Tag: material lemnos

  • Cine sunt cei care defrişează ilegal pădurile ţării

    Au fost efectuate 6 controale în fondul forestier, iar 16 societăţi comerciale, 3 ocoale silvice şi 2 obşti au fost verificate. Pe parcursul activităţilor, poliţiştii au constatat 6 infracţiuni, respectiv 2 falsuri, 2 uzuri de fals şi 2 înşelăciuni.

    Echipele de control au aplicat 26 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 245.000 de lei, dintre care 20 prevăzute de Legea 171/2010 privind stabilirea si sancţionarea contravenţiilor silvice şi 5 prevăzute de Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite.

    De asemenea, au confiscat 661,63 mc de material lemnos, în valoare de peste 185.000 de lei, dintre care 115 m.c. au fost confiscaţi faptic, iar aproximativ 546 de m.c. de material lemnos, dintre care 416 mc de lemn de foc şi 39 mc de cherestea, au fost confiscaţi valoric.

    De exemplu, în urma verificărilor efectuate la un ocol silvic din Clăbucet, a reieşit că au fost constituite 3 acte de punere în valoare, pentru 849 mc de material lemnos, iar pentru una dintre aceste partizi nu a fost emisă autorizaţie de exploatare.

    Pădurarul titular de canton a fost sancţionat conform Legii nr.171/2010, cu amendă în valoare de 5.000 de lei şi s-a dispus confiscarea a 12,981 mc de material lemnos, în valoare de 1.016 lei.

    În continuare, au fost verificaţi agenţii economici care au exploatat, transportat şi comercializat materialul lemnos provenit din aceste partizi.

    În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 40.000 de lei, unei societăţi comerciale şi au confiscat 264 mc de material lemnos, în valoare de 75.390 de lei.

    De asemenea, unei alte societăţi comerciale implicate i-au fost aplicate două sancţiuni contravenţionale, în valoare de 15.000 de lei, iar pe numele altei firme au fost aplicate 4 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 40.000 lei şi s-a confiscat 264 mc de material lemnos, în valoare de 75.390 de lei.

    Controalele de mai sus au fost desfăşurate în cadrul unui plan întocmit la nivelul I.G.P. R., circumscris Planului Comun de Acţiune “SCUTUL PĂDURII 2014”, semnat la nivelul Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice, Departamentului Ape, Păduri şi Piscicultură şi Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva.

    Acţiunea a fost coordonată de ofiţeri ai Direcţiei de Ordine Publică şi Direcţiei de Investigare a Fraudelor din I.G.P.R. Alături de ofiţerii specialişti, la acţiune au participat şi poliţişti din cadrul I.P.J. Argeş şi I.P.J. Vâlcea, precum şi specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice – Departamentul Ape, Păduri şi Piscicultură – I.T.R.S.V. Vâlcea şi Prahova.
     

  • Amenzi de peste 800.000 lei pentru hoţii de brazi de Crăciun

    Ca măsură complementară, poliţiştii au confiscat 928 mc material lemnos, în valoare de 178.990 lei, 3.869 pomi de Crăciun, tăiaţi ilegal din fondul forestier naţional, în valoare totală de 175.903 lei, precum şi 650 de coroniţe brad şi 3.784 kg cetină, în valoare totală de 29.592 de lei.

    Într-unul din cazuri, poliţiştii au găsit la domiciliul unui bărbat din comuna Sâncraiul de Mureş, judeţul Mureş, depozitaţi 400 pomi de Crăciun din specia brad, fără ca acesta să deţină acte legale de provenienţă. Faţă de cel în cauză a fost luată măsura sancţionării contravenţionale cu suma de 5.000 lei, precum şi confiscărea pomilor de Crăciun, în valoare de 14.000 lei.

    Un bărbat din comuna Brusturoasa, judeţul Bacău, a fost depistat în timp ce transporta cu un atelaj hipo 238 de pomi de Crăciun, fără a deţine documente legale de provenienţă şi crotalii. A fost sancţionat cu amendă în valoare de 2.000 lei, iar pomii de Crăciun au fost confiscaţi şi predaţi în custodie la un ocol silvic.

    La data de 9 decembrie, poliţiştii din cadrul postului de Poliţie Gălăuţaş au depistat un bărbat din Topliţa în timp ce transporta cu o autoutilitară 125 de pomi de Crăciun, fără documente legale de transport şi provenienţă şi fără sigiliu crotaliu. A fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 2.000 lei, iar pomii de Crăciun au fost ridicaţi în vederea confiscării şi predaţi în custodie organelor silvice.

    La data de 12 decembrie, poliţişti din cadrul Secţiei nr. 4 Poliţie Rurală, judeţul Harghita, au depistat un bărbat care transporta 100 de pomi de Crăciun fără acte de provenienţă. Cel în cauză a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1.000 lei şi s-a dispus confiscarea pomilor de Crăciun

    Un conducător auto din municipiul Bîrlad, judeţul Vaslui, a fost depistat transportând 100 de pomi de Crăciun, fără documente de provenienţă, transport şi nemarcaţi. A fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum de 2.000 lei, fiind dispusă confiscarea pomilor de Crăciun.

    La data de 15 noiembrie a fost declanşată acţiunea naţională “Pomi de Crăciun” pentru prevenirea şi combaterea operaţiunilor ilegale în domeniul tăierii, transportului şi comercializării acestora. Astfel, poliţiştii de ordine publică de la inspectoratele judeţene de poliţie, sub coordonarea ofiţerilor Serviciului pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol din cadrul D.O.P.- I.G.P.R. acţionează pe drumurile publice şi forestiere, în zonele împădurite cu răşinoase, în pieţe, târguri, oboare sau alte locuri special amenajate pentru comercializarea pomilor de Crăciun.

    La activităţi participă şi specialişti silvici din cadrul Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice – Departamentul Ape, Păduri şi Piscicultură şi Regiei Naţionale a Pădurilor – Romsilva.