Tag: Matisse

  • EXCLUSIV: Hoţii tablourilor din Rotterdam au reţinut numele lui Matisse după maşina Matiz şi au scris “Goghen”

    Presupuşii hoţi de tablouri nu aveau nicio tangenţă cu arta şi nu au fost capabili să reţină sau să scrie corect numele tablourilor pe care le-ar fi furat şi ale autorilor acestora, au declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

    Potrivit surselor citate, după audierile care au avut loc marţi a reieşit că Mihai Alexandru Bitu, Eugen Darie şi Radu Dogaru, arestaţi în acest caz, nu ar putea fi creierul furtului celor şapte tablouri din muzeul Kunsthal din Rotterdam, întrucât aceştia nu cunosc nimic despre artă.

    “Ei nici nu au ştiut să scrie numele tablourilor sau ale operelor. Unul dintre ei a ştiut că tabloul furat este un Matisse pentru că lui i s-a părut cuvântul foarte apropiat de cuvântul Matiz”, au declarat pentru MEDIAFAX sursele citate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Spuneaţi că e criză? Iată unde se duc milioanele de lire (GALERIE FOTO)

    Pe lista artiştilor ale căror opere vor fi puse în vânzare se numără Modigliani, Picasso, Matisse, Kandinsky sau Camille Claudel. Printre lucrările importante ale acestora care aşteaptă cumpărători se numără “Minotaure aveugle conduit par une petite fille” semnată Picasso, care ar trebui să se adjudece pentru 2,8-3,5 milioane de lire sterline, “Jeune fille à la mauresque, robe verte” de Henri Matisse (2,5 – 3,5 milioane de lire), sculptura “L’Abandon” de Camille Claudel (900.000 de lire) ori “Abend im Park” de Wassily Kandinsky (până la 2 milioane de lire).

    Spuneaţi că e criză? Iată unde se duc milioanele de lire (GALERIE FOTO)

    Vedeta licitaţiei se anunţă “Jeanne Hébuterne (au chapeau)”, un portret al muzei lui Modigliani, pentru care organizatorii estimează o sumă de 16 până la 22 de milioane de lire.

  • Ce-aţi zice de o eşarfă pictată de Dali, Picasso sau Matisse? (GALERIE FOTO)

    Până în preajma celui de-al doilea război mondial se considera că o lucrare trebuie să fie unică şi că obiectele produse în serie erau doar pentru mase, nu şi pentru artişti. Ulterior însă, concepţiile încep să se schimbe şi astfel încep să-şi facă loc în modă nu numai materiale cu imprimeuri deosebite aplicate manual, furnizate de designeri ca Ascher sau Wesley Simpson unor creatori de modă precum Dior sau Schiparelli, ci şi imprimeuri create de însuşi Henri Matisse pentru baticuri, de exemplu.

    Şi alţi artişti celebri şi-au demonstrat măiestria, nu numai pe pânza tablourilor, ci şi pe eşarfe, baticuri sau rochii: printre ei se numără Dali, Chagall, Miro sau Picasso, scrie The Telegraph.

    Ce-aţi zice de o eşarfă pictată de Dali, Picasso sau Matisse? (GALERIE FOTO)

    Pe hainele purtate de doamne şi domnişoare au ajuns până şi copertele şi desenele realizate pentru publicaţia The New Yorker de cunoscutul artist de origine română Saul Steinberg, idee care l-a inspirat şi pe discipolul său, Andy Warhol, să creeze imprimeuri pentru articole vestimentare.