Tag: mec

  • MEC: S-a luat decizia să nu se mai susţină teze. Acestea vor fi înlocuite cu evaluări sumative

    Ministerul Educaţiei şi Cercetării (MEC) a decis ca elevii să nu mai susţină teze în acest an şcolar, iar acestea să fie înlocuite cu evaluări sumative.

    Potrivit purtătorului de cuvânt al MEC, Cristian Tănase, decizia a fost luată după consultări cu toţi actorii educaţionali.

    „În urma consultării cu toţi actorii educaţionali s-a luat decizia să nu se mai susţină tezele. În locul acestora va exista o evaluare sumativă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Cristian Tănase.

    Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) a anunţat marţi lansarea unei consultări în rândul elevilor cu privire la organizarea tezelor şi a olimpiadelor şcolare.

    Prin intermediul unui comunicat de presă, Consiliul Naţional al Elevilor anunţa că „în urma incertitudinii create în spaţiul public referitoare la susţinerea lucrărilor semestriale, generate în urma unor declaraţii ale reprezentanţilor Ministerului Educaţiei şi Cercetării, organizaţia lansează o consultare adresată tuturor elevilor, pentru a afla atât opinia acestora cu privire la modalitatea de susţinere a tezelor, cât şi părerea despre decizia de suspendare a tuturor olimpiadelor şcolare”.

  • Ministerul Educaţiei: Peste 4.500 de şcoli funcţionează în scenariul roşu

    Numărul şcolilor care funcţionează în scenariu roşu a depăşit 4.500, potrivit Ministerului Educaţiei şi Cercetării (MEC).

    Conform unui comunicat al MEC, 7.967 de unităţi de învăţământ sunt incluse în scenariul 1 sau verde, cu participarea zilnică faţă în faţă a tuturor preşcolarilor şi elevilor în unităţile de învăţământ, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară. Alte 5.187 de unităţi de învăţământ funcţionează în scenariul 2 sau galben. Acesta presupune participarea zilnică faţă în faţă a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

    4.502 de unităţi de învăţământ sunt vineri în scenariul 3 sau roşu, care implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.

    „Menţionăm că dintre cele 4.502 de unităţi aflate în această situaţie, 355 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 4.147 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, se arată în comunicat.

  • Aproape 1000 de unităţi şcolare, în scenariul roşu

    Ministerul Educaţiei anunţă că sunt 930 de unităţi şcolare în scenariul roşu, respectiv cursuri exclusiv online, cu 141 mai mult decât miercuri. Potrivit raportării MEC, 5.266 de şcoli activează în scenariul galben.

    În 11.460 de unităţi de învăţământ din ţară elevii şi preşcolarii participă zilnic la cursuri, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie sanitară.

    Alte 5.266 de unităţi de învăţământ sunt în Scenariul 2 (S2). Acesta presupune participarea zilnică (faţă în faţă) a tuturor preşcolarilor şi elevilor din învăţământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a şi a XII-a, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie, respectiv revenirea parţială (prin rotaţie de una-două săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu şi liceu, cu respectarea şi aplicarea tuturor normelor de protecţie.

    Elevii din 930 de unităţi de învăţământ nu merg la şcoală, şcolile fiind în Scenariul 3 (S3), care implică participarea tuturor preşcolarilor şi elevilor la activităţi/lecţii online.

    „Menţionăm că dintre cele 930 de unităţi aflate în această situaţie, 256 de unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu din cauza cazurilor de COVID-19 înregistrate, iar 674 unităţi de învăţământ figurează în acest scenariu ca urmare a ratei de incidenţă a cazurilor din localitatea în care funcţionează ori a infrastructurii şcolare/şcoli în care se execută diverse lucrări de reabilitare”, transmite MEC.

    Miercuri au fost raportate 789 de unităţi de învăţământ în scenariul 3, 5.234 în scenariul galben şi 11.633 de unităţi de învăţământ în scenariul verde.