În România, situaţia adolescenţilor care trec prin momente dificile este deosebit de alarmantă, cu o rată a sinuciderilor la cei sub 15 ani de două ori mai mare decât media europeană.
Un raport îngrijorător relevă că unul din doi adolescenţi români s-a gândit cel puţin o dată să-şi ia viaţa, iar suicidul este a doua cauză de deces în rândul tinerilor cu vârsta între 15 şi 24 de ani.
Pentru fiecare sinucidere finalizată, sunt raportate aproximativ 100 de tentative, ceea ce scoate la lumină o problemă critică de sănătate mentală.
Psihoterapeutul Mariana Demeter, fondatorul Clinicii Alegria, subliniază cât de importante sunt susţinerea emoţională şi înţelegerea contextului în care trăiesc tinerii de astăzi.
„Adolescenţii de azi sunt expuşi la o presiune uriaşă. Factorii sociali, precum nevoia de validare constantă pe reţelele de socializare, alături de aşteptările academice şi presiunile familiale, îi pot face să simtă că nu sunt suficient de buni sau că nu se pot ridica la standardele impuse de societate. Acest sentiment de inadecvare poate declanşa gânduri distructive şi chiar comportamente suicidare”, explică Demeter.
Pe lângă influenţa puternică a mediului online, unde standardele nerealiste şi comparaţiile sunt la ordinea zilei, Mariana Demeter subliniază şi rolul familiei: „Mulţi adolescenţi simt că nu au cui să se confeseze sau că părinţii nu îi înţeleg. Adesea, părinţii sunt prea ocupaţi sau prea stresaţi pentru a observa semnele subtile ale suferinţei emoţionale. Un simplu „Cum te simţi?” spus cu sinceritate poate deschide un dialog important, dar pentru asta trebuie să existe timp şi deschidere”.
Totodată, izolarea emoţională şi stigmatizarea discuţiilor despre sănătatea mentală poate accentua această criză.
„Adolescenţii sunt adesea etichetaţi ca fiind rebeli sau prea sensibili, iar durerea lor este minimizată. Fără un mediu în care să poată vorbi deschis despre fricile şi nesiguranţele lor, ei se retrag şi se simt din ce în ce mai neînţeleşi”, explică Demeter. Ea adaugă că este vital ca atât părinţii, cât şi cadrele didactice să fie atenţi la schimbările de comportament, cum ar fi izolarea, tristeţea persistentă sau pierderea interesului faţă de activităţi care altădată le făceau plăcere.
Un alt factor critic este lipsa unui sistem de suport adecvat. În România, resursele de sănătate mentală pentru adolescenţi sunt limitate, iar accesul la servicii psihologice rămâne dificil.
„Ar trebui să existe o mai mare implicare a comunităţii, inclusiv prin programe în şcoli care să le permită tinerilor să înţeleagă că este normal să ceară ajutor. Şi, mai ales, că nu sunt singuri!”, afirmă psihoterapeutul.
Potrivit specialistului, soluţiile ar putea fi mai aproape de noi decât, poate, ne imaginăm. „Deschiderea la conversaţii despre sănătatea mentală este esenţială. Părinţii trebuie să îşi asculte copiii fără judecată, să le ofere un spaţiu sigur pentru a-şi exprima emoţiile. Profesorii, la rândul lor, pot face o diferenţă prin recunoaşterea semnelor de stres şi prin oferirea de sprijin emoţional. Este nevoie de o comunitate întreagă care să fie atentă şi prezentă, nu doar pentru a interveni în momentele de criză, ci şi pentru a preveni ca acestea să apară”. În final, mesajul este clar: adolescenţii nu pot fi lăsaţi să poarte singuri povara grea a presiunilor şi nesiguranţelor lor. Comunitatea, familia şi instituţiile au datoria să fie acolo pentru ei, să le ofere speranţă şi resursele necesare pentru a depăşi provocările dificile.