Retineti, era finele deceniului sapte: la putere era rockul,
baietii inca aveau pantaloni evazati si plete, iar PC-ul era
prezent doar in povestirile SF. Iar lumea nu era inca bantuita de
demonul tehnologic. Asa ca oamenii trebuiau atrasi spre automatele
cu Pac Man. Si nu era numai asta: aparatele trebuia sa fie
profitabile, atat pentru proprietari, cat si pentru creatorii de
jocuri. Dar, in acelasi timp, trebuia sa ofere jucatorului o
experienta placuta, trebuia ca acesta sa nu se simta inselat. In
Statele Unite moneda de baza era sfertul de dolar, iar in Japonia
cea de 50 de yeni. Insuficient, incasarile trebuia sa se
dubleze.
In SUA salile de jocuri au intrat in declin. O solutie, aplicata
si in SUA si in Japonia, a fost introducerea masinilor la care
puteau juca doi oameni odata, jocurile fiind simulatoare de lupte,
box sau arte martiale. O alta strategie a fost aparitia
simulatoarelor care creau o anume dependenta, de genul Hang-on
(motociclete), After Burner (avioane) sau OutRun (auto). Noile
jocuri au revigorat intr-o oarecare masura salile, dar incasarile
au ramas insuficiente.In Statele Unite salile au pierit, pur si
simplu.
In Japonia o solutie miraculoasa a salvat industria. Japonezii
au trecut de la moneda de 50 de yeni la cea de 100 de yeni. Si nu-i
de joaca: acesta este un moment major nu numai pentru salile de
jocuri, care au devenit emblematice pentru arhipelagul nipon, ci si
pentru industria computerelor, a jocurilor electronice, a
consolelor de jocuri si in general a intregii nebunii tehnologice
pe care o traim. Faptul ca unii au schimbat niste maruntis cu ceva
mai mult maruntis. O industrie intreaga a pierit pentru ca America
nu s-a putut rupe de magia sfertului de dolar. O industrie mondiala
a aparut pentru ca japonezii au dublat valoarea banutului cerut
jucatorului. Aceasta este o poveste minunata, folositoare oricui
vrea sa justifice o majorare de pret.
Din pret se isca inovatia, cercetarea, noile tehnologii, slujbe.
Si ceva profit, desigur. Dar daca ne-am opri aici, povestea ar fi
nedreapta, pentru ca nu este intreaga. Pentru a o intregi trebuie
sa vorbim de concurenta si de speculatori. Speculatorii sunt in
prezent o specie cat se poate de detestata acum: intreaba pe
oricine de ce au crescut preturile marfurilor si ale alimentelor,
ale petrolului sau bumbacului si iti va raspunde, instantaneu si
pavlovian, ca din vina speculatorilor. Ei au inlocuit “lacomia”
atat de criticata undeva prin 2008 – 2009 si acum incaseaza o doza
buna din oprobiul public pentru dublarea pretului petrolului. Dar
cei ce iti vorbesc, pavlovian, repet, despre speculatori, ignora
China si alte state care au purces la stocarea de marfuri pentru a
determina o crestere a preturilor acestora. Pe acestia cum ii
clasifici, speculatori sau realisti si preocupati de economiile
natiilor lor?
In Romania veti mai gasi insi care, la fel de pavlovian, se vor
plange de importurile considerabile de produse alimentare si de
cheltuielile pe care le facem, si cum suntem o tara care care ar
putea hrani 60 de milioane de oameni, dar care nu reuseste sa isi
asigure un minimum de consum. Toata lumea iti va povesti despre
productivitatea scazuta si costuri mari si despre taxe si nemunca,
dar nimeni nu spune ca suferim din cauza ca nu sunt destul de multi
speculatori.
Care sa determine taranul sa munceasca oferin-du-i un pret
corect pentru cereale, lapte si carne. Speculatori care sa puna la
punct niste sisteme coerente din punct de vedere logistic,
financiar si tehnic de colectare a produselor, care sa intregeasca
lantul rupt dintre producatori si procesatori si magazine.
Speculanti care sa se concureze intre ei si astfel sa dinamizeze
piata.
Cresterile preturilor la benzina si motorina din ultima perioada
pot fi privite drept frane in calea revenirii economice a Romaniei;
la fel solicitarile producatorilor si distribuitorilor de majorare
a preturilor la gaze sau la electricitate. Cred ca e un punct de
vedere oarecum gresit. Petrom nu greseste cand obtine cel mai mare
profit din istoria companiei, greseste economia Romaniei care nu
determina Petrom sa reinvesteasca acest profit tot aici. Nu gresesc
producatorii care cer cresterea pretului la gaze, aflat undeva
intre jumatate si o cincime fata de preturile practicate in alte
state europene, gresesc diriguitorii care joaca prin pret cartea
ieftina a populismului si care ruineaza si elimina astfel orice
potentiala sansa de dezvoltare.
Gresesc toti cei ce permit, prin imobilism si imbecilitate,
perpetuarea starii de saracie. Ne trebuie speculatori care sa
speculeze si institutii care sa-i controleze si sa-i tempereze.
Fundamental, trecerea de la 50 la 100 de yeni in slotul jocului din
anii ’70 si cresterea de acum a pretului benzinei sunt miscari
asemanatoare – pot parea daunatoare pentru unii si folositoare
pentru altii. Este o chestiune de perspectiva; importanta benzinei
ar fi mult mai redusa daca economia ar fi competitiva, eficienta,
eliberata de capusele politico-economice, iar romanii ar avea un
nivel de trai decent.
Fundamental, a schimba niste maruntis cu ceva mai mult
maruntis.