Tag: Martin Schuldt

  • Foamete? Care foamete?

    De la etajul al saptelea al cladirii de birouri Baneasa Business
    Center, de la marginea Capitalei, scenariul unei crize alimentare
    mondiale pare improbabil. Vazuta din sediul general al companiei
    Cargill Romania, filiala locala a unuia dintre cei mai mari
    comercianti de cereale la nivel mondial, si agricultura romaneasca
    are o imagine cat se poate de promitatoare.

    Locul 12 mondial pe care il ocupa tara noastra intr-un clasament
    mai vechi al Nomura cu tarile cele mai vulnerabile la fluctuatiile
    in pretul mondial al alimentelor este “nedrept si nemeritat;
    dimpotriva, Romania are destule calorii si are statut de
    exportator”, considera directorul general al Cargill Romania,
    Martin Schuldt. Studiul, realizat pe datele din 2008 de banca de
    investitii Nomura, insa mediatizat abia de curand la noi, avea in
    vedere ca indicatori PIB pe cap de locuitor, ponderea alimentelor
    in totalul cheltuielilor (indicand ca 70% din veniturile romanilor
    erau cheltuite pentru bunuri de larg consum) si exporturile nete de
    produse agricole. Riscant, daca e sa luam in calcul o crestere
    accelerata a preturilor la alimente, in cazul unei crize
    alimentare. Insa niciun indiciu nu confirma un astfel de
    scenariu.

    Preturile la cereale au crescut foarte mult pe parcursul
    ultimului an, graul ajungand la bursele internationale la preturi
    de aproape doua ori mai mari decat in 2009. Cu toate acestea,
    “stocurile de cereale la nivel international sunt suficiente pentru
    consum, singura problema este distributia lor”, constata evidenta
    Schuldt, care a preluat fraiele companiei in urma cu cateva luni.
    Despre preturile cerealelor din a doua jumatate a acestui an
    reprezentantii companiei nu au facut estimari, precizand ca
    recoltele depind in mare masura de vreme, iar in emisfera nordica
    nici macar n-au incoltit plantele.

    Insa, in conditii meteo normale, recolta ar trebui sa fie mai
    buna decat cea din anul trecut. Prin urmare, balanta ar inclina mai
    degraba catre o scadere – sau cel putin o stagnare – a preturilor
    cerealelor. La evolutia abrupta a preturilor, care cresteau cu doi
    dolari pe ora, au contribuit laolalta seceta de anul trecut care a
    afectat mai multe tari, speculatiile fondurilor de investitii,
    cresterea productiei de combustibili verzi si schimbarea
    obiceiurilor de consum. In China, spre exemplu, creste consumul de
    carne si, direct proportional, nevoia de furaje. Deci de
    cereale.

    In Romania, marii comercianti de cereale, ca Alfred Toepfer
    Intl, Bunge, Cargill, Nidera si Glencore, au deopotriva si ghimpi
    in coaste, dar si teren de cucerit. Pe lista de probleme se inscrie
    TVA nerambursata – in jur de 300 de milioane de euro pentru toti
    comerciantii, conform estimarilor Asociatiei Comerciantilor de
    Produse Agricole. Legat strans de TVA este si nivelul pietei negre
    a cerealelor. Comertul la negru sau “agricultura de sant”, cum mai
    este numit, reprezinta intre 40 si 50% din valoarea productiei
    agricole comercializate, potrivit unor estimari. “Impozitarea
    inversa, aplicata doar la sursa, adica la fermier, va avea un efect
    drastic: piata neagra va ajunge la zero”, declara optimist
    directorul general al Cargill. Comentariul se refera la decizia
    recenta a Ministerului de Finante, care a decis impozitarea
    comertului cu grane doar la fermier. Pe acelasi palier de minusuri
    se plaseaza si faptul ca nici macar jumatate dintre fermieri nu-si
    respecta contractele prin care vand recoltele.

    Pe de alta parte insa, tara promite mult – atat pentru ca
    productivitatea la hectar este scazuta, cat si pentru ca nu sunt
    cultivate toate suprafetele de teren agricol. Desi Romania are o
    suprafata de teren agricol de 14,7 milioane de hectare, mai putin
    de jumatate din aceasta (6,91 milioane de hectare) este
    lucrata.


    Go4it.ro transmite LIVE de la cel mai mare targ de telefonie
    mobila din lume.
    Galaxy Tab 10.1, Galaxy S II si LG Optimus 3D par sa fie
    vedetele.

    Vezi toate
    noutatile >>

  • Martin Schuldt este noul reprezentant general al Cargill Romania

    “Vedem in Romania un potential urias in sectoarele alimentar si
    agricol, din perspectiva regionala european”, spune Schuldt.

    Schuldt preia rolul de reprezentant pentru Romania de la Nese
    Tagma, care va coordona din Belgia operatiunile europene de
    imbuteliere a uleiurilor Cargill. Succesorul lui Tagma pentru
    postul de director general al diviziei de uleiuri vegetale din
    cadrul Cargill Romania va fi anuntat in viitorul apropiat.

    Cargill este prezent in Romania din 1996, are 21 de puncte de
    lucru si aproximativ 750 de angajati in toata tara. Compania
    desfasoara activitati in domeniul cerealelor si semintelor
    oleaginoase, uleiurilor imbuteliate si uleiurilor vegetale
    rafinate, precum si in nutritia animala.