BusinessMagazin

Tag: Maroc

  • Regele Marocului a anunţat măsuri pentru reducerea inegalităţilor sociale

    Comisia va avea ca rol oferirea unor sugestii care să îmbunătăţească reformele în domenii precum educaţia, sănătatea, agricultura, investiţiile şi taxele, a mai adăugat monarhul.

    “Ceea ce subminează rezultatul pozitiv este faptul că progresul şi realizările făcute nu au fost, din păcate, simţite în toate segmentele societăţii din Maroc”, a afirmat acesta.

    Regele Mohammed al VI-lea a anumerat realizări obţinute în special în dezvoltarea infrastructurii, prin construirea unor nou autostrăzi, şosele de mare viteză, porturi, energie regenerabilă şi dezvoltare urbană.

    Sursa: mediafax.ro.

  • Cum să faci sute de mii de euro în România din tradiţia altor ţări

    “Întotdeauna am fost atrasă de bijuterii, în special de cele din argint, şi le-am căutat mereu, pe oriunde am călătorit. În 1998 am ajuns în Cairo cu o bursă postuniversitară şi acolo, timp de un an, am descoperit bijuteriile Africii de Nord, ale nomazilor Saharei, tuaregii, dar şi ale grupurilor etnice din Egipt, Libia, Algeria, Tunisia, Maroc, care au o tradiţie extraordinară de sute de ani în lucrul bijuteriilor din argint. A fost perioada în care m-am îndrăgostit iremediabil de aceste bijuterii, iubire care avea să-mi schimbe viaţa la un moment dat”, povesteşte Maria Mănoiu despre modul în care a luat primul contact cu bijuteriile etnice autentice, care i-au „furat inima”.

    Pe drumurile nesfârşite din Maroc, Mali, Burkina Faso şi Ghana ideea de business s-a legat, astfel că a devenit logic pentru antreprenoare ca la întoarcerea în ţară să îmbine două pasiuni de-o viaţă – bijuteriile şi călătoriile – şi să pornească în aventura pe care a numit-o Metaphora.
    „Am început businessul în toamna lui 2010, în toiul crizei. Însă Metaphora este dovada că atunci când crezi în visul tău, nimic nu te poate opri. Şi, cum zicea scriitoarea americană Anais Nin, «Life shrinks or expands in proportion to your courage» (Viaţa se micşorează sau se extinde proporţional cu curajul tău).”

    Maria Mănoiu este absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, secţia limbi străine – arabă şi franceză. După un an petrecut în Egipt s-a întors în România şi s-a angajat în publicitate, în departamentul de creaţie, fiind copywriter timp de 10 ani în mai multe agenţii.

    Astfel, cu ajutorul cunoştinţelor în advertising ea a reuşit să dezvolte brandul Metaphora, chiar dacă antreprenoriatul îi era străin. „Nu am avut nicio tangenţă cu mediul de business, sunt o fire artistică, o idealistă cu picioarele pe pământ, dacă pot să spun aşa. Ideea businessului a venit într-un moment în care simţeam că trebuie să fac ceva cu mai mult sens, ceva în care să cred. Din fericire, experienţa din advertising mi-a fost foarte utilă în crearea şi apoi în creşterea brandului care este astăzi Metaphora. Business am învăţat în primul rând făcând greşeli. Încă mai fac greşeli, pentru că îmi asum mereu riscuri, însă reuşesc să învăţ tot mai mult din ele, ceea ce e esenţial, până la urmă.”

    Maria Mănoiu a pornit businessul cu o investiţie de 28.000 de euro în primul import de bijuterii din Maroc. Metaphora înregistrează anual creşteri de 30-40%, iar la final de 2018 a ajuns la afaceri de peste 250.000 de euro. „Metaphora s-a născut din pasiune, dar un business nu supravieţuieşte din pasiune, ci din vânzări.

    Creştem constant cu 30%-40% pe an şi am încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de peste 250.000 euro. Pe măsură ce businessul creşte, ne cresc şi costurile operaţionale şi cele de stoc, iar provocarea este să creştem constant şi să aducem în continuare bijuterii de calitate pe piaţa românească, fără să facem compromisuri”, spune ea.

    Cum ajunge la bijuteriile pe care le comercializează în România? Călătorind în fiecare an în cel puţin patru ţări din care importă bijuterii – Thailanda, India, Nepal, Maroc şi alte ţări –, iar în fiecare ţară petrece între două şi trei săptămâni în căutarea unor modele autentice, cât mai puţin atinse de moda zilei de astăzi.

    „Caut modele esenţiale, vechi, care sunt deja clasice în cultura respectivă, încărcate de simboluri locale, lucrate în tehnicile specifice zonei. Mă ajută să decopăr şi să identific bijuterii experienţa de peste 20 de ani de colecţionat bijuterii din toată lumea, de strâns o bibliotecă întreagă de cărţi şi albume de bijuterii din ţările care mă interesează.

    La finalul acestor câteva săptămâni în fiecare ţară, care în total sunt câteva luni pe an petrecute în alte lumi, pe alte continente, unde viaţa are alt ritm, oamenii zâmbesc mai mult, dar sunt şi mai puţin punctuali, când am strâns suficiente mostre le dau în lucru oamenilor cu care colaborez în fiecare ţară şi care coordonează zeci de artizani bijutieri locali, fiecare specializat în alt stil şi alte tehnici, iar aceştia, la rândul lor, vor lucra modelele care peste câteva luni bune vor ajunge pe site-ul Metaphora.”

    Procesul de producţie este unul îndelungat şi complex, care cere multă flexibilitate şi adaptare la neprevăzut, adaugă Maria Mănoiu. Motivaţia pentru tot acest efort vine în primul rând din pasiune şi din dorinţa de a aduce pe piaţa locală obiecte unice şi de calitate din alte culturi. „Dacă aş înceta să fiu exigentă cu calitatea mi-aş pierde, cu siguranţă, motivaţia să continuu. Acesta este, probabil, şi motivul principal pentru care Metaphora este unică pe piaţa bijuteriilor din România.”

    Astfel, având în vedere că timpul de execuţie a bijuteriilor este mare, brandul are constant pe stoc mii de bijuterii, ceea ce înseamnă mai multe zeci de mii de euro blocate, spune antrepenoarea. Deşi investiţia permanentă şi constantă în stoc poate crea probleme de cash-flow, ea a reuşit să treacă peste acest obstacol şi „am reuşit să scăpăm de sincope”. „Pentru un business de acest gen stocul este crucial, iar bijuteriile pe care le vindem noi sunt lucrate integral manual, ceea ce ia foarte mult timp – în general durează între una şi sase luni ca o comandă să fie gata de export din ţara de origine către noi. Şi trebuie ţinut cont de toţi timpii de lucru, plus durata importului şi a celorlalte formalităţi legale cronofage, ca să nu rămânem niciodată fără suficient stoc.”

    Ea mai spune că brandul Metaphora se diferenţiază de celelalte companii care comercializează bijuterii online prin produsele unicate lucrate manual în ţările de origine. „În ultimii cinci ani piaţa de e-commerce a crescut spectaculos în România şi astăzi sunt probabil sute de magazine online care vând bijuterii din argint, însă oferta lor este similară pentru că marea majoritate îşi comandă stocurile de pe site-uri mamut de vânzări en-gros din China. De aceea nu reuşesc să se diferenţieze, iar bătălia se dă pe preţ. Or atunci când preţul este cel mai important criteriu, calitatea este întotdeauna invers proporţională. Procesul nostru de achiziţie este unul mult mai complex, mai costisitor şi mai de durată, însă ştim cu toţii că lucrurile de calitate nu se fac peste noapte şi nici nu se vând cu 70% reducere. Iar clientele noastre apreciază că pot purta bijuterii unice pe piaţa din România.”

    Pentru afacerea Metaphora lucrează trei persoane, dar anumite departamente, precum marketing, strategie, analytics şi partea de social media, sunt externalizate. Planurile pentru anul în curs includ majorarea cifrei de afaceri şi dezvoltarea şi implementarea unor funcţii noi pe site-ul Metaphora, care este singurul loc în care brandul îşi vinde produsele.
    „Anul acesta vrem să dezvoltăm şi să implementăm funcţii noi pe site, să investim în tool-uri noi, deci să punem accent pe partea tehnică a site-ului, cea care nu se vede, dar care îmbunătăţeşte experienţa online a clienţilor. În următorii cinci ani ne propunem să ne mărim echipa, să triplăm cifra de afaceri, să aducem bijuterii din ţări încă neexplorate şi să lansăm Metaphora pe pieţele internaţionale. E mult de muncă, dar şi motivaţia şi entuziasmul nostru sunt pe măsură.”

  • GEFCO achiziţionează GLT, companie specializată în transporturi

    Achiziţia GLT întăreşte poziţia GEFCO şi expertiza în regiune, în timp ce consolidează şi extinde portofoliul de client, cu precădere în sectoarele: automobilistică, modă şi retail.

    Fondată în 1998, GLT este recunoscută ca fiind specializată pe cursul logistic, complet securizat, prin strâmtoarea Gibraltar şi este cel mai mare operator în zona dintre Algeciras şi Tangiers. Compania asigură peste 16.000 de treceri pe an, cu 75 de tiruri şi 380 de remorci.

    GLT va fi deţinută şi condusă de GEFCO Spania, ca o entitate specializată pe traseul dintre Europa şi Maroc. Filiala GEFCO din Spania are peste 30 de ani experienţă în logistică de calitate înaltă, cu 700 de angajati şi peste 5.000 de clienţi industriali.

    Grupul GEFCO este lider European în logistica automobilelor şi un partener top 10 la nivel Mondial în soluţiile multimodale destinate lanţurilor de aprovizionare. Grupul este prezent în 47 de ţări, cu 300 de locaţii din întreaga lume incluse în reţeaua sa actuală şi având 13.000 de angajaţi la nivel global. GEFCO a raportat o cifră de afaceri de 4,4 miliarde de euro în 2017.

  • TOPUL celor mai bune restaurante din România. Restaurantul din Bucureşti care se bate cu cele mai prestigioase nume la nivel mondial

    „Nu ştiu să fierb un ou, dar cred că ştiu care ar trebui să fie gustul mâncării”, spunea într-un interviu din presa internaţională Henri Gault, unul dintre cei doi jurnalişti francezi care au pus bazele ghidului Gault&Millau, un reper în bucătăria internaţională, prezent din Canada şi Maroc până în Japonia, Australia şi Maldive. Ce înseamnă lansarea acestuia pentru restaurantele din România?

    141 de localuri sunt incluse în ediţia de anul acesta, prima din România, a ghidului culinar de origine franceză Gault&Millau; 90 dintre acestea sunt restaurante, iar 51 sunt unităţi denumite de reprezentanţii ghidului drept „POP”, populare (locuri unde clienţii au parte de mâncare bună, dar amprenta unui chef este mai vizibilă; localul este vizitat mai ales din alte motive, poate pentru o listă mai lungă de cocktailuri sau o ambianţă deosebită, un design avangardist etc.). Topul primelor zece restaurante din ghidul recent lansat Gault&Millau este condus de şapte unităţi din Bucureşti, două din Cluj-Napoca şi una din Teşila (pensiunea Atra). Acestea au obţinut punctaje cuprinse între 13 şi 15 dintr-un maxim posibil de 20; totodată, sistemul de notare prevede, la fel ca în cazul stelelor Michelin – acordarea de bonete. Nota se dă astfel binomului bucătar-restaurant; restaurantele şi chefii din România au obţinut un maxim de trei astfel de bonete dintr-un potenţial maxim de cinci.

    În România, cel mai mare punctaj – 15 puncte şi 3 bonete – a fost acordat chefului Alexandru Petricean, de la restaurantul bucureştean Maize, deschis anul trecut. El s-a format, potrivit autorului ghidului, în echipele unor restaurante de top, Frantzén (Stockholm, Suedia), Central (Lima, Peru) sau Noma (Copenhaga, Danemarca).

    Sistemul de evaluare Gault&Millau oferă, pe lângă o recenzie a restaurantelor de pe piaţa locală, o imagine a evoluţiei acesteia: spre exemplu, dacă în ghidul românesc sunt incluse sub 150 de restaurante, în Franţa, acesta include în jur de 6.000. Totodată, dacă primul restaurant din topul românesc a primit un punctaj de 15 dintr-un maximum de 19,5 şi trei bonete, în Franţa evaluările ajung la 20 de puncte şi la cinci bonete. Ghidul a fost lansat după o perioadă de cinci luni de evaluări, în şase oraşe din România. În evaluarea restaurantelor de pe piaţa locală au fost realizate aproximativ 350 de vizite de către evaluatori anonimi (în condiţiile în care un restaurant a fost vizitat o dată, de două sau trei ori), circa 50% dintre unităţile vizitate nu au fost incluse în ghid. Ghidul va fi publicat însă anual, iar chefii şi proprietarii de restaurant vor primi de acum încolo vizite constante din partea evaluatorilor.

    Ce este însă ghidul Gault&Millau? De origine franceză, acesta a fost lansat în urmă cu aproximativ 45 de ani de doi jurnalişti, Henri Gault şi Christian Millau. Potrivit reprezentanţilor din România ai ghidului, cei doi jurnalişti francezi şi-au propus în acel moment să vină cu o alternativă la ce însemna recenzia şi evaluarea culinară în perioada respectivă; şi-au denumit de altfel prima revistă „ghidul nou” (Le Nouveau Guide Gault Millau).

    Jurnaliştii francezi şi-au propus să analizeze mai întâi ceea ce este în farfuria clientului, povesteşte Ştefan Mortici, co-CEO al ghidului Gault&Millau din România, aspect care este valabil şi în prezent în modul în care se notează restaurantele. Notele sunt acordate în afara spiritului clasic al acelor vremuri, în care mâncarea cu atât mai complexă era considerată mai bună şi se axează pe ideea că şi o mâncare simplă poate să fie cu adevărat desăvârşită. „Accentul era pus pe ingrediente, calitate şi pe modul în care reuşeşti să găteşti prin punerea în valoarea a acelor ingrediente; ei sunt fondatorii curentului nouvelle cuisine în Franţa de acum 30 de ani”, povesteşte şi Raluca Hriţcu, cel de-al doilea co-CEO al ghidului din România.

    Gault&Millau este privit de pasionaţii din gastronomie drept „ghidul purist” explică cei doi, în proporţie de aproximativ 70% din nota acordată unui restaurant venind din ceea ce se află în farfurie. „Evalutorii se uită în primul rând la ce înseamnă mâncarea şi cum a fost – cât de vizionar, autentic, creativ a fost bucătarul – contează în proporţie de 30% şi alte aspecte, precum ambianţa dintr-un restaurant, serviciile, designul, dar cel mai important este ce se află în farfurie”, explică Hriţcu. Evaluatorii care participă la realizarea ghidului nu merg doar în restaurantele foarte cunoscute sau în cele cu o poveste bună, ci în orice fel de spaţiu în care ar putea să evalueze mâncarea. „Nu merg cu părerea deja formată, nu merg să reconfirme lucruri, ci să descopere”, adaugă Hriţcu.

    Aceasta ar fi, potrivit lor, diferenţa între acest ghid şi ghidul Michelin. „Testează, descoperă bucătari tineri la început de drum, dar care prezintă potenţial”, adaugă şi Mortici. El îl oferă ca exemplu pe bucătarul internaţional Paul Bocuse, care a revoluţionat bucătăria franceză datorită abordărilor sale inovatoare şi prin calitatea din restaurantele sale.

    Evaluatorii sunt anonimi, iar notele lor ar trebui să reflecte experienţa pe care ar putea să o aibă orice client într-un restaurant. „Nu ne dorim un tratament special, evaluatorii îşi păstrează identitatea ascunsă, îşi plătesc nota de mâncare etc.”, explică Mortici. Pe piaţa locală există deocamdată unsprezece evaluatori din România, iar trei sunt internaţionali. În medie, există câte 25 de evaluatori în ţările în care ghidul este prezent, numărul variind în funcţie de dimensiunea pieţei.

    Profilul evaluatorilor este cel al pasionaţilor de gastronomie, care nu sunt afiliaţi comercial niciunui restaurant, care şi-au cultivat pasiunea de-a lungul anilor, acumulând cunoştinţe teoretice şi practice la cursuri, workshop-uri. Ca stil de viaţă, merg în restaurante de 3-4 ori pe săptămână, atât în România, cât şi în afara ţării.

    „Au multe puncte de referinţă dintre marile restaurante ale lumii tocmai fiindcă uneori îşi leagă inclusiv vacanţele, nu doar viaţa profesioanlă de destinaţii culinare”, explică Hriţcu. Rolul de evaluator se potriveşte astfel vieţii lor discrete, este însă o experienţă consumatoare de timp: o vizită în restaurant durează chiar şi peste două ore, iar la întoarcerea acasă, într-un interval de timp relativ scurt, ei completează chestionarul de evaluare, activitate care durează cel puţin o oră şi jumătate. Raluca Hriţcu spune că acesta este plin de detalii, deopotrivă cantitative şi calitative. Ulterior, ei scriu recenzia propriu-zisă, cea care este publicată în ghid.

    „Sunt persoane care s-au născut şi au trăit din România, dar au şi experienţă de peste 20 de ani în alte ţări, cu alte bucătării internaţionale cunoscute, care s-au mutat de mult timp în România ajungând să cunoască şi bucătăria de aici foarte bine; sunt deopotrivă angajaţi în companii şi liber profesionişti, au în comun un grad de profesionalism ridicat în ceea ce fac”, descrie ea profilul evaluatorilor.

    Nota de plată de la restaurant este acoperită de Gault-Millau; evaluatorii sunt şi remuneraţi pentru fiecare dintre recenzii. În plus, au parte de sesiuni de formare, teoretică şi practică, sesiuni de calibrare în care merg mai mulţi evaluatori în acelaşi restaurant, şedinţe pe care le au cu un evaluatorul şef. Există deopotrivă evaluatori locali, iar în paralel, echipa internaţională lucrează îndeaproape cu ei, îi instruieşte, testează, validează. Ei vin şi fac independent evaluări în România pentru a verifica notele şi potenţialele premii, fiind implicaţi în discuţiile finale de acordare note şi premii.

    De ce acum? „Momentul lansării ghidului în România este unul foarte interesant, fiindcă începe să se contureze noua bucătărie românească”, descrie Raluca Hriţcu lansarea recentă a ghidului local.

    „Se vede clar o evoluţie pe piaţa restaurantelor în ultimii trei ani în ceea ce priveşte exigenţele şi dorinţele publicului, dar şi în libertatea chef-ilor de a se exprima şi a propune cu adevărat ceea ce cred ei”, descrie şi Ştefan Mortici unul dintre motive. Apoi, adaugă el, Gault&Millau îşi doreşte să descopere noi pieţe. Sectorul local al restaurantelor este din ce în ce mai efervescent, începând să se contureze noi tendinţe. „Am descoperit preocuparea pentru timpul de calitate petrecut la masă, pentru sezonalitate, ingrediente de cea mai bună calitate, colaborarea cu producători locali. Totodată, am observat că proximitatea începe să scadă din punctul de vedere al importanţei atunci când este un criteriu de alegere a restaurantului – restaurantul devine o destinaţie, iar acest lucru este ceva ce ne dorim cu siguranţă să încurajăm”, descrie Raluca Hriţcu principalele tendinţe observate.

    În ceea ce priveşte capitolele la care mai este loc de îmbunătăţiri, acestea se axează mai ales pe zona serviciilor. „Serviciile clar sunt primul segment în care trebuie făcute îmbunătăţiri, constanţa în ofertă – practic ai vrea ca având acelaşi fel de mâncare, în mai multe vizite să găseşti aceeaşi calitate; nu se întâmplă întotdeauna aşa şi există mai mereu o inegalitate în cadrul aceleiaşi vizite – în cadrul meniului sunt nişte preparate cu mult mai bune decât altele”, spune Hriţcu. Totodată, au observat reprezentanţii Gault-Millau, lista de vinuri din restaurante poate fi îmbunătăţită.

    Ce înseamnă pentru un restaurant o poziţie bună în clasament? O creştere a traficului de clienţi. Iar pentru bucătari – recunoaştere şi un aspect care dă greutate CV-ului.

    Raluca Hriţcu a lucrat în consultanţă de management iniţial, apoi a continuat în resurse umane coaching, management – fiind în prezent angajată la Roland Berger; Ştefan Mortici lucrează în management strategic în cadrul BCR. Cei doi s-au cunoscut în cadrul companiei de consultanţă Roland Berger, unde au lucrat împreună şi povestesc că pasiunea lor pentru gastronomie a existat anterior, însă este prima dată când fac un proiect formal în acest sens.

    Iniţiativa aducerii ghidului pe plan local este a lui Alexandru Almăjeanu, un investitor român care locuieşte în Franţa. Reprezentanţii ghidului nu menţionează valoarea investiţiei, însă precizează că aceasta va fi făcută treptat.

    La următoarea ediţie şi-au propus să treacă la acoperire naţională în evaluarea pieţei locale a restaurantelor. Fiind un spaţiu public, proprietarii de restaurante sau bucătarii nu trebuie să îşi dea acordul pentru a fi incluşi în evaluare. Aşdar, la ce trebuie să fiţi atenţi, dacă sunteţi chefi sau proprietari de restaurant? „Să îşi facă munca de zi cu zi din ce în ce mai bine şi să lucreze cu respect pentru clientul din restaurant; să fie oneşti cu privire la producători, ce se află în farfurie”, îi sfătuieşte Raluca Hriţcu. 

    Evaluatorii îşi doresc să ştie dacă în urma experienţei culinare, autorul preparatelor este un chef curajos, autentic, care îşi asumă o viziune pe care reuşeşte să o transmită în fiecare fel de mâncare. „Pot exista şi restaurante în care ai o execuţie foarte bună, dar nu simţi o viziune puternică a bucătarului. Acest lucru ne-am dorit noi să vedem: bucătari puternici, care coagulează în jurul lor toată echipa din bucătărie, furnizorii etc.” 

  • Restaurantele din România, sub lupă

    141 de localuri sunt incluse în ediţia de anul acesta, prima din România, a ghidului culinar de origine franceză Gault&Millau; 90 dintre acestea sunt restaurante, iar 51 sunt unităţi denumite de reprezentanţii ghidului drept „POP”, populare (locuri unde clienţii au parte de mâncare bună, dar amprenta unui chef este mai vizibilă; localul este vizitat mai ales din alte motive, poate pentru o listă mai lungă de cocktailuri sau o ambianţă deosebită, un design avangardist etc.). Topul primelor zece restaurante din ghidul recent lansat Gault&Millau este condus de şapte unităţi din Bucureşti, două din Cluj-Napoca şi una din Teşila (pensiunea Atra). Acestea au obţinut punctaje cuprinse între 13 şi 15 dintr-un maxim posibil de 20; totodată, sistemul de notare prevede, la fel ca în cazul stelelor Michelin – acordarea de bonete. Nota se dă astfel binomului bucătar-restaurant; restaurantele şi chefii din România au obţinut un maxim de trei astfel de bonete dintr-un potenţial maxim de cinci.

    În România, cel mai mare punctaj – 15 puncte şi 3 bonete – a fost acordat chefului Alexandru Petricean, de la restaurantul bucureştean Maize, deschis anul trecut. El s-a format, potrivit autorului ghidului, în echipele unor restaurante de top, Frantzén (Stockholm, Suedia), Central (Lima, Peru) sau Noma (Copenhaga, Danemarca).

    Sistemul de evaluare Gault&Millau oferă, pe lângă o recenzie a restaurantelor de pe piaţa locală, o imagine a evoluţiei acesteia: spre exemplu, dacă în ghidul românesc sunt incluse sub 150 de restaurante, în Franţa, acesta include în jur de 6.000. Totodată, dacă primul restaurant din topul românesc a primit un punctaj de 15 dintr-un maximum de 19,5 şi trei bonete, în Franţa evaluările ajung la 20 de puncte şi la cinci bonete. Ghidul a fost lansat după o perioadă de cinci luni de evaluări, în şase oraşe din România. În evaluarea restaurantelor de pe piaţa locală au fost realizate aproximativ 350 de vizite de către evaluatori anonimi (în condiţiile în care un restaurant a fost vizitat o dată, de două sau trei ori), circa 50% dintre unităţile vizitate nu au fost incluse în ghid. Ghidul va fi publicat însă anual, iar chefii şi proprietarii de restaurant vor primi de acum încolo vizite constante din partea evaluatorilor.

    Ce este însă ghidul Gault&Millau? De origine franceză, acesta a fost lansat în urmă cu aproximativ 45 de ani de doi jurnalişti, Henri Gault şi Christian Millau. Potrivit reprezentanţilor din România ai ghidului, cei doi jurnalişti francezi şi-au propus în acel moment să vină cu o alternativă la ce însemna recenzia şi evaluarea culinară în perioada respectivă; şi-au denumit de altfel prima revistă „ghidul nou” (Le Nouveau Guide Gault Millau).

    Jurnaliştii francezi şi-au propus să analizeze mai întâi ceea ce este în farfuria clientului, povesteşte Ştefan Mortici, co-CEO al ghidului Gault&Millau din România, aspect care este valabil şi în prezent în modul în care se notează restaurantele. Notele sunt acordate în afara spiritului clasic al acelor vremuri, în care mâncarea cu atât mai complexă era considerată mai bună şi se axează pe ideea că şi o mâncare simplă poate să fie cu adevărat desăvârşită. „Accentul era pus pe ingrediente, calitate şi pe modul în care reuşeşti să găteşti prin punerea în valoarea a acelor ingrediente; ei sunt fondatorii curentului nouvelle cuisine în Franţa de acum 30 de ani”, povesteşte şi Raluca Hriţcu, cel de-al doilea co-CEO al ghidului din România.

    Gault&Millau este privit de pasionaţii din gastronomie drept „ghidul purist” explică cei doi, în proporţie de aproximativ 70% din nota acordată unui restaurant venind din ceea ce se află în farfurie. „Evalutorii se uită în primul rând la ce înseamnă mâncarea şi cum a fost – cât de vizionar, autentic, creativ a fost bucătarul – contează în proporţie de 30% şi alte aspecte, precum ambianţa dintr-un restaurant, serviciile, designul, dar cel mai important este ce se află în farfurie”, explică Hriţcu. Evaluatorii care participă la realizarea ghidului nu merg doar în restaurantele foarte cunoscute sau în cele cu o poveste bună, ci în orice fel de spaţiu în care ar putea să evalueze mâncarea. „Nu merg cu părerea deja formată, nu merg să reconfirme lucruri, ci să descopere”, adaugă Hriţcu.

    Aceasta ar fi, potrivit lor, diferenţa între acest ghid şi ghidul Michelin. „Testează, descoperă bucătari tineri la început de drum, dar care prezintă potenţial”, adaugă şi Mortici. El îl oferă ca exemplu pe bucătarul internaţional Paul Bocuse, care a revoluţionat bucătăria franceză datorită abordărilor sale inovatoare şi prin calitatea din restaurantele sale.

    Evaluatorii sunt anonimi, iar notele lor ar trebui să reflecte experienţa pe care ar putea să o aibă orice client într-un restaurant. „Nu ne dorim un tratament special, evaluatorii îşi păstrează identitatea ascunsă, îşi plătesc nota de mâncare etc.”, explică Mortici. Pe piaţa locală există deocamdată unsprezece evaluatori din România, iar trei sunt internaţionali. În medie, există câte 25 de evaluatori în ţările în care ghidul este prezent, numărul variind în funcţie de dimensiunea pieţei.

    Profilul evaluatorilor este cel al pasionaţilor de gastronomie, care nu sunt afiliaţi comercial niciunui restaurant, care şi-au cultivat pasiunea de-a lungul anilor, acumulând cunoştinţe teoretice şi practice la cursuri, workshop-uri. Ca stil de viaţă, merg în restaurante de 3-4 ori pe săptămână, atât în România, cât şi în afara ţării.

    „Au multe puncte de referinţă dintre marile restaurante ale lumii tocmai fiindcă uneori îşi leagă inclusiv vacanţele, nu doar viaţa profesioanlă de destinaţii culinare”, explică Hriţcu. Rolul de evaluator se potriveşte astfel vieţii lor discrete, este însă o experienţă consumatoare de timp: o vizită în restaurant durează chiar şi peste două ore, iar la întoarcerea acasă, într-un interval de timp relativ scurt, ei completează chestionarul de evaluare, activitate care durează cel puţin o oră şi jumătate. Raluca Hriţcu spune că acesta este plin de detalii, deopotrivă cantitative şi calitative. Ulterior, ei scriu recenzia propriu-zisă, cea care este publicată în ghid.

    „Sunt persoane care s-au născut şi au trăit din România, dar au şi experienţă de peste 20 de ani în alte ţări, cu alte bucătării internaţionale cunoscute, care s-au mutat de mult timp în România ajungând să cunoască şi bucătăria de aici foarte bine; sunt deopotrivă angajaţi în companii şi liber profesionişti, au în comun un grad de profesionalism ridicat în ceea ce fac”, descrie ea profilul evaluatorilor.

    Nota de plată de la restaurant este acoperită de Gault-Millau; evaluatorii sunt şi remuneraţi pentru fiecare dintre recenzii. În plus, au parte de sesiuni de formare, teoretică şi practică, sesiuni de calibrare în care merg mai mulţi evaluatori în acelaşi restaurant, şedinţe pe care le au cu un evaluatorul şef. Există deopotrivă evaluatori locali, iar în paralel, echipa internaţională lucrează îndeaproape cu ei, îi instruieşte, testează, validează. Ei vin şi fac independent evaluări în România pentru a verifica notele şi potenţialele premii, fiind implicaţi în discuţiile finale de acordare note şi premii.

    De ce acum? „Momentul lansării ghidului în România este unul foarte interesant, fiindcă începe să se contureze noua bucătărie românească”, descrie Raluca Hriţcu lansarea recentă a ghidului local.

    „Se vede clar o evoluţie pe piaţa restaurantelor în ultimii trei ani în ceea ce priveşte exigenţele şi dorinţele publicului, dar şi în libertatea chef-ilor de a se exprima şi a propune cu adevărat ceea ce cred ei”, descrie şi Ştefan Mortici unul dintre motive. Apoi, adaugă el, Gault&Millau îşi doreşte să descopere noi pieţe. Sectorul local al restaurantelor este din ce în ce mai efervescent, începând să se contureze noi tendinţe. „Am descoperit preocuparea pentru timpul de calitate petrecut la masă, pentru sezonalitate, ingrediente de cea mai bună calitate, colaborarea cu producători locali. Totodată, am observat că proximitatea începe să scadă din punctul de vedere al importanţei atunci când este un criteriu de alegere a restaurantului – restaurantul devine o destinaţie, iar acest lucru este ceva ce ne dorim cu siguranţă să încurajăm”, descrie Raluca Hriţcu principalele tendinţe observate.

    În ceea ce priveşte capitolele la care mai este loc de îmbunătăţiri, acestea se axează mai ales pe zona serviciilor. „Serviciile clar sunt primul segment în care trebuie făcute îmbunătăţiri, constanţa în ofertă – practic ai vrea ca având acelaşi fel de mâncare, în mai multe vizite să găseşti aceeaşi calitate; nu se întâmplă întotdeauna aşa şi există mai mereu o inegalitate în cadrul aceleiaşi vizite – în cadrul meniului sunt nişte preparate cu mult mai bune decât altele”, spune Hriţcu. Totodată, au observat reprezentanţii Gault-Millau, lista de vinuri din restaurante poate fi îmbunătăţită.

    Ce înseamnă pentru un restaurant o poziţie bună în clasament? O creştere a traficului de clienţi. Iar pentru bucătari – recunoaştere şi un aspect care dă greutate CV-ului.

    Raluca Hriţcu a lucrat în consultanţă de management iniţial, apoi a continuat în resurse umane coaching, management – fiind în prezent angajată la Roland Berger; Ştefan Mortici lucrează în management strategic în cadrul BCR. Cei doi s-au cunoscut în cadrul companiei de consultanţă Roland Berger, unde au lucrat împreună şi povestesc că pasiunea lor pentru gastronomie a existat anterior, însă este prima dată când fac un proiect formal în acest sens.

    Iniţiativa aducerii ghidului pe plan local este a lui Alexandru Almăjeanu, un investitor român care locuieşte în Franţa. Reprezentanţii ghidului nu menţionează valoarea investiţiei, însă precizează că aceasta va fi făcută treptat.

    La următoarea ediţie şi-au propus să treacă la acoperire naţională în evaluarea pieţei locale a restaurantelor. Fiind un spaţiu public, proprietarii de restaurante sau bucătarii nu trebuie să îşi dea acordul pentru a fi incluşi în evaluare. Aşdar, la ce trebuie să fiţi atenţi, dacă sunteţi chefi sau proprietari de restaurant? „Să îşi facă munca de zi cu zi din ce în ce mai bine şi să lucreze cu respect pentru clientul din restaurant; să fie oneşti cu privire la producători, ce se află în farfurie”, îi sfătuieşte Raluca Hriţcu. 

    Evaluatorii îşi doresc să ştie dacă în urma experienţei culinare, autorul preparatelor este un chef curajos, autentic, care îşi asumă o viziune pe care reuşeşte să o transmită în fiecare fel de mâncare. „Pot exista şi restaurante în care ai o execuţie foarte bună, dar nu simţi o viziune puternică a bucătarului. Acest lucru ne-am dorit noi să vedem: bucătari puternici, care coagulează în jurul lor toată echipa din bucătărie, furnizorii etc.” 

  • Povestea doctorului din Craiova care a început cu un dozator de suc în anii ’90, iar acum face sute de mii de lei din IT

    Cristian Nicolae a absolvit în 1991 facultatea de medicină în Craiova inspirat de fratele lui, cu doi ani mai mare, care a studiat aceeaşi disciplină. Şi-au propus să profeseze în Franţa, iar pentru a le finanţa plecarea, tatăl lor, profesor, a plecat în Maroc, cu 500 de mărci în buzunar, pentru a-şi găsi un loc de muncă acolo. A reuşit să se angajeze ca profesor la universitatea Casablanca însă, ulterior, fratele s-a întors din Franţa, iar Cristian Nicolae a renunţat şi el la obiectivul de a pleca. Împreună cu tatăl lor, fraţii au luat decizia de a începe să facă afaceri.

    Inspiraţi de un vecin care avea o rulotă lângă blocul din Craiova, în care vindea sucuri TEC, şi-au propus să investească şi ei într-o rulotă cu un astfel de dozator de suc. Au parcat rulota vizavi de bloc, iar timp de un an şi jumătate, spune că au avut astfel parte de un ”antreprenoriat de gherilă”- crăpa geamul rulotei iarna, se oprea apa după amiaza  şi alte peripeţii de acest tip. Cristian Nicolae îşi aminteşte şi de comentariile oamenilor: ”Uite, doi fraţi doctori, cu părinţii profesori, stau şi vând suc”.Iniţial câştigau cât cheltuiau, ulterior au început să crească vânzările, încât îşi permiteau să îşi aloce un salariu echivalent cu sub 2.000 de lei astăzi. Odată cu creşterea numărului de dozatoare din oraş însă, a scăzut şi numărul clienţilor, astfel că au luat decizia închiderii afacerii.

    Între timp, cumpăraseră jumătate din terenul pe care se afla rulota, iar  la momentul întoarcerii părinţilor din Maroc, în 1994, au vândut afacerea cu suc, au cumpărat a doua jumătate de teren şi s-au apucat să construiască acolo o clădire pentru o brutărie. Au construit clădirea de 170 de metri pătraţi de la zero; construcţia, împreună cu echiparea brutăriei, a durat doi ani.

    În 1995, Cristian Nicolae a devenit reprezentant medical, iar în mai puţin de un an a devenit regional sales manager pe sudul ţării pentru compania Schering – Plough, cumpărată între timp de compania americană Merck; povesteşte că banii câştigaţi i-a investit în dezvoltarea patiseriei. Ulterior, s-a angajat şi fratele său în industrie – la o firmă daneză.

    Timp de aproape 5 ani, părinţii lor au administrat brutăria, iar antreprenorul spune că în 1996-2002, veniturile ajungeau undeva la 60.000 – 70.000 de dolari pe an. În 2004 însă au decis să închidă şi acest business fiindcă după 1999, spune Nicolae, au început să dezvolte prea multe firme: împreună cu un asociat, de pildă, începuseră să construiască şi să vândă  cuptoare de patiserie, la un moment dat au închis această firmă din cauza unor neînţelegeri cu asociatul. În intervalul 2000 – 2007 au făcut şi un cabinet oftalomologic în care au investit circa 100.000 de dolari.  O altă idee pe care au avut-o a fost să dezvolte un vitezograf de locomotivă – l-au omologat, au făcut peste 120 de vitezografe – dar, potrivit lui Cristian Nicolae, aveau un singur client şi acela era statul român, prin CFR; aveau probleme cu aceştia în obţinerea banilor pentru vitezografele cumpărate.  La un moment dat, doi dintre cei patru asociaţi în această firmă au plecat (foşti studenţi ai tatălui său), însă o nouă afacere a început să se contureze în planurile familiei Nicolae.

    În 1999, tatăl lor please în Statele Unite cu o delegaţie de afaceri; la întoarcere le-a spus că acolo toată lumea vorbeşte despre soft; şi-a propus astfel ca următorul business din portofoliul familiei să fie în acest domeniu. Au înfiinţat firma Softexpert Mobility, pe care au deţin şi în prezent. Iar dacă la început lucrau pentru străini, în 2003 au luat decizia să dezvolte produse pentru piaţa din România. Printre acestea se numără o soluţie de customer relationship management (CRM) pentru companiile farmaceutice – Medexpert, creată ca urmare a experienţei fraţilor Nicolae în domeniu.

    Ulterior, după criză, au observat că, din cauza concurenţei cu marile firme de software, devenea din ce în ce mai grea această activitate; din 2013-2014 au decis să facă produse ieftine şi de masă – B2C. ”În final, am ajuns să avem trei soluţii în care credem foarte mult”, descrie Nicolae produsele aflate acum în portofoliul firmei: o aplicaţie numită Audiolibrăria – despre care spune că este singura aplicaţie din România de ascultat audiobook-uri, disponibilă pe Android şi iOS; aplicaţia Prokinetic, realizată în parteneriat cu un antreprenor care a dezvoltat o clinică de kinetoterapie la Craiova – prin intermediul acesteia vând exerciţii video de kinetoterapie pentru mai multe grupe musculare sau afecţiuni; Amazing University, o aplicaţie de dezvoltare personală, realizată într-un parteneriat cu Dragoş Brătăşanu, un român care stă în Noua Zeelandă şi este speaker internaţional.

    Librăria virtuală se monetizează în baza unui comision luat la achiziţia cărţilor, iar în Prokinetic, un tutorial video costă în jur de 25 de lei. Pentru Amazing University, unde sunt publicate video tutoriale şi un film, preţurile pornesc de la 40 de dolari şi ajung la 200 de dolari, în funcţie de tematica abordată.

    Aplicaţiile sunt dezvoltate inhouse – 6 oameni lucrează pentru acestea, în Craiova. Nicolae spune că este prea devreme pentru a face o previziune de venituri, acestea fiind lansate în 2017 şi anul acesta. Pentru fiecare aplicaţie au investit în jur de 30.000 de euro, în contextul în care dezvoltarea lor a durat între 6 şi 12 luni.

    După ce a obţinut mai multe certificări, Cristian Nicolae a început să desfăşoare şi coachinguri de dezvoltare personală, precum şi traininguri pentru companii. Totodată, el povesteşte despre parcursul antreprenorial şi tinerilor de liceu sau facultate, principalul mesaj pe care îl transmite acestora fiind: ”Dacă vreţi să plecaţi din ţară şi credeţi că este bine dincolo, duceţi-vă, dar gândiţi-vă de 100 de ori înainte; nimeni nu vă aşteaptă  să vă ia în braţe. Puteţi să aveţi succes şi în România – greu – dar puteţi să vă împliniţi – vrei să te duci dincolo să înveţi ceva, du-te, dar apoi vino în ţara ta şi pune umărul să schimbăm ceva în bine aici.” El este de altfel optimist şi este de părere că, prin perseverenţă, se poate ajunge la succes oriunde: ”Principiile sunt universal valabile: eşti om muncitor, eşti optimist, reuşeşti în final 100% şi în România sau oriunde altundeva îţi doreşti să ajungi.”

    Softexpert Mobility a ajuns în 2016, potrivit mfinante.ro, la o cifră de afaceri netă de 364.845 lei.
     

     

     

  • Una din zece companii italiene este înfiinţată de străini. Românii, pe locul 3 în clasamentul imigranţilor care îşi fac afaceri în Italia

    10% din totalul companiilor italiene aparţin imigranţilor, a transmis recent Uniunea Italiană a Camerelor de Comerţ, arătând că acest procent este în creştere cu 3,4% faţă de anul anterior. O diferenţă destul de importantă, dacă ne raportăm la creşterea numărului firmelor deţinute de cetăţeni italieni – 0,75%. Regiunea cu cea mai mare creştere a companiilor înfiinţate de imigranţi este Lombardia (cu 114.000 de astfel de situaţii), urmată de Lazio (77.000) şi Toscana (55.000).

    Foarte important este faptul că românii alcătuiesc cea de-a treia comunitate străină care a pus bazele unei companii în Italia, imediat după Maroc şi China.

    Citeşte mai multe pe www.gandul.info

  • Oraşul albastru din Maroc desprins din poveşti. De ce a fost pictat în această nuanţă

    Amplasat la poalele munţilor Rif,Chefchaouen a fost fondat în 1471 şi este unul dintre cele mai frumoase oraşe din Maroc, datorită nuanţelor de albastru şi arhitecturii vechi. Oraşul mai poartă numele şi de “oraşul albastru”, deoarece pereţii, uşile şi chiar scările sunt toate pictate în diferite nuanţe de albastru.
     
    Una dintre teoriile cele mai credibile este aceea că au fost pictate de evreii care locuiau aici, albastru fiind o culoare sacră pentru ei.
     

  • Oraşul albastru din Maroc desprins din poveşti. De ce a fost pictat în această nuanţă

    Amplasat la poalele munţilor Rif,Chefchaouen a fost fondat în 1471 şi este unul dintre cele mai frumoase oraşe din Maroc, datorită nuanţelor de albastru şi arhitecturii vechi. Oraşul mai poartă numele şi de “oraşul albastru”, deoarece pereţii, uşile şi chiar scările sunt toate pictate în diferite nuanţe de albastru.
     
    Una dintre teoriile cele mai credibile este aceea că au fost pictate de evreii care locuiau aici, albastru fiind o culoare sacră pentru ei.
     

  • Încă o aroganţă a regelui saudit Salman. Suma COLOSALĂ pe care a cheltuit-o într-o singură vacanţă în Maroc

    Regele Salman a sosit pentru vacanţa pe care şi-o ia în fiecare an cu peste 1.000 de însoţitori: miniştri, consiglieri şi rude au făcut parte din alai şi au fost cazaţi la cel mai luxos hotel din oraş, informează Haaretz. 
     
    În 2016 proprietatea a intrat în lucrări masive de renovare, la care s-a adăugat şi construirea unor noi corpuri, heliporturi, dar şi un cort imens pe acoperiş în care să se poată ţine petreceri. 
     
    Vizita din acest an este privită ca un stimulant extraordinary pentru economia locală, iar toată această vacanţă a regelui Salman va da, cel mai probabil, 1,5% din totalul veniturilor pe care ţara le obţine din turism, scriu şi cei de la ziarul spaniol La Vanguardia.
     
    Citiţi mai multe pe www.gandul.info