Asa s-a intamplat inclusiv in Statele Unite, unde 52 de senatori
au votat impotriva extinderii ajutoarelor pentru someri, desi ne
confruntam cu cel mai inalt nivel al somajului pe termen lung
inregistrat din anii ’30 incoace.
Multi economisti, intre care si eu, privesc acest viraj spre
austeritate ca pe o mare greseala. Ea aduce aminte de momentul
1937, cand incercarea prematura a lui Franklin Delano Roosevelt de
a echilibra bugetul a contribuit la prabusirea unei economii care
isi revenea din nou intr-o recesiune severa. Iar in Germania,
cativa cercetatori vad o similitudine cu politicile lui Heinrich
Bruening, cancelar intre 1930-1932, al carui devotament fata de
ortodoxia fiscala a ajuns sa puna cruce Republicii de la
Weimar.
Dar in ciuda acestor avertismente, vulturii deficitului au castig
de cauza in cele mai multe parti, si nicaieri mai mult decat in
Germania, unde guvernul a anuntat cresteri de taxe si reduceri de
cheltuieli pentru a economisi 80 de miliarde de euro, chiar daca
economia lucreaza mult sub capacitatea ei normala.
Care este logica economica din spatele miscarilor guvernului
german? Raspunsul, pe cat imi pot da eu seama, este ca nu e
niciuna. Daca-i pui pe oficialii germani sa explice de ce a fost
nevoie sa impuna austeritatea unei economii in depresiune,
raspunsurile lor nu au o logica. Daca le arati asta, iti vin cu
argumente diferite, care nici ele nu au o logica. Sa dezbati cu
vulturii deficitului din Germania aproape tinde sa semene cu o
disputa cu vulturii razboiului din Irak, in 2002: ei stiu ce vor sa
faca si de fiecare data cand le combati un argument, iti vin cu
altul.
Cam asa decurge o conversatie tipica, bazat atat pe propria mea
experienta, cat si pe cea a altor economisti americani:
Vulturul german: “Trebuie sa reducem deficitele deindata, pentru ca
trebuie sa facem fata poverii fiscale aduse de o populatie care
imbatraneste”.
Americanul cel urat: “Dar n-are logica. Chiar daca reusiti sa
economisiti 80 de miliarde de euro – ceea ce nu veti reusi, pentru
ca reducerile bugetare va vor afecta economia si va vor reduce
veniturile – plata dobanzilor la acea mare datorie publica pe care
o aveti nu reprezinta decat o zecime de procent din PIB-ul vostru.
Asa ca austeritatea pe care o urmariti va ameninta redresarea
economica si nu va face nimic ca sa va imbunatateasca pozitia
fiscala pe termen lung”.
Vulturul german: “Nu ma pun cu aritmetica. Trebuie sa iei in calcul
insa reactia pietei”.
Americanul cel urat: “Dar de unde stii cum o sa reactioneze piata?
Si oricum, de ce ar trebui ca piata sa fie impresionata de politici
care nu au aproape niciun impact asupra pozitiei fiscale pe termen
lung?”.
Vulturul german: “Pur si simplu nu intelegi situatia noastra”.
Ideea principala este ca in vreme ce apostolii austeritatii
pozeaza in realisti care gandesc la rece, care fac ceea ce trebuie
facut, ei nu-si pot sustine pozitia cu calcule, intrucat cifrele nu
le sustin de fapt pozitia. Nici nu pot sustine ca pietele le cer
austeritate. Din contra, guvernul german ramane capabil sa se
imprumute la dobanzi aflate la minime istorice.
Asa ca motivatia reala pentru obsesia lor cu austeritatea trebuie
sa se afle in alta parte.
In America, multi autointitulati vulturi ai deficitului sunt pur
si simplu ipocriti: de-abia asteapta sa taie beneficiile pentru cei
aflati in nevoi, dar grija lor fata de deficite dispare cand vine
vorba despre scutirile de impozite pentru cei bogati. Spre exemplu,
senatorul Ben Nelson, care a declarat martial ca nu ne putem
permite 77 de miliarde de dolari ajutoare catre someri, a pus un
umar serios la prima reducere de impozite de pe vremea lui Bush,
care se ridica la frumoasa suma de 1,3 mii de miliarde de
dolari.
Vulturii germani ai deficitului par ceva mai sinceri. Dar tot nu au
nimic de a face cu realismul fiscal, ci cu spiritul moralizator si
cu poza. Germanii tind sa creada ca deficitele sunt ceva gresit din
punct de vedere moral, in vreme ce echilibrarea bugetelor este o
dovada de virtute, indiferent de circumstante sau de logica
economica.
“Ultimele ore au fost o demonstratie unica de forta”, a declarat
cancelarul Angela Merkel dupa o intrunire speciala a cabinetului
care a cazut de acord asupra planului de austeritate. Iar
demonstrarea fortei – sau a ceea ce e perceput ca forta – este de
fapt toata miza actiunilor.
Va fi, insa, si un pret pentru aceasta fuga dupa imagine. Doar o
parte a acelui pret va fi platita de Germania: austeritatea germana
va inrautati criza din zona euro, facand mai dificil pentru Spania
si alte economii cu probleme sa-si revina. Problemele Europei duc
si ele catre un euro mai slab, care in mod pervers ajuta
exporturile germane, dar care exporta si consecintele austeritatii
germane in restul lumii, inclusiv in Statele Unite.
Dar politicienii germani par hotarati sa-si dovedeasca forta
impunand durere si suferinta, iar politicienii din toata lumea le
urmeaza exemplul
Cat de rau va fi? Se va repeta acel 1937? Nu stiu. Ceea ce stiu
este ca politicile economice din toata lumea au luat o turnura
foarte gresita, iar perspectivele unei recesiuni prelungite cresc
cu fiecare zi care trece.