Formularea cu “ideile care fac sex” apartine scriitorului
britanic Matt Ridley; el crede ca progresul omenirii si
prosperitatea sunt rezultatul imperecherii ideilor. Lumea
progreseaza nu pentru ca un ins anume are imaginatie sau o idee
buna, ci pentru ca o intreaga colectivitate pune umarul la treaba.
Un obiect oarecare este rezultatul ideilor si muncii a milioane de
insi; a petrolistilor care extrag titeiul din care chimistii fac
plasticul care impreuna cu metalul minerilor si otelarilor devine
in cele din urma un maus de calculator.
Ideea nu este noua, franturi din ea se regasesc sub variate forme,
de la cele idioate din tablourile omagiale caracteristice
societatilor comuniste – muncitori vanjosi cu falcile patrate
alaturi de tesatoare trupese si activisti ce par gata sa decoleze,
toti ca o baza a productiei crescande si a fericirii comune – pana
la manualele si studiile de economie capitalista. Ridley a
sintetizat datele – idei, colaborare, inteligenta colectiva – le-a
nuantat si le-a dat o forma atractiva de care, iata, ma folosesc si
eu.
O alta formulare care se leaga de starea de prabusire a Romaniei
este ca “un stat trebuie condus asemenea unei companii”. Este o
idee pe care am regasit-o din ce in ce mai des, in discutiile cu
colegii si in editoriale prin Ziarul Financiar; cel mai recent am
intalnit-o la Clubul Business Magazin de acum doua saptamani
(clubul este o discutie relaxata intre oameni de afaceri, executivi
si jurnalisti pe o tema data, discutie pe care o publicam in
revista). Personal nu cred ca un stat poate fi condus numai dupa
principii corporatiste, de eficientizare maxima si de profit.
Statul trebuie sa foloseasca asa ceva, dar nu trebuie sa fetisizeze
astfel de principii. Daca le fetisizeaza fals, adica spune ca face,
dar nu face nimic, e perversiune de-a dreptul, dar asta e alta
discutie.
Un stat trebuie sa dovedeasca empatie si sa lucreze cu notiuni
precum cheltuieli sociale, persoane defavorizate, educatie,
egalitatea de sanse. Un stat ar trebui sa comunice cu cetatenii si
sa se comporte asemenea unui administrator si nu ca un vechil.
Trebuie sa fie risipitor, sa aiba o viziune pe termen foarte lung
si sa accepte minusuri astazi pentru a obtine plusuri peste
ani.
Putem fi tentati sa confundam aparitiile televizate sau
comunicatele de presa pline de clisee si emfaza cu comunicarea
efectiva, tot asa cum putem crede ca daca ne adunam periodic intr-o
sala si vorbim unii cu altii, tinand ceea ce se cheama sedinte,
asta inseamna colaborare. Intervine aici o nuanta pe care Ridley a
sesizat-o si pe care a definit-o prin sintagma ideilor si a
sexului.
Privind prin prisma ideilor si satisfactiilor sexuale, romanii nu
prea comunica, nu colaboreaza intre ei. Mi-au confirmat-o chiar cei
cu care am discutat la club si care au evidentia fie lipsa
practicii sociale a romanilor si lipsa grupurilor de reactie, de
opozitie sau de sustinere a unei idei, fie inertia firmelor. In
mediul de afaceri, spunea cineva, companiile sunt mult prea ocupate
cu supravietuirea si mult prea putin interesate sa colaboreze intre
ele sau sa participe la viata sociala.
Daca or sa continue tot asa, sa fie prea ocupate cu supravietuirea,
companiile si societatea romaneasca nu vor supravietui. Atata vreme
cat companiile sau statul se vor invarti in jurul unui lider
autocrat – si in general in Romania acesta este modelul, totul pe
un fond agresiv si gratuit-competitiv – iar entitatile nu vor
invata sa colaboreze si sa comunice, sa caute idei care sa se
completeze si sa se imperecheze, rezultatul poate fi pozitiv, dar
in niciun caz nu va fi favorabil.
Ca sa intelegeti: din primele zece economii cu cele mai ridicate
rate de crestere ale PIB/capita in perioada 1960 – 2008 noua nu
sunt democratii in adevaratul sens al cuvantului. Este vorba de
China (6,1%), Taiwan (6,1%), Bostwana (6%), Coreea de Sud (5,8%),
Bhutan (5,7%), Singapore (5,3%), Oman (5%), Vietnam (4,9%) si
Thailanda (4,4%). Locul 10 apartine unei democratii de tip
occidental, este vorba de Cipru. Nu trageti concluzii gresite,
pentru ca nici ultimele zece economii din studiul profesorului
William Easterly, cele cu rate de crestere negative (Somalia,
Zambia, Niger, Congo sau Liberia) sunt tot regimuri autoritare.
Concluzia fireasca este ca un lider luminat si o democratie reala
trebuie sa incerce sa amestece, in proportii corecte si bine
determinate, autoritatea, comunicarea, presiunile si empatia.
Am recitit si mi-am dat seama ca am fost cam didactic.
Dar probabil ca inteligenta colectiva romaneasca va pricepe ce
vreau sa spun si in cele din urma ideile bune din testele
autoritatilor romane vor purcede la o partida zdravana.
Sau nu, adica default.