Tag: masini rulate

  • BCR Leasing a lansat un nou produs de finanţare pentru vehicule comerciale rulate

    Cel mai important beneficiu al ofertei este dobânda de 4,9% pentru finanţarea în euro, variabilă (EURIBOR la 3 luni inclus) şi 5,9% pentru finanţarea în lei. Clienţii pot beneficia de perioade de finanţare de până la 96 de luni şi de cote de asigurare preferenţiale, prin asiguratori agreaţi.

    Volumele segmentului de piaţă în care se tranzacţionează vehiculele rulate este de aproape 3 de ori mai mare ca număr de unităţi decât segmentul vehiculelor comerciale noi. Segmentul camioanelor rulate (cu masa maximă autorizată mai mare de 16 tone) este în creştere cu 19% faţă de perioada similară a anului trecut. Vehiculele grele înmatriculate în România sunt în principal capete tractor (peste 80%).

    “Parteneriatul dintre BCR Leasing şi CEFIN Trucks răspunde nevoilor de finanţare ale unui număr mare de întreprinzători mici şi mijlocii, cu potenţial real de dezvoltare, cărora dorim să le oferim un acces confortabil la finanţare pe termen lung pentru vehicule comerciale rulate. Ştim că aceşti întreprinzători, activi în comerţ, industrie, transporturi, etc., prin determinarea lor de a se menţine pe piaţă şi de a reuşi, asigură dinamismul atât de necesar economiei”, a declarat Bogdan Speteanu, director general BCR Leasing.

    BCR Leasing IFN este prezentă pe piaţa românească de leasing din anul 2001, ca subsidiară a Băncii Comerciale Române, parte a Erste Group. Cefin este unul dintre cei mai importanţi distribuitori de vehicule comerciale din România.

  • Piaţa auto a stagnat în ianuarie, vânzările de maşini rulate continuă să urce

    “În continuare, în luna ianuarie vânzările sunt susţinute de achiziţiile realizate de către persoanele juridice (81% din total), cu 11 puncte procentuale mai mult decât media înregistrată în 2012. De asemenea, continuă să se manifeste asupra pieţei impactul negativ al importului masiv de vehicule rulate care, la un volum de aproximativ 18.000 de autoturisme, înregistrează o creştere de 60% faţă de ianuarie 2012. La aceste cifre, rezultă că la fiecare autoturism nou vândut în România în prima lună din acest an, au fost aduse alte cinci rulate”, se arată într-un comunicat al asociaţiei.

    Comparativ cu decembrie 2012, vânzările de autovehicule au scăzut cu 40%.

    Cititi mai mulet pe www.mediafax.ro

  • Dealerii de maşini rulate, flexibili la negocieri în primul trimestru al anului

    “În decembrie a existat o explozie bruscă a înmatriculărilor de automobile, o dublare a volumului comparat la acelaşi interval anual. Practic, la final de an, cine a dorit o maşină a acţionat. Este natural ca în lunile următoare rulajul să fie ceva mai redus”, a declarat într-un comunicat Eugen Măciucă, manager la distribuitorul de autovehicule rulate AAA Auto New Kopel.

    În ultima lună a anului trecut au fost importate aproximativ 19.000 de maşini, mai mult decât dublu faţă de luna corespunzătoare din 2011.

    Anotimpul şi starea meteo pot furniza condiţiile bune pentru testarea unui SUV sau vehicul cu gardă la sol mai mare, iar cei care caută astfel de maşini sunt interesaţi de achiziţii în această perioadă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BCR Leasing oferă finanţare pentru vehicule comerciale mai vechi de 6 ani

    Oferta celor două companii – vehicul şi finanţare – se adresează firmelor care vor să cumpere un vehicul comercial cu o vechime mai mare de 6 ani şi care nu îşi pot finanţa integral achiziţia din resurse proprii.

    “Există multe companii care activează în domeniul construcţiilor sau al transporturilor şi care nu îşi pot permite în acest moment să achiziţioneze vehicule comerciale noi, având în vedere costurile ridicate. Produsul nostru le va permite să ramână active în piaţă, într-un mediu economic încă dificil”, a declarat Bogdan Speteanu, director general al BCR Leasing.

    Interesul potenţial companiilor pentru acest tip de vehicule rezultă şi din configuraţia parcului circulant de vehicule comerciale al Romaniei, care este format preponderent din maşini cu o vechime de peste 6 ani. Tranzacţiile de vânzare-cumpărare de vehicule comerciale rulate au reprezentat un segment de piaţă cu dimensiuni ce au ajuns în 2011 la dublul volumelor de vehicule noi vândute.

    Vehiculele achiziţionate prin acest serviciu de finanţare beneficiază şi de garanţie tip drive-line pe o perioadă de şase luni, valabilă în reţeaua de service autorizat Cefin.

    “Această ofertă ne va ajuta să devenim mai competitivi şi în ofertele pentru înlocuirea marilor flote, pentru că în principal vehiculele comerciale înmatriculate în perioada 2002 şi 2006 sunt produsele tipice de trade-in”, a declarat Stefano Albarosa, CEO al Cefin România.

    BCR Leasing IFN este prezentă pe piaţa românească de leasing din 2001, ca subsidiară a BCR.

    Cefin România este dealer autorizat Iveco, comerciant de vehicule comerciale rulate şi furnizor de servicii şi produse post-vânzare (service, piese de schimb, consumabile), având în prezent 8 puncte de vânzari de vehicule comerciale şi servicii în Bucureşti, Arad, Constanţa, Deva, Galaţi, Piteşti, Ploieşti şi Timişoara.