Tag: McCain

  • John McCain refuză invitaţia de a se alătura Consiliului internaţional pentru reforme din Ucraina

    “Am fost onorat să mi se ceară să mă alătur Consiliului cosultativ internaţional pentru reforme al Ucrainei, un forum de discuţii pe tema modalităţilor de a asigura integritatea teritorială şi securitatea Ucrainei şi de a susţine viitorul democratic al ţării în faţa agresiunii ruse. Totuşi, potrivit prevederilor Constituţiei Statelor Unite privind interacţiunea membrilor Congresului cu guverne străine, sunt obligat să refuz invitaţia”, se poate citi în declaraţia publicată pe site-ul oficial al lui McCain.

    Preşedintele ucrainean, Petro Poroshenko, a semnat recent un decret de înfiinţare a Consiliului consultativ internaţional pentru reforme şi l-a numit la conducerea lui pe fostul preşedinte georgian Mihail Saakaşvili, relatează Interfax Ucraina, în pagina electronică. Consiliul este format din experţi străini şi are ca misiune elaborarea de propuneri şi recomandări pentru adoptarea şi implementarea de reforme în Ucraina

    Printre membrii consiliului se numără fostul ministru suedez de Externe, Carl Bildt, preşedintele Comisiei pentru Afaceri Externe din Parlamentului European Elmar Brok şi europarlamentarul Jacek Saryusz-Woslki.

  • Viktor Orban denunţă afirmaţiile “extremiste” ale lui John McCain drept un atac la adresa suveranităţii Ungariei

    Într-un interviu pentru postul public de radio Kossuth, Orban a catalogat “extremiste” afirmaţiile lui McCain şi a apreciat că ele “reflectă persoana care le-a făcut”.

    Senatorul republican a declarat marţi că Ungaria este “o ţară foarte importantă, în care se petrec lucruri rele”. El a adăugat că este vorba despre “o naţiune aflată pe punctul de a-şi ceda suveranitatea unui dictator neofascist care face echipă cu (preşedintele rus) Vladimir Putin”.

    Orban afirmă în acest interviu că principala sa prioritate este să păstreze independenţa ţării şi că nu va fi “un vicerege în Ungaria comandată de vreun stat străin”. El mai spune că independenţa energetică, financiară şi comercială “nu era atractivă pentru beneficiari în perioada de dinainte de 2010, când Ungaria nu era independentă, iar ei puteau să profite de unguri”.

    “Situaţia devine mai simplă” referitor la cei şase oficiali unguri de rang înalt vizaţi de interdicţia de a pătrunde pe teritoriul Statelor Unite din cauza unor suspiciuni de corupţie, a declarat el, apreciind că “americanii au făcut deunăzi o declaraţie clară şi au spus că şefa Fiscului (ungar) a comis o infracţiune de corupţie”.

    Şefa Fiscului Ildiko Vida nu are de făcut decât un singur lucru, şi anume să intenteze fără întârziere un proces pentru calomnie, a declarat Orban. “Legea ungară oferă oricărui cetăţean posibilitatea să se apere, iar eu aştept ca fiecare oficial de rang înalt al statului să facă acest lucru într-o asemenea situaţie”, a spus premierul ungur.

    Însă ea “va merge după gratii” în cazul în care acuzaţiile de corupţie vor fi dovedite, a răspuns el unei întrebări în acest sens.

    Întrebat dacă Ungaria ar putea restrânge intrarea pe teritoriul său, ca reacţie faţă de interdicţia impusă de către Statele Unite, Orban a răspuns că “vom acţiona aşa cum trebuie să acţioneze o ţară mândră de independenţa sa”.

    Răspunzând altor întrebări despre alegerile parţiale de la Veszprem (vest), programate în februarie, în urma cărora alianţa aflată la putere poate pierde majoritatea de două treimi în Parlament, Orban a apreciat că nu este crucial ca Fidez să o aibă o asemenea majoritate.

  • John McCain: Vladimir Putin gândeşte precum Adolf Hitler; Rusia ar putea viza Republica Moldova

    “Vladimir Putin calculează ce teritorii poate ocupa exact cum calcula Adolf Hitler în anii 1930”, a spus McCain, conform BBC.

    “Crimeea este o naţiune captivă”, iar reacţia comunităţii internaţionale a fost “aer fierbinte şi foarte puţine acţiuni”, a apreciat McCain.

    “Nu văd nimic rău în furnizarea de către SUA a asistenţei militare letale şi neletale Ucrainei, o ţară care tocmai a fost invadată şi destrămată”, a spus McCain, apreciind că Vladimir Putin minte când spune că nu este interesat de invadarea estului Ucrainei sau a unor regiuni din Republica Moldova.

    Miercuri, senatorul republican avertiza că Vladimir Putin ar putea viza Republica Moldova şi Letonia după anexarea regiunii ucrainene Crimeea. “Moldova este ţara care trebuie urmărită cu atenţie”, a declarat John McCain într-o emisiune a postului Fox News.

  • John McCain: SUA sustin R.Moldova in rezolvarea conflictului transnistrean

    Senatorul american a avut o intrevedere cu presedintele
    interimar al Republicii Moldova, Marian Lupu. El si-a exprimat
    increderea in angajamentul actualului Guvern pentru reforme si
    prosperitate. “Acest Guvern se afla pe calea integrarii
    euro-atlantice si a unei relatii mai bune cu Statele Unite”, a
    declarat McCain, potrivit PRO TV Chisinau. Senatorul a declarat, de
    asemenea, ca prin vizita vicepresedintelui american Joe Biden, s-a
    demonstrat faptul ca Statele Unite sustin ferm integritatea
    Republicii Moldova. “Statele Unite sunt angajate sa sustina
    R.Moldova in rezolvarea problemei transnistrene”, a declarat
    senatorul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • McCain: Trimiterea unui numar prea mic de militari in Afganistan ar fi o eroare “istorica”

    Republicanul din Arizona, care a fost invins de Barack Obama la
    alegerile prezidentiale din 2008, s-a exprimat intr-un interviu
    difuzat duminica la emisiunea “State of the Union”, pe postul
    CNN.

    “Cred ca pericolul mai mare acum este o jumatate de masura, un
    fel de a incerca sa multumesti toate zonele spectrului politic”, a
    subliniat McCain. “Si, din nou, am o mare intelegere pentru
    presedinte, pentru ca ia cele mai grele decizii pe care presedintii
    trebuie sa le ia, dar cred ca trebuie sa actioneze cu viteza”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro