. Un arhetip care combină facultăţile mentale, emoţionale, spirituale şi morale – în slujba altora.

     

    Un Nou Standard. Artistul Războinic (AR) îmbină dimensiuni şi polarităţi contrastante. Etosul Războinicului – care se referă la integrarea valorilor curajului, datoriei, cauzei, onoarei, voinţei de a înfrunta adversitatea şi altruismului. Nu este vorba despre agresiune, dominanţă sau distrugere pe câmpul de luptă. Calea Artistului este expresia individualităţii noastre, modul în care ne dezvăluim, dragostea pentru ceea ce facem – modul în care îi atingem pe alţii. Această „alchimie” poate fi o forţă supremă. Cum se exprimă aceasta în viaţa reală? Cum apare Artistul Războinic (AR) în lume?

    1. Se află într-o misiune să creeze un viitor pentru care merită să lupţi. Fie că este vorba despre un lider, un om de ştiinţă, un profesionist, un muzician, ceea ce modelează calea AR este devotamentul lor infinit pentru o cauză. Inspirat de excelenţă, virtute, justiţie şi puritatea scopului. Nu este vorba despre a arăta cât de important este, de a obţine mai mulţi bani, succes sau faimă. Cu adevărat dedicat misiunii, AR este angajat să facă o diferenţă. AR este devotat cu toată inima să creeze ceva extraordinar, care are semnificaţie personală.

    2. Depăşeşte limitele. AR vede efortul ca pe o fereastră către creştere. În faţa dificultăţilor şi obstacolelor, AR persistă cu bucurie pentru perioade îndelungate. Aceasta este mai mult decât rezilienţă. Este dragoste profundă pentru munca în sine. Efortul este un cuptor. A ţinti „dincolo şi mai sus” înseamnă să îndrăzneşti să trăieşti pe deplin. Să fii extraordinar – niciodată mediocru sau victimă a circumstanţelor.

    3. Este fără teamă, are curaj nebun. Etosul AR este de a face întotdeauna ceea ce este corect – cu orice costuri. Ştie că orice fel de putere vine cu responsabilitate. Alege să avanseze, să accepte şi să folosească puterea sa în mod corect şi înţelept. El îşi asumă riscuri. Are curajul. Challengează statu-quo-ul. Trece peste temerile sale. Se prezintă cu intenţie.

    4. Se dedică cu totul binelui altora. AR este în slujba oamenilor. Când apare o criză, el îi pune întotdeauna pe alţii în prim plan. Se prezintă cu onoare. O „stâncă de stabilitate”, oferind calm, claritate şi îndrumare. AR jură să servească un scop inspirat divin, colectiv, nu un scop al său. AR are o forţă antifragilă, a fost testat de viaţă, nu are nevoie să se dovedească pe sine. AR oferă generos timpul său, talentul şi comorile sale celor în nevoie.

    5. Îşi lărgeşte viziunea. AR nu se concentrează doar pe o „porţiune” mică de expertiză – acest lucru nu este niciodată suficient. AR este un mare conceptualizator şi gânditor strategic. Îi place să conecteze fire şi înţelepciune din ştiinţă, umanism, filosofie, religie sau poezie. Cultivă o perspectivă mai bogată şi mai creativă.

    6. Este vulnerabil în loc de invincibil. Nu există curaj fără vulnerabilitate, risc, incertitudine sau expunere emoţională. AR este sincer cu el însuşi şi cu alţii. Exprimă adevărul despre cine este cu adevărat – defectele, emoţiile, nesiguranţele, temerile, „patosul”, durerea, lupta cu propriii demoni, partea întunecată, ceea ce înseamnă să fii un om complet. Dar apoi, această luptă internă devine combustibil pentru creativitate şi conexiune.

    7. Are o imaginaţie artistică magnetică. AR vorbeşte cu cuvinte puternice, metafore, poveşti şi imagini. Foloseşte carisma pentru a inspira oamenii să vadă lumea în mod diferit şi să încerce imposibilul. El întruchipează magic un viitor frumos. Inspirându-i şi pe alţii să se întindă mult dincolo de ceea ce credeau că pot face. În timpurile grele, AR hrăneşte optimismul şi speranţa. Lumea este un teatru al dramei, aventurii, sacrificiului eroic şi creşterii personale.

    8. Crede în unitate. Într-o lume ruptă de diviziuni şi neîncredere, calea AR respinge doctrina „noi” vs. „ei”. Ei îi văd pe ceilalţi ca fiind fiinţe umane frumoase, chiar (sau mai ales) atunci când ceilalţi sunt în dezacord cu viziunile lor. Cu empatie autentică, AR se apropie de „cealaltă parte”, extinde compasiunea şi incluziunea. AR se acordează armonios cu simfonia vieţii.

    9. Schimbă regulile jocului. Artistul Războinic (AR) îmbrăţişează viaţa cu un spirit de creativitate, joc şi imprevizibilitate. Nu este rigid şi nu încearcă să îi controleze excesiv pe alţii, ci este fluid ca apa. Nu se rezumă doar la un plan, este dornic să experimenteze, să improvizeze şi să se adapteze la momentul prezent, asemenea unui pianist de jazz. În conflicte, foloseşte “forţa minimă” ca un maestru Aikido, care redirecţionează forţa adversarului său pentru a minimiza fricţiunea sau daunele.

    10. Stimulează vitalitatea. Artistul Războinic cultivă forţa fizică şi rezistenţa ca mod de viaţă. Antrenamentele nu sunt doar fizice, sunt şi mentale. Disciplina, conexiunea minte-corp, claritatea mentală, autocontrolul, umilinţa – aceasta este adevărata provocare. Fiind în natură, practicând activităţi fizice, sporturi, alergând, ridicând greutăţi, yoga… Intensitatea, consecvenţa, recuperarea, creşterea – toate acestea sunt indispensabile pentru AR.

    11. Caută adevărul. Artistul Războinic este dispus să pună la îndoială presupunerile sau naraţiunile prevalente. El manifestă o curiozitate insaţiabilă şi o minte independentă. Nu pretinde că ştie sau deţine toate răspunsurile. Combate ignoranţa sau închiderea minţii cu umilinţă intelectuală. Artistul Războinic se mândreşte nu cu convingerile sale puternice, ci cu abilitatea sa de a examina şi de a pune întrebări în mod critic.

    12. Nu joacă în siguranţă sau la nivel mic. Artistul Războinic este îndrăzneţ, vizionar. Îndrăzneşte să fie diferit. Sentimentul său de valoare nu este dictat de ceea ce cred ceilalţi despre el. Artistul Războinic îşi protejează individualitatea. Nu externalizează valoarea sa. Cu toate acestea, nu este arogant, orbit de ambiţie sau în căutarea disperată a validării. Un Artist Războinic se reînnoieşte constant.

     

    O FORŢĂ PENTRU BINE.Artistul Războinic (AR) aduce împreună calităţile de leadership de care avem nevoie mai mult astăzi. Este puternic şi amabil, de succes, ambiţios şi sensibil, perseverent şi generos, controlat şi plin de compasiune, de încredere şi aventurier, competent şi iubitor, productiv şi uman. Denotă o tehnică excepţională şi rezistenţă de neegalat. AR îmbrăţişează virtuţile şi filosofiile celor două oraşe rivale din Grecia Antică: Sparta şi Atena. Spartanii au reprezentat disciplina, onoarea, acceptarea cu bucurie a greutăţilor şi sacrificiul pentru binele comun. Şi atenienii care au creat minuni prin cultură, democraţie şi expresie artistică. Într-o lume a schimbării, oportunităţii şi pericolului, Artistul Războinic luptă şi iubeşte pentru binele tuturor.

  • Harry Meintassis, partener al companiei de consultanţă Meintassis Partner: Arta de a te reinventa pe tine însuţi

    „Călătoria adevărată de descoperire constă nu în a căuta peisaje noi, ci în a avea ochi noi.” Marcel Proust

    Singurul lucru pe care te poţi baza este schimbarea. Acest lucru înseamnă că nu poţi sta pe loc; nu poţi să te culci pe lauri sau să faci mereu acelaşi lucru. Lumea se schimbă, deci dacă nu te schimbi odată cu ea, rămâi în urmă. Dar cum te poţi reinventa? Folosindu-ţi unicitatea în moduri noi şi puternice – pentru a dezvolta o nouă versiune a ta.

    Iată cinci idei importante asupra cărora să reflectezi:

     

    #1 Paradoxul autenticităţii. Ce este autenticitatea, cu adevărat? Am fi cu toţii de acord că este o calitate a originalităţii, a sincerităţii, opusul falsităţii. Este despre a fi onest, direct. Să ne ţinem de cuvânt. Cel mai comun sfat dat astăzi tinerilor este „fii tu însuţi”. Dar dacă definim autenticitatea prea limitat, atunci acest lucru limitează creşterea noastră. Cum aşa? Dacă autenticitatea înseamnă a fi adevărat faţă de sine, întrebarea este faţă: de care sine? Pe de altă parte, avem multe aspecte ale personalităţii noastre, în funcţie de diferitele roluri pe care le jucăm în viaţă – la locul de muncă, cu prietenii, în familie. De exemplu, ca lideri, trebuie să ne adaptăm stilurile noastre pentru a se potrivi nevoilor diferitelor situaţii, echipe sau culturi. Mai mult decât atât, a fi adevărat doar faţă de cine suntem acum ne privează de posibilitatea de a atinge potenţialul nostru real. Poate fi o atitudine leneşă, complacentă, chiar narcisistă.

    Cel mai bun sfat este „devino cel mai bun om care poţi fi”. Evoluează mereu, adoptă o mentalitate de „experiment şi adaptare”. Prioritizează învăţarea şi umilinţa în faţa certitudinii, fi deschis, fluid în loc să fii rigid. Şi asta înseamnă să ieşi din zona ta de confort, să-ţi dezvolţi abilităţi noi, să încerci abordări noi, să construieşti noi perspective, noi identităţi. De exemplu, poţi trece de la a fi un expert care ştie deja răspunsurile la un învăţăcel care va spune – „Voi pune multe întrebări, voi explora şi descoperi şi voi învăţa prin încercarea unor lucruri noi”. Acest lucru nu va fi uşor. Va genera o puternică dorinţă de a-ţi proteja egoul. „Nu sunt eu…” Respinge tentaţia. Nu găsi scuze şi nu renunţa. Încercarea unor lucruri noi poate fi inconfortabilă. Dar aici se în-tâmplă măreţia. Aşadar, întreabă-te: pot fi autentic în raport cu potenţialul meu cel mai bun? Învaţă să fii autentic şi adaptabil în acelaşi timp.

    #2 Tu (CA şi toţi ceilalţi) eşti în continuă dezvoltare. Dar cum facem asta într-adevăr? Obişnuiam să credem că odată ce ajungem la maturitate, „dezvoltarea” va înceta cumva. Dar acest lucru este departe de adevăr. Capacitatea noastră de a evolua este imensă. Nu suntem statici, creierul nostru este plastic şi putem continua să ne transformăm în perioada adultă.

    Cum facem asta? Prin noi experienţe „disruptive”, prin contestarea perspectivelor şi obiceiurilor noastre şi prin expunerea la persoane care sunt diferite de noi.

    Şi prin autoreflecţie şi conştientizare pentru a minimiza „pilotul automat”, miriada de obiceiuri şi euristici care ne oferă un sentiment de previzibilitate şi siguranţă.

    Ideea aici este că pentru a creşte avem nevoie să ne perturbăm pe noi înşine.

    #3 Trăieşte Călătoria Eroului Tău. Ceea ce mă duce la a treia idee: în cele din urmă, eşti chemat să fii autorul poveştii vieţii tale. Dar ce fel de poveste ar fi asta? Ei bine, se pare că poveştile fericite nu oferă prea multă valoare. Sunt poveştile de luptă şi dileme, de curaj şi eroism, în care suferim şi creştem – care creează o viaţă mai bună. În Grecia antică, eroul era un războinic al valorilor. A fi erou nu însemna perfecţiune, ci protecţie şi iubire pentru ceva mai mare şi semnificativ.

    Era vorba despre servire. Oamenii sunt făcuţi pentru aventură. Durerea şi adversitatea fac parte din noi. După cum spunea Dostoievski, prea multă comoditate distruge sensul. Avem nevoie de această polaritate. Avem nevoie de ceva împotriva căruia să ne opunem. Acesta este exact opusul a ceea ce promovează cultura noastră a confortului în prezent.

    Rezistenţa – mentală sau fizică – este prietenul tău pentru a trăi o viaţă plină de pasiune, împlinire şi autorealizare. Este modul de a-ţi antrena mintea şi corpul să lupte împotriva procrastinării, fricii sau inflaţiei infatuării. Însă această înţelepciune nu vine singură la noi, trebuie să o desco-perim noi înşine în sălbăticia pe care nimeni nu ne-o poate lua.

    #4 Care este călătoria eroului tău? Foloseşte o busolă pentru a naviga prin complexitatea vieţii

    Cu toate acestea, pentru a-ţi scrie povestea, ai nevoie de o busolă care să te ajute să navighezi către direcţia ta. Astăzi, de exemplu, peste 80% dintre manageri se luptă să navigheze prin complexitate. Multora le lipsesc abilităţile umane sau perspectiva mai largă şi capacitatea de gândire strategică. Sistemele noastre educaţionale creează tehnocraţi competenţi, dar lideri nepregătiţi! Dar un alt motiv este că nu au stabilit o cale clară, conectând talentele lor unice cu ceea ce are nevoie lumea astăzi. Ei privesc schimbarea ca pe o adaptare reactivă, nu ca pe o alegere semnifi-cativă. În cartea sa fantastică „În căutarea sensului vieţii”, Victor Frankl spune că „între stimuli şi răspunsul nostru există un spaţiu. În acest spaţiu se află puterea noastră de a ne alege răspun-sul. În răspunsul nostru se află creşterea şi libertatea noastră”.

    Deci, cum creăm acest spaţiu de dezvoltare? Cum evoluăm de la cameleoni centraţi pe ego sau experţi concentraţi pe sarcini la lideri iluminaţi care pot transforma organizaţiile, energiza oame-nii şi crea un nou sens, optimism şi o senzaţie de reînnoire?

    Pentru ca creşterea personală să se întâmple – ceea ce Nietzsche ar numi în „Astfel a vorbit Zarathustra” cele 3 etape ale „metamorfozei umane” – trebuie să accesăm potenţialul nostru creativ din interiorul nostru. Interesant este că el numea ultima etapă „Copilul”, referindu-se la potenţialul nelimitat şi creativitatea copiilor, la joc şi libertatea de a descoperi sensul lucrurilor.

    Pasul 1 este să clarifici la ce te angajezi. Ştii cu adevărat ce vrei să faci, cine vrei să devii, astfel încât să poţi activa călătoria ta. Închipuie-ţi „tu” într-un punct viitor, cine vei fi? Cum te vei dife-renţia de cine eşti acum? Această transformare ar trebui să vină din interior spre exterior, oferindu-ţi un control pozitiv şi permiţându-ţi să modelezi activ viitorul.

    Şi aceasta este busola ta pentru a te descoperi şi a trăi o viaţă mai bogată.

    #5 Construieşte-ţi o nouă identitate, începând de azi. Reinventarea personală este o practică zilnică şi deliberată. Aceasta nu este cea mai uşoară cale. Nu se rezumă doar la cunoaştere sau la idei interesante. Este vorba despre punerea în practică a acestor inspiraţii. Este vorba despre formarea unor noi identităţi.

    De ce este esenţial acest lucru? Pentru că cea mai puternică forţă la care avem acces este nevoia noastră de a fi consecvenţi cu identitatea noastră – ca lideri puternici, inovatori inteligenţi, antreprenori, creatori, învăţători înţelepţi, părinţi iubitori etc.

    După cum spune James Clear în „Atomic Habits”, cuvântul „identitate” înseamnă literalmente „starea de a fi repetată”. Cam asta spunea Aristotel acum 2.500 de ani, că „excelenţa nu este un act, ci un obicei”.

     

    Identitatea ta este ceea ce faci în mod repetat.

    • Exersează să obţii o perspectivă din partea altora – cere feedback şi acceptă-l ca pe un dar.

    • Exersează să cauţi oportunităţi pentru a ieşi din zona de confort şi a intra în zona de creştere. Perturbă modurile obişnuite de gândire.

    • Exersează umilinţa intelectuală: în loc să încerci doar să demonstrezi că ai dreptate, opreşte-te şi întreabă-te: cum aş putea greşi în gândirea mea? Caută activ dovezi care să con-teste propriile tale convingeri.

    • Exersează ascultarea excelentă, onorând partenerii şi punându-te în locul lor.

    • Reaminteşte-ţi trecutul tău. Cum te-ai schimbat? Întreabă-te: Din ce perspectivă ai acţionat în trecut?

    • Dezvăluie-te în mod deliberat oamenilor cu viziuni de viaţă, opinii şi contexte diferite.

    • Creează reţele şi comunităţi şi profită de fiecare oportunitate de a fi mentor şi de a primi mentorat.

    • Înţelege că tu, la fel ca toţi ceilalţi, eşti într-un fel subiectiv, imperfect, într-un mod special al tău… Lentila prin care vezi lumea are straturi de distorsiune. Întreabă-te: sunt conştient de ale mele?

    • Exersează autoreflecţia şi scrierea în jurnal pentru a înţelege aceste noi perspective şi a facilita transformarea personală.

    • În seara asta, când te vei duce la culcare, întreabă-te: „Dacă nu m-aş trezi mâine, aş fi mândru de modul în care am trăit astăzi?”

    • De multe ori, asta înseamnă să te simţi confortabil în inconfort. Fii întotdeauna deschis şi curios în experienţele vieţii.

    Arta şi frumuseţea reinventării personale constă în faptul că nu există o singură formulă. Doar tu poţi descoperi calea. Cine vrei să DEVII? Proiectează-te în viitor, cu 3, 5 sau chiar 10 ani înainte. Cine eşti la cel mai bun nivel? La locul de muncă, în relaţiile tale, în familia ta, în pasiunile tale, în impactul pe care vrei să-l ai în lume? Trăieşte astăzi pentru a atinge această viziune.

    Fii deja „tu” în viitor.   

  • Harry Meintassis, partener al companiei de consultanţă Meintassis Partner: Drumul către succes: Să iubeşti dificultatea

    Să te confrunţi cu provocări în fiecare zi te va face mai fericit, împlinit şi competent într-o lume în continuă schimbare. Învaţă cum să transformi dificultatea în avantaj. Dacă te-aş întreba să-ţi aminteşti cele 2-3 momente definitorii din viaţa ta, ce ai spune?

     

    Natura umană este complexă. Pe de o parte, căutăm confort. Familiaritate. Siguranţă. Satisfacţie imediată. Suntem tentaţi să folosim scurtături, să alegem calea cea mai uşoară. Să repetăm şi să replicăm ceea ce deja ştim. Până la urmă, creierele noastre limbice – responsabile de emoţii, memorie şi judecăţi inconştiente – ne îndeamnă să evităm pericolul sau durerea şi să căutăm plăcerea.

    Dar dorim şi să trăim o viaţă plină de sens, aventură şi aliniere cu ceea ce simţim cu adevărat important. Vrem să facem lucruri care contează, să avem o senzaţie de realizare, să creăm, să inovăm, să ne stăpânim meşteşugurile, să ne conectăm la ceva mai mare decât noi înşine. Vrem să conteze! Aceasta este natura noastră paradoxală. Deci, cum navigăm printre aceste forţe opuse?

    Înţelepciunea unei vieţi bune. Grecii antici aveau două cuvinte care surprind esenţa acestei dileme.

    În primul rând, „eudemonia”. Acesta este un tip particular de fericire, diferit de sentimentul de bucurie, mulţumire sau plăcere – de exemplu, tipul de fericire pe care o simţi când bei un martini pe plajă, petreci cu prietenii sau savurezi o masă delicioasă. Eudemonia este sentimentul de împlinire care vine dintr-o viaţă trăită în mod corespunzător. Pentru a experimenta această satisfacţie profundă în viaţă, trebuie să trăieşti cu un sens al scopului, cu o muncă semnificativă şi cu o doză bună de sacrificii şi datorie pentru a naviga prin deciziile complexe ale vieţii. În termenii lui Aristotel, eudaimonia este starea cea mai înaltă a binelui uman, sau ceea ce numim astăzi prosperitate sau „bunăstare”. Cu alte cuvinte, este capacitatea de a exprima cea mai bună versiune a ta, moment cu moment. Apoi, „arete” – în sensul său de bază, acesta este „virtutea morală”. A trăi în conformitate cu valorile curajului, umilinţei, sacrificiului pentru cei în nevoie, integrităţii în fiecare acţiune, perseverenţei şi compasiunii. În timp ce mulţi oameni astăzi se străduiesc să fie „de succes”, drumul către o viaţă bună nu este succesul în sine (de exemplu, bunurile materiale, statutul sau faima), ci străduinţa pentru excelenţă. Actul de a-ţi realiza întregul potenţial.

    Atingerea adevăratei măreţii. Ideea este că ajungem la adevărata noastră măreţie atunci când alegem să facem lucruri dificile. Atunci când ieşim din zona noastră de confort şi siguranţă, dispuşi să facem faţă unor noi provocări. Atunci când căutăm oportunităţile din spatele „problemei“. Atunci când depăşim (imaginarele) limite şi ne confruntăm direct cu temerile noastre. Când realizăm că pentru a câştiga, trebuie să învăţăm cum să eşuăm. După cum spuneau filosofii budişti Zen, „Obstacolul este calea”. Sunt tocmai dificultăţile din viaţă care ne vor dezvălui cum să devenim mai puternici, mai inteligenţi şi mai înţelepţi – lucrând cu un şef dificil, având conversaţii dificile cu partenerul de viaţă, acceptând feedback critic, gestionând eşecul cu un client, încercând să ne corectăm slăbiciunile sau dorind pur şi simplu să ne îmbunătăţim în mod constant performanţa. Starea noastră de sănătate mintală este în legătură directă cu abilitatea noastră de a face acest lucru. Antidotul pentru epidemia de anxietate şi depresie – sau chiar pentru sentimentul de pesimism, în special printre tineri – nu constă într-o „siguranţă” mai mare, ci în urmărirea unor provocări semnificative şi a unei cauze demne. Aceasta ne menţine intelectual alert şi emoţional implicat.

    Obişnuieşte-te să te simţi inconfortabil. Tot ce este bun vine dintr-un fel de durere.

    Durerea musculară, după o sesiune bună de antrenament în sala de sport… Durerea provocată de practica intensă pentru a ajunge la măiestrie în munca noastră.

    Conversaţiile dificile îmbunătăţesc relaţiile noastre. Crizele – cele mai dureroase momente din viaţa noastră – redefinesc cine suntem. A iubi dificultatea – această latură paradoxală a vieţii – este o sursă de transformare personală. Haideţi să facem acest proces de reconfigurare mentală. Pentru că, dacă dificultatea este ceva de evitat, ajungem să ne complacem. Devenim fragili. Slabi. Prin abordarea lucrurilor dificile, câştigăm încredere şi forţa reală de a înfrunta provocările vieţii.

    Puterea de a persevera şi a ne implica pe deplin într-o sarcină, numită şi „grit“, s-a dovedit a fi un predictor mai bun al realizărilor ştiinţifice în şcoli şi al succesului viitor în comparaţie cu coeficientul de inteligenţă. De fapt, să devii antifragil – nu doar rezilient – va fi cea mai căutată abilitate în secolul al XXI-lea. Persoana rezilientă „revine“ după situaţii dificile, dar persoana antifragilă „înaintează“, folosind stresul şi volatilitatea ca combustibil.

    Dacă există ceva ce trebuie să facem mai bine ca profesori, părinţi sau lideri, este să ajutăm oamenii să folosească adversitatea pentru a excela şi prospera. Aceasta va deveni noua paradigmă a învăţării.

    Provocarea nu ar trebui să fie un test de „trecut sau picat”, aşa cum promovează (din nefericire) sistemele tradiţionale de învăţare. Din contră: prin provocare devenim plini de resurse, inventivi, ingenioşi.

    O nouă identitate. Confruntarea cu provocările modelează şi identitatea noastră profundă. Devenim stăpâni ai destinului nostru, căpitani ai vieţilor noastre, în loc să fim victime pasive. Construim autonomie, adevărată încredere – ceea ce psihologii numesc „locusul intern al controlului”.

    Aceasta este o putere magnetică! Ea inspiră şi împuterniceşte indivizii şi echipele să facă lucruri uimitoare.

    Oricine se angajează într-o călătorie semnificativă are şanse să întâmpine obstacole, piedici sau alte forme de adversitate pe parcurs. Şi cu cât muntele de escaladat este mai înalt, cu atât sunt mai exigente provocările de abordat – şi cu atât devine mai satisfăcătoare calea către vârf.

    Rezistenţa este prietena ta. Fii recunoscător pentru totul, atât binele, cât şi răul, toate sunt binecuvântări. Nietzsche numea acest lucru „amor fati“ – îmbrăţişarea iubitoare a tot ceea ce viaţa îţi aruncă în cale.

    Marea ironie este că ceea ce face viaţa demnă de trăit nu vine întotdeauna din partea roză. Energia care provine din suferinţă sau din partea întunecată a lucrurilor poate fi imensă. Pe măsură ce luptăm – cu o mentalitate de creştere – împotriva acestor forţe negative, suntem capabili să trăim mai profund, mai plenar.

    Fericirea nu constă într-o linişte eternă. Fericirea vine odată cu capacitatea noastră de a rezolva probleme. Această abilitate de a alchimiza durerea momentană într-un sens infinit stă la baza unei vieţi bune, bogate…

    Dificultăţile, chiar dacă sunt dureroase, ne fac mai puternici. Este timpul să învăţăm cum să transformăm dificultatea în avantaj. 

  • Opinie Harry Meintassis, Meintassis Partner: Psihologia din spatele transformărilor

    Lumea se schimbă, perturbările sunt peste tot. Ce putem învăţa despre transformări din psihologia evoluţionistă, neuroştiinţă şi comportamentul uman?

    Când vorbim despre transformare, este important să o definim mai întâi: aşa cum spune Daniel Burrus, un futurist foarte cunoscut, „Schimbarea vine din exterior în interior, forţându-ne să reacţionăm şi să gestionăm crizele. Transformarea, pe de altă parte, fie că este de business sau personală, vine întotdeauna din interior spre exterior, iar asta ne oferă control, permiţându-ne în acelaşi timp să modelăm în mod activ viitorul.” Lecţiile din schimbarea evoluţionistă sunt relevante pentru modul în care funcţionează transformările. Majoritatea schimbărilor au loc pas cu pas, mai degrabă decât prin generarea bruscă a unei  transformări uriaşe. Transformările uriaşe, unice, sunt destabilizatoare.

    Dacă schimbarea este forţată asupra noastră, o putem privi ca pe o ameninţare – pentru identitatea noastră, securitatea noastră, sentimentul nostru de sine. Ca oameni, suntem programaţi să favorizăm certitudinea şi stabilitatea. Rezistăm schimbărilor dramatice cu excepţia cazurilor când răspund unei nevoi personale profunde şi nu sunt prea incomode. Cea mai veche parte a creierului nostru, sistemul limbic, nu este foarte bună la gândirea raţională, dar este foarte bună la răspunsul fizic la ameninţare. Iar schimbarea este o ameninţare. Aşadar, intri în modul luptă/fugi/stai pe loc (fight/flight/freeze). Este ca şi cum te-ai confrunta cu leul din savană – altfel de ameninţare, dar reacţia este aceeaşi. Cercetările arată că dacă noi, ca lideri, nu avem grijă de oameni prin schimbare, le atacăm starea de bine. Sau, mai direct spus, îi ucidem. Aşadar, avem nevoie de un nou mod de a ne gândi la transformări – care să depăşească abordarea analitică, programatică, inginerească de gestiune a schimbării.

    1) Gândirea cu o perspectivă a „sistemelor”

     Transformarea înseamnă schimbarea sistemelor complexe. Aceste sisteme sunt rezistente la schimbare. Dar, indiferent dacă este personală sau organizaţională, schimbarea este mai uşoară atunci când este încadrată în mod corespunzător ca un proces uman adaptativ, atunci când are un scop nobil şi când oamenii înţeleg cine sunt ei prin schimbare. Este la fel de mult un proces de „a face”, cât este un proces de „a fi”.

    2) În căutarea sensului

    Organizaţiile mari creează o energie vibrantă şi creativă. Acest lucru este condus de valorile umane, simţul sensului şi responsabilitatea socială. Scopul este ancora. Dincolo de KPI şi bugete tradiţionale, este vorba despre impactul pozitiv pe care o organizaţie încearcă să îl aibă asupra vieţii oamenilor şi, prin extensie, contribuţia sa la binele comun. Fără acest sens, nicio transformare nu este posibilă, deoarece oamenii trebuie să se conecteze cu „de ce-ul” nostru mai mare. Adevărata transformare este o întreprindere umană – şi aceasta este o mare schimbare de perspectivă. Oamenii fac organizaţiile să se întâmple. Întrebaţi-vă: Cât de clar şi de convingător este sensul scopului organizaţiei mele? Cât de bine captează inimile şi minţile oamenilor noştri?

    3) Bine aţi venit la „întreprinderea iluminată”

    Trecerea de la „angajaţi” la „oameni”  ca mentalitate –  servind un întreg spectru de nevoi umane. Oamenii au nevoie de flexibilitate, de creştere, au nevoie să fie sprijiniţi ca fiinţe umane. Întrebarea devine „cum putem noi, ca organizaţie, să vă sprijinim să experimentaţi mai multă bucurie şi împlinire la locul de muncă?” Redând controlul oamenilor şi permiţându-le să-şi îndeplinească visele, echilibrând libertatea cu responsabilitatea. Schimbarea reală este întotdeauna ceva foarte personal. Este o reinventare profundă. Transformarea reuşită poate fi recunoscută după strălucirea din ochii oamenilor, atunci când aceştia se simt entuziasmaţi, creativi şi îşi umplu munca cu sens pentru ei şi pentru ceilalţi. Când îşi găsesc „vocea” şi experimentează dragostea pentru ceva care îi interesează. Şi acum avem o mulţime de dovezi că organizaţiile reziliente, rezistente la crize sunt bazate pe relaţii, în care oamenii sunt conectaţi şi angajaţi unul faţă de celălalt. Există lecţii frumoase de învăţat din sport şi artă, despre modul în care îmbunătăţirea relaţiilor sprijină creşterea şi performanţa. Transformările ar trebui să permită căutarea autentică a unei vieţi mai bune.

    „Ca oameni, suntem programaţi să favorizăm certitudinea şi stabilitatea. Rezistăm schimbărilor dramatice cu excepţia cazurilor când răspund unei nevoi personale profunde şi nu este prea incomodă. Cea mai veche parte a creierului nostru, sistemul limbic, nu este foarte bună la gândirea raţională, dar este foarte bună la răspunsul fizic la ameninţare. Iar schimbarea este o ameninţare. Aşadar, intri în modul luptă/fugi/stai pe loc (fight/flight/freeze).“

    4) Oamenii sunt sisteme complexe

    Aşa cum organizaţiile sunt complexe, aşa suntem şi noi. Mai profund şi personal suntem sisteme ale propriilor noastre naraţiuni despre sine. Există „mitologie” în spatele creării identităţii noastre de sine. Interacţiunea acelor personaje în noi înşine este, de asemenea, complexă, mai ales dacă nu suntem conştienţi de EA – de ex. ne putem vedea ca experţi, realizatori, antreprenori, creatori, mentori, vindecători, eroi, inovatori etc. Cum ne afectează transformările imaginea de sine? Ce devenim? Ce lăsăm în urmă? Oamenii nu sunt maşini. Trebuie să li se ofere oportunitatea de a „pătrunde adânc” în ei înşişi, de a descoperi ipotezele, identităţile şi ce îi motivează la nivel personal şi cum le modelează acestea comportamentul. Fără aceasta, schimbarea nu va fi de durată.

    5) Transformările sunt emoţionale. Schimbarea declanşează frici ‒  şi rezistenţă

    Ne aflăm în roluri noi, echipe noi, structuri noi – şi (se presupune) trebuie să demonstrăm din nou ce putem. Cu toate acestea, transformarea necesită să trăim frici, să le privim, să le procesăm şi să învăţăm să le facem faţă. Trebuie să acceptăm şi să îmbrăţişăm vulnerabilitatea. În cercetările medicale efectuate de Universitatea Johns Hopkins asupra persoanelor cu boli care pun viaţa în pericol (de exemplu, care trebuie să fie supuse unei intervenţii chirurgicale cardiovasculare), după 2 ani, 90% dintre aceştia încă nu şi-au schimbat stilul de viaţă. De ce se întâmplă asta? Privind doar faptele – partea „raţională” – nu este suficientă. Trebuie să introducem dimensiunile psihologice, emoţionale şi spirituale care sunt atât de des ignorate. Din păcate, acest tip de persuasiune emoţională nu este predat în programe MBA şi nu le vine în mod natural tehnocraţilor şi managerilor care se bazează mai mult pe analiză şi strategie la rece.

    6) A supravieţui vs. a prospera

    Folosim adesea o criză imediată (şi adesea ameninţătoare) ca punct de început pentru schimbare, după cum explică Kotter, un expert în conducerea schimbării. Această motivaţie bazată pe supravieţuire încurajează unele acţiuni iniţiale, dar se opreşte în cele din urmă. „O platformă «în flăcări» funcţionează în situaţiile în care este nevoie de o scurtă explozie de muncă mai intensă, dar nu funcţionează pe termen lung, situaţie în care ideile noi sunt esenţiale pentru succes”. Ceea ce este nevoie în schimb este motivaţia şi dorinţa de a atinge un obiectiv pozitiv. Oamenii trebuie să vadă oportunităţile, nu doar ameninţările şi să sărbătorească progresul. Bucuria este un motiv mai puternic decât frica, se pare.

    7) Fiecare interacţiune este schimbare

    Ideea tradiţională a fost că „trebuie să gestionăm schimbarea”. Dar în lumea de astăzi, când schimbarea este constantă, trebuie să devenim „agili la schimbare”. Agilitatea la schimbare este un muşchi. Schimbarea nu înseamnă doar implementarea de activităţi sau proiecte. Schimbarea este peste tot – în orice interacţiune, întâlnire, comunicare şi colaborare în echipă. Liderii ar trebui să profite de orice oportunitate pentru a construi acest muşchi al schimbării. Capacitatea creierului nostru de a se schimba – „plasticitatea” sa – continuă pe tot parcursul vieţii. Dar avem nevoie de stimulările şi antrenamentul potrivite pentru a activa această plasticitate.

    8) Moment de moment

    Transformarea nu se referă doar la cele mai recente bune practici, metodologie agile, prezentări PowerPoint elegante sau organigrame. Nu este vorba nici despre lideri eroici care declară viziuni uriaşe. În schimb, transformarea „adevărată” se referă la ceea ce se întâmplă în fiecare zi, moment de moment. Lucrurile mici care, atunci când sunt acumulate, creează un mare impuls în mintea şi inimile oamenilor. Împuternicirea de a se autodepăşi. Genul de lideri care cultivă potenţialul uman şi contribuie la bunăstarea societăţilor. Atingerea vieţii oamenilor cu demnitate şi dragoste.

    9) Nu doar de sus în jos

    Transformarea este iterativă, fluidă şi apare şi din „de jos în sus”. Este declanşată de o inspiraţie care dă putere, o viziune unificatoare care dă energie, identitate şi caracter eforturilor de schimbare, în timp ce lasă libertate creativităţii individuale. Pentru a transforma Microsoft, Satya Nadela a pătruns adânc în „sufletul” organizaţiei sale, pentru a regândi valorile şi a inspira o mentalitate de creştere.

    Nu există un manual de transformare perfect. Dar trebuie să înţelegem natura umană, mai întâi – ceea ce determină comportamentul şi organizaţiile să prospere. Un lucru este clar: transformarea este adânc înrădăcinată în umanitatea noastră. Acesta este motivul pentru care adevărata călătorie a transformării începe cu tine – liderul, în toate acestea. Capacitatea ta de a gândi diferit. Curajul tău de a contesta statu-quoul şi de a pune oamenii în centrul schimbării. Şi acesta este testul tău ca un adevărat lider transformaţional.  

  • Harry Meintassis, partener al companiei de consultanţă Meintassis Partner: Transformarea leadershipului are nevoie de o lentilă diferită – dezvoltarea verticală

    Astăzi, dezvoltarea se concentrează în mare parte pe training de abilităţi (de exemplu tehnice, digitale, de comunicare) sau instrumente (de exemplu de la stabilirea de obiective la mindfulness şi gestionarea timpului). Cu toate acestea, schimbarea este mult mai profundă, atinge credinţele, identităţile, ce ne spunem noi despre cine suntem. Este vorba despre modul în care ne vedem pe noi înşine şi despre cum înţelegem lumea. Este vorba despre „cum” gândim, nu doar despre ceea ce ştim. Trainingul convenţional nu este suficient. Ceea ce avem cu adevărat nevoie sunt noi filtre mentale şi un „ego” mai matur: un nou mod de a vedea şi de a fi.

    De la cunoştinţe la mentalităţi: Gândiţi-vă la diferenţa dintre adăugarea mai multor aplicaţii în repertoriul unui lider (accent pe abilităţi) şi sprijinul ca acesta să-şi schimbe sistemul de operare de bază (accent asupra mentalităţii). Sau imaginaţi-vă mintea ca pe o ceaşcă. Dezvoltarea existentă este ca şi cum aţi turna conţinut nou în lider. Dar liderii viitorului vor fi aceia care nu doar îşi vor umple ceaşca, ci o vor face mai mare, permiţându-le să gândească şi să acţioneze în moduri mai complexe, interdependente.

    Deci, cum creştem ca fiinţe umane „complete” sau lideri iluminaţi? Cum ne transcendem egoul, trecând de la solist la dirijor, de la coordonare la conectare, de la cunoaştere la înţelepciune, de la sine la orientarea către ceilalţi? Cum trecem de la autoritatea ierarhică la cea morală? Cum devenim lideri care sprijină cu adevărat transformarea?

    Acesta este nivelul mai profund de dezvoltare.

    Astăzi, peste 80% dintre lideri nu au capacitatea de gândire şi comportamentul asociat pentru a se adapta la cerinţele lumii VUCA. Oamenii sunt promovaţi, adesea dincolo de nivelul lor de maturitate, în poziţii care necesită perspective largi şi profunde, rezolvare strategică a problemelor, influenţă mare şi impact la nivel înalt. În multe cazuri, ei sunt tehnocraţi competenţi, dar lideri nepregătiţi.

    Pentru a construi lideri transformatori, trebuie să înţelegem dinamica dezvoltării adulţilor.

    Nu suntem statici – evoluăm continuu: Multă vreme, s-a crezut că odată ce ajungi la maturitate, această „dezvoltare” se va opri – la urma urmei, eşti adult, nu? Dar Robert Kegan, profesor de la Harvard şi alţii, au descoperit că etapele de dezvoltare continuă, de fapt, şi la vârsta adultă. Cu toate acestea, în timp ce copiii trec rapid prin etape, ritmul de dezvoltare al unui adult încetineşte dramatic. În plus, în timp ce dezvoltarea unui copil pare să se producă automat, adulţii nu pot să stea pur şi simplu şi să aştepte; trebuie să exerseze în mod intenţionat pentru a continua să crească. Care sunt aceşti paşi în procesul de dezvoltare? Cercetători precum Torbert, Cook-Greuter şi Loevinger au definit un model al maturităţii în leadership care urmează în linii mari şapte etape distincte. De exemplu, de la un „oportunist” care este un cameleon flexibil, la un „expert” care este un profesionist raţional, concentrat pe sarcini, la un „realizator” care este orientat spre rezultate, flexibil şi exigent. La nivelurile superioare de maturitate, am găsi „transformatorii” care sunt gânditori pe termen lung, redefinind provocările în moduri unice, până la „alchimiştii” care generează transformări organizaţionale, societale şi spirituale profunde. Mai puţin de 6% dintre lideri trăiesc în aceste etape de maturitate superioară. Este diferenţa dintre un Jack Welsh care a personificat mentalitatea de a obţine succes şi Nelson Mandela care a transformat vieţi, a unit o naţiune şi a declanşat schimbarea socială care a inspirat lumea. Acesta este motivul pentru care vedem în continuare companii care vorbesc despre „scop”, dar nu reuşesc să-l aducă la viaţă.

    Drumul „Dezvoltării verticale”: Trecerea între aceste etape necesită metode de dezvoltare „disruptive” care pun la îndoială perspectivele existente, provoacă indivizii să găsească un nou sens şi să devină mai agili.

    The heat (evenimentul disruptiv)

    În primul rând, avem nevoie de experienţe „incomode”. Creşterea reală începe atunci când ne confruntăm cu o provocare care este atât de greu de rezolvat din stadiul actual de dezvoltare, încât aproape că trebuie să creşti pentru a-i supravieţui. Când suntem aruncaţi afară din zona  de confort, avem nevoie de un alt mod de a gândi.

    Când ne provocăm pe noi înşine, atunci iniţiem adevărata schimbare. De exemplu – o descoperire pentru mulţi lideri este realizarea faptului că trebuie să gestionăm tensiunile în mod creativ. Acest lucru necesită o trecere de la gândirea fie/sau (alb-negru) la gândirea ambele/şi (colorată!). De exemplu: libertate cu responsabilitate, eficienţă cu inovaţie, empatie cu responsabilitate, încredere cu smerenie sau curaj cu compasiune.

    Perspective contrare

    Apoi, creşterea devine mai profundă atunci când privim prin ochii celorlalţi, care văd lucrurile diferit de noi. Dacă eşti director de marketing, poţi vedea lumea prin lentilele de CFO? Dar să intri în mintea CEO-ului tău? Sau cât de uşor este să „înţelegi” cu adevărat modul în care generaţia Z vede lumea?

    Cât de dispus eşti să-ţi schimbi viziunea atunci când eşti expus la oameni cu perspective, credinţe, culturi şi din medii diferite? Cât de diversă este reţeaua ta? Cu cât este mai diversă, cu atât mai bine – altfel rămâi protejat în „camera de ecou” sigură, care validează (dar nu extinde) gândirea ta. Este esenţial să înveţi cum să „asculţi profund” nu doar conţinut, ci şi emoţii, frici şi valori.

    Găsind sensul

    În cele din urmă, creşterea „se lipeşte” atunci când înţelegi toate acestea, prin autoreflecţie şi conştientizare. Liderii transformaţionali învaţă cum să minimizeze „pilotul automat”. Ei fac munca grea de a se desprinde de obiceiurile care i-au definit cândva – şi îşi arată curajul de a creşte şi de a trăi după o nouă definiţie a sinelui.

    Un coach sau un mentor de încredere ar putea sprijini  integrarea şi înţelegerea acestor perspective şi experienţe.

    A conduce în ziua de astăzi necesită flexibilitate mentală. Practicarea principiilor de dezvoltare a adulţilor în lumea afacerilor este extrem de importantă.

    În cele din urmă, calitatea viitorului nostru va depinde de calitatea gândirii noastre.

  • Harry Meintassis, partener al companiei de consultanţă Meintassis Partner: Cinci descoperiri ale dezvoltării personale – Modelul APRIL

    Ca adulţi, suntem capabili să ne dezvoltăm continuu de-a lungul vieţii. Trecem prin etape, în care vedem şi interpretăm lumea în moduri diferite. Suntem capabili să trecem de la gândirea „primară”, de supravieţuire, la dimensiuni mai sofisticate ale complexităţii mentale şi sensului.

     

    Ceea ce ne-ar declanşa în mod normal frica, acum ne poate entuziasma, poate scoate la suprafaţă tot ce este mai bun în noi. Este momentul în care ne simţim cel mai vii, creativi, neînfricaţi. Când noi suntem autorii vieţilor noastre, ne găsim eroii interiori (sau eroinele), ne transformăm. Modelul SCARF, un model popular în neuroştiinţă (Statut, Certitudine, Autonomie, Relaţie, Corectitudine/Fairness), arată modul în care creierul nostru primar este construit – unde vedem lucrurile ca ameninţări sau recompense. Este sistemul nostru de operare „implicit”. Cu toate acestea, ne putem antrena mintea să gândească diferit.

    Luaţi „Certitudine”, de exemplu. Deşi avem nevoie de un anumit grad de certitudine, tânjim şi după entuziasm, aventură şi creştere. Salutăm incertitudinea şi varietatea ca surse de inovaţie sau ca antidot împotriva plictiselii. Sau gândiţi-vă la „Corectitudine” – de obicei văzută ca un schimb echitabil. Reciprocitate. Sigur, dar asta e tot? Dinte pentru dinte sau quid pro quo? Ce se întâmplă dacă eşti amabil, generos şi nu aştepţi nimic în schimb? Ce se întâmplă dacă simplul act de a face ceva pentru alţii, în special pentru cei mai puţin privilegiaţi, dă un nou sens şi scop? Nu este aceasta corectitudine? Deci, ce te determină cu adevărat să atingi starea de „flux” şi să creşti la potenţialul tău maxim? Să folosim alte lentile –
    gândiţi-vă la APRIL.

    ► Autonomie (Autonomy) – Eşti un individ complet, unic, îţi cunoşti adevărata valoare. Îndrăzneşti să fii diferit… Excelezi în ceea ce faci şi, în acelaşi timp, eşti perfect sincronizat cu ceilalţi, interconectat cu ceva mai mare decât tine… Este atunci când reuşeşti să-ţi subordonezi ego-ul sinelui tău superior – „eroul” tău interior.

    ► Pasiune (Passion) – Îţi asculţi inima şi vocile care sunt conectate la instinctul tău, îţi dezlănţui spiritul şi emoţiile şi în acest fel îi poţi „infecta” pe alţii cu emoţiile tale… Trăieşti cu pasiune, nu doar având o pasiune… Îţi urmezi cele mai sălbatice vise, renunţi la confort pentru a face lucruri care au sens pentru tine, în loc să urmezi obiective comune pentru plăceri confortabile sau să faci ceea ce alţii aşteaptă de la tine.

    ► Risc  (Risk) – Te extinzi dincolo de ceea ce este obişnuit, convenţional sau confortabil. Cauţi noul, diferitul, surprinzătorul în oameni şi în tine – este în aventură, în necunoscut, în neexplorat unde te simţi cel mai viu… Este prin a trece peste fricile tale, când accepţi că durerea sau adversitate sunt parte din cine eşti… Când prea mult confort sau certitudine distruge sensul.

    ► Improvizaţie (Improvisation) – Eşti agil, adaptiv, fluid ca apa, te predai în loc să forţezi încercând să controlezi… Eşti flexibil, trăieşti momentul, creezi minuni fără scenariu, te laşi dus de val… Acum te conectezi la un nivel diferit cu alţii… Greşelile sau eşecurile tale sunt căile tale interesante pentru ceva nou şi neaşteptat, sunt aur pur! Această improvizaţie „fără efort” este susţinută de o practică profundă, deliberată.

    ► Învăţare (Learning) – Nu te opreşti din evoluat, înveţi la diferite niveluri – nu doar înveţi lucruri, înveţi „tu”, îţi schimbi povestea. Există morţi şi renaşteri continue în interiorul tău… Când ştii să asculţi, să navighezi contradicţii, când să lupţi şi când să te predai… Când aduci cu tine sabia unui Războinic şi sufletul unui Artist.

     

    Aceste cinci descoperiri îţi oferă noi posibilităţi, de a trăi în libertate şi creativitate. Acolo unde înaintezi, te adaptezi, îţi foloseşti puterile şi inteligenţa nu doar pentru a supravieţui, ci pentru a prospera. Unde transformi provocarea şi stresul în oportunitate şi avantaj. Nu paria niciodată pe stabilitate, certitudine sau ordine de durată. Totul se schimbă.

    Când noi suntem autorii vieţilor noastre, ne găsim eroii interiori (sau eroinele), ne transformăm. Modelul SCARF, un model popular în neuroştiinţă (Statut, Certitudine, Autonomie, Relaţie, Corectitudine/Fairness), arată modul în care creierul nostru primar este construit – unde vedem lucrurile ca ameninţări sau recompense.