Tag: masculin

  • Bijuterii pentru sexul tare, o afacere de viitor (GALERIE FOTO)

    Aşa au apărut game de bijuterii create special pentru bărbaţi, scrie The Telegraph. Printre primii care au lansat astfel de colecţii se numără Stephen Webster, care a reuşit să şi-i atragă printre clienţi pe Johnny Depp sau Jay Z, cea mai recentă colecţie ce-i poartă semnătura fiind una de brăţări destinate domnilor.

    O altă gamă de bijuterii pentru bărbaţi, cea a creatoarei Solange Azagury-Partridge, cuprinde inele cu cranii de oameni sau animale, inele în formă de viperă, sau inele şi pandantive cu pietre cu modele de pană de păun.

  • Cu flori în barbă: ultima fiţă de selfie masculin (GALERIE FOTO)

    Pornită de la un blogger de pe Tumblr care a lansat proiectul “Will It Beard” (beard ă barbă), ideea de a pune flori în barbă a câştigat teren în rândul tinerilor americani, scrie The Independent.

    Din ce în ce mai mulţi bărbaţi din Statele Unite postează pe reţelele sociale fotografii unde le poate fi admirată inedita podoabă facială, pe care însă nu s-au decis încă s-o poarte şi în viaţa de zi cu zi.

  • Slabul lor, voinicul nostru: inovaţiile modei masculine (GALERIE FOTO)

    Şi în cazul colecţiilor sezonului de primăvară/vară 2014, Calvin Klein a optat pentru manechine cu constituţie de fundaşi din echipele de fotbal american, iar Hedi Slimane, spre exemplu, a ales bărbaţi cât se poate de subţiri.

    Alegerea celor ce prezintă colecţiile se face, spun experţii, în funcţie de imaginea pe care vrea s-o transmită brandul, respectiv de uşurinţa de a fi recunoscut în rândul publicului-ţintă. De aceea, Calvin Klein optează pentru manechini atletici, iar Donatella Versace caută modele care să pună în evidenţă ţinutele sale cu umeri laţi şi înguste pe talie şi şolduri.

  • Ultima modă pentru femei: atac la garderoba masculină (GALERIE FOTO)

    Astfel, la Barneys New York cineva alege ceea ce consideră interesant pentru femei şi cere caselor producătoare să trimită şi măsuri mai mici, potrivite lor. Magazinul Isetan din Tokyo vinde cămăşi de la casa londoneză de modă masculină E. Tautz, care au însă gulerele ceva mai moi, dat fiind că clientele nu poartă cravată.

    Ultima modă pentru femei: atac la garderoba masculină (GALERIE FOTO)

    La rândul său, J.Crew, după ce a constatat că avea cerere mare din partea femeilor pentru pulovere bărbăteşti de caşmir, a decis să introducă în ofertă culori mai vii.

  • Ce nu fac casele de modă ca să câştige inimile bărbaţilor

    Acestea nu se mai mulţumesc doar să vândă haine bărbăteşti de-a gata, ci le oferă clienţilor interesaţi posibilitatea de a cumpăra haine croite pe măsura lor, după unul sau altul dintre tiparele disponibile. Un costum astfel croit este gata în şase până la opt săptămâni şi vine mai bine pe cel care-l poartă decât unul cumpărat de-a gata din magazin.

    Dior Homme oferă deja acest serviciu la Paris şi Milano, Lanvin plănuieşte să deschidă un magazin de articole bărbăteşti cu un raion care vinde haine la comandă, iar Prada îşi extinde serviciile de acest gen în SUA, Franţa şi China.

  • Banalul costum risca sa devina o marfa de lux

    Evenimentele din ultima vreme insa par a conduce la transfomarea
    lui dintr-un element indispensabil garderobei masculine intr-unul
    de lux, odata cu scumpirea lanii din care se confectioneaza stofa
    folosita la croirea lui. Inundatiile de la inceputul anului din
    Australia, cel mai mare producator de lana al lumii, au dus la
    probleme de productie, iar la nivel mondial productia se afla la
    cel mai mic nivel inregistrat de circa optzeci de ani
    incoace.

    Lana este un material indispensabil pentru costumele de calitate,
    iar scaderea cantitatii disponibile, cuplata si cu o cerere tot mai
    mare de costume din partea oamenilor de afaceri chinezi, a condus
    la o crestere a preturilor.

    Companiile care produc si comercializeaza costume, de la
    Marks&Spencer la Hugo Boss, se vad astfel nevoite sa creasca
    preturile intr-un moment nu tocmai potrivit pentru o asemenea
    miscare. O solutie ar fi cresterea ponderii de costume din lana in
    amestec cu alte fibre, dar acestea se vand bine doar la
    cumparatorii tineri, care nu tin chiar atat de mult sa poarte stofa
    de lana 100%.

  • Doreste domnul o liposuctie?

    Chiar daca femeile recurg in continuare la chirurgie estetica in
    numar mai mare, a devenit acceptabil si pentru barbati sa incerce
    sa scape de un exces de tesut adipos plasat intr-un loc nepotrivit,
    de pielea care atarna la gat dupa o anumita varsta sau sa-si mai
    aranjeze urechile.

    Pana si barbatii mai tineri apeleaza la asemenea retusuri, mai ales
    ca progresele inregistrate in materie de tehnici operatorii le
    permit sa plece repede acasa, stiut fiind ca in general barbatii
    vor sa se intoarca repede la lucru.

    Motivele care-i imping sa apeleze la metode chirurgicale de
    imbunatatire a aspectului fizic sunt dorinta de a se mentine
    competitivi intr-un mediu profesional dominat de tineri, divortul,
    multi dintre cei divortati vrand sa arate mai bine pentru a-si gasi
    o noua partenera sau chiar dorinta de a capata un aspect mai
    masculin, in cazul celor foarte tineri care solicita reducerea
    sanilor.

    Un alt motiv il reprezinta schimbarea imaginii idealului masculin
    fata de acum niste de zeci de ani, afirma specialistii, care sustin
    ca barbatii din filmele anilor ’40-’50 aveau muschii mult mai putin
    reliefati, fata de vremurile actuale, cand se promoveaza o alta
    imagine, prin figurinele unor eroi de benzi desenate sau prin
    intermediul revistelor pentru barbati.

    Pe de alta parte, desi acum nu se mai tem sa se lase vazuti apeland
    la clinici de chirurgie estetica, barbatii sunt mai nemultumiti
    decat femeile de rezultatele retusurilor solicitate, lucru datorat,
    spun specialistii, in parte faptului ca acestia nu stiu sa-si
    exprime suficient de bine asteptarile fata de chirurgi.

  • Sunt barbat, deci sunt la moda

    Philadelphia
    Museum of Art
    propune tema modei barbatesti din secolul al
    XVIII-lea si pana azi,
    Nordiska Museet
    din Stockholm gazduieste o expozitie de costume
    de baie pentru barbati, care prezinta articole diverse, de la slip
    la costume intregi inspirate de cele de luptatori, in timp ce
    Victoria
    and Albert Museum
    de la Londra gazduieste o expozitie de
    creatii ale designerului japonez Yohji Yamamoto dedicate
    barbatilor.

    Cea mai interesanta expozitie de acest tip insa este cea recent
    vernisata la Fashion and Textile Museum din capitala britanica, al
    carei subiect il constituie creatiile lui Tommy Nutter, celebru
    croitor de pe Saville Row, printre ai carui clienti s-au numarat
    personalitati ca Mick Jagger, Elton John sau Andrew Lloyd Weber.
    Pentru a atrage vizitatorii, organizatorii au muncit din greu,
    aducand in expozitie o copie a atelierului lui Nutter, atent
    reprodusa pana in cele mai mici detalii si unde se poate urmari la
    lucru un croitor care taie materialele pentru costume.

  • Palaria si paltonul dumneavoastra, domnule!

    Restaurantele si cluburile elegante, cu traditie, au decis in
    ultimii ani sa relaxeze cerintele cu privire la tinuta pe care
    trebuie sa o aiba clientii, mai ales dupa inceputul crizei
    economice, dat fiind contextul economic dificil, in care impunerea
    de reguli unor clienti si potentiali clienti care, chiar daca sunt
    instariti, isi cumpanesc foarte atent orice cheltuiala n-ar mai fi
    fost tocmai de bun augur pentru afacerile lor.

    In unele localuri nu se mai precizeaza ca tinuta este
    “obligatorie”, ci doar ca “se cere” tinuta (sacou si cravata).
    Altele si-au modificat politica stricta, fie cerându-le clientilor
    sa nu vina in tricou fara mâneci dupa o anumita ora, fie acceptand
    o tinuta de tip “business casual” ori chiar sa primeasca si clienti
    imbracati sport. Pentru multe dintre ele, aceasta strategie a
    insemnat cresteri de profit si s-a putut aplica fara proteste din
    partea obisnuitilor casei.

    Un imbold al acestei tendinte pare sa fi venit de la Casa Alba,
    unde presedintele Barack Obama a relaxat regulile in materie de
    imbracaminte pentru personalul institutiei.

    De cealalta parte a baricadei se afla insa aparatorii codurilor
    de tinuta, in general barbati cu vârste cuprinse intre 25 si 40 de
    ani, pentru care a fi bine imbracat e un semn de respect de sine si
    un indiciu al statutului social. Acestia urmaresc bloguri care ii
    invata cum sa se imbrace elegant, cum ar fi Mr. Porter, A
    Continuous Lean sau The Selvedge Yard ori site-uri ale unor
    creatori ca Billy Reid, Michael Bastian, Freemans Sporting Club sau
    Band of Outsiders si isi gasesc inspiratia la staruri ca Justin
    Timberlake, care au trecut si ele la un stil “clasic”.