“Disponibilitatea Rusiei de a oferi o cale liberă de rezolvare (a conflictului) este evidentă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dimitri Peskov.
Consiliul de Securitate ONU a aprobat, vineri, impunerea unor noi sancţiuni Coreei de Nord.
Rezoluţia a fost adoptată în unanimitate de cei 15 membri ai Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv de Rusia şi China, principalii parteneri economici ai Regimului de la Phenian.
”Cu regret constat că preşedintele Iohannis a renunţat în integralitate la rolul său constituţional de mediator şi incită la proteste lansând tot felul de speculaţii de la tribuna Palatului Cotroceni. Ca şef al statului, ca garant al Constituţiei, preşedintele trebuia să medieze starea de tensiune din societate. În schimb, preşedintele Iohannis a devenit partizan şi s-a angrenat într-o luptă politică cu actuala majoritate parlamentară. Mi-e greu să înţeleg cum preşedintele statului român poate dezinforma cu atât de multă nonşalanţă cu privire la protestele din ţară”, a scris Tăriceanu pe Facebook.
Mai mult, al doilea om în stat îl acuză pe preşedinte de transmiterea unor ”informaţii false”.
El a criticat acuzaţiile lui Klaus Iohannis privind inacţiunea jandarmilor.
Marea Chinei de Sud este o zonă cu mare potenţial economic, din perspectiva resurselor naturale, pentru care ţările învecinate se află într-o strânsă competiţie. Pretenţii teritoriale ridică, pe de o parte, China, iar pe de altă parte Vietnam şi Filipine, iar în confruntare SUA se vor mediator. Deciziile recente ale procesului internaţional cu guvernul chinez în poziţia de inculpat pot determina o explozie de consecinţe negative la nivel global.
Insulele din Marea Chinei de Sud sunt disputate de şase guverne. China, Taiwan şi Vietnam îşi dispută insulele Paracel, situate în nordul mării. China, Taiwan, Vietnam şi Filipine au pretenţii asupra unei părţi însemnate din insulele Spratly (primele trei le revendică în totalitate), iar Malaiezia şi Brunei revendică anumite insule sau formaţiuni din acest lanţ, care sunt situate în apropierea coastelor lor. Toate aceste ţări, în afară de Brunei, administrează unele insule, deşi există şi numeroase insule care nu sunt ocupate de nicio ţară. Disputele dintre China, cel mai aprig jucător, şi celalalte ţări din Asia de Sud-Est au creat o zonă fierbinte, în care forfotesc conflicte ce tind să ia o turnură militară. SUA, care se declară neutre, au căutat să menţină libertatea de navigaţie în zonă şi să sprijine celelalte naţiuni din Asia de Sud-Est afectate de pretenţiile teritoriale ale Chinei. Mai mult, în toamna lui 2015, SUA au semnalat că vor contesta suveranitatea Chinei şi au trimis nave militare şi avioane pentru a asigura accesul la principalele rute maritime şi aeriene.
Pe de altă parte, chinezii şi-au susţinut pretenţiile prin demararea unor construcţii pe insulele din zonă şi prin patrule navale. Ambele părţi se acuză reciproc de „militarizarea“ zonei. În ultimii ani, imagini din satelit au demonstrat eforturile sporite ale Chinei de a revendica terenuri în zonă prin crearea de la zero a unor insule artificiale, construcţii de porturi sau instalaţii militare. Miza o reprezintă controlul navigaţiei, într-o zonă traversată de foarte multe linii comerciale, dar şi zăcămintele subterane de hidrocarburi. China extrage zilnic circa 4,3 milioane de barili de petrol, dar consumă de aproape trei ori mai mult, astfel că asigură două treimi din consum din importuri.
Chinezii pretind, de departe, cea mai mare parte a teritoriului, delimitând această zonă prin nine-dash line (linia din nouă puncte), care apare marcată pe hărţile chineze, delimitând aproape toată Marea Chinei. Beijingul spune că deţine acele zone de câteva secole, când insulele Paracel şi Spratly au fost considerate parte integrantă a naţiunii chineze, susţinând că în 1947 s-a emis o hartă care demonstrează aceste afirmaţii. Cu toate acestea, criticile spun că linia din nouă puncte care apare pe hărţile chineze nu include coordonate şi, mai mult, nu este clar dacă statul chinez doreşte doar teritoriul terestru din cadrul liniei sau toate apele teritoriale.
Vietnam contestă aprig contextul istoric al Chinei, spunând că vietnamezii s-au pronunţat în mod activ atât asupra Paracel, cât şi Spratly, încă din secolul al XVII-lea, având şi documentele care atestă cele spuse. Celălalt solicitant major în zonă este Filipine, care invocă proximitatea sa geografică pentru suveranitatea asupra insulelor Spratly. Atât Filipine, cât şi China revendică Scarborough Shoal (cunoscut sub numele de insula Huangyan în China) – o zonă aflată la distanţă de 100 de mile de Filipine şi 500 de mile de China. Malaiezia şi Brunei revendică, de asemenea, teritorii în Marea Chinei de Sud, care, după spusele lor, se încadrează în zonele proprii economice exclusive, după cum sunt definite de CNUDM – convenţia Naţiunilor Unite privind dreptul mării. Brunei nu pretinde niciuna dintre insule în litigiu, dar Malaiezia susţine un număr mic de insule din arhipeleagul Spratly. China preferă negocierile bilaterale cu celelalte părţi, dar mulţi dintre vecinii săi susţin că dimensiunea şi influenţa Chinei îi dau un avantaj nedrept. Unele ţări susţin ca variantă corectă negocierea cu ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est), o grupare regională de 10 membri, care este formată din Thailanda, Indonezia, Malaiezia, Filipine, Singapore, Brunei, Laos, Vietnam, Myanmar şi Cambodgia. China se opune, însă, şi acestei propuneri, în timp ce ASEAN este divizată asupra modului de soluţionare a litigiului.
China şi SUA faţă-n faţă. Pretenţiile şi puterea crescândă a Beijingului au creat semne de întrebare şi panică Washingtonului, dar SUA au fost mult timp reticente în a se confrunta direct cu guvernul chinez, în special înainte de vizita preşedintelui chinez Xi Jinping în SUA. În cele din urmă, Obama a aprobat o operaţiune de libertate a navigaţiei – Freedom of Navigation Operation – FONOP. Operaţiunea a implicat o navă militară americană – distrugătorul USS Lassen – care a navigat în apele teritoriale ale Recifului Subi, demonstrând faptul că SUA nu acceptă o posibilă revendicare ilegală a unor ape teritoriale. Au existat în acest context multe dezbateri despre scopul exact al operaţiunii şi despre posibilitatea ca ea să fi fost executată în mod greşit, însă mesajul recepţionat în Beijing a fost clar: SUA nu se tem să îşi folosească puterea militară pentru a impune limite Chinei.
Operaţiunea nu a determinat nicio confruntare militară între cele două mari puteri, însă două luni mai târziu un alt eveniment a stârnit controverse: un avion de spionaj american care patrula prin Marea Chinei de Sud a zburat accidental deasupra unei insule artificiale a Chinei. Imediat, un editorial instigator a apărut în Global Times, un puternic ziar naţionalist de stat, care solicita Chinei să se pregătească pentru o „confruntare militară“. Oficialii americani au dat vina pe vremea proastă, subliniind faptul că nu a fost vorba de o nouă operaţiune de libertate a navigaţiei. Beijingul a criticat evenimentul, dar militarii staţionaţi pe insula în cauză s-au abţinut de la acţiuni periculoase. Chiar dacă SUA şi China vor reuşi să evite un conflict direct în Marea Chinei de Sud, aceste dispute maritime îşi pot lăsa amprenta asupra relaţiilor dintre cele două mari puteri. SUA şi China au recunoscut că probleme globale pot fi rezolvate doar prin cooperarea dintre ele şi că menţinerea păcii este în avantajul ambelor. Reacţia relativ reţinută a Beijingului în urma operaţiunii navale americane demonstrează importanţa pe care liderii chinezi o acordă relaţiilor cu Washingtonul. Însă confruntări repetate în Marea Chinei de Sud ar putea crea o ruptură în această relaţie, cu consecinţe importante la nivel global. Dacă SUA şi China ar începe să se considere inamici şi ar porni o competiţie militară, economia mondială ar avea de suferit.
Marea Chinei de Sud este o zonă cu mare potenţial economic, din perspectiva resurselor naturale, pentru care ţările învecinate se află într-o strânsă competiţie. Pretenţii teritoriale ridică, pe de o parte, China, iar pe de altă parte Vietnam şi Filipine, iar în confruntare SUA se vor mediator. Deciziile recente ale procesului internaţional cu guvernul chinez în poziţia de inculpat pot determina o explozie de consecinţe negative la nivel global.
Insulele din Marea Chinei de Sud sunt disputate de şase guverne. China, Taiwan şi Vietnam îşi dispută insulele Paracel, situate în nordul mării. China, Taiwan, Vietnam şi Filipine au pretenţii asupra unei părţi însemnate din insulele Spratly (primele trei le revendică în totalitate), iar Malaiezia şi Brunei revendică anumite insule sau formaţiuni din acest lanţ, care sunt situate în apropierea coastelor lor. Toate aceste ţări, în afară de Brunei, administrează unele insule, deşi există şi numeroase insule care nu sunt ocupate de nicio ţară. Disputele dintre China, cel mai aprig jucător, şi celalalte ţări din Asia de Sud-Est au creat o zonă fierbinte, în care forfotesc conflicte ce tind să ia o turnură militară. SUA, care se declară neutre, au căutat să menţină libertatea de navigaţie în zonă şi să sprijine celelalte naţiuni din Asia de Sud-Est afectate de pretenţiile teritoriale ale Chinei. Mai mult, în toamna lui 2015, SUA au semnalat că vor contesta suveranitatea Chinei şi au trimis nave militare şi avioane pentru a asigura accesul la principalele rute maritime şi aeriene.
Pe de altă parte, chinezii şi-au susţinut pretenţiile prin demararea unor construcţii pe insulele din zonă şi prin patrule navale. Ambele părţi se acuză reciproc de „militarizarea“ zonei. În ultimii ani, imagini din satelit au demonstrat eforturile sporite ale Chinei de a revendica terenuri în zonă prin crearea de la zero a unor insule artificiale, construcţii de porturi sau instalaţii militare. Miza o reprezintă controlul navigaţiei, într-o zonă traversată de foarte multe linii comerciale, dar şi zăcămintele subterane de hidrocarburi. China extrage zilnic circa 4,3 milioane de barili de petrol, dar consumă de aproape trei ori mai mult, astfel că asigură două treimi din consum din importuri.
Chinezii pretind, de departe, cea mai mare parte a teritoriului, delimitând această zonă prin nine-dash line (linia din nouă puncte), care apare marcată pe hărţile chineze, delimitând aproape toată Marea Chinei. Beijingul spune că deţine acele zone de câteva secole, când insulele Paracel şi Spratly au fost considerate parte integrantă a naţiunii chineze, susţinând că în 1947 s-a emis o hartă care demonstrează aceste afirmaţii. Cu toate acestea, criticile spun că linia din nouă puncte care apare pe hărţile chineze nu include coordonate şi, mai mult, nu este clar dacă statul chinez doreşte doar teritoriul terestru din cadrul liniei sau toate apele teritoriale.
Vietnam contestă aprig contextul istoric al Chinei, spunând că vietnamezii s-au pronunţat în mod activ atât asupra Paracel, cât şi Spratly, încă din secolul al XVII-lea, având şi documentele care atestă cele spuse. Celălalt solicitant major în zonă este Filipine, care invocă proximitatea sa geografică pentru suveranitatea asupra insulelor Spratly. Atât Filipine, cât şi China revendică Scarborough Shoal (cunoscut sub numele de insula Huangyan în China) – o zonă aflată la distanţă de 100 de mile de Filipine şi 500 de mile de China. Malaiezia şi Brunei revendică, de asemenea, teritorii în Marea Chinei de Sud, care, după spusele lor, se încadrează în zonele proprii economice exclusive, după cum sunt definite de CNUDM – convenţia Naţiunilor Unite privind dreptul mării. Brunei nu pretinde niciuna dintre insule în litigiu, dar Malaiezia susţine un număr mic de insule din arhipeleagul Spratly. China preferă negocierile bilaterale cu celelalte părţi, dar mulţi dintre vecinii săi susţin că dimensiunea şi influenţa Chinei îi dau un avantaj nedrept. Unele ţări susţin ca variantă corectă negocierea cu ASEAN (Asociaţia Naţiunilor din Asia de Sud-Est), o grupare regională de 10 membri, care este formată din Thailanda, Indonezia, Malaiezia, Filipine, Singapore, Brunei, Laos, Vietnam, Myanmar şi Cambodgia. China se opune, însă, şi acestei propuneri, în timp ce ASEAN este divizată asupra modului de soluţionare a litigiului.
China şi SUA faţă-n faţă. Pretenţiile şi puterea crescândă a Beijingului au creat semne de întrebare şi panică Washingtonului, dar SUA au fost mult timp reticente în a se confrunta direct cu guvernul chinez, în special înainte de vizita preşedintelui chinez Xi Jinping în SUA. În cele din urmă, Obama a aprobat o operaţiune de libertate a navigaţiei – Freedom of Navigation Operation – FONOP. Operaţiunea a implicat o navă militară americană – distrugătorul USS Lassen – care a navigat în apele teritoriale ale Recifului Subi, demonstrând faptul că SUA nu acceptă o posibilă revendicare ilegală a unor ape teritoriale. Au existat în acest context multe dezbateri despre scopul exact al operaţiunii şi despre posibilitatea ca ea să fi fost executată în mod greşit, însă mesajul recepţionat în Beijing a fost clar: SUA nu se tem să îşi folosească puterea militară pentru a impune limite Chinei.
Operaţiunea nu a determinat nicio confruntare militară între cele două mari puteri, însă două luni mai târziu un alt eveniment a stârnit controverse: un avion de spionaj american care patrula prin Marea Chinei de Sud a zburat accidental deasupra unei insule artificiale a Chinei. Imediat, un editorial instigator a apărut în Global Times, un puternic ziar naţionalist de stat, care solicita Chinei să se pregătească pentru o „confruntare militară“. Oficialii americani au dat vina pe vremea proastă, subliniind faptul că nu a fost vorba de o nouă operaţiune de libertate a navigaţiei. Beijingul a criticat evenimentul, dar militarii staţionaţi pe insula în cauză s-au abţinut de la acţiuni periculoase. Chiar dacă SUA şi China vor reuşi să evite un conflict direct în Marea Chinei de Sud, aceste dispute maritime îşi pot lăsa amprenta asupra relaţiilor dintre cele două mari puteri. SUA şi China au recunoscut că probleme globale pot fi rezolvate doar prin cooperarea dintre ele şi că menţinerea păcii este în avantajul ambelor. Reacţia relativ reţinută a Beijingului în urma operaţiunii navale americane demonstrează importanţa pe care liderii chinezi o acordă relaţiilor cu Washingtonul. Însă confruntări repetate în Marea Chinei de Sud ar putea crea o ruptură în această relaţie, cu consecinţe importante la nivel global. Dacă SUA şi China ar începe să se considere inamici şi ar porni o competiţie militară, economia mondială ar avea de suferit.
Siria va deveni “a doua Somalie. Nu vom asista la o divizare a ţării, aşa cum prezic mulţi, dar Siria va deveni un stat în descompunere, unde vor domina seniorii războiului”, a avertizat Brahimi, într-un interviu pentru săptămânalul german Der Spiegel.
“Pe termen lung, întreaga regiune va exploda, dacă nu se găseşte o soluţie. Acest conflict nu se va limita la Siria, el destabilizează deja Libanul”, a mai afirmat Brahimi, care a demisionat luna trecută din postul de mediator ONU, după mai puţin de doi ani de eforturi, fără succes, de a pune capăt conflictului, în care regimul de la Damasc este din nou acuzat de folosirea armelor chimice.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
Un lider puternic este întotdeauna un bun mediator pentru că, indiferent de chimia care există între membrii echipelor de manageri, aceşti oameni sunt caractere distincte; oamenii sunt unici, au propriul talent şi competenţe, experienţă de viaţă şi profesională, trăiri şi emoţii. Şi, nu în ultimul rând, au o contribuţie individuală la rezultate. Nu întâmplător, se spune că leadershipul este o artă; a gestiona oameni – şi, mai ales, o mare diversitate de oameni – este într-o anumită măsură artă, pentru că această mediere a caracterelor pentru atingerea unui ţel comun necesită la rându-i mult talent.
Există executivi de top care preferă sau încearcă să ignore diferenţele şi divergenţele dintre oameni, crezând că, dacă nu se implică în mediere, au rezolvat problema… Asta în sensul în care, în viziunea lor, “angajaţii sunt oameni maturi, să se descurce – eu vreau rezultatul”. Mai cred că medierea ar putea fi o încurajare a bârfei sau un semn de vulnerabilitate printr-o prea mare deschidere şi transparenţă către oameni. Numai că lipsa conlucrării maxime la acest nivel creează frustrări şi atitudini defensive, care pot reprima creativitatea.
Această retragere a managerului de top are efectul “ochelarilor de cal”. Ea duce treptat la retragerea individului la propriu – “in the box” – trăgând şi departamentul de care răspunde în aceeaşi izolare. Aşa se pot pierde idei, foarte multe idei, pe tot lanţul, pentru că oamenii preferă zona de “siguranţă” şi renunţă la autodepăşire…
Chiar şi performanţele financiare, care sunt obiective, sunt de cele mai multe ori rezultatul interacţiunii eficiente a tuturor talentelor şi forţelor creatoare dintr-o organizaţie…
În toate companiile în care am lucrat, chiar şi în poziţii de manager de linie, am folosit rolul de mediator destul de des, tocmai pentru că talentul şi experienţa oamenilor din echipă aduceau valoare companiei doar prin combinarea cu experienţele deja existente în companie şi invers.
Cu mulţi ani în urmă, un fost coleg manager nu scăpa ocazia să îmi spună de câte ori mă întâlnea în companie: “Pe noi ne leagă multe valori comune, totuşi, diferenţa cea mai mare dintre noi este că tu eşti orientată către oameni, iar eu sunt mai degrabă orientat către rezultate”. Ca şi cum el nu ar fi împărtăşit această viziune integrată om/manager! Ca şi cum el nu ar fi fost beneficiarul libertăţii de gândire, de mişcare şi de exprimare din organizaţie… şi, mai ales, ca şi cum nu ar fi beneficiat de susţinerea întregii echipe în realizarea proiectelor sale de amploare!
Recunosc. Mi-a fost greu şi atunci, dar şi acum să înţeleg cum putea să aşeze consecinţele înaintea faptelor: adică rezultatele înaintea oamenilor, în condiţiile în care cifrele sunt întotdeauna consecinţa acţiunilor noastre şi nu invers.
Mulţi dintre noi, atât acasă, dar mai ales în mediul profesional în care petrecem cele mai multe ore din zi, avem – chiar dacă nu o exprimăm în mod direct – aşteptarea: să fim auziţi, să fim înţeleşi, să ne putem valorifica ideile, dar mai ales să fim respectaţi pentru ceea ce facem şi ceea ce suntem. Respectul pentru oameni, pentru unicitatea lor şi implicit acceptarea diferenţelor sunt calităţi indispensabile pentru coordonarea eficientă a echipelor.
Adevăratul lider este înainte de toate Om. Rolul lui este să faciliteze cooperarea, să facă posibilă interconectarea şi interacţiunea oamenilor, să sincronizeze toate acţiunile aşa încât toţi membrii echipei să se identifice cu strategia companiei şi să tragă în aceeaşi direcţie pentru realizarea unor ţeluri comune.
În zilele noastre, a fi om şi manager nu este deloc un lucru simplu, pentru că asocierile cu calitatea de mediator a managerului sunt acelea de pierdere a controlului şi a autorităţii, de lipsă a pragmatismului, de vulnerabilitate a funcţiei etc. În realitate, avantajele rolului de mediator sunt multiple: te ajută să cunoşti mai bine membrii echipei, să identifici motivaţiile şi factorii de disconfort la nivel individual şi de grup, să dai feedback constructiv, să faci evaluări obiective şi, nu în ultimul rând, să dezvolţi oamenii.
Din experienţa mea, un bun CEO este un bun mediator, fiind în permanenţă în slujba echipei pe care o conduce. Se străduieşte pe toată durata mandatului său să unifice şi să armonizeze toate iniţiativele şi acţiunile oamenilor la reala lor valoare pentru atingerea obiectivelor care derivă din strategia companiei.
ALIZ KOSZA (BUSINESS STRATEGIST)
La prima vedere, ideea de a plati pe cineva ca sa-ti rezolve
problema pare un lux, insa sunt si situatii fara iesire, cand o
persoana solicita restructurarea unui credit, iar banca nu accepta
sub niciun motiv. “Spetele din domeniul financiar-bancar s-au
inmultit pe timp de criza, insa bancile sunt dispuse sa se aseze la
discutii. Bancile accepta relativ usor sa rezolve problemele legate
de impunerea unor comisioane abuzive, in timp ce restructurarea
unui credit este cel mai greu de mediat, din cauza reticentei
bancherilor”, a declarat pentru Gandul Constantin Asofronie,
vicepresedintele Uniunii Mediatorilor Bancari, organizatie
infiintata la sfarsitul anului trecut. Odata ce partile ajung la un
acord, se incheie un acord cu putere de contract, ce trebuie
respectat.
Cititi mai multe pe www.gandul.info